Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 23:13
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Stenogramele din dosarul senatorului PSD, Cătălin Voicu, ediţia a III-a
Procurorii anticorupţie, translatori de limbaj cifrat
Cea de-a treia serie de stenograme din dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu, publicată la primele ore ale dimineţii de luni, de hotnews, este menită să arate că acesta ar primi suma de 260.000 de euro, în două tranşe, de la omul de afaceri Costel Căşuneanu. Direcţia Naţională Anticorupţie din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a descifrat, conform hotnews, limbajul cifrat folosit în dialogurile dinrtre Voicu şi Căşuneanu. Procurorii anticopruţie au reuşit să “traducă” expresia ”spital” cu termenul de instanţa de judecată, iar pe cea de “doctorul” cu magistrat sau avocat. În fine, conform aceluaişi dicţionar expresia ”medicamentele” este tradusă prin bani ori altfel de venituri. Săptămâna aceasta, Senatul este chemat să se pronunţe asupra cererii procurorilor de arestare a senatorului social-democrat Cătălin Voicu, cel care între timp, a fost suspendat din calitate de membru al PSD.
A.
Voicu Cătălin: Să trăiţi, domnule Preşedinte!
Căşuneanu Costel: Să trăiţi!
Voicu Cătălin: O seară plăcută. Vedeţi că vorbesc să înţelegeţi dumneavoastră, mă ocup cu domnul doctor de tratamentul acela şi ne auzim în zilele urmatoare, da?
Căşuneanu Costel: Da? Vă mulţumesc din suflet.
Voicu Cătălin: Vă rog să contaţi pe mine.
Căşuneanu Costel: Cu deosebit respect.
Voicu Cătălin: Cu toata dragostea. Să trăiţi!
Căşuneanu Costel: Să trăiţi! Cu respect!
B.
Voicu Cătălin: Mii de scuze, domnule preşedinte. Credeam că…credeam că vă odihniţi şi de asta mi-am permis să închid.
Căşuneanu Costel: Nu domnu general.
Voicu Cătălin: A, cred că v-am deranjat din somn. Vă sun mai târziu, domnu preşedinte.
Căşuneanu Costel: Nu, nu, nu. Nu, sunt în Germania şi …(neinteligibil) …nici o problemă.
Voicu Cătălin: Am o întrebare şi o rugăminte, în acelaşi timp.
Căşuneanu Costel: Da, domnu general.
Voicu Cătălin: Dacă nu puteţi, nu contează, că oricum, m-aţi ajutat întotdeauna.
Căşuneanu Costel: Vă rog!
Voicu Cătălin: Un fin de-al meu are un necaz. Şi am nevoie, dacă puteţi să mă ajutaţi, îl…
Căşuneanu Costel: Da.
Voicu Cătălin: ….vreau să, să-l ….mă împrumutaţi pe mine cu nişte bani, că are cec la plată astăzi şi…El a făcut o şcoală, a băgat toţi banii şi în şcoală…
A venit nevastă-sa la mine ieri acolo la mine la ţară. Şi, dacă puteţi să mă ajutaţi … şi eu sunt garanţia şi vi-i restitui în cel mult 30 - 40 de zile, cel mult că am vorbit cu directorul şcolii şi el introduce banii cam în jur de 15 septembrie…
Suma nu e foarte mare, dar nu am eu. Că dacă aveam, nu vă deranjam.
Căşuneanu Costel: Da domnu. Ce sumă e?
Voicu Cătălin: Deci, are nevoie de 2 miliarde şi jumătate sau de 60.000 de euro.Cum preferaţi. Şi mie mi-i daţi, eu vi-i restitui. Dacă puteţi. Dacă nu, iertaţi-mă că îndrăznesc.
Căşuneanu Costel: Da domn general.
Voicu Cătălin: Că şi aşa… (neinteligibil)… !
Căşuneanu Costel: Vă sun eu, vă sun eu după ora opt. Să vină la birou cineva, să vedem cum stăm.
Voicu Cătălin: Deci, domnu preşedinte. Dacă puteţi. Dacă nu, iertaţi-mi îndrăzneala. Mi-aţi spus şi dvs. sunteţi pentru mine un prieten apropiat. Altfel, nu-mi permiteam să vă rog.
Căşuneanu Costel: Sigur.
Voicu Cătălin: Deci, nu era o situaţie disperată, nu…Că a venit nevastă-sa la mine azi-noapte, târziu, plângeau… El are o firmă mică de construcţii. Un om extrem de serios, la ţară… a făcut toate lucrările. Directorului şcolii trebuia să îi intre banii, nu i-au intrat. Şi cel de la care a luat materialele de construcţie, i-a băgat cecul la plată.
Căşuneanu Costel: Da, domnu general.
Voicu Cătălin: Asta e viaţa. Încă o dată. Iertaţi-mă. Mi-e şi jenă şi mi-am propus să nu vă deranjez cu aşa ceva. Dar asta e viaţa! Ştiţi cum e.
Căşuneanu Costel: Domnu general…
Voicu Cătălin: Domnule preşedinte, dacă nu puteţi, nu e o chestie, vă rog din suflet. Iertaţi-mă încă o dată! Dumneavoastră sunteţi prietenul meu şi îmi permit. Ştiu în ce situaţie sunteţi, înţeleg, îmi dau seama că toată lumea o duce greu… Nici nu îndrăzneam să vă sun dacă nu vă consideram şi vă preţuiam ca pe un prieten. Dacă nu aveţi, nu e problemă, rămâne pe altă dată, când puteţi, încerc în altă parte.
Căşuneanu Costel: Încerc. Caut, caut o soluţie, nici o problemă.
Voicu Cătălin: Vă rog din suflet. Da? Săru’ mâna, săru’ mâna! Să trăiţi! Voicu Cătălin: Să trăiţi, domnule Preşedinte!
Căşuneanu Costel: Cu deosebit respect, domnu' general!
Voicu Cătălin: Voiam sa vă informez în legatura cu hârtiile acelea medicale trimise de domnul doctor al dumneavoastra şi transmise sub ştampila domniei sale. Pe data de 30 o să-l anunţe... băiatul...
Căşuneanu Costel: Am înţeles.
Voicu Cătălin: …o să-l anunţe băiatul că are prima întrevedere aci cu domnii ca să stabilească tratamentul, tot, tot, tot,...chiar în cadru oficial, la spital, vor fi chemaţi, da? Pentru...
Căşuneanu Costel: Am înţeles.
Voicu Cătălin: Şi restul e totul foarte bine. Am înţeles că diagnosticul e foarte bun şi nu-i rau, deci n-a fost cancer, nici într-un caz.
Căşuneanu Costel: Am înţeles. E în regulă.
Voicu Cătălin: Vă doresc o zi bună. Să trăiţi!
Căşuneanu Costel: Să vă dea Dumnezeu sănătate!
C.
Voicu Cătălin: Deci, domnu preşedinte. Mie îmi trebuie să mă împrumutaţi până la sfârşitul anului, cu 200.000. Dar, dacă aveţi 100 sau 50, sunt buni şi aia, da? Eu, bani am, domnu presedinte. Nu am acum.
Căşuneanu Costel: Ştiu, domnu' general, nu se pune problema.
Voicu Cătălin: Sunt un om serios şi eu vă asigur că acest transcript, domnul Basescu nu-l mai primeşte de data asta. Deci, dacă vă spun treaba asta, înseamnă că ştiu ce spun! Da?
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
2 comentarii
|
||
|
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
TOP NEWS
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".












