Home » Home » Features » Praga, Varşovia, Budapesta: Recviem pentru revoluţiile „la vârf”

Praga, Varşovia, Budapesta: Recviem pentru revoluţiile „la vârf”

20 Aug 2008 Adrian Deoanca | 3 comentarii | 2595 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
La fel ca în cazul revoltelor din 1956 din Ungaria, eşecul Primăverii de la Praga a demonstrat falimentul încercărilor de reformare internă a sistemului comunist.
 
Invazia trupelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, din noaptea de 20 spre 21 august 1968, s-a soldat cu numerosi morti si raniti
Invazia trupelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, din noaptea de 20 spre 21 august 1968, s-a soldat cu numerosi morti si raniti. Sursa: Reuters
În noaptea dinspre 20 spre 21 august 1968, tancuri străine pătrundeau pe teritoriul cehoslovac, pentru ca zorii să găsească ocupată Piaţa Wenceslas din Praga. După 12 ani în care s-a abţinut de la folosirea forţei militare împotriva unui alt stat comunist, Kremlinul, cu ajutorul altor patru ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia (Bulgaria, Germania de Est, Polonia şi Ungaria), a pus capăt în forţă Primăverii de la Praga.

Proaspătul secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac (PCC), Aleksandr Dubcek, reuşise să unească forţele progresive din interiorul partidului şi a încercat să accelereze procesul de destalinizare a Cehoslovaciei. Ideile centrale ale programului de guvernare adoptat de PCC în aprilie 1968 se axau pe instaurarea unui sistem federal ce ar fi conferit egalitate între naţiunea cehă şi cea slovacă, transformarea Parlamentului într-un organ real de reprezentare legislativă, desfiinţarea cenzurii sau acordarea unei largi autonomii întreprinderilor.

Ideile de reformare internă a partidului şi de liberalizare a expresiei propovăduite de Dubcek şi de Ludvik Svoboda s-au dovedit a fi prea greu de digerat pentru liderii blocului comunist. Nemulţumit de rezultatele negocierilor cu recesivul partid cehoslovac, Politburo-ul Sovietic a luat decizia de a invada Cehoslovacia pe 17 august 1968, iar hotărârea a fost transmisă degrabă celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia a doua zi, într-o conferinţă ce a avut loc la Moscova.

Singurele ţări care nu au participat la asaltul Cehoslovaciei au fost România lui Ceauşescu şi Albania lui Enver Hodja, unde naţionalismul antisovietic s-a dovedit mai puternic decât frica de reformă. În Ungaria, de exemplu, lucrurile au stat exact pe dos. Liderul comunist maghiar Janos Kadar s-a grăbit să eticheteze propunerile lui Dubcek drept „un mare zero”, deşi, iniţial, fusese mult mai deschis faţă de programul de acţiune praghez decât est-germanul Ulbricht, bulgarul Jivkov şi chiar decât polonezul Gomulka.

A fost însă puternic deranjat de un articol apărut în presa de la Praga care îl glorifica pe liderul din 1956, Imre Nagy. Mânat de propriul orgoliu, Kadar a ajuns să-i spună făţiş lui Brejnev că, „după cum arată situaţia, probabil că Cehoslovacia va trebui să fie ocupată”. Reacţia lui Kadar arată că represiunea vântului reformist de la Praga a avut drept cauză atât teama că ideile lui Dubcek ar fi fost contagioase şi ar fi dus la colapsul întregului sistem comunist, cât şi orgoliul şi ataşamenul de poziţia de putere a unor lideri comunişti.

Chiar dacă sursele primare ale revoluţiei înăbuşite de la Praga au rezidat în nemulţumirile legate de lentoarea procesului de divorţ faţă de orânduirea stalinistă şi au avut o puternică dimensiune naţională, circumstanţele globale au influenţat în mare măsură desfăşurarea evenimentelor din Cehoslovacia.

În octombrie 1964, Hruşciov, care îl repudiase vehement pe Stalin şi ale lui concepţii sistemice, a fost înlocuit de la Kremlin. Ascensiunea tandemului Leonid Brejnev - Aleksei Kosîghin la vârful Partidului Comunist din URSS a însemnat abandonarea reformelor, însoţită de o restalinizare parţială a URSS şi de un nou val de represiune a disidenţei intelectuale.

În acest context, eurocomunismul ce tocmai se născuse în 1964 de sub condeiul liderului italian Palmiro Togliatti laolaltă cu transformările aduse de Herbert Marcuse, care extinsese fetişizarea proletariatului propovăduită de Marx la toate categoriile sociale defavorizate, au pus bazele teoretice ale unei căi alternative, a socialismului cu chip uman. La aceşti factori se mai adaugă şi accentuarea rupturii din lumea comunistă catalizată în principal de polemica dintre Moscova şi Beijingul unui Mao Zedong, adulat cu predilecţie în cercurile intelectuale din vestul Europei.

Schimbările de doctrină din URSS au înspăimântat statele-satelit care ţinteau spre o mai largă autonomie faţă de Moscova. Situaţia era cu atât mai delicată în Cehoslovacia. Procesul de destalinizare era anevoios din cauza grupului conservator reunit în jurul secretarului general, Antonin Novotny, care s-a dovedit mai roşu decât Hruşciov. Îndărătnicia lui Novotny a adâncit crevasa dintre intelectuali şi conducătorii partidului, ruptură devenită practic ireversibilă după Conferinţa Uniunii Scriitorilor din primăvara anului 1967, când Vaclav Havel, Milan Kundera şi Ludvik Vakulik au criticat linia de partid şi au chemat totodată la „redeşteptarea” poporului cehoslovac. În plus, în interiorul partidului comunist, relaţiile dintre comuniştii cehi şi cei slovaci deveneau din ce în ce mai tensionate pentru că slovacii erau dominaţi de cehi în structurile de decizie.

Acesta este contextul care circumscrie ascensiunea slovacului Aleksandr Dubcek la conducerea PCC la începutul lui 1968, care, însufleţit şi de succesul ideilor de autogestiune puse în aplicare în Iugoslavia de Tito cel renegat de Stalin, a încercat să aplice o strategie temerară de reformare instituţională în direcţia socialismului democratic. Dubcek nu era însă un pionier pe drumul democratizării sistemului comunist. Aşa cum arăta chiar el în memoriile sale, Primăvara de la Praga a fost o continuare a revoltelor petrecute cu mai bine de un deceniu înainte în Ungaria şi în Polonia, ambiţiile lui fiind similare cu cele ale lui Imre Nagy şi Wladislaw Gomulka.

Atât fenomenul Praga 1968, cât şi revoluţiile din Ungaria şi schimbările din Polonia ce au avut loc în 1956 s-au desfăşurat pe acelaşi şablon, al tentativelor de revoluţie pornită de la vârful partidelor comuniste. În disputele dintre comuniştii conservatori, adevăraţi stalinişti, şi cei progresişti, cei din urmă au reuşit pentru scurt timp să triumfe, doar pentru a fi mai târziu reprimaţi de ţările comuniste la ordinul Moscovei.

Polonia a fost primul stat din blocul sovietic care avea să calce, în aparenţă, pe calea democratizării. Pe fondul denunţurilor antistaliniste de la al XX-lea Congres sovietic, Wladislaw Gomulka, care se opusese în trecut ruşilor, a ajuns, în toamna lui 1956, prim-secretarul partidului comunist polon. Agreat de Nikita Hruşciov, Gomulka avea însă să revină asupra programului său ce cuprindea libertatea religiei, descentralizarea şi libertatea de expresie, pentru a deveni, din antistalinist fervent, un suporter al intervenţiei armate atât în Ungaria în 1956, cât şi în Cehoslovacia anului 1968.

Dacă, prin rectificările aduse programului său de democratizare, Gomulka a ferit Polonia de o intervenţie armată din partea URSS, soarta Ungariei a fost una mult mai dură. Mai mult de 3.000 de oameni au murit după ce sovieticii, în urma consultărilor cu China, Cehoslovacia lui Novotny, Polonia lui Gomulka, România lui Gheorghiu-Dej, Bulgaria lui Jivkov şi Iugoslavia lui Tito, au năvălit cu armatele pe străzile Budapestei.

Imre Nagy fusese propulsat de masele solidare cu cauza Poloniei la şefia guvernului maghiar, consemnând victoria aripii reformiste în sânul comuniştilor maghiari. Nagy propusese, încă din 1955, o orientare opusă celei staliniste, mizând pe agricultură, bunuri de consum şi acordarea de drepturi individuale. Nagy a fost executat în 1958 şi înlocuit cu Janos Kadar. Amploarea „contrarevoluţiei” maghiare a avut efecte puternice asupra comunismului în Europa de Est. Teama inspirată de vâltoarea ce cuprinsese Ungaria în 1956 i-a determinat pe liderii blocului sovietic să-şi întărească sistemele represive.

Cum alternativa reformării interne a partidelor comuniste spre o deschidere mai progresivă a fost strivită sub şenilele grele ale blindatelor, atât în 1968, cât şi în 1956, singurele căi rămase au fost fie acceptarea normalizării impuse de la „centru”, fie drumul anevoios şi aventuros al disidenţei solitare. În plus, aşa cum arată Vladimir Tismăneanu („Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a stalinismului românesc”), o privire retroactivă, de la înălţimea experienţei post-1989, revelează că ideile de democratizare endogamă a partidului comunist erau mai degrabă iluzorii.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
graphboy87 21-Aug-2008 01:49
Demnitatea nu moare niciodata
Primavara de la Praga, la fel ca Revolutia maghiara din 1956 si Revolta bucuresteana din 24 dec 1968, vor ramane in istorie drept semne ca Demnitatea Umana nu moare niciodata, indiferent cat de cruzi sunt tiranii si cat de puternica e represiunea.

Iar sacrificiile lui Jan Palach si Liviu Babes sunt marturiile ca, indiferent cat incearca dictaturile sa stearga urmele trecutului, niciodata nu vor reduce la tacere un popor.

Poate ca prin aceste sacrificii dictonul VIVA LA MUERTE capata un nou inteles...
2
Giordanos 21-Aug-2008 11:06
Revolta bucuresteana
Care revolta bucuresteana din 24 dec 1968?!
3
Tic 21-Aug-2008 20:39
Cehoslovacia 1968/Georgia 2008
40 de ani intre doua interventii militare ale aceluiasi imperiu, pentru dominatia piticilor ce au avut ghinionul sa locuiasca alaturi.
Cine sunt urmatorii?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FEATURES
 
CELE MAI