Home » LA CALD » Primul calendar ortodox realizat în alfabetul Braille

Primul calendar ortodox realizat în alfabetul Braille

16 Mar 2010 Cristian Oprea | 0 comentarii | 707 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Credincioşii cu deficienţe de vedere vor putea şti când sunt marcate cele mai importante sărbători religioase ale anului.
 
La Drobeta-Turnu-Severin a apărut primul calendar ortodox realizat în alfabetul Braille, transmite Radio România Actualităţi.

Lansarea este gazduită de sediul Episcopiei Severinului şi Strehaiei din localitate, marti, 16 martie începând cu ora 11.00.

Este o premieră pentru viaţa religioasă a credincioşilor creştin ortodocşi din judeţul Mehedinşi şi din România, pentru că este primul calendar de acest gen realizat vreodată în ţara noastră.

O premieră posibilă în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia Filantropia Turnu Severin, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor Dolj şi Mehedinţi la care şi-a adus sprijinul chiar Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

Au fost realizate pentru început 50 de calendare, costul de tiparire al unui sigur exemplar fiind destul de ridicat, iar fondurile asociaţiei limitate.

În Mehedinţi sunt 4369 de persoane cu probleme de vedere.

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LA CALD