Home » Societate » Protestul medicilor de familie va umple camerele de gardă de la spitale

Protestul medicilor de familie va umple camerele de gardă de la spitale

16 Feb 2009 Liana Subtirelu | 4 comentarii | 1634 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Medicii de familie au anunţat că luni vor depune la casele de asigurări de sănătate cereri de intrare în concediu de odihnă sau de studii, începând de miercuri până vineri, în semn de protest faţă de alocaţia bugetară pe 2009.
 
Cererile de concediu vor fi depuse de către toţi medicii de familie, a spus Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Române de Medicină de Familie. Ieri, potrivit reprezentanţilor medicilor de familie, jumătate dintre ei depuseseră deja cererile. La nivel naţional sunt peste 11.000 de medici de familie. Reprezentanţii medicilor au mai spus că, în zilele în care vor fi în concediu, asistentele de la cabinet vor redirecţiona pacienţii cu probleme urgente spre camerele de gardă de la spitale. De altfel, pentru că legea prevede ca medicul să-şi lase înlocuitor pe perioada concediului, mulţi au cerut în cererea depusă la Casa de Asigurări să li se găsească înlocuitor. Şi eliberarea reţetelor compensate şi gratuite pentru pacienţi va fi amânată cu trei zile pe perioada protestului.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi că prin alocaţia bugetară de la asigurările de sănătate pe anul 2009 le vor scădea veniturile pe cabinet cu aproximativ 41% şi din această cauze multe vor intra în faliment.
În urma întâlnirii dintre conducerea Ministerului Sănătăţii şi cea a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), s-a anunţat că în 2009 veniturile medicilor de familie vor ţine cont de performanţa fiecărui cabinet în parte. Pe trimestrul II al acestui an, venitul mediu al cabinetului unui medic de familie va fi de 265,5 milioane de lei vechi, comparativ cu 306 milioane în trimestrul I. La acest venit “se vor adăuga şi sumele suplimentare provenite din cele două noi programe ale Ministerului Sănătăţii: screeningul de cancer de col uterin şi cel al bolilor cardiovasculare, care însumează 180 milioane de lei până la sfârşitul anului (pe cabinet-n.r.)”, se arată într-un comunicat al ministerului.
 
“În termeni reali, bugetul aprobat anul acesta, fără rectificări, este cu 24% mai mare faţă de 2007, an în care nu au existat probleme în asigurarea asistenţei medicale primare. De exemplu, în 2009, un medic de familie care are înscrişi 1.500 pacienţi pe listă va putea realiza venituri de aproximativ 130 milioane lei vechi”, se mai arată în comunicat. În anul 2008, veniturile cabinetelor medicilor de familie au crescut faţă de 2007 cu 99%, generând un deficit semnificativ bugetului CNAS, respectiv un miliard lei noi, susţin reprezentanţii MS. Aceştia resping ideea că fondurile alocate vor duce la falimentarea cabinetelor medicilor de familie.
 
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
Nyki 17-Feb-2009 08:37
Medicina de familie trebuie desfiintata
Medicii de familie nu sunt utili decat in mediul rural unde nu exista policlinici. Nu vad de ce in marile orase cineva s-ar duce la medicul de familie si nu la o policlinica sau o clinica privata; poate numai pentru faptul ca il obliga legea. Ce face medicul de familie ? Constata daca ii poate administra unui pacient aspirina ? Ce competente are medicul de familie si ce diagnostice are voie sa puna si ce prescriptii are voie sa faca ?
Pe de alta parte medicii de familie sunt cel mai slab pregatiti si asta se poate observa privind punctajul de la rezidentiat. Luandu-si libertatea sa puna orice diagnostic dupa o consultatie sumara si sa prescrie medicamente din toate categoriile terapeutice reprezinta un pericol social. Din acest motiv medicina de familie din Romania ar trebui desfiintata. In cabinetul unui medic de familie ar trebui afisata pe perete fisa postului in care sa fie specificat ce are voie si ce nu are voie sa diagnosticheze si sa prescrie medicul de familie.
In ceea ce priveste banii platiti acestor medici numai pentru faptul ca esti inscris pe lista lor chiar daca nu treci cu anii pe acolo consider ca este un abuz ; ar trebui platiti pentru consultatiile si rezolvarea cazurilor si nu pentru faptul ca legea ne obliga sa fim inscrisi la ei. Nu mai vorbesc despre vizitele la domicilu pe care nu le fac, despre programul de femei lauze pe care-l au si despre aroganta si superioritatea cu care te trateaza. Este pacat ca incercam sa aplicam in Romania dupa modelul tarilor civilizate ceea ce nu se potriveste si nu functioneaza corect aici.

2
nikalai 17-Feb-2009 12:15
pentru Niki si altii care gandesc la fel
Cred ca nu ai copii sau parinti bolnavi , daca ai avea ai sti care este rolul medicilor de familie .
Oricum prin tara umbla o caravana care racoleaza medicii de familie pentru Franta , Italia , Irlanda , cei de acolo apreciaza specialistii nostri , doar romanii isi permit sa investeasca in oameni si apoi sa renunte la ei cu o usurinta dezarmanta .
Ministrul sanatatii ar trebui sa traga niste invataminte din acest pritest dar sunt sigur ca nu va sti sa interprteze corect ceea ce se intampla iar lucrurile vor merge inetrial pana cand va fi prea tarziu .
3
scriitor 17-Feb-2009 12:27
alternativa de criza
decat sa urmeze indemnul din titlul articolului, aglomerand camerele de garda deja arhipline ale spitalelor, propun pacientilor sa se adreseze cu incredere medicilor din autoritatea de sanatate publica si celor din casele judetene de asigurari. acolo lucreaza exclusiv medici de familie, deci colegii grevistilor. se poate imita o situatie de la ministerrul internelor si administratiei locale, de unde 30% din functionarii de birou sunt trimisi direct la munca de strada. deci se poate, domnule ferarri
4
dobosoana 18-Feb-2009 05:41
adevarul e mereu la mijloc
rareori deciziile radicale au avut efectele scontate. nu trebuie desfiintata medicina de familie ci eficientizata. inca sunt foarte multi romani care nu isi permit sa plateasca 100 de lei pentru o consultatie, in plus, daca platesc asigurari sociale e firesc sa beneficieze de ele. e un cerc vicios din care se poate iesi daca toti cei implicati - medici, pacienti, autoritati, pun umarul la treaba.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE