Preşedintele Traian Băsescu nici nu a fost invitat la nunta de diamant a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana. Lista invitaţilor a fost făcută de Principele Radu, ginerele Regelui, aflat în conflict cu preşedintele.
Relatiile dintre Casa Regala si presedinte s-au racit in timpul referendumului de anul trecut
Preşedintele Traian Băsescu nu a participat la nunta de diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana pentru că nu a fost invitat. Printre cele 1.000 de persoane invitate s-au numărat în schimb foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi omul de afaceri Dan Voiculescu.
Informaţia că preşedintele şi apropiaţii săi nu au fost invitaţi este confirmată atât de surse din Casa Regală, cât şi, implicit, de la Cotroceni, de la care am primit următorul răspuns: „Administraţia Prezidenţială nu comentează în nici un fel lipsa invitaţiei“. Acest fapt explică de ce Traian Băsescu şi-a motivat absenţa la evenimentul de la Ateneu prin răspunsul „Nu a fost în programul meu“.
Publicitate
Oficial însă nici Casa Regală, nici Preşedinţia nu vor să facă vreo declaraţie, aşteptând ca partea cealaltă să facă mai întâi primul pas. Motivul secret pentru care preşedintele nu s-a găsit pe lista invitaţilor de la nunta de diamant se pare că îl cunoaşte în primul rând ginerele regelui, Principele Radu Duda, care, împreună cu soţia sa, s-a ocupat de organizarea evenimentului. „Lista invitaţilor nu au făcut-o Maiestăţile lor. A fost un eveniment organizat de familie pentru ei. Nu vă pot spune dacă domnul preşedinte a fost sau nu invitat pentru că nu sunt autorizat“, spune Cristian Cosmin, consilierul principelui Radu, indicându-i pe Simina Mezincescu şi Secretariatul de la Palatul Elisabeta ca surse autorizate.
Simina Mezincescu, purtător de cuvânt al Casei Regale, nu oferă nici ea un răspuns: „Nu ştiu să vă răspund. Întrebaţi la Secretariatul Casei Regale“. „Nu pot să răspund dacă a fost sau nu invitat şi nu contează cine a făcut lista invitaţilor. Nimeni din Casa Regală nu vă va putea răspunde la aceste întrebări“, a spus şi Adriana Lungu, coordonator de PR al Regelui Mihai.
Specialiştii în protocol diplomatic de la MAE consideră că „nu se cădea“ omiterea numelui preşedintelui de pe lista de invitaţi ai Casei Regale, indiferent de aprecierile asupra sa. Principele Radu, cel care pare să fi avut ultimul cuvânt în stabilirea listei de invitaţi, se află într-un surd conflict cu preşedintele Traian Băsescu de un an, din perioada suspendării lui Traian Băsescu. Într-o neobişnuită atitudine, ce putea fi catalogată drept partinică, era emis de la Casa Regală un comunicat în care erau criticate derapajele de la normele democratice, cu aluzie directă la preşedintele suspendat.
Ulterior, în urma unei campanii de presă, de scurtă durată, privind reinstaurarea monarhiei ca alternativă la republica prezidenţială, Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua conducerea statului român. După reinstaurarea prin referendum la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a atacat în stilul său, în câteva rânduri, amintita disponibilitate a Principelui Radu.
De atunci s-a instaurat răceala între Palatul Cotroceni şi Casa Regală. Până atunci, Maiestăţile lor şi chiar Principele Radu fuseseră invitaţi deseori la Palatul Cotroceni, de Ziua Naţională, de Ziua Ordinului „Mihai Viteazul“, la recepţiile de după condamnarea comunismului şi de Ziua Europei. În plus, prezenţa Principelui Radu ca salariat al Cabinetului primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu poate duce la ideea că în războiul dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria Casa Regală a intrat la mijloc.
Cam astea sunt Casele Regale unde dl Băsescu şi-a făcut apariţia. Casa Regală din România nu contează pentru Dl Preşedinte în exerciţiu.
Principele Radu este actor profesionist, nu bufon.
Alo Casa regala, il invitati pe Iliescu cel care va intors din drum de cca 4 ori umulindu-va amarnic si nu-l invitati pe Basescu care nu s-a exprimat niciodata impotriva regalitatii ?! Rusine sa va fie !
Sau poate un post de televiziune au anuntat ca pe lista de invitati au fost Petre Roman si Silvia Chifiriuc, scandalos daca e adevarat.Pe Dan Voiculescu l-am vazut, a fost, ce lume proasta invitata.Si Iosif Boda se lauda ca a avut invitatie dar nu a avut vreme sa participe.
Mi s-a parut ingrozitor ca a fost invitat Iliescu, dar uitasem de Voiculescu. Sint de parere ca Duda e de vina, dar regele are totusi un cuvint de spus in ceea ce priveste protocolul. Indiferent cine nu a facut invitatia, este o mitocanie mare.
Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua conducerea statului român. După reinstaurarea prin referendum la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a atacat în stilul său, în câteva rânduri, amintita disponibilitate a Principelui Radu.
Conform uzantelor Printul Duda este print consort ceea ce inseamna ca nu are nimic de zis in chestiunea monarhica.
Daca este adevarat gestul este nepoliticos dar sincer tinand cont de mult trambitata deontologie a cotidianului s-ar parea ca adevarul este undeva la mijloc
Am crezut initial ca omul asta e de buna-credinta. Doar ca tot ce face - apropierea excesiva de PSD/Voiculescu/Adi - indica un singur lucru (sper sa nu fie doar o teorie a conspiratiei): baiatul asta a fost pus de secu tocmai sa dinamiteze perceptia romanilor despre casa regala si monarhie in general. Felicitari Iliescu (sa te ia dreacu'), felicitari Felix, felicitari PSD!!!
princepele duda are mai mult caracter decat orice fost ori actual presedinte.a inteles ca invitarea presedintelui se poate solda cu inca vreo gafa .celelalte persoane invitate nu puteau refuza invitatia pentru ca ......nu se stie niciodata!
sa ajunga sef de stat sprijinit de tradatori. in loc sa fie multumit ca poporul nu ii da un picior in fund. acuma, regele, saracu, nu mai stie pe unde-i clanta la usa si il joaca actorasul cum vrea. trista viata ai avut majestate, pana la sfarsit. ai mai facut o fratie cu comunistii, apoi te-au alungat din tara. ai uitat, acum te-ai infratit cu iliescu, pacalit de actoras. ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ajungea tara pe mana regelui daca-l joaca fiecare cum doreste. pana la urma tot ai reusi, majestate, sa-ti patezi onoarea. e problema casei regale, ca intra in jocurile mici si murdare ale politicii sub influenta unor trecatori profitori ai momentului.
mama da va pricepeti la politica ca mine la cantat popeste . Eu unul nu mai cred o iota din ce scrie Cotidianul mai ales de cand au inceput sa fie DEONTOLOGI
PUIU DE CHIABUR (12-Iun-2008 22:54) CASA REGALA NU E GOLDEN..... princepele duda are mai mult caracter decat orice fost ori actual presedinte.a inteles ca
Casa Regala cu Duda (ce nume cretin -> poate fi inlocuit si cu Mitica, whatever) e mai jos decat Golden Blitz (si mor de ciuda cand spun asta... :()
ca să-ţi spun cît eşti de nobil.
Eu mă mir că Alteţa Sa Regală Principele De Culise Radu Duda nu i-a invitat pe Sergiu Andon, CV Tudor şi Adrian Păunescu.
Cam asta-i anvergura actorasului DUDA .I-a stabilit Natangeanu o sinecura (ca vorba ceea nu da din averea familiei)chipurile el fiind angajat al Guv.Rom.si imediat a si urmat exemplul nemernicului tradicean colaborationist notoriu si a sarit iute in barca HAITEI 322.
Brava casa regala ai ramas pe maini bune!
PUIU DE CHIABUR (12-Iun-2008 22:54)
CASA REGALA NU E GOLDEN.....
princepele duda are mai mult caracter decat orice fost ori actual presedinte.a inteles ca...
Duda este fiu de çapo regime"PSD ist si in intreaga lui cariera de actor parlit nu a trecut de faza in care se duce tava - adica figuratie.
De cand unifroma armatei romane se da la toti pulifricii sa se etaleze cu ea . Am facut 18 luni de armata la sange cu 4 aplicatii la nivel de corp de armata si multe alte frscusuri si tot nu am ajuns - cum era si normaL decat la gradul de caporal . Dupa acea am terminat 2 facultati - pe vremea "veche"si un doctorat . Nimic din toate astea nu imi dau dreptul sa port uniforma de ofiter al armatei romane spre deosbire de un actoras de mana a patra cu studii la Piatra Neamt al carui singur merit este ca a fost acceptat de sot de fata (aproape batrana) a fostului rege Mihai.
De 2 ori seful de partid al cuscrului lui Mihai l-a izgonit din tara ca pe ultimul borfas - cum poate uita Mihai asta ?
L-au imbrancit pe autostrade Bucuresti -Pitesti ca sa il bage cu forta in masina cu care a fost intors la Otopeni si expulzat pe motiv ca NU ERA CETATEAN ROMAN ?
Acelasi rege Mihai (cat de voluptuos accentua Ilici :FOSTUL rege Mihai , va mai amintiti?) pentru a primi minapoi Savarsinul s-a pretat sa ai inmaneze personal premiul de "" öm al anului" acordat de celebra revista VIP lui Bombonel ....
@ Pepe Nila 12-Iun-2008 21:22
' Spania, Suedia, Iordania, Belgia, Cioabă
Cam astea sunt Casele Regale unde dl Băsescu şi-a făcut apariţia. Casa Regală din România nu contează pentru Dl Preşedinte în exerciţiu. '
Principele Radu este actor profesionist, nu bufon.,,, ''''
Principele Radu este ginere profesionist nu actor profesionist . Actorii profesionisti isi fac meseria pe scena nu umbla ca imbecilii in uniforme cU sabiute ,fireturi, panglici si eghileti pe care nu au dreptul sa le poarte ...
Si sa mai ia si salariu din bugetul platit de bizoni pentru circul asta . Daca socrul lui Duda este chiar asa de buric al caselor regale scapatate de ce nu a venit la nunta de diamant si verisoara lui , Elisabeta a doua a Regatului Unit ? Sa stea si ea sa se frece de Felix , amanta lui Roman , Ilici si Patriciu ...
va reinstaura monarhia pentru principele nicolaie .....daca si romanii vor dori.atunci acest actor va fi mai respectat decat RONALD REAGAN care nu stiu exact ce invartea prin america aia .
Pepe Nila (12-Iun-2008 21:22) Spania, Suedia, Iordania, Belgia, Cioabă Cam astea sunt Casele Regale unde dl Băsescu şi-a făcut apariţia. Casa Regală din
... vrei sa spui un popo profesionist ... sunt de acord cu tine. L'ai mirosit bine chiar daca pe din dos.
basescu este un grobian. la intanirea ecumenica dela sibiu, ostentativ, in vazul oaspetilor straini, cu staff-ul lui de balta, a plecat chiar in momentul cand principele radu incepea discursul. ce vrea acum?
profesionist, nu actor profesionist. parca erea shi securist sub acoperire... apropos, in ce roluri s-a evidentiat marele actor profesionist in afara rolului de ginere? a jucat in fo' un film? fo' piesa de teatru?
Casa regala, duda, principe sau alteta. Parca ne-am intoarce in timp si astia ne cred prosti! Apelati la intelepciune si discernamint si ignoratii pe nesatuii astia!
Pintea Viteazul (13-Iun-2008 02:53) Duda este acoperirea perfecta pentru ca Margareta sa-si ascunda sexualitatea, si el la fel. El nu are nimic
Don' Rosca Stanescu? CTP? Don' Magureanu? Is that you?
li s-a urcat la cap. dupa ce ca joaca intr-un film expirat, anacronic si libidinos, mai au tupeul sa se si dea suparati. ba mascaricilor, la munca r-ati ai curcilor de mamifere. Si Mihaita, nu uita, il ai pe Maresal pe constiinta! Sa nu uiti asta in nicio zi!
Prin implicarea in disputa dintre palate si mai ales prin sprijinul moral acordat lui Iliescu, a dat dovada de o nesimtire crasa. Aveam o ipresie mult mai buna vizavi de diplomatia Majestatii sale.
Statutul Casei Regale interzice casatoria cu bastinasi. Securistul Duda a reusit ca prin casatoria cu printzesa Margareta sa faca imposibila a eventuala instaurare a monarhiei!
..iliescu - implicat pana in gat in acoperirea adevarului din decembrie, aduce ciomagarii in bucuresti ii felicita, il fugareste pe rege prin tara si il scoate ca pe un infractor si este invitat la masa..
..basescu - condamna comunismul, deschide arhiva securitatii, insista pe reforma constitutionala si nu e invitat la masa regala ..
..frumos, n-am ce zice !
"Motivul secret pentru care preşedintele nu s-a găsit pe lista invitaţilor de la nunta de diamant se pare că îl cunoaşte în primul rând ginerele regelui, Principele Radu Duda, care, împreună cu soţia sa, s-a ocupat de organizarea evenimentului"...
..sa intelegem ca la nunta de diamant regele mihai si regina ana au fost si ei musafiri ?!..
Nu credeam ca "psihoza paranoica" si "basesco-fobia" au atins si casa regala. Dorinta de putere, dorinta de a conduce Romania -impotriva vointei oamenilor care si-au ales presedintele in persoana lui Traian Basescu, naste cele mai ciudate aliante, cum este cea dintre ginerele regelui si comunistul Iliescu -care ani de zile i-a interzis regelui sa intre in tara, securistul Voiculescu si petro-liberalii Patriciu si Tariceanu. Consider ca este o nota buna pentru d-l Basescu, ca nu s-a aflat pe lista invitatilor, alaturi de lichelele reprezentative din politica romaneasca. Ma surprinde insa reactia presedintelui -de a nu comenta in niciun fel, aceasta adunatura de la nunta de diamant a familiei regale, cu atat mai mult cu cat cei care mai au o urma de regret privind monarhia, ar fi inteles de aceasta data, ca acest Duda -print consort si ginere al regelui, care face parte din cabinetul Tariceanu, ar fi fost o alternativa mult mai proasta la conducerea tarii decat un presedinte ales prin vot direct. Acest domn Duda, care nu are nicio molecula de ADN albastru, s-a comportat in viata politica si prin lista de invitati pe care a alcatuit-o, ca orice dambovitean cu sange la fel de rosu ca al lui Iliescu si al altor securisto-comunisti.
Cata (13-Iun-2008 06:24) astora, de la fosta casa regala li s-a urcat la cap. dupa ce ca joaca intr-un film expirat, anacronic si
Ma tot abtin de cateva zile sa mai scriu ceva pe forum, dar uite ca ma mananca pielea!
De ce naibii nu recunoaste nimeni ca maresalul a fost un dictator?!?!
Eu nu spun ca n-a fost patriot, dar a sfarsit prin a deveni un dictator, iar Mihai I, nu are nimic de-a face cu moartea acestuia, refuzati realitatea, sau nu cititi ceea ce trebuie.
Mihai I nu se poate compara cu tatal lui, a fost si este un Rege dun, e adevarat nu la inaltimea lui Carol I sau a lui Ferdinand, dar si conjunctura a fost alta, ptrivnica lui.
Problema este acest Duda, care nu are ce cauta in Familia Regala, n-am inteles-o niciodata pe Margareta, probabil seamana mult prea mult cu bunicul sau, maestru in alegeri si decizii proaste.
Cat despre Pintea Viteazul si explicatia lui legata de sexualitatea celor doi, numai un roman dobitoc se putea gandi la asa ceva!
şi dezinformează în maniera securistă a idolului său Bă-secu ! RUŞINE, Cotidianule !
În nici o ţară de pe planeta asta, la nici o aniversare lista invitaţilor nu este făcută de către rude, chiar apropiate, ci chiar de către sărbătoriţi !
Şi apoi este ARHICUNOSCUTĂ antipatia Regelui pentru Bă-secu ! Oare de ce credeţi nu au refuzat atunci Regele şi înteaga familie regală invitaţia la ziua mamei domnului prim ministru Tăriceanu, săptămâna trecută ?! Vă spun eu, pentru că familia regală îl agrează pe dl Tăriceanu, iar după Bă-secu, trage apa !
ce majestate? ăsta? au venit in tara rupti in cur. se stie doar ca erau faliti, corupti pina-n maduva oaselor .atit ca au venit din vest ce sa zic... după ce isi bate joc un comunist de el il invita la nunta de diamant .da oare de ce la chemat? daca spune, devin monarhist ,chestia ca a fost presedinte ;).iar acum monarhistilor sariti.apropo cred "majestate" nu ati citit bine testamentul(peles)
diplomatic de la MAE consideră că "nu se cădea" omiterea numelui preşedintelui de pe lista de invitaţi ai Casei Regale, indiferent de aprecierile asupra sa" - ALTĂ DEZINFORMARE SECURISTĂ, căci dacă asemenea specialişti ar fi dat această declaraţie, AR FI AVUT ŞI NUME, SECUERI NENOROCIŢI !
Măi, voi nu mai crăpaţi odată ?!
Uite că Regele este liber să invite pe cine vrea el la aniversarea lui, fără să vă ceară vouă voie, OFTICOŞILOR !
doina67 (13-Iun-2008 08:43) Cata, Ma tot abtin de cateva zile sa mai scriu ceva pe forum, dar uite
antimonarhist, la fel şi Partidul Derahat-Prezidenţial, tu nu te dezici de simpatia pentru monarhie !
Scardanelli (13-Iun-2008 08:49) Care e misiunea lui Duda Duda provine dintr-o familie pesedista ieseana. El e calul troian securist bagat in casa
credeţi că soarele se învârte în jurul idolului vostru Bă-secu şi că absolut toată suflarea din ţara asta se preocupă de securisto-comunisto-kaghebistul vostru, de ce cred sau ce vrea micimea sa chioampă !
Casa Regala Română niciodată nu va accepta în apropierea sa o relicvă şi profitor al regimului comunist, fost şef de oficină la Anvers şi fiul unuia care - după propriile declaraţii ale lui Bă-secu în 2004 de la B1TV - a făcut parte din muncitorii comunişti trimişi să înlocuiască armata regelui !
Monique-Françoise (13-Iun-2008 09:03) Cât de simplu acţionaţi voi, secureilor, credeţi că soarele se învârte în jurul idolului vostru Bă-secu şi că absolut toată
Doamna Buruiana?!?! NU? Irina Loghin? Nici ea ... Doamna (daca sunteti ... cine stie ce barbat "adevarat" de la SRI/SIE/SECU se ascunde sub MF) , va comportati de parca sunteti la sesiune de exorcizare, nu altceva ... Yukk !!! Sa traiti bine! .. ;)
Monique-Françoise (13-Iun-2008 08:57) Bravo, Doiniţa ! Deşi idolul tău e CLAR antimonarhist, la fel şi Partidul Derahat-Prezidenţial, tu nu te dezici de simpatia pentru monarhie !
esti foarte bolnava si evident ca nu-ti dai seama de acest lucru
dar ar trebui sa ma crezi pe cuvant
.."De ce naibii nu recunoaste nimeni ca maresalul a fost un dictator?!?!
Eu nu spun ca n-a fost patriot, dar a sfarsit prin a deveni un dictator, iar Mihai I, nu are nimic de-a face cu moartea acestuia, refuzati realitatea, sau nu cititi ceea ce trebuie.."
..mihai l-a predat pe antonescu rusilor, care l-au dus la moscova si si-au batut joc de el, cand putea sa-l suie intr-un avion si sa-l trimita in vest. E drept ca, daca nu era omorat de rusi, antonescu ar fi fost pus la zid de evrei ..sfarsitul era cam tot pe acolo..
julius001 (13-Iun-2008 09:34) .. coment. .."De ce naibii nu recunoaste nimeni ca maresalul a fost un dictator?!?!
Eu nu spun
esti!
mihai n-a predat pe nimeni rusilor, bodnaras a fost acela, dar probabil ca refuzi, ca toti ceilalti , sa citesti si alte carti aparute dupa 90
in intoxicarea voastra, ati preluat niste zvonuri ( predarea lui antonescu catre rusi, plecatul cu vagoane pline de aur, si alte balarii de genul asta ! ! ) si le repetati prosteste, fara sa aveti curiozitatea sa falti adevarul
aveti creierele spalate definitiv
msftnotok (13-Iun-2008 09:14) alo.aloooooo Doamna Buruiana?!?! NU? Irina Loghin? Nici ea ... Doamna (daca sunteti ... cine stie
slugile tătucului Bă-secu !
Abia aştept ca tătucul vostru actual să-şi rupă gâtul, să văd atunci pe cine veţi mai pupa în fund !
doina67 (13-Iun-2008 09:40) foarte intoxicat esti!
mihai n-a predat pe nimeni rusilor, bodnaras a fost acela, dar probabil ca refuzi,
cărnurile alea şi guşele care ţi se reravsă peste pieptul ouă-ochiuri şi ca orice travestit care se respectă, trage-ţi şi tu nişte siliocoane ca lumea !
Dacă s-ar fi inventat şi silicon pentru creier, nu ai mai scrie tot felul de tâmpenii....
Pintea Viteazul (12-Iun-2008 21:30) Inteleapta Miscare a Casei Regale. Daca venea Basescu, se termina wisky-ul prea repede.
dezinfecţia obligatorie, numa' bun pentru marinel, după ce-l trage niţel prin pâine....
Monique-Françoise (13-Iun-2008 09:50) Bre, intoxicato, pune-ţi sare pe cărnurile alea şi guşele care ţi se reravsă peste pieptul ouă-ochiuri şi ca orice
nici insultele tale n-au o logica anume!
esti elucubranta si cand insulti si cand pretinzi ca vorbesti normal ( ceea ce e mult spus, tu, malade fiind nu poti vorbi normal ! )
si deja obsesiile tale basesciene obosesc, plictisesc, vino cu ceva nou, daca vrei sa te mentii in topul cretinilor pe primul loc.
Du-te musiu şi goleşte-le ugerele de lapte....
Cât despre idolul tău Bă-secu, nu uita să-i laşi şi lui măcar un stol de licurici, dar din ăia mari, cum îi plac lui....
Iliescu ii este Regelui Mihai adversar. Intre adversari se poate ajunge la forme de respect, mai ales intre adversarii redutabili. Mai mult, Iliescu a convenit impreuna cu Regele Mihai un armistitiu, respectat de amandoi cu multa atentie. Este normal ca la eveniment sa participe Iliescu. Celelalte persoane participa in virtutea unor activitati si actiuni anterioare apreciate de Casa Regala.
In acest context, pozitia lui Basescu este singulara. Normal, Basescu trebuia invitat. Este Presedintele in functie al Romaniei. Dar, aici suntem in fata unui eveniment privat, este o comemorare a unui eveniment major in viata unei persoane si nu o festivitate publica. Are lista de invitati si, ca atare, Casa Regala a ales sa se simta bine si sa evite momentele neplacute, cum ar fi politizarea. Basescu a fost ignorat pentru ca nu ar fi scapat ocazia sa nu politizeze evenimentul si, mai ales, sa caute un motiv de galceava cu Tariceanu si Voiculescu, cu Iliescu si cu alti invitati. Practic, Casa Regala a ales. Tariceanu si Iliescu sunt bine-veniti, pentru motive diferite, Basescu nu poate fi chemat. Este un intrus, dupa standardele de comportament civilizat in inalta societate. Un parvenit. De fapt se comporta ca atare.
Dupa terminarea mandatului - cam lung - la Cotroceni, Basescu va reveni la clubul parvenitilor, acolo unde ii este locul. Basescu nu a reusit sa se ridice la inaltimea functiei la care a ajuns prin votul norocos din 2004. Iar ulciorul nu merge de prea multe ori la apa, spune o vorba inteleapta din batrani. Ulciorul lui Basescu a crapat. Apa picura si nu peste mult timp ulciorul se va sparge in zeci de bucati. Ar fi fost o greseala din partea Casei Regale sa dea dovada de populism, cand valoarea suprema a acesteia este echilibrul !
Corecta decizia de a ignora pe Basescu. daca il chemau pe Basescu ar fi trebuit sa cheme si pe "seful" boschetarilor din Bucuresti. Sunt la acelasi nivel. Nu se facea !
doina67 (13-Iun-2008 09:55) monica nici insultele tale n-au o logica anume!
esti elucubranta si cand insulti si cand pretinzi
chiar ca esti noua pe forum -atat timp cat o bagi in seama pe mf; trebuie sa te obisnuiesti cu ea si s-o tratezi ca pe un spam; nu mai pune la suflet tot ce spune si ignor-o; cu ea nu ajungi la niciun numitor comun; si maine si poimaine, va scrie la fel si-i va insulta pe toti cei care au o parere pozitiva despre Basescu si PD-L.
Cepeca (13-Iun-2008 10:07) Mai usor cu pianul pe scari Iliescu ii este Regelui Mihai adversar. Intre adversari se poate ajunge la forme de
ai amabilitatea si explica-mi ce activitati apreciate de Familia Regala ar avea voiculescu?!?!?!
si, am mai intrebat un destept ca si tine, care s-a legat de " standardele de comportament civilizat'' : ilici kgb, voiculescu-felix sau balaceanu turnatorul, cunosc eticheta curtii regale? esti sigur?
eu cred ca si tu, ca alti elevati de pe forum vorbiti doar asa de dragul vorbelor, aveti creiere spalate si sunteti extrem de limitati.
Micheline (13-Iun-2008 10:12) Doina, chiar ca esti noua pe forum -atat timp cat o bagi in seama pe
voi incerca sa tin cont de el
dar pe mine de obicei prostia si reaua-vointa ma irita foarte rau
Lucratura este ca daca nu au candidat sa-l invinga pe Basescu aceste gunoaie sociale Patriciu, Voiculescu, PSD sunt in stare sa puna monarhie marioneta numai sa nu se amestece in afacerile si hotiile lor! Casa Regala a piedut peste 50% din sustinatori prin afisarea cu Patriciu, Iliescu, Voiculescu si mafia PSD!
.."mihai n-a predat pe nimeni rusilor, bodnaras a fost acela, dar probabil ca refuzi, ca toti ceilalti , sa citesti si alte carti "..
..bodnaras era un dezertor al armatei romane stimabilo! - si in suflet si in simtire era rus. agent comunist pe nume "spataru"..de ce s-a incurcat mihai cu agentii comunisti in lovitura de stat - aici e problema !..poate ne luminezi matale cu citate din lecturile dupa 90..
Vorbeam intr-o postare anterioara despre diamantul de civilizatie pe care poate sa-l aduca regele in societatea contemporana. Daca lucrurile stau asa, inseamna ca m-am inselat profund. Pacat.
Am trait zilele cand regele a fost "fugarit" in Ro si expediat fara menajamente afara din tara. Faptul ca l-a invitat pe Iliescu, am crezut ca este vorba despre conduita regala dar faptul ca nu l-a invitat pe presedintele in functie, ales de o buna parte a populatiei, inseamna ca ceva nu este in ordine si cineva nu este chiar atat de nobil cum credeam (ma refer la un print facut nu nascut).
Cepeca (13-Iun-2008 10:07) Mai usor cu pianul pe scari Iliescu ii este Regelui Mihai adversar. Intre adversari se poate ajunge la forme de
din comentariul dumitale reiese ca membrii casei regale au ales sa se simta bine cu Tari, Ilici si Felix. Halal! Mai bine te abtineai de la asa comentariu ca sa nu fim tentati sa aplicam aici proverbul ala cu "cine se aseamana"....
S-olasam cum a cazut desi a cazut urat de tot
Sunt reguli de protocol care in mod normal trebuiesc respectate. Dar probabil ca asta e valabil doar in tari normale. Sarkozi a trebuit sa se insoare ca sa fie primit la Buckingham. Basescu ce trebuia sa faca?
Monarhist/republican, anti/pro Basescu/Iliescu, fost/actual, nu importa... presedintele in functie trebuia invitat.
Explicatia cepecai, cum ca a fost un evenimet privat, cu 1000 de invitati, dintre care majoritatea atunci l-au vazut prima oara pe Rege de aproape, este pnl-ista. Vreau sa spun ridicola.
Rezultatul: Basescu puncteaza din nou, fara sa miste un deget.
Morala: cine n-are adversari (dobitoci), sa-si cumpere!
Cu tot respectul fata de majestatile lor , NU mi se pare normal ca presedindele sa nu fie invitat numai pentru ca un asa zis principe nu se intelege cu el.
Am vazut figuri care in anii 90 l-au fugarit pe rege si pe regina-gen Iliescu si Roman.
Nu l-am vazut pe Stolojan, care era prim ministru in anul in care Regele Mihai a fost primit in tara oficial de paste daca va mai aduceti aminte.Eu da pentru ca ma riscat alaturi de toti ceilalti si am iesit in intampinarea Majestatilor Lor.
Nu l-am vazut pe Ciorbea care atunci cand a fost prim ministru i-a dat Regelui inapoi cetatenia pe care i-o loasera rusii.
L-am vazut in schimb pe Voiculescu, pe Balaceanu Stolnici(in paranteza fie spus un turnator).
Ce cautau alcele persoane in loja regala?
Cine conduce Casa Regala, Regele Mihai sau "principele"
Duda.
Imi pare rau dar nu mi se pare normal.
Asa cum nu mi s-a parut normal nu ani in urma ca Principesa Maragareta sa se marite cu un actor.Nu a existat un principe adevarat, atuncu nu trebuia sa se marite.
Exista un principe , principele Nicolae, cel putin prin venele lui mai curgen jumatate de sange albastru.
Regele Carol I se rasuceste in mormant.Ganditi-va ca el l-a obligat pe Ferdinad sa se insoare cu o principesa desi Elena Vacasarescu era de os domnesc.
Nu a vrut ca la conducerea Romaniei sa vina cineva care ar fi putut sa traga in jos casa regala.
Lucrul acesta s-a facut acum...........un principe care nu e principe..........un actor care se pare ca este la conducerea Casei Regale.
S-a vazut ca mezaliantele nu aduc nimic bun.Si apoi NU VREAU IN CAPUL STATULUI UN ACTOR CARE SE CREDE DE OS DOMNESC.
PRINCIPE TE NASTI NU TE FACI!
prin absenţă ?! Măi secureilor, voi îl aplaudaţi şi când reruşeşte să-şi reverse conţinutul burdihanului fără laxative !
Abia aştept să îşi rupă gâtul, să văd atunci pe cine mai pupincuriţi voi !
...asa stau lucrurile,atunci trebuie sa recunosc ca toate indoielile exprimate asupra acestui Duda au un temei.Rste de-a dreptul rusinos ca indivizi ca Iliescu si Roman,care i-au haituit pur si simplu pe Rege si Regina,si acre le-au interzis atata timp sa-si viziteze Tara,sant invitati,iar SINGURUL PRESEDINTE care a condamnat OFICIAL comunismul,sa fie ignorat.Chiar nu pot sa-mi imaginez ce se ascunde un spatele acestei actiuni...sa fie doar o crasa lipsa de politete din partea vreunuia dintre cei doi(a Presedintelui,in caz ca a fost invitat,sau a sotului Mostenitoarei ,Ca nu l-a invitat?)sau o dovada a intereselor financiare ale Printului Duda in afacerile liberalilor?Poate ca ziarul COTIDIANUL nu va abandona prea repede acest subiect...
Nu pot sa cred ce spun unii, ca regele ar fi un ticalos, ca invitindu-l pe Iliescu, a trecut peste momentul in care a fost fugarit pe autostrada, fiind prins si aruncat peste granita, ca un borfas, din ordinul lui Iliescu, ca ar fi uitat cum ne adresa urarea "un an nou in libertate" de la Europa Libera, pe vremea cind Iliescu facea parte dintre mai marii comunismului, cei ce au distrus societatea in care traise si el, regele, care i-a omorit pe toti intelectualii de frunte si pe politicienii din democratia Romaniei, care infundasera puscariile cu burghezi si chiaburi, care demolasera bisericile si casele repreentative din Bucuresti, ca sa-si faca imensul palat, cei care au distrus moralitatea poporului, mai ales a taranilor.
Nu cred nici varianta unora care spun ca regele ar fi facut un pact cu Iliescu, ca sa-si recapete o parte mare din avere, pentru numeroasa sa familie, nici ce spun altii ca regele este ramolit (are peste 90 de ani), si ca este manipulat de impetuosul ajuns principe, Radu,acest mult mai tinar barbat al printesei Margareta, educat, cum spun sursele-rele, de un tata fost sef la PSD-Iasi. Nu pot sa cred ca si aici este mana domnului Iliescu., ca mai are puterea sa mai faca si aceasta inginerie politico-economico-financiara de mare profit, de pe urma careia toti smecherii sunt multumiti.
Convingerea mea sincera este ca Majestatea Sa Regele Mihai este un mare generos, ca a sters cu buretele, dintr-o miscare, toate relele pe care le-a suferit El si tara in comunism si ca priveste increzator numai si numai spre viitorul tarii, pe care ar vrea-o condusa, asa cum s-ar cuveni, de Principele Radu, prin nevasta lui, Principesa Margareta.
Majestatea Voastra, ca sa risipiti aceste zvonuri ticaloase, va rog sa dati un comunicat al Casei Regale, prin care sa explicati de ce l-ati invitat pe ideologul comunist, Iliescu.
Va multumesc,
Un supus al intregii familii regale (cu catel, cu purcel).
Imi permit si eu sa-ti dau un sfat (numele Doina imi creeaza o nostalgie aparte, de, prima dragoste din scoala primara...): Nu te mai incinge asa! Sunt cateva nick-uri pe care, vazute postate, le sar pur si simplu! Nu ti le insir pentru ca le vei invata cu timpul! La unii pur si simplu nu ai ce citi, repeta la infinit aceleasi sabloane, in schimb altii mai elevati, pleaca de la niste adevaruri evidente, folosesc apoi o logica inversata si ajung la niste concluzii sucite! Tehnica asta de a plasa un adevar evident intr-o mare de minciuna, pentru validarea lor, a minciunilor, este invatata la scoli inalte si este practicata de multi baieti cu ochi albastrii, cel mai ilustru reprezentant fiind VCT! Ce nu realizeaza ei este ca punand o lingurita de dulceata de trandafiri intr-un lighean de rahat continutul ligheanului nu este nici comestibil si nici frumos mirositor!
Rezultatele maretei actiuni a printului von duda, daca se confirma ca el... escuzemoi, Alteta Sa... a facut lista (si, dupa reactiile de pina acum, se va confirma), vor fi 2, mari si late:
. Restaurarea liniei dinastice a lui Carol I devine imposibila. Orice sansa teoretica de urcare pe tron a Printului Nicolae a fost compromisa definitiv.
1. O dezbatere serioasa despre trecerea la o monarhie constitutionala se amina sine-die. Eventuala revenire la monarhie se va putea face doar printr-o alta dinastie.
Dudane, ti-a iesit! Daca ai facut-o dupa capul tau, esti mai prost cotidianul.ro cotidianul.ro ! Daca ai fost "consiliat"... la fel!
Cum de-am ratat eu asta: "Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua conducerea statului român"?
De la dus tava in piese de teatru de mana a doua la conducerea statului de catre prima duda a tarii! Asta da ambatz, dom'le! Si cand te gandesti ca pana mai ieri duda noast' abia de-avea de-un cico in gara de nord si-acum se trezi ca nu il agreaza (oh!... tine-ma coana, ca ma ia cu lesin!) pe Basescu!
Da am si io o intrebare: de la cate hecatre de padure in sus iti este permis sa fii nesimtit cu poporul roman care si-a ales un presedinte si a mostenit un rege senil?
De la cate castele (retrocedate) in sus devine "regal" sa inviti un criminal cu mainile patate de sangele poporului pe care teoretic il pastoresti si care i-a si dat un sut in fund "fostului rege Mihai" prin '90?
De la cate milioane de euro (compensatie) in sus iti poti permite sa te doara in popou (e suficient de regal termenul?) ca printre invitatii tai sunt oameni de o moralitate dubiosa, care isi permit derapaje de la bunul simt si lege doar in virtutea faptului ca au facut (FRAUDULOS) bani?
Io cred ca le dam prea mare importanta astora din famelia regala, si mai ales giumbuslucului numit prima duda a tarii!
Basescu a dat ordinul sa fie atacat Regele! De unde reiese disoperarea lui si frica ca ar putea fi dat jos de pe tronul de la Cotroceni. Dar nu va fie frica: anul asta Basescu pica!
ElGrecu (13-Iun-2008 11:47) @doina67 Imi permit si eu sa-ti dau un sfat (numele Doina imi creeaza o nostalgie
multumiri
cred ca incep sa ma prind despre care nick-uri vorbesti, dar am o curiozitate de-a dreptul morbida uneori, si apoi ma intreb de ce ma enervez!
tehnica despre care vorbesti e lansata de comunisti si ridicata in timp la mare rang in romania, din nefericire.
Gicu_Maracine (13-Iun-2008 11:49) I-auzi frate!! Cum de-am ratat eu asta: "Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua
dar destul de adevarat
zic "cam dur" fiindca insist sa-l admir pe Mihai, desi unele gesturi nu i le inteleg sau accept
esti f simpatic; iti citesc mereu postarile iar asta cu
"I-auzi frate!!
Cum de-am ratat eu asta: "Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua conducerea statului român"?
-m-a amuzat teribil astazi. Sincer nici eu n-o stiam si la fel ca tine am fost si eu surprinsa ca mi-a scapat; dar asa e cand nu esti prea preocupat de "dude".
Daca un actoras semi-ratat, de teapa lui Radu Duda, a ajuns sa diriguie Casa Regala Romana, inseamna ca, in Romania, monarhia si-a pierdut respectul fata de sine, in primul rand, si fata de supusii sai loiali, in cel de-al doilea...
Bine ca nu a fost omis tov. Ion ILIESCU, cel care a umilit regalitatea, imediat dupa decembrie '89, asa cum putini au facut-o!
RUSINE!!!
Gicu_Maracine (13-Iun-2008 11:49) I-auzi frate!! Cum de-am ratat eu asta: "Principele Radu îşi declarase disponibilitatea totală de a prelua
Ptiu!Cum le spui mata', bobocule, mai rar cineva !
BRAVOS!BRAVOS!BRAVOS!
Sa fim bine intelesi: nu am absolut nimic cu casa regala! Face parte din prezentul nostru si istoria ne impune sa o respectam!
Cand insa vad o duda ajunsa pe raftul regal printr-o conjunctura cromozomiala a sortii imbatosandu-se ca o pastaie uscata de fasole si promovand o scara de valori aberanta doar pentru ca intre timp i-a crescut un ego pe nas, nu pot sa raman indiferent!
Deh! Mai greu cu bunul simt la astia cu cursul de regalitate facut la FF!
Gicu_Maracine (13-Iun-2008 12:43) @doina67 & micheline Sa fim bine intelesi: nu am absolut nimic cu casa regala! Face parte din
sa stii ca am prins ideea ta
aceasta duda e intrusul, eu as zice infiltrat de ilici ca sa distruga credibilitatea Familiei noastre Regale, si se pare ca reuseste.
sau poate incep eu sa sufar de ''scenarita'', dar prea sunt unele chestii batatoare la ochi.
doina67 (13-Iun-2008 08:43) Cata, Ma tot abtin de cateva zile sa mai scriu ceva pe forum, dar uite
in care Antonescu a preluat puterea. Tara era fara Ardeal, fara Basarabia. Si asta datorita gesturilor iresponsabile ale lui Carol 2 care a gasit de cuviinta sa se ocupe cu altceva. Obligatia de a abdica se impunea mai ales ca s-a facut in favoarea lui Mihai pe care Antonescu nu a vrut sa-l implice in ce inseamna deciziile de razboi spunandu-i ca dupa razboi tara va avea nevoie de un rege caruia nu i se poate reprosa nimic. Antonescu n-a inlaturat monarhia, din contra a protejat-o. Cum a inteles regalitatea sa raspunda? Dandu-l pe mana rusilor! Si partidele isotrice au partea lor de vina.
Au facut balet in interes propriu si nu al tarii. De altfel cred ca le-a si convenit faptul ca in acele momente, cu tara sfaiata, Antonescu conducea tara. Da putem conchide ca Antonescu a fost dictator in masura in care dictatura s-a referit doar la partea politica. Viata se desfasura normal in tara iar Antonescu a avut grija sa negocieze la sange cu germanii pe bani grei furnizarea de combustibil si hrana. Dar de, totul se termina cand predecesorii lui petre roman, tismaneanu, si multi multi altii au intors pe dos si au distrus traditii, norme de convietuire, viata.
impunerea brutala prin crima a comunismului cat nu vor vrea unii sa recunoasca, i se datoreaza si inabilitatilor si lipsei de discernamant a regelui mihai. a mers pe mana comunistilor si s-a fript. el i-a acceptat, ei l-au lucrat. si-a facut-o singur cu mana lui. Cand avea posibilitatea, trebuia sa-i rada!
Cata (13-Iun-2008 13:04) se pare ca uiti circumstantele in care Antonescu a preluat puterea. Tara era fara Ardeal, fara Basarabia. Si asta
ii radea, tocmai asta e ideea!
Gicule nu te banuiam ca ai avea ceva cu casa regala, cum de altfel orice om de bun simt nu are; problema e "duda" care n-are niciun cromozom regal, dar a reusit sa se combine cu cromozomii de sange albastru.
Doina, nu cred ca Duda e infiltrat de Ilici in casa regala; este numai o potrivire "cromozomiala" a celor doi, ca de-aia cine se aseamana se aduna. Cred ca regele nu merita un astfel de ginere si care sa-i aduca la nunta de diamant, toti securisto-comunistii Romaniei.
presedintele Romaniei a fost o impolitete la adresa romanilor.
raspunsul presedintelui este pe masura gestului facut de casa regala.
dar atunci cand te pretinzi intelept nu raspunzi in aceeasi maniera, stiind ca ai in spate un popor. inevitabil pe unii ii iriti. iar ca presedinte, esti presedinte pentru toti. chiar si pentru cei care te injura. va mai dura mult insa pana ce aceste lucruri vor si intelese si insusite.
doina67 (13-Iun-2008 13:09) daca avea posibilitatea, ii radea, tocmai asta e ideea!
insa a ales sa dea pe mana comunistilor pe singurul om din Romania capabil la acea ora sa negocieze cu stalin.
Cata (13-Iun-2008 13:26) a avut aceasta posibilitate insa a ales sa dea pe mana comunistilor pe singurul om din Romania
zarurile fusesera aruncate, stia ca rusii ne vor spulbera daca nu intoarcem armele
ca ne-au spulberat oricum asta e altceva, dar daca prindeam sfarsitul razboiului din postura de aliati ai nemtilor, acum vorbeai ruseste si tu si tot neamul tau
Micheline (13-Iun-2008 13:11) Gicu si Doina Gicule nu te banuiam ca ai avea ceva cu casa regala, cum de altfel
da' vezi ce zice "lumea buna" de pe-aici : ca securistii ar fi stiut sa respecte uzantele, pe cand basescu nu!
adevarul ca voiculescu e foarte finut si mi-l si imaginez sasaind cu stropi in fara Majestatilor Lor, si facand si o plecaciune!
Cata (13-Iun-2008 13:26) a avut aceasta posibilitate insa a ales sa dea pe mana comunistilor pe singurul om din Romania
cu stalin n-au putut negocia americanii si englezii, cum Dumnezeu crezi ca putera negocia antonescu, si dupa ce le-a facut rusilor?!
chiar nu-ti dai seama?
interesant asta cu salariatul lu' tariceanu. de consilierii lu' duda se stia dar nu si de salriul lui duda de la tariceanu. spuneti-ne si cifre concrete sa vedem cum papa o duda bani de la populatie si sa vedem pe ce bani si-a organizat chermeza neoficiala! vai de regele mihai pe ce maini a incaput! n-a fost el niciodata prea viril da acum cu duda ... s-a scos!
taicuta dar parca romania era Republica Prezidentiala! care e treaba? ati luat-o razna? schimbati imnul, rege, etc... taicuta, osu la munca, ca este bune asa cum este ele! daca nu, spre spania cu tot cu rege!
doina67 (13-Iun-2008 13:32) te contrazic iar zarurile fusesera aruncate, stia ca rusii ne vor spulbera daca nu intoarcem armele
ca ne-au
da ungurii de ce nu vorbesc ruseste?
Ca eiau forst cobeligeranti ai germanilor si s-a considerat ca trebuiesc"desrobiti"....
un boier pre numele sau Radu Ionescu, care nu mai e printre noi, mi-a facut o data observatiune ca am zis "printul duda" si nu l-am firitisit cu toate titlurile. Este chiar o mitocanie, imi pare rau de Regele Mihai, sa nu fie invitat SINGURUL PRESEDINTE care a condamnat comunismul.
Iar madam Mezincescu... nu i-a ajuns averea personala, destul de mare din ce a recuperat, Casa (sa nu numim "palat" chiar orice) Bragadiru s.a.md. ci a facut bune afaceri cu statul roman.
Monique-Françoise (13-Iun-2008 11:08) Cum naiba punctează Bă-secu, prin absenţă ?! Măi secureilor, voi îl aplaudaţi şi când reruşeşte să-şi reverse conţinutul
Nu stiu de ce nu ma mir.
PS. Doamna Irina Loghin, va rugam sa schimbati melodia ca ni s-a acrit de atita cuc si pupaza.
conform propriilor declaratii, tatal lui basescu a fost ofiter in prima promotie ce a format armata populara care in anii 50 inlocuia armata regala. ofiterii din armata regala sunt cei care s-au retras in munti si au luptat impotriva armatei populare. deci cum e cu stafiile? e vorba de acea armata creata si folosita de kominternisti impotriva romanilor (cooperativizare).
desigur ca basescu nu are nicio vina in toata aceasta poveste.
pentru basescu nu conateaza comunismul, capitalismu, democratia atata vreme cat el se descurca, atata vreme cat smecheria lui ieftina prinde si ii asigura un loc caldut.
atunci cand lovesti, insemana ca esti pregatit sa incasezi!
Nu din partea Sa, in orice caz. Asta e cu oamenii cu bun simt. Sunt intotdeauna neputinciosi si nu pot sa inteleaga caile intortocheate si smechere ale combinatorilor de situatii made in RO. Asta e ...
Dude, go home (ma refer la Duda) ! Nici macar ai tai raomani nu te plac! Asta ar trebui sa-ti dea de gandit, altetza!
gabhry_el (12-Iun-2008 23:13) Spune-mi ce invitaţi ai ca să-ţi spun cît eşti de nobil.
Eu mă mir că Alteţa Sa Regală
bine ca a fost invitat iliescu care nu a permis ca regele sa intre an tara care iubit,fiind expulzat de comunisti.jalnica poza.uite cum radiaza nesimtirea,an unii.
HAI MA TERMINATI CU PROSTIILE......LE-A DAT ACUM TOATE MOSIILE.......SA PLATEASCA IMPOZITE.....E DESTEPT BASESCU.....DECE? SA PLATEASCA GUVERNU? FOARTE BINE DOMNULE PRESEDINTE.....SA PLATEASCA///////DAR SA VEDEM PINA CIND? CA NU PRODUC NIMICA.....SI MOSTENIRE NU PREA MAI AU.....ATENTIE MARE LA NEPOTUL NICOLAIE CARE VREA SA FIE REGE.....DAR ROMANESTE NU VORBESTE.....ESTE BUNA LEGEA IN AMERICA....NU ESTI NASCUT IN AMERICA NU POTI FI PRESEDINTE......
texanu (13-Iun-2008 21:57) PE BASESCU NU......DAR PE ILIESCU DA HAI MA TERMINATI CU PROSTIILE......LE-A DAT ACUM TOATE MOSIILE.......SA PLATEASCA IMPOZITE.....E DESTEPT BASESCU.....DECE? SA
CREZI CA REGELE CAROL I STIA ROMANESTE?
Eu sunt Monica si stau la Faurei in Franta si de aceea mi se spune Monicutza Fran(coia)...si vreau sa va rog mult mult de tot sa votati partidul comunist ro...aaaaa scuze PSD-ul in frunte cu idolul si exemplul meu in viata Ion Iliescu (stiti voi ala cu mineriadele si gratierea liderului minerilor Miron Cozma, in ultimele zile de mandat). Ce daca au fost multimortzi? Ce daca au fost foarte multi oameni batuti si schiloditzi pe viata? Ce daca nenea Ilici a aparat fostii securisti? El v-a adus democratia si libertatea facuta cu tarnacopul. Aaaaa si mai e ceva.Va mai rog eu tot mult mult de tot sa-l votati pe omul sau, doctorul. Sunt disperata dupa el si il iubesc ca e simpatic foc. Ce daca nu are niciun plan pentru Bucuresti? Ce daca a dat spagi multe la viata lui? Ce daca e revolutionar modern? Ce sa nu-mi spuneti ca nu vreti autostrada suspendata !!! Va rog mult mult mult pls pls pls va pupik pupik (sunt obsedata, depresiva, maniaca, psihopata, comunista, imi "place" manelele lu copilu) Sunt o red-girl. Mulumesc tuturor. Pupici.
... a Casei Regale. A fost, probabil, nu o omisiune regretabilă, ci un act deliberat.
Cred că demnitatea funcţiei prezidenţiale impunea o altfel de abordare în această situaţie, indiferent de idiosincrasiile personale reciproce.
Pînă la acea explicaţie pe care o aştept (îmi place să cred că scuzele nu vor fi omise!), abordez întîmplarea ca pe o GAFĂ. Nu este, de altfel, singura gafă comisă în acestă ţară ce nu-şi găsesşte încă direcţia din pricina gravelor răsturnări valorice tolerate, vai, cu o (prea!) largă majoritate...
Monique-Françoise (13-Iun-2008 08:50) Cotidianul MINTE CA ÎNTOTDEAUNA, minte şi dezinformează în maniera securistă a idolului său Bă-secu ! RUŞINE, Cotidianule !
În nici
sa inteleg ca-l simpatizeaza si pe tovarasu ilici zambaretu"
Am avut ocazia sa fiu pe Otopeni la prima incercare a lui Mihai de a pune piciorul in tara dupa revolutie,eram direct implicat in asistenta tehnica a tuturor aeronavelor straine ce aterizau la noi.Spre informarea corecta a tuturor,dupa ce l-au tinut in avionul cu care sosise pret de vreo 3 ore,impreuna cu familia regala,nelasadu-l sa coboare, in urma deciziei preseintelui Iliescu,o alta aeronava,Tu 154 a fost trasa pararel cu avionul cu care sosise(nu imi amintesc exact daca era Austrian Airlines sau Lufthansa) si bietul rege doar ce a pasit pe platforma de la Otopeni si a fost imediat urcat si expediat cu avionul 'special' inapoi de unde a venit.
Atunci am realizat cine este Iliescu si incotro se indreapta Romania.
Rusine Duda!!Invitarea lui Iliescu este o palma pe fata regelui Mihai,socrul tau.Neinvitarea Presedintelui Romaniei este o incalcare badarana a normelor diplomatice si o dovada de proasta crestere din partea ta!.
Care principe, actorul asta de doi bani?Asta nu are nicio ruda care sa se fi tras din familia regala.Aici vina o poarta numai casa regala ca i-a permis acestui actoras de doi bani sa intre in familie.Asta vrea sa fie regele Romaniei?Nici peste 10000 de ani nu se va intampla asta si culmea eu sunt monarhist sau ma rog am fost pana sa vina in familia regala acest personaj grotesc.Regret ca Majestatea Sa Regele a permis aceasta eroare, sansele ca Romania sa mai fie Monarhie Constitutionala sunt 0 de cand acest actor (unii spun chiar securist,eu nu stiu),a intrat in familia regala.
Maliutascuratov (12-Iun-2008 21:48) dezamagire ! Alo Casa regala, il invitati pe Iliescu cel care va intors din drum de
Suflet de sluga! Si uni vorbesc despre "Monarhia Salveaza Romania".
O chestiune elementara de protocol! Pe Iliescu l-au invitat ca sa ii "dea peste nas" pentru ca Mihai nu a fost invitat la 23 august 1994!
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".