Home » Societate » Persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să se testeze pentru hepatita B şi C

Persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să se testeze pentru hepatita B şi C

19 Mai 2009 Liana Subtirelu | 0 comentarii | 693 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Specialiştii în boli infecţioase avertizează că înainte de 1991 sângele nu se testa pentru depistarea hepatitei C, iar pentru cea de tip B se foloseau tehnici vechi, astfel încât persoanele care au făcut transfuzii de sânge sau au primit produse derivate din sânge trebuie să efectueze testele pentru depistarea acestor tipuri de hepatită.
 
“Până în 1991 se foloseau tehnici vechi de depistare a acestor tipuri de hepatite. De aceea ar trebui să efectueze testele”, a explicat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş“ din Capitală.

Alţi specialişti în afecţiunile ficatului spun că investigaţia pentru hepatita C la sângele donat a fost introdusă în 1991.
Virusul hepatitic de tip C poate evolua şi 30 de ani, dar şi cel tip B şi cel tip C pot da cancer de ficat în decurs de câţiva ani fără să dea hepatită cronică, a adăugat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

Şeful Institutului “Matei Balş“ şi-a lansat, marţi, de Ziua Mondială a Hepatitei, cartea “Totul despre hepatite şi virusurile hepatice”. Volumul este compus dintr-o serie de 135 de întrebări şi răspunsuri adunate şi selectate de editori de pe Internet, astfel încât dr. Adrian Streinu-Cercel să poată răspunde nedumeririlor tuturor. “Bineînţeles, fiecare caz are particularităţile lui, însă, în mare parte, se poate trage o concluzie în ceea ce priveşte comportamentul virusurilor şi felul în care acestea interacţionează cu organismul”, a explicat autorul.
Targetul principal al cărţii “Totul despre hepatite şi virusurile hepatitice” îl constituie persoanele cu vârste cuprinse între 45 şi 50 de ani, bolnave de hepatită sau cu risc crescut de a fi contactat virusul înainte de 1992 din cauza transfuziilor de sânge, instrumentarului nesterilizat, întreruperilor de sarcină etc.

Populaţia activă (30-45 de ani) care ar fi putut contracta virusul (fără să aibă neapărat simptome) de la manichiură/pedichiură, stomatolog, prin act sexual sau prin utilizarea obiectelor de toaletă (de exemplu, periuţe de dinţi sau lama de ras) în comun cu membrii familiei ar putea fi, de asemenea, interesată să citească această carte.

O altă categorie de public-ţintă este reprezentată de familiile tinerilor (15-30 de ani) care se droghează, au relaţii sexuale neprotejate multiple şi întâmplătoare sau îşi fac piercienguri, tatuaje.


 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE