Home » Stiinta & Tehnologie » Psihologie » Psihoterapeuţii îşi povestesc gafele

Psihoterapeuţii îşi povestesc gafele

24 Mai 2008 Victor Popescu | 0 comentarii | 3222 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Jeffrey A. Kottler, coautorul cărţii „Când terapeuţii ratează“, vorbeşte pentru Cotidianul despre narcisismul psihoterapeuţilor şi despre momentul în care un pacient trebuie să schimbe terapeutul.
 
Psihoterapeuţii îşi povestesc gafele
„Mulţi dintre oamenii pe care îi tratăm se simt neajutoraţi şi pierduţi. Ei vor să le spunem ce să facă. Iar noi avem o voce ascunsă în minte care spune «Mişcă-ţi fundul şi fă ceva, în loc să te plângi în halul ăsta!»“, admit psihoterapeuţii americani Jeffrey A. Kottler şi Jon Carlson, coautorii volumului „Când terapeuţii ratează“.

Tradus la Editura Catharsis Media, volumul include 22 de interviuri luate celor mai renumiţi psihoterapeuţi din SUA. Confesiunile inginerilor minţii au fost smulse cu greu. Căci cine doreşte ca pacienţii săi să afle că în trecut ei n-au reuşit să oprească o sinucidere, că se plictisesc la unele şedinţe sau că uneori nu reuşesc să amelioreze condiţia pacientului nici după 2-3 ani?

Orgoliul stă la baza multor gafe ale psihologilor. „Terapeuţii sunt adesea priviţi drept nişte guru. Uneori ei înşişi au impresia că sunt nişte fiinţe speciale. Psihologia atrage câteodată oameni care se iau cam mult în serios sau cărora le place să aibă puterea într-o relaţie“, spune Kottler, în exclusivitate pentru Cotidianul. Cognitivistul Arthur Freeman admite în volumul „Când terapeuţii ratează“ că şi el a fost bântuit de „narcisismul terapeutic“, de credinţa că este mai talentat decât e în realitate.

El îşi aminteşte de „Tremurici“, un băiat anxios al cărui tic motor era să scuture tot timpul din cap. Nu s-a înţeles deloc cu mama băiatului, care a ajuns să saboteze terapia, refuzând să mai plătească şedinţele. „Nu am implicat-o în terapie. Ar fi trebuit să respect puterea ei şi s-o determin să mi se alăture“, se confesează Freeman.

Lăsând la o parte cazurile extreme în care terapeutul şi clienta ajung împreună pe aceeaşi canapea sau în care psihologul nu reuşeşte să-şi controleze limbajul („Te pot ajuta să înveţi să ai orgasm“ îi spune un hipnoterapeut pacientei abuzate în trecut), multe eşecuri vin din neajustarea tehnicilor psihologice. Specialist în terapia integrativă, John Norcross îşi aminteşte de cazul unui pacient căruia psihanalistul n-a vrut să-i dea medicamentele antidepresive pe care le solicita.

A preferat, în schimb, să interpreteze această cerere ca pe o formă de evitare a muncii dificile din terapie. Pacientul şi-a schimbat terapeutul şi, „o dată ce a început să ia medicamente antidepresive, a reacţionat pozitiv“, rememorează Norcross.

„Este clar că nici un terapeut nu poate fi tot timpul perfect şi tocmai imperfecţiunile şi defectele sale umane îl fac să aibă mai uşor acces la ceilalţi. Uneori ne folosim propriile nelinişti pentru a înţelege mai bine prin ce trec pacienţii“, arată Kottler. Prin urmare, e „uman“ să greşeşti în terapie, însă e important, în calitate de terapeut, să recunoşti când ai dat chix, să repari lucrurile şi să nu arunci vina pe un terţ sau pe factorii genetici sau de mediu.

Pe de altă parte, este şi treaba pacienţilor să fie cu ochii în patru. „Indiferent dacă ai de-a face cu un doctor, un contabil sau cu un mecanic auto, dacă problema se agravează sau nu se rezolvă în timp şi dacă ai dubii în privinţa calificării specialistului, e timpul să faci o schimbare“, spune Kottler pentru Cotidianul.

La masă cu o pacientă anorexică

Creatorul terapiei multimodale Arnold Lazarus crede că regulile deontologice stricte privitoare la relaţia terapeut-client pot fi încălcate în anumite contexte. La un moment dat, un membru al Comisiei de Licenţiere din SUA l-a acuzat că luase masa la restaurant cu una dintre paciente, sugerând că întâlnirile de curtoazie sunt interzise de codul profesional. Lazarus a replicat explicând că nu voia decât să-şi ajute pacienta, o persoană anorexică ce se temea să mănânce în public. „Este ceea ce noi, în branşă, numim desensibilizare in vitro“, explică celebrul terapeut în volumul „Când terapeuţii ratează“.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PSIHOLOGIE
 
CELE MAI