Home » Bani & Afaceri » Business News » Premieră: creditul de casă în valută a început să scadă

Premieră: creditul de casă în valută a început să scadă

05 Sep 2008 Serban Buscu | 0 comentarii | 1879 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În iulie, doar trei judeţe au înregistrat creşteri în privinţa creditelor de locuinţă. Per total, finanţările pentru achiziţii de imobile au scăzut în volum cu 2,4% faţă de luna iunie.
 
Luna iulie 2008 a consemnat, pentru prima dată în ultimii patru ani, un regres al creditului de locuinţă în valută. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR) volumul creditelor de casă denominate în alte monede decât leul a scăzut cu 2,4% în iulie 2008 faţă de iunie 2008. În termeni absoluţi, acest lucru înseamnă o scădere de aproximativ 375 de milioane de lei a volumului de credite pentru locuinţă aflate în portofoliul băncilor comerciale din România. Această evoluţie a fost anticipată de diminuările consecutive ale ritmului de creştere a creditului începând chiar cu luna ianuarie a acestui an. “Şi resursele în lei au devenit mai scumpe, şi cele în valută. Băncile se împrumută mai scump, pentru că e mai puţină lichiditate pe piaţa internaţională. Ca atare, potenţialii împrumutaţi iau credit mai greu”, explică fenomenul Mihai Bogza, preşedintele Bancpost. O altă sursă a scăderilor ar putea veni şi dinspre BNR, care luptă cu toate armele pentru a domoli avansul creditării. “Provizioanele mari la creditele în valută scad din profiturile băncilor şi le obligă să devină mult mai atente la creditare”, este de părere consultantul financiar Bogdan Baltazar.

Doar în trei judeţe din ţară creditul de locuinţă în valută a crescut faţă de luna iunie. Este vorba despre Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, zone în care nivelul creditului este extrem de redus din cauza veniturilor mici ale locuitorilor. Volumul însumat al creditelor de locuinţă acordate în cele trei judeţe este de 60 de ori mai mic decât împrumuturile de locuinţă luate în Bucureşti. În Tulcea creditul a urcat cu 3,7% până la 87,6 milioane de lei, în Călăraşi cu 1,8% iar în Caraş-Severin cu doar 0,9%.
În topul judeţelor cu cele mai mari scăderi conduce detaşat Teleormanul cu o reducere procentuală a finanţărilor de 9,1% până la 68,7 milioane de lei. Urmează în această ordine Sălaj cu 6,4%, Botoşani cu 5,5%, Cluj cu 4,9% şi Satu-mare cu 4,2%. Interesant este faptul că, şi în topul scăderilor, cu excepţia judeţului Cluj regăsim tot zone sărace ale ţări, în care nivelul creditării nu sare de 120 de milioane de euro adică de 50 de ori mai puţin decât în Capitală. În Bucureşti creditul a scăzut cu 1,9%(sub medie) până la 6,7 miliarde de lei.

Creditul în valută a avut o evoluţie descendentă per ansamblu în luna iulie. Datele privind indicatorii monetari publicaţi de Banca Naţională arată că împrumuturile populaţiei şi ale firmelor au încetinit semnificativ în iulie, iar depozitele au înregistrat aceeaşi tendinţă. Evoluţia componenţei valutare este cea care a determinat încetinirea avansului împrumuturilor, creditele în alte monede decât leul fiind în iulie mai mici cu 1,5% faţă de luna precedentă, de 27,3 miliarde de euro. Împrumuturile în lei au crescut în schimb cu 2,4%, la un total de 81,99 miliarde (circa 23,2 miliarde de euro). Creditele în valută acordate populaţiei, care au crescut în ritm accelerat în ultimii ani, au scăzut în iulie cu 0,7% faţă de iunie - şi şi-au temperat avansul anual la 105,2%, de la 131,5% în iunie - până la 48,52 miliarde de lei (13,7 miliarde de euro). Împrumuturile în valută acordate firmelor au scăzut mai mult decât cele pentru populaţie în iulie, cu 2,2% faţă de iunie, până la 48,2 miliarde de lei, ritmul anual de creştere temperându-se la 49,6%. Şi economisirea a suferit o scădere de ritm.

Vin vremuri mai grele
Până cel târziu pe 6 octombrie băncile vor trebui să fie pregătite pentru a aplica noul regulament al BNR privind riscul de credit. Conform unui calcul realizat de Cotidianul, acest fapt va conduce la o diminuare cu până la 30% a creditului maxim ce poate fi contractat de o persoană fizică de la o bancă din România. Noul regulament privind creditarea nu exclude testul de stres, deşi îl nuanţează, menţine prevederile privind calculul eligibilităţii în funcţie de veniturile declarate la Fisc şi, în plus, bate în cuie gradul de îndatorare la nivelul stabilit la începutul creditului. Ultima prevedere ar putea îngropa definitiv promoţiile bancare în condiţiile în care raportul dintre veniturile contractantului şi prima rată lunară nu va putea fi mai mare decât ponderea ultimei rate în veniturile clientului bancar. Potrivit noului regulament, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc în anul anterior. Creditul maxim va fi calculat diferenţiat pe categorii de clientelă (în funcţie de trecutul de plată al acestora), pe destinaţia creditului (de consum sau ipotecar), pe tipul creditului în funcţie de monedă. La determinarea gradului de îndatorare vor fi luate în considerare riscul valutar, riscul de rată a dobânzii, precum şi posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli din administrare prevăzute în contract.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BUSINESS NEWS
 
Vrei un business la cheie?
KingKebab este un lant de fastfood cu specific arab ce ofera clientilor un meniu traditional arabesc bogat si diversificat. Printre produsele din meniu se regasesc DonerKebab ,Iskender Kebab, Shaorma , Falafel si o sortimentatie bogata de salate toate preparate dupa retete originale.
Formatul de [detalii]