Marţi semnalam pasiunea primarilor băştinaşi pentru a spune şi, mai ales, a face lucruri trăsnite, dar nici colegii lor, preşedinţii de CJ, nu sunt imuni la aşa ceva. La Iaşi, dl Simirad, în plină criză, ne ameninţă cu un sediu nou, de 10 milioane de euro, pentru instituţie, deşi n-a mişcat din loc chestiunea aeroportului măcar un micron, omologul de la Constanţa este cel mai fidel asociat în năstruşnicii al dlui Mazăre, în vreme ce, la Suceava, dl Flutur făureşte ouă gigant din lemn şi învaţă oile alfabetul trupurilor vii.
Tocmai m-am întors de la Oradea, unde un primar vrednic, dl Ilie Bolojan, trebuie să se străduiască să repare gafele în lanţ ale colegului dumisale de la conducerea CJ.
Publicitate
Obsesiile dlui Radu Ţîrle nu sunt ctitoriale sau telegondolice, ci fixate pe probleme de personal. Alţi lideri politizează, dumnealui nu i se pare suficient, aşa că introduce şi factorul religios. Nu e destul, de-o pildă, să fii liberal pentru a păstra un post de conducere în instituţiile subordonate CJ, ideal e să aparţii şi cultului penticostal!
Acum mai puţin de un an, preşedintele s-a debarasat de dl Traian Ştef, remarcabil scriitor al zonei, care ocupa funcţia de director al Bibliotecii Judeţene, ceea ce a provocat un imens scandal naţional, cu zeci de articole de presă şi liste de protest semnate de sute de personalităţi culturale. Dar dl preşedinte nu e nici timid, nici fricos, aşa că tocmai a recidivat înlocuindu-l la conducerea revistei ,,Familia’’ pe dl Ioan Moldovan, alt cunoscut scriitor al zonei, cu un interimar şi ameninţând cu eliminarea din redacţie a dlui Ion Simuţ, un al treilea remarcabil scriitor orădean, profesor la universitate. Cum toţi s-au format în cercul revistei ,,Echinox’’, îţi vine să crezi că preşedintele are ceva cu Clujul, că vrea să emancipeze Oradea de sub tutelă!
E o glumă, una tristă. Pentru că revista la care a debutat Eminescu este una dintre cele mai bune din ţară, iar “zilele” organizate în fiece toamnă sunt evenimente cu iradiere naţională. După primele articole şi proteste publice, dl Ţîrle a făcut jumătate de pas înapoi. Ideal ar fi să facă tot pasul înainte ca gestul pripit al dumisale să-i acopere cu un val de ruşine şi partidul, dar şi cultul.
... ca un cîine turbat, muşc din momeala populismului. Am cerut o derogare la MAE pentru uşurarea procedurii de eliberare a unui paşaport expirat. Nu de alta, dar, conform legilor în vigoare, sunt nevoit să fac de trei ori 900Km dus întors (total 5400Km) numai pentru un paşaport nou. Am cerut expres ministrului ca, precedentul creat să stea la baza schimbării normelor de aplicare, la consulatele din jurisdicţia MAE, întrucît, am declarat că timp de 7 ani nu voi mai călca pe teritoriul românesc, în care includ şi perimetrul Ambasadei. Motivul? Mi s-a încălcat un drept fundamental, dreptul de vot, sub pretextul că paşaportul mi-a expirat, deşi făcusem 900 Km pînă la secţia de votare. Dacă mi s-a încălcat un drept, mă pot aştepta şi la încălcarea altui drept, ceea ce explică cu prisosinţă reticenţa mea. Sunt paralizat de frică. De curiozitate, domnule ambasador, simplificarea procedurilor anunţată de MAE la 21 iunie, a intrat în vigoare de la 1 iulie, aşa cum scria la gazeta Agerpres? Dacă, da, consider că "populismul" din care am muşcat cu scopul umanizării legilor, este unul bun. Pînă una, alta, mesajul trimis azinoapte la consulat, are ca răspuns un mîlc, ceea ce mă face să-i mai trag un grund gros de "populisme", pînă cînd autorităţile române vor înţelege că românii din străinătate nu locuiesc nici vizavi de ambasadă, nu sunt nici milionari în euro, nu au timp de pierdut pe drumuri, şi nici nu sunt cetăţeni de categoria a II-a ca să li se pună atîtea piedici. Apropo, am de gînd să decontez statului român cheltuielile pentru deplasarea pînă la secţia de votare, atît pentru incidentul Tokio, cît şi pentru următoarele alegeri prezidenţiale. Pentru că, îngrădirea dreptului pe motive geografice este neconstituţională, nefiind înclusă în art. 53. Poate veţi înţelege dumneavoastră primul, că votul la distanţă are baze teoretice constituţionale. Actualmente, votul universal nu este universal. Veţi înţelege şi de ce.
QED
Sa te cheme Delaepicentru si sa ratezi...
Intelegem de ce, domnule Marius: de indignare, nu-i asa? Chiar intelegem, da, no, si noi, pe-aici, cu... rogojina-aprinsa-n cap si cu jalba-n protap. Credeti ca aude cineva?
Oricum, bine-ati venit!
... o greseala d-le Marius Delaepicentru! asa cum nu are vreo legatura interventia d-voastra cu articolul de aici, tot asa, se pare, nu exista vreo legatura intre presedintele cu pricina, de la Oradea, si cultura! eroarea d-voastra e minora, pina la urma, cea a presedintelui bihorean are, din pacate, consecinte foarte grave pentru trei scriitori valorosi, dupa cum mi-am dat seama consultind "gugalul", vorba cuiva, persoana insemnata, si pentru o foarte buna revista de cultura! Doamne, in ce tara interesanta traim daca un functionar public isi imagineaza ca are competente culturale, brusc prabusite asupra lui din momentul ocuparii functiei!
...alterapars! eu comunic dintr-o cafenea internet undeva in Muntii Neamtului! dar problema chiar mi se pare grava. banuiesc, dupa cit cunosc eu lumea asta, ca aici, la Iasi, n-ar fi posibil vreun primar/presedinte de CJ, care sa faca asa o nazbitie! poate e un avantaj ca Iasul e poreclit oras cultural, capitala culturala a tarii etc!
La ţanc! Am gătat dulceţurile. Uuuuffff!!!
Vin aci, dau o tura pe gugăl si... taman la pont dau de Dvs. I-am raspuns si eu dlui Marius. E suparat omul... Vedeti, dle Petraru, ca pana la urma, toate pleaca de la oameni?! Ziceati si Dvs si inimarea ca ce ma tot plang atata... Iata! Oamenii au probleme de neimaginat. Dar lumea nu stie. Sau nu vrea sa stie. Daca s-ar tine un pic mai bine cont de aceste amanunte, poate neinsemnate asa, luate in parte, dar asamblate, de-a dreptul ingrijoratoare!
Nu stiam nimic din chestiile astea, nu cunosc persoanele amintite, iar pe cei trei scriitori ii stiu numai din scris. Nu-i cunosc personal, nu am habar de incurcaturile de acolo.
Dar citind articolul, bag de seama ca se ocupa de cultura oameni care nu prea au de-a face cu ea. Pacat! Pacat! Pacat!
...de ce poate decide un presedinte de CJ asupra componentei si conducerii unei reviste culturale. poate ca CJ finanteaza revista? Bun, in acest caz, finantatorul nu poate pretinde decit sa fie o publicatie de calitate. Si este, dupa cit ma pricep eu, oricum e una din cele 4 - 5 reviste lunare pe care le cumpar constant de cind am revenit in Romania, pe care o citeam si pe vremuri, cind aparea in format de ziar, nu asa de elegant legata cum apare acum.
Dar am observat in ultimul timp o foarte mare frecventa in manifestari de genul: Io sunt seful, io comand! Or oamenii destepti sunt greu de comandat. Unde mai punem ca scriitorii oradeni in chestiune au, totusi, o activitate in urma, nu mai sunt de ieri, de alaltaieri. In loc sa le dea alaturi niste debutanti pe care sa-i formeze, ii schima? Cu cine? Cu niste debutanti? Nu ca n-ar putea fi inlocuiti, Doamne fereste! Nimeni nu e de neinlocuit, pana la urma. Dar nici Familia nu e de cateva zile: are o istorie, o linie, o structura. Putina lume stie ca nu e usor sa duci o redactie. Lumea nu mai are educatia unei miscari culturale care, in fond, este expresia unei atitudini. Fiecare scrie ce-i trece prin cap, uitand ca cine a infiintat revista a gandit si un program, o linie, o idee. Nu pot fi incalecate, rasturnate, incalcite!
In plus, lumea nu mai are habitudinea de a scoli pe langa cineva: ţintim impenitent afirmarea peste noapte. Eu nu spun ca nu se intampla ca cineva sa obtina cu o productie literara un efect rasunator. Dar cazurile acestea sunt rare. Cel mai adesea e nevoie de timp, de exercitiu, de cizelare a expresiei. Si dupa o truda de o viata, cand crezi ca esti potrivit cu ceea ce faci, hop!, esti schimbat!
Trist!...
Sa speram ca, totusi, este o neintelegere si ca se va reveni.
Fii atent, ce chestie! Ei?
Se pare ca da: chestii... religioase. Mai, dar iti dai seama: daca era tipul de sport, scotea redactorii/directorii la inviorare??? Doamne fereste!
Domnule, daca e adevarat e grav, iti dai seama?
Auzi, astia n-au notiunea de abuz in functie??? Pe astia nu-i dascaleste nimeni cand le da patalamaua?
Rad io, da nu-i rasul meu! Daca ma gandesc la scoala si la curriculum-ul avizat de comunitate... Aoleo!
Victoria Cheii, în 1996, a produs şi o resurecţie a cultului greco-catolic. "Uniţii" din Ardeal s-au pus pe treabă şi pe funcţii, astfel că ortodocşii Constantinescu şi Diaconescu s-au cam văzut încolţiţi, în numele tradiţiei ţărăniste - linia Maniu.
Dintr-un condei, seamă de seminarii greco-catolice au început a produce uniţi cu studii superioare pentru funcţii guvernamentale. Cel mai vizibil reprezentant al lor a fost Dorin Marian, el însuşi parte a unei numeroase familii din zona Baia Mare.
Din păcate pentru ei, n-au fost competitivi fiindcă educaţia lor religioasă nu prea concorda cu practica politică românească. Însuşi Dorin Marian era panicat la culme, în prima parte a guvernării, şi numai angajamentul ferm al lui Costantinescu (Am pornit împreună, continuăm împreună) l-a ţinut să nu demisioneze. La un conclav de familie, exasperat de cererile clanului, a exclamat: Voi nu vă daţi seama în ce situaţie periculoasă sînt! Aveţi răbdare, vom guverna 10 de ani, aşa ne-a promis Preşedintele!
Apoi, s-a văzut în ce consta "situaţia periculoasă" - vezi Ţigareta II, ultima mineriadă încheiată cu Pacea de la Cozia.
"Cheia" problemei era frica de securişti, temperată de Diaconescu cu celebra expresie "Securiştii noştri sînt mai buni decît ai lor". "Uniţii" au penetrat Serviciile, unde-au fost acceptaţi şi izolaţi cu maximă eficienţă. Degeaba aveau ei încredere unii în alţii, dacă toţi ceilalţi nu aveau deloc. Iar toţi ceilali erau mult mai numeroşi, "mai vechi", mai învăţaţi cu greul. Mai ales, încrezători că "guvernarea asta n-o să reziste". Ori că ştiau ei ce ştiau, ori c-au şi pus vîrtos umărul, cert e că aveau dreptate.
Ofensiva asta penticostală de la Oradea se înscrie pe aceleaşi coordonate ale "consolidării guvernării". Şi Suceava e pe mîna "pocăiţilor", s-ar putea să reuşească de data asta "să rămînă". Fiindcă ăsta-i şpilul religios şi la ei - puterea pămîntească, iar nu mîntuirea din ceruri. Căci şi ei - români, nu? Şi cu... şi cu sufletu-n rai.
...draga George. nu stiam lucurile astea, ca sa fiu sincer nici nu mi-ar fi putut trece prin cap, prea mi se par de ev mediu. totusi, modernitatea inseamna intre altele, laicitatea, despartirea religiei de stat! bun, sigur, Romania nu e moderna din aproape nici un punct de vedere!
...ma mai intreb ce interes poate avea din punct de vedere politic (si religios, in cazul de fata!) o revista culturala, format carte, serioasa, care apare in, probabil, cel mult o mie de exemplare?! abuzul mi se pare mai mare decit miza! sau o fi vorba de o "lectie"? altfel, nu-mi iese...
Nu mai stiu ce sa zic... Azi ma aflu in pasa proasta, dupa cum vezi.
Eu cred ca oamenii cu idei putine si fixe nu pot avea, de fapt, niciun Dumnezeu, fie el unit sau de alta natura; au mai degraba nevoie de un grup unde sa se refugieze in cazul in care ar putea calca stramb.
In alta ordine de idei (legat de ceva ce tocmai citeam in dimineata asta), trebuie sa-ti fac o marturisire: ai avut dreptate, generatia noastra este foaaaaaarte in afara a ceea ce a insemnat comunismul (prin extensie, nazismul etc.). Am gasit niste hartoage pe net si citesc de cateva ore bune. Nu-mi vine sa cred! Necazul mare e ca, daca nu stii, nici nu te poti apara, pentru ca nu-ti poti explica atari atitudini! Ca mentalitatea aia rigida pare a fi mereu de faţă, cu o agresivitate care te poate scoate din minti. Am avut noroc ca am dat de voi si m-ati suportat cu tanguielile mele...
Aveati dreptate amandoi: si tu, si dl Petraru!
Am citit odata, nu mai stiu unde, ca pe-atunci nu eram de acord, ca nu exista societate care sa merite sacrificiul existentei individuale. O sa ma duc la hartoagele mele si o sa ma lamuresc io. Ce vreau sa spun acum este ca omul avea dreptate!
Mai vorbim. Papapa
Articolul lui LAntonesi e de solidaritate cu breasla. Un gest pe cît de frumos, pe-atît de inutil. Definiţia politeţii, nu? Însă are acea precizare despre penticostali, care atinge un punct sensibil al ideii de solidaritate în Ro de azi. La ce bun solidaritatea? De ce nevoia de încredere? N-a dispărut duşmanul de clasă?
Pesemne că n-a dispărut - doar că, acum, e în aceeaşi clasă - \\\"clasa politică\\\".
Am mai spus-o: La momentul 1990, PRoman şi-a îndemnat colaboratorii apropiaţi să-şi aducă prietenii şi cunoscuţii la guvernare, fiindcă \\\"acum, n-avem timp de dosare\\\". Şi eu \\\"am fost chemat\\\" căci în guvern era un fost coleg de liceu, care mi-a şi zis chestia asta, adăugînd: Hai să ne adunăm ai noştri - urmau nume de foşti colegi - să punem mîna pe putere!
(De ce nu m-am dus, altă poveste.)
Deh, romantismul revoluţionar! Dar ideea de \\\"adunare\\\" în scopul de \\\"a pune mîna pe\\\" a rămas, străbate - \\\"ca un fir roşu, conducător\\\" - teoria şi practica politică puse în slujba agonisirii nelimitate.
De altfel, trebuie să fi observat şi tu \\\"clanurile\\\" pe unde te poartă interesul de afaceri. Trebuie să fi văzut că \\\"nu poate intra oricine\\\" pe o listă ori într-o instituţie - \\\"funcţie de\\\" cine este la guvernare.
Nu e mare diferenţă între coalizarea pe criteriu confesional, şi aceea pe criteriu politic. Nu se poate să nu ştii că fiecare nouă guvernare dă jos conducerile existente, pentru a şi le instala pe ale sale. Ori le cooptează pe cele deja existente, de aceea \\\"creşte\\\" partidul care guvernează.
\\\"În teritoriu\\\", oamenii au găsit cea mai comodă soluţie pentru \\\"a rămîne\\\" - trec la partida cîştigătoare. Pesedistul de alaltăieri - penelistul de ieri, pedelistul de azi. Cazuri concrete în Moldova: fost senator al PSD, azi consilier judeţean al PNL; fost viceprimar al PSD, azi primar al PD-L.
Se dă un alt sens \\\"rotaţiei cadrelor\\\", se rotesc doar etichetele, clondirele, borcanele, putinile - tot cu murăturile de mai an.
Ei, \\\"pe la Cultură\\\", intră ăia micii, că \\\"tot nu contează\\\".
...miza e foarte mica raportat la potentialul de scandal. ma gindesc ca vor mai fi fiind colegi de breasla care scriu la ziare, care editeaza reviste etc. cit priveste rotatiile astea, nu stiu cum se face, dar in Vest, se schimba ministrul, restul ramin in posturi, incepind cu secretarul de stat, care de obicei e meseriasul, nu un politician! sigur, daca sint locuri goale, partidul la putere le ocupa cu oamenii sai, dar nu da afara pe nimeni pentru a face locuri goale, legea functionarului public fiind acolo chiar lege! aici, da, am vazut, cind se schimba puterea, se schimba pina si portarii de la prefecturi! e complet aiurea si, pe termen ceva mai lung, chiar foarte daunator. nu pori face asa o administratie competenta si eficienta.
Dar există şi varianta în care transpunerea unui proiect, în practică, necesită schimbarea echipei. Ei, problema care defineşte corect rostul schimbării este proiectul.
Eu am definit "proiectul politic", aşa că schimbarea "e firească".
...si draga George, poate nu m-am normalizat eu destul la cap de cind sint acasa, dar efectiv nu pot pricepe! ce loc ar putea ocupa intr-un proiect politic si/sau religios o revista literara, format carte, cu tiraj moderat? doar nu poti face propaganda cu ea! si mai e ceva? din cite stiu eu, orice revista isi face cercul de cititori si colaboratori in functie de profilul deja impus! ce-o sa faca acum presedintele cu pricina? o sa declare obligatorie lectura in CJ? o sa-i puna pe consilieri si functionari sa scrie? e total aiurea. eu ma indoiesc ca va fi avut vreun proiect in cap, cred ca a fost pur si simplu un gest prostesc de autoritate!
Normalitatea de azi fu prefaţată de Nicolae Filimon, în Ciocoii vechi şi noi: Fă-te om de lume nouă, să furi cloşca de pe ouă. Iaca două veacuri de normalitate! Iar tu tot nu eşti normal?
La cestiune revenind, o revistă - culturală, de orice fel - e o cheltuială a CJ, a MCC, de la buget carevasăzică. Păi, de ce n-ar intra paralele astea în buzunarele "cui trebuie" şi-ar intra "la alţii"? Başca funcţia de conducere, prin algoritm - politică?
Acum, îţi dau o veste proastă: lumea literară e săracă, şi nu de azi, de ieri. E o tristeţe să vezi cît de marcaţi de sărăcie sînt oamenii de litere, cît de fripturişti - săracii, mare parte din ei.
Afară de "vîrfuri" - Cărtărescu, azi; Păunescu, ieri - imensa majoritate a celorlalţi trage de bani ca de dracu'. Tu de ce crezi că "şi-au tras" cotidianele scriitori cu normă-ntreagă ori măcar drept colaboratori? Îţi imaginezi că din dorinţa de a lumina masele apar semnături celebre ori măcar notorii, la rubrica de comentarii - aici, de pildă?
Am trecut şi eu prin faza asta, în primii ani '990. Am tot sris şi publicat în tot felul de revistuţe şi jurnălaşe, de cele mai multe ori - pe daiboj. Ba clocisem şi-un blestem: Cine nu mă plăteşte, dispare. Şi-au dispărut, domnule! Ultima a fost Baricada, unde-am publicat o cronică literară, şi care m-a plimbat cu vorba pînă m-am lăsat păgubaş. Da' şi eu i-am făcut-o: întîi a dispărut de pe tarabe, apoi de tot.
Deci, nu de cultură e vorba ci de parale. Dacă îţi imaginezi că un satrap local - iar preşedintele CJ e bossul locului - are vreo treabă cu tradiţia culturala a revistei Familia, chiar nu eşti normal! Păi, pe criterii culturale ajunse el în fruntea bucatelor, ori pe ale politice? Pentru el, ori eu - ilustru necunoscut - ori unul chiar ilustru, fie şi local, cum Traian Şef - tot un drac: unul care cheltuie, "nu produce".
Ţîrle ăsta trebuie să să tragă din Goering, ăluia de i se pune-n cîrcă faimoasa vorbă "Cînd aud de cultură, îmi vine să scot pistolul!"
...m-au stricat strainataturile, de nu mi-am revenit la normal nici dupa aproape 20 de ani! buna comparatia din final! pe de alta parte, m-am convorbit mail cu excelenta si mi-a spus ca deja se naste un scandal, ca ar mai fi aparut un articol in revista Luceafarul si vor mai aparea, ba chiar va veni si un protest al organizatiei lor USR, de unde se vede ca bossii literari isi intrerup vacanta! stau si ma intreb daca merita sa-si ridice breasla asta "iritabila" in cap - ca sa ce? sa satisfaca vreo mica clientela? ma rog, treaba lui, insa pacat de revista pina la urma.
...dupa cum suna proverbul. si mie imi lipseste lainimaesteunleac, ca e tonica, mai are entuziasm, are umor. oare cit mai dureaza prepararea dulcetii la romani? parca bunica mea avea nevoie de doua zile!
A terminat dulceaţa - aia era distracţie. Acum, "munceşte".
Ş'apoi, nu ştii cum sînt femeile? Ochi alunecoşi, inimă zburdalnică...
(Ia s-o vezi cum apare după afrontul ista! Noroc că plec eu puţin.)
Trebuie sa inteleg ca sta la pinda, in timp ce munceste! Pai, atunci, spor la munca ei, plimbare placuta tie. O sa ies si eu putin profitind ca s-au interpus niste nori intre mine si soare, ba mai bate si un vinticel!
Ho, ca nu dau turcii! Am dormit! Sase ore! S-a nascut vreun monstru? De fapt, astia se nasc/renasc oricum, ca doarme ea, natiunea, ori ba!
Ha!-Ha!-Ha!
Nu, domnule Petraru, nu stau la panda! N-am stat niciodata! O data ca n-am rabdare, apoi ca nu merita: oricum nu ma prind la chestii venite de dupa colt...
Si nici nu muncesc! De ce sa mai muncesc, inimioara? Crezi ca mi-a folosi la ceva?
Azi tare ma tem ca vremea nu s-a indrepta dupa rasul meu...
Investeşte în mîine. Ori în mine (încredere, of course)!
Cu munca, ai dreptate dar ţine minte o vorbă de la unu' mai bătrîn: Inactivitatea te face scriitor.
Nu zic că nu se poate şi mai rău de-atît.
Egoista... Primesc! Dar sa nu se schimbe nimic!
Scriitor... Greu!... Astia nu se fac, prietene, astia se nasc! Da se nasc in multe feluri, unii mai greu, altii mai usor... Oricum ar fi, tot la cheremul alora cu banii se pare ca ajung, ori ca-s platiti pentru ca scriu, ori ca-s platiti ca sa scrie. Iar daca vreunu cuteaza sa deschida gura, cum ca n-ar avea condei de vanzare... aut! Neeeeext, please! Si asta, de cand lumea si pamantul, nu de ieri, nici de alaltaieri... Ca-n bancul ala cu scribul care trebuia sa transcrie pictografic ce-i dicta marele dregator: Unu: Faraonul este cel mai destept! Scribul deseneaza un tip cu mana la tampla. Doi: Faraonul este cel mai puternic! Scribul deseneaza un tip echipat de lupta. Trei: Faraonul este cel mai viril! Scribul: Cum sa-l fac, cu doua ..., sau cu patru ...?
Aia facuti... is facuti dupa fel de fel de chipuri si asemanari. Da, sa nu-i cauti la crez! Ca te-i sparia de taria juramantului de credinta, anume ca n-au chip cioplit, si nici asemenea, si nici nu se inchina lui...
Or, vorba cronicariului, la aiasta una truda, minte sloboda si gand curat trabuiaste...
A!, ca tot veni vorba de cronicari, ma gandeam io pe-aci cum trecura ei condeiul de la unu la altu, insirand letopiset dupa letopiset... Au nu s-a naste unu sa scrie continuarea epopeii noastre nationale, eroi-comico-satirice????
Cîtă teorie literară înghiţeam pe nemestecate, cînd era vorba de aplicat la "autor", pe text, ieşea ca dracu'. "Tema" mă omora cu zile - nu că n-o vedeam, că o vazuseră alţii, înaintea mea, mi-o serveau mură-n gură - dar nu ştiam cum "să o tratez", era alunecoasă rău! Asta, pînă am făcut primul studiu de scriitor, cap-coadă: de la debut, la consacrare. Era ca la Medicină, mă gîndeam, cînd înţelegea viitorul doctor cum erau aşezate organele alea pe care le tot desena el, după tratatele de anatomie.
Domn'e, îşi iţea capul "tema" - timid ca o pisicuţă rătăcită-n lume. Mai încolo - la 2-3 ani - deja era bine crescută, se vedea cu ochiul liber. După asta-ţi puteai da seama că era scriitor adevărat - îşi găsise filonul, după ce bîjbîise destul - şi-acum îl săpa metodic, iar filonul se lăsa, parcă-i sărea în întîmpinare - îmi venea a spune.
Urma inevitabila tristeţe de final: după ce o turna în cea mai potrivită formă, celelalte încercări de a o mai exploata dădeau rău, mai rău chiar decît în primele încercări, cînd încă nu-şi găsise făgaşul.
O vreme - mult prea îndelungată, din păcate - am lăsat "prostiile astea". De fapt, m-au lăsat ele pe mine dar e altă poveste, o vei afla. După care m-am apucat eu de săpat - simţeam o nevoie de care n-aveam nici o nevoie dar nu era după mine. Cînd s-a adunat destul pentru a-mi putea face o idee "despre autor", m-a pus dracu' să refac studiul. Ia să văd, ziceam, are ori n-are material "autorul nostru". Lucru' dracu' dedublarea asta!
Şi-am găsit-o, şi nu m-am bucurat deloc. Mă descopeream misogin.
Măi, futu-i - mi-am zis, da' mie-mi plac femeile, ce se-ntîmplă p'aci? "Ce e cu ăsta?"
Nu era nimic cu ăsta. Aşa era el - un misogin căruia îi plăceau femeile. Cel mai mult mi-a plăcut - mi-a plăcut pe dracu'! - că nici complexul oedipian nu puteam da vina, fiindcă pe mine m-a crescut altă femeie, nu "mama mea naturală", iar eu am ştiut asta devreme.
Am rezolvat-o makedonian: Da' eu nici nu sînt scriitor, ce mi-oi fi făcînd griji?
Mai ales ca mâinele te poate umple de optimism (debordant), dacă stai să te gândeşti că soarta e întotdeauna dreapta. Uite, dacă bărbaţilor le-a dat libertatea să fie misogini, femeilor, în egală măsură, le-a permis să fie mizantroape; barbaţilor - poligloţi, femeilor - poligloate; barbaţilor - critici, femeilor - critice (taca-taca-taca!); bărbaţilor - profesori/scriitori, femeilor - profesoare/scriitoare (oare-oare-oare?) etc. etc. etc.
Iată cum, din sânul vecinicului ieri, trăieşte azi!
Mişto, nu?
Dincolo de glumă, însă, eu chiar cred că lumea este condusă de bărbaţi. Altfel n-aş tot plânge pe-aci... Da, fără şagă, numai voi puteţi rândui lucrurile. Că avem noi grijă să le-ncâlcim... Şi nu mai dau exemple, că devin redundantă şi obositoare. Chiar, madam Ridzi n-o fi obosit, săraca?
... aşa-i de rău tocmită, la băutură parcă. Unde beau toţi la grămadă - şi domni, şi proşti - pînă se fac muci - demn-democratic. Abia atunci văd ei limpede că lumea-i rău tocmită, şi se pun a o-ndrepta, cu vorba bună, cu ghiontul, bocancul ori măciuca - după cumu-i merchezu' fiştecui.
De unde şi vorba "Alcoolemia salvează România".
La trezie, mahmuri, conducătorii devin misogini. Ei, de fapt, se-ncurcaseră la băutură, că nu voaiu decît una mică - să-şi întărească inima, că erau programaţi la una rea de muscă - da' rea, nu aşa! O dulceaţă! Da' nu'ş'ce drac' se petrecu, că parcă le luă Dumnezeu minţile, şi şi le băură, amărîţii, to' cu gîndu' la nenorocitele alea care nu ştiu decît să sece omu' de vlagă, bată-le să le bată, cu paru' al mai mare, te rog io, Doamne!
De-aia plîngi tu, Inimioară, că-i lumea bărbaţilor? Nu ştii leacul românesc numit "Se poate şi mai rău"? Da, se poate. De-o pildă, alfă că nimin nu-i mai urît pe lume decît o femeie beată.
La asta iar nu mă gândii! Totuşi, domnule, stau rău cu priceperea...
Io nu mă plâng că-i lumea bărbaţilor, dimpotrivă! Că citii io undeva că, doamne fereşte, dacă, printr-un cataclism, ar dispărea toţi bărbaţii din lume, pământul s-ar sfârşi mai degrabă, da nu de supărare. Cică femeile s-ar sfâşia între ele, auzi dumneata?!
Acum, onorată Distanţă, poci a mă deplasa între orele şi orele, în scopul...????
Mulţumim de gându-ăl bun!
...va rog sa ma scuzati ca am lipsit o postata de vreme, dar a fost la Iasi dl. Marius Oprea, care a lansat ieri o carte. Cum m-am trezit prezent, nu stiu cit si de invitat, la masa care a urmat, am simtit nevoia sa-mi platesc azi o datorie de onoare si l-am invitat pe d-sa si alti citiva intr-un loc pe care l-am redescoperit din intimplare nu de mult, pe mal de lac si margine de padure. Am citit acum discutia voastra si, marturisesc, am avut parte in ultimii ani, niste rasturnari de pozitie in ce priveste prezenta feminina in politica. Stiam bine viata politica scandinava, mi se parea ca performantele sale se bucurau mai ales de o prezenta feminina masiva - in parlamente, cam jumatate femei, multi ministri, primari, presedinti de "judete" femei etc. Insa, la noi, prezenta lor se dovedeste la fel de dezamagitoare ca si a barbatilor - fie ca e vorba de d-na Nicolai, de juna EBA sau de medianele Udrea si Ridzi. Or, sintem o tara atipica, fara diferente dupa gen in politica, fie n-am nimerit femeile potrivite!
La scandinavi, bărbatul face bani, iar femeia îi administrează în interesul întregii familii, interes privit în perspectivă - pînă la a III-a generaţie. De aceeea, politica (administrarea prezentului şi pregătirea viitorului) este lăsată pe mîna femeii, fără grije. La români, bărbatul face bani, iar femeia "îi sparge".
Psihanalitic, asta ar fi tendinţa castratoare a femeii, care vrea să-l lipsească de putere (bani-putere) pe bărbat. Scandinava are toată grija de puterea scandinavului, că nu durează. Românca degeaba încearcă a o scurta, căci puterea moare ultima la românul ei.
Etic, problema ar fi cum se fac banii în Scandinavia şi-n Balkania (căci nu sîntem singuri pe lume, avem şi noi faliţii noştri). Scandinavul munceşte metodic, constant, perseverent, neobosit. Românul ori dă lovitura ori îşi bagă pu...terea, şi-şi încearcă norocul în altă parte. Muncea şi el "nemţeşte" într-o vreme dar l-au vindecat tovarăşii de superstiţii din astea capitaliste.
Norocul nostru de nescandinavi este că şi-n Scandinavia există femei romantice - cum aia din Islanda, de-şi lăsă scandinavii la mîna balenelor şi-a gheizerelor. Varianta feminină a lui Tăriceanu - a avut prea mulţi bani pe mînă, n-a ştiut cum să-i înmulţească mai avan, şi-a-nţărcat bălana, scurt.
Se strică lumea şi pe la poli, ne ducem polilor de suflet, ascultaţi-mă pe mine!
La noi, ca la nime-n lume, femeia face de mancare! Ca esti in piata, in statia de autobuz, in gara ori la bebleoteca, la primarie ori la universitate, in cancelarie ori la besereca, invariabil aceeasi discutie: ce mai faci de mancare??? m-am saturat!!! astia-mi manca si urechile (sau, ma rog, li se lungira urechile de foame, asteptand) etc.
Or, dintre cratite, de unde Doamne iarta-ma! sa ti se iste grija de viitorul natiunii??? Ca viitorul va sa arate sumbru pentru ai tai, daca n-ai avea grija sa le pui in blid.
Daca nu face de mancare, tot ca la nime-n lume, femeia face fitze! Coafor, solar, cosmeticiana, shoping, ping-ping... scl. No comment!
Asa ca, Va rugam, Domnilor, lasati eschivele si treceti la treaba!
Am cunoscut, cîndva, o injineră care vedea-n bărbaţi nişte fiinţe neajutorate - trebuiau spălaţi-călcaţi, hrăniţi, dădăciţi - nişte handicapaţi!
Între două căsnicii, am burlăcit vreo 10 ani. N-am avut nevoie de nici o mămică, mă descurcam de minune. Chiar ajunsesem a mă-ntreba de ce-or fi bărbaţii aşa de fraieri, să se dea legaţi pe mîna nevestelor, cînd nu era mare injinerie să-şi poarte de grije. Fraieri, fiindcă totul se plăteşte pe lumea asta, pînă şi iubirea conjugală.
Numai cîtă cicăleală pe tema \\\"Numai eu fac totul în casa asta!\\\", şi-ar fi şi-aşa prea destulă plată. Cînd, oricum, nu poţi mînca \\\"ca la mama acasă\\\" - nici în bine, nici în rău.
Dar alta-mi plăcea mai tare: cînd cunoşti o doamnă şi-i placi, eşti cel mai cel - în toate cele. Cum ai zis \\\"da\\\", bagă de seamă că nu eşti chiar aşa grozav, că ai cam multe metehne care trebuie musai şi numaidecît îndreptate. De-asta, nu sfătuiesc pe nimeni să schimbe un concubinaj care funcţionează, cu o căsnicie care nu merge decît într-o direcţie - \\\"Da, mamă!\\\"
Din adînci şi neştiute pe-atunci motive, mi-am zis \\\"rău cu rău, dar mai rău fără rău\\\". Înclin să cred c-am avut dreptate.
Acum, văd - pe-aici, prin Bucovina - că nu se poate fără fimeie, dacă vrei borş la fiecare prînz. Chiar m-a distrat inspectorul general al învăţămîntului de pe-aici: de trei ori am vorbit cu el, şi tot grija borşucului o avea. E drept că borşucul se găseşte la toate locandele - mai de soi, mai cu muşte. O fi vorba de economie, atunci.
Toate astea nu-nseamnă că nu mi-aş iubi nevasta. Măcar bafta asta am avut-o. Dar şi ea - norocoasă: s-a prins că nu-s mîncăcios, şi găteşte cînd vrea, ce vrea - merge şi-aşa.
Lucru\\\' dracu\\\' este că-mbătrînind eu pe dinăuntru, mă cam trezesc făcînd foamea. Lasă, zice ea - cu toată dragostea - ca şi-aşa te-ai cam îngrăşat.
Mai mănînc o bere, să-mi amăgesc foamea. Mă-ntreabă suav: Ai auzit şi tu de \\\"burta de bere\\\", nu?
Eheu, fugaces... unde-s vremile cînd numai grija asta n-o aveam?
Acum, cind va vad plingindu-va in gluma, imi dau seama ca n-am avut problema asta! Pina am plecat, stateam la parinti. Dincolo. cind am cunoscut-o pe cea ce avea sa-mi devina sotie, mincam la restaurante. Si dupa ce ne-am casatorit, fiind amindoi foarte ocupati, am mai facut asta, dar ne mai si amuzam impreuna retete. Cind au venit baietii, gateam pe rind, fara sa fi stabilit vreo regula, dupa cum statea fiecare cu timpul. Apoi, cind am revenit, poate pentru ca simteam putin vinovat, de cite ori mergeam incolo, gateam eu aproape exclusiv. As vrea sa mai am cui gati, baietii, cind merg in vizita, nu ma lasa, ma duc in tot felul de localuri descoperite de ei, de cele doua parti ale granitei franco-germane, o granita mai degraba teoretica acum. Aici, gatesc uneori, de citeva ori pe saptamina, cind mi se face dor de cite vreun fel de negasit ca atare pe aici.
Da ce sa-i faci, asa e jocul, îl joci în câte doi, îl joci în câte trei, îl joci în câte câți vrei, arde-l-ar focul...
Dragii mei, iubiții mei,
NU MA LUAȚI CU CHESTII DE-ASTEA, CA NU TINE!!!
Pre rumânește tocmit, ori ca-i făcăleț, ori ca-i melesteu, ori ca-i sucitor, ori ca-i mestecău, tot atâtea silabe are...
Aici vorbeam despre mentalitatea mioritică, defavorabilă accederii femeii în viata politica (ma rog, publica).
Din răspunsurile voastre pot înțelege ca numai con-generele luate cu arcanul dintre cratițe ar avea ceva șanse, ca de cealaltă categorie n-ați pomenit nimic.
Fetelor, FĂCĂLEEEEȚ-ARM!
(pentru ardelence, MESTECĂU; pe linia de gât legău ori de părete frecătoriu).
Tu crezi că Elenele ajung la guvernare fiindcă ştiu să gătească?
Nici nu vreau să mă gîndesc ce-o fi cînd om avea un preşedinte homosexual. Sper să n-apuc vremea aia, totuşi.
Am auzit nişte poveşti teribile dspre anii '990, de pe la-nceput, cînd era Năstase director în MJ, coleg cu urîta aia cu coc, că nici nu mai ştiu cum o cheamă, de-a fost chiar ministru la Justiţie, pînă s-a dovedit că dădea note pe la Secu'.
Crede-mă că te stimez - din start - fiindcă nu eşti femeie politică. Acu', gîndeşte-te şi tu, dacă politica e curvă, cum mama supărării sînt femeile politice?
Toată consideraţia pentru mestecău, să mor io - na!
La umăăăr - craci!
Aia-i arma, fata tati!
Tu de ce zici că iese Coti cu articolul "Haremul politic al lui Băsescu"? Are Coti ăsta o memorie, ceva de speriat! Crec că trecură trei ani de cînd le servii chestia asta, pe larg, arătîndu-le de ce preferă Băsescu să se-nconjoare de femei.
Eşti teribil, monşer!
(aşa să zâşi, aşa să scrii...)
Auzi, frângătoriule de visuri, comanda lu matale nu va să prinză la astea supraponderale, cari puserăm kil după kil citind producţiile scriitorilor pe cari politica ălora graţioase nu dă azi doi bani!
Aşa că, văzând io cum stă treaba, mă gândii să adun oarecari cititoare (din clubul ălora de se măsoară în tone - i.e. 0,07-0,1 t), si vii dumneata să-mi deturnezi comanda! Nu-i de-ajuns că mă făcuşi praf cu gondola, acu îmi vii cu chestii imposibile!
Discriminatoriule! Nu puteai veni cu ideea asta acu 20 de ani, că nu mai perdeam bunătate de vreme cu cetitul cărţilor! Aşa să ştii!
Apoi să nu pun io mâna pe mestecău???
(Era şi-o strâgătură în Ardeal, ceva de genul: M-o-nvăţat mama-a juca/Mestecând mămăliga,/Cu mâna pe mestecău:/Ui aşe, ficioru meu!).
Din Liteni-Dolhasca, mama - învăţătoare, tatăl administrator de şcoală dar şi de cîrciumă. S-a dus la facultate la Cluj - Ştiinţe politice, s-a înscris pentru o bursă în Vest, a venit unul de-ai lor să facă selecţia şi aşa a juns la Bruxelles. A şi muncit pe-acolo, dar a şi-nvăţat, aşa că a aplicat pentru un post la NATO; a luat postul, a primit o ofertă să meargă în Afganistan; şi-a lămurit părinţii că o să iasă teafără de-acolo, acum vine în prima vacanţă. E tobă de carte, are inimă de leu, precis e şi furmoasă - n-am văzut-o încă - fiindcă vine dintr-un neam de oameni frumoşi.
Ai ei - un ochi rîde, unul plînge: cîştigă mulţi bani fata, are postul asigurat la Bruxelles dar numai să termine cu bine misiunea din Afganistan, care poate dura şi 3 ani, din care n-a trecut decît un semestru.
---
Din Bucureşti, din părinţi ardeleni (strănepoată de-a lui L Blaga) amîndoi profesori. A făcut şcoală nemţească, iar din '990 încoace, numai prin cele străinătăţuri merge, deşi e lector la Germanice, la Bucureşti. A primit la burse că nu ştiu la ce i-or mai trebui. A fost şi-n State, dar Germania pare a fi ţara ei preferată - acolo încă mai trăieşte verişoara bunicii sale, Dorli Blaga.
---
Nici moldoveanca nu va ajunge ministru al Turismului, nici ardeleanca - ministru la Tineret; niciuna - parlamentar european. Cum să le concureze pe Elena Udrea, Monica Ridzi, Elena Băsescu. DAr amîndurora li se deschid larg porţile lumii adevărate.
Tatăl ardelencei, bun prieten de-al meu - s-a prăpădit, săracu', fără vreme - e deplin răzbunat căci, în vizită la rudele din Germania mergînd, l-a întrebat o nemţoiacă: Cum, sînteţi român şi nu sînteţi ţigan?
...vor cunoaste lumea adevarata, din fericire pentru ele, nu lumea cumva ciocolatie a politicii romanesti, numai buna pentru toate Elenele si Monicile, acum la moda!
Roma non pereat si Romani non pereant (Roma nu va pieri daca romanii nu vor pieri).
Raminem sa tinem pamintul pe loc, Inimioara. Cu ghearele, cu dintii, cu oasele...
Profesorul Mihai Nichita (SSTL) a spus că Roma a ajuns imperială fiindcă s-a temut să nu piară... Nu ştiu dacă el a gândit-o sau a împrumutat-o de undeva, dar atâta am reţinut până şi eu.
A! Să nu uit: am descoperit ieri un blog omonim nick-ului meu de aici. N-am nicio legătură cu el. E simplă coincidenţă. Dar văd că suntem mai mulţi de... cealaltă parte. Stoluri!...
Desi nu are armata regulata - sau, poate, tocmai din acest motiv! - Elvetia e foarte greu de atacat! Cine talentat insa ar putea s-o transplanteze! Poate fi o solutie mai buna decit "Belgia Orientului"!
Aşa că de Sântă-Măria cea mare m-am sculat şi-am dus patru lumânări frumoase de ceară curată Sfintei Paraschiva la Trei-Sfetite şi-am pus pe părintele Mardare să-mi cetească pentru drum, pentru primejdii, pentru boale şi-am şezut şi eu în genunchi sub sicriul sfintei rugând-o să m-ajute. Şi îmbrăţişând pe Grigoriţă, fratele meu mezin, şi lăsându-l în dugheană, m-am suit în căruţă şi-am apucat drumul Huşilor. Apoi de la Huşi am trecut Prutul şi mi-am arătat la stăpânirea rusească toate îndreptările. Iar la Tighina, pe Nistru, m-am întâlnit c-un negustor arman, de sub stăpânirea muscalilor, cu care am mai făcut eu afaceri. Sfătuindu-ne şi înţelegându-ne, am cumpărat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasă şi bună marfă. Am plătit câte-o rublă bucata. Şi-ndată, fără întârziere, având cu noi patru oameni, am pornit pe jos acei batali, în sus, pe Nistru. Am trecut fără năcaz graniţa la nemţi şi-am dat la Cernăuţi. De-acolo la Liov. Şi-n Liov am pus marfa noastră în tren şi-n puţine zile am ajuns Ştraţburg şi-am vândut batalii c-un galbăn bucata - şi i-au luat alţi negustori, să-i ducă la un târg care se chiamă Pariz.
— Pe jos ori cu trenu? întrebă căpitanul Isac.
— Cu trenu, cinstite căpitane. Prin acele ţări, la Neamţ şi la Franţuz, oamenii umblă acuma cu trenu. Azi îs aici şi mâne cine ştie unde.
— Cum cu trenu? întrebă cineva cu voce groasă şi supărată. Mă întorsei şi văzui privind pe sub sprâncene pe ciobanul de la Rarău.
Adevărat este că şi eu şi ceilalţi doream prea mult să cunoaştem ce fel de maşinărie e aceea despre care vorbeşte negustorul. Numai comisul şi căpitanul Isac păreau a şti despre ce-i vorba. Totuşi nu se împotriveau să asculte lămurirea pe care o aşteptam noi.
— Nu ştiţi ce-i trenu? întrebă râzând jupân Dămian.
— Ştim, rosti moale comisul.
— Eu nu ştiu! icni îndărătnic ciobanul Cine ştie ce ticăloşie nemţască a mai fi!
— Adevărată ticăloşie şi drăcie... râse cu voie-bună negustorul. Sunt un fel de căsuţe pe roate, şi roatele acestor căsuţe se îmbucă pe şine de fier. Şi-aşa, pe şinele acelea de fier, le trage cu uşurinţă o maşină, care fluieră şi pufneşte de-a mirare; şi umblă singură cu foc.
— Fără cai? întrebă moş Leonte.
— Fără.
— Asta n-oi mai crede-o eu! mormăi ciobanul. Iar moş Leonte îşi făcu cruce.
— De ce să nu credeţi? se amestecă împăciuitor comisul. Eu am mai auzit de asta şi trebuie să credem. De văzut însă n-am văzut.
— Ba eu am văzut, cum vă spun, stărui cu veselie negustorul. Maşina umblă singură cu foc şi trage după dânsa toate căsuţele. Apoi în acele căsuţe sunt ori oameni, ori mărfuri. Şi batalii de la Tighina i-am încărcat în acele căsuţe. Şi merg foarte bine, fără scuturătură şi fară năcaz; numaicât c-un huiet mare de trebuie să grăiască oamenii unii cu alţii tare, ca surzii.
— Hm! - mormăi ciobanul ş-ai umblat dumneata în căruţa aceea cu foc?
— Am umblat; de ce să se mire omul de asta, când am văzut şi alte lucruri mai de mirare?
— Care lucruri de mirare?
— Apoi să vedeţi. Pe-acolo, prin ţara nemţască, târgurile-s toate alcătuite din case cu câte patru şi cinci rânduri.
— Adică din case una peste alta? Am mai auzit eu de asta şi n-am vrut să cred.
— Apoi de ce să nu crezi, dac-aşa-i acolo? Da' eu nu m-am mirat prea tare de asta, cât de alta. C-am văzut uliţi dintr-o singură bucată de piatră.
Noi ne privirăm în tăcere la aceste vorbe.
— Da. Ş-apoi ies nemţii, boieri şi cucoane, şi se plimbă pe marginea uliţii. Cucoanele au toate pălării, iar boierii toţi au ceasornic. Nu numai boierii, ci şi lucrătorii mai săraci.
— De ceasornice nu mă mir... Întrerupse moş Leonte; dar femeile cu pălării, drept să-ţi spun, mie nu-mi plac.
— Ei, ce să-i faci? îl mângâie comisul. Aşa-s pe-acolo năravurile oamenilor.
— Şi ce-ai mai văzut, cinstite jupâne Dămian?
— Apoi altceva n-am văzut nimica, fărădecât mare iarmaroc, acolo la Lipsca. Mare iarmaroc cât lumea asta, şi comedii, şi muzici, şi nemţăria pământului bând bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea băutură, să nu fie cu părere de rău. Căci e-un fel de leşie amară.
— Aşa? se veseli comisul. Şi ei nu ştiu ce-i vinul?
— Or fi ştiind; dar eu vin ca la noi n-am văzut şi i-am dus dorul.
— Aşa? şi de mâncat ce-ai mâncat? Eu socot, cinstite jupâne Dămian, că te-ai ferit şi de mâţă, şi de broască, şi de guzgan.
Ciobanul stupi cu putere într-o parte şi se şterse la gură cu amândouă mânicile tohoarcei.
— Nu m-am ferit aşa de tare, vorbi negustorul, căci n-am prea văzut aceste dihănii. Dar cartofe, sodom, şi carne fiartă de porc ori vacă.
— Carne fiartă? se miră căpitanul Isac.
— Da, carne fiartă. Şi bere de-aceea de care vă spun.
— Vra să zică, urmă mazâlul, pui în ţâglă n-ai văzut?
— Nu prea.
— Nici miel fript tâlhăreşte şi tăvălit în mojdei?
— Asta nu.
— Nici sarmale?
— Nici sarmale, nici borş. Nici crap la proţap.
— Doamne fereşte şi apără! se cruci moş Leonte.
— Apoi atuncea, urmă căpitanul Isac, dacă nu au toate acestea, nici nu-mi pasă! să rămâie cu trenul lor şi noi cu ţara Moldovei.
Fiind prea veseli cu toţii la asemenea cuvinte, am închinat ulcelele cătră giubeaua, cătră barba şi cătră obrazul bucălat al lui jupân Dămian Cristişor. Şi-au răcnit cu mare larmă, felurit, fiecare-n legea lui.
— Altfel, nemţii aceia au şi lucruri bune, urmă a tâlcui cu îngăduinţa negustorul. Mai întăi şi mai întăi la dânşii învăţătura-i la mare cinste.
— Iaca asta nu-i rău, întări comisul.
— În tot târgu, în tot satu, cinstite comise Ioniţă, în tot târgu, în tot satu - şcoală şi profesori. Şi toată lumea la carte.
—Atunci oile cine le păzeşte? mârâi ciobanul; iar noi iarăşi ne-am veselit.
— Toată lumea la carte, şi băieţi şi fete.
Comisul se încruntă:
— Cum şi fete? Asta iar îi rânduială care trebuie să rămâie la dânşii.
Noi cu toţii am fost, se-nţelege, de părerea comisului. Şi iar am strigat, ca să s-audă până-n ţara nemţască.
Negustorul, fiind într-o cumpănă mai dreaptă decât a noastră, a zâmbit ş-a aşteptat să ne liniştim. Iar după ce ne-am liniştit, a urmat:
— Şi mai au acei nemţi, cinstite căpitane, lucru bun rânduială şi legea. Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de moşioară cu împăratul. Şi dac-a avut dreptate, judecătorii i-au dat dreptate împotriva împăratului...
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
Vezi primele comentarii
