Home » Politic » Partide » PSD vrea să-l lase pe Băsescu fără dreptul de a numi şefii SPP şi STS

PSD vrea să-l lase pe Băsescu fără dreptul de a numi şefii SPP şi STS

31 Aug 2009 Izabela Niculescu | 0 comentarii | 989 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Social-democraţii vor să modifice Legile de funcţionare ale SPP şi STS astfel încât şefii acestora să fie numiţi de Parlament, şi nu de preşedinte.
 
Viorel Hrebenciuc
"Am constatat că pe parcursul activităţii din această vară că cel puţin cei din cadrul SPP, condus direct de dl. Băsescu, fac poliţie politică. S-a constituit la nivelul dlui general Burian (Alexandru Burian, adjunctul şefului SPP) o secţiune care se ocupă de acest lucru care nu face decât să urmărească membrii PSD în teritoriu şi mai ales preşedintele şi vicepreşedinţii PSD", a declarat liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc. Acesta a arătat că marţi aceste proiecte legislative vor fi date publicităţii, iar principala prevedere se referă la numirea şefilor celor două servicii de către Parlament, la propunerea preşedintelui. Întrebat dacă are dovezi pentru aceste acuzaţii, Hrebenciuc a răspuns: "Bineînţeles că avem şi date concrete şi dovezi în acest sens".

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat recent că înregistrarea ilegală a unor membri ai comisiei Udrea a fost făcută de SPP.

Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) a precizat luni că nu este implicat în cazul interceptărilor unor discuţii purtate în cadrul comisiei Udrea şi susţine că nu are specialişti, tehnica necesară şi nici competenţe legale pentru interceptarea convorbirilor telefonice ambientale.

"Referitor la interceptarea unor discuţii purtate în cadrul unei comisii parlamentare, menţionăm faptul că, Serviciul de Protecţie şi Pază nu are competenţe legale, nu deţine specialişti şi tehnica necesară interceptării convorbirilor telefonice sau ambientale. Neimplicarea instituţiei în incidentul activităţii comisiei a fost comunicată de altfel, încă de săptămâna trecută, şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor", se arată în comunicatul SPP, remis, luni, agenţiei NewsIn.

 



 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PARTIDE