Pe bună dreptate, evenimentul cultural al anului: Salman Rushdie a venit pentru “Seducătoarea din Florenţa” şi Dracula la Bucureşti

“E extrem de deprimant că aceasta e prima întrebare care-mi este adresată”, a zâmbit el auzind-o pentru a mia şi una oară în cea de-a mia una ţară al cărei prag l-a trecut, însă, politicos, a potolit cu cifre exacte curiozitatea jurnalistului din Ungaria prezent la conferinţa de presă de la hotelul Intercontinental. “Deprimant pentru că sunt 11 de ani de când fatwa a fost ridicată şi de când tot răspund la această aceeaşi întrebare, care mi-a fost pusă de altfel şi în cei 9 ani până să fie ridicată, deci, cu totul se fac 20 de ani de când o aud...”.

 

N-a fost însă singura întrebare la care a trebuit să încropească un răspuns, din mulţimea de jurnalişti adunaţi în faţa sa, de la publicaţii de toate culorile, generaliste, sportive, culturale, televiziuni, s-a ridicat încă o voce, cu rating de data aceasta, care a cerut răspuns la încă o întrebare tradiţională, având specific naţional, şi nu internaţional ca prima: “Cum vi se pare România?”, adusă la zi scrupulos şi de completarea ei socio-politică: “Ce părere aveţi despre ce se întâmplă acum în România?”. Rushdie a trebuit să ofere răspunsul cu toată sinceritatea, râzând: “E o greşeală să fii într-o ţară de 24 de ore şi să spui oamenilor ce părere ai despre ea. Până acum n-am văzut din ea decât camere de hotel şi restaurante. Ar trebui să mă lăsaţi încă 24 de ore ca să vă dau un răspuns. Până atunci nu puteţi să scoateţi altceva de la mine decât Nadia Comăneci, Ceauşescu, Eugène Ionescu, Eliade şi Dracula”.

 

Nici despre scriitori români contemporani Rushdie n-a avut ce spune mai mult, putând mărturisi doar o dragoste pentru cei de manual: “Din păcate, i-am citit numai pe Eliade sau Ionesco, când eram student eram foarte atras de teatrul absurd, chiar am jucat în „Rinocerii“ şi în „Viitorul stă în ouă“, în aceasta din urmă eram o statuie care revenea la viaţă... Din păcate însă, despre scriitorii români contemporani nu ştiu mai nimic, pentru că e chiar patetic ce fac editorii britanici: nu sunt interesaţi să pună la dispoziţia publicului traduceri din literaturi străine, în aşa fel, încât cred că ştiu mai multe despre Cehia sau Bosnia decât despre România”.

 

Însă cu Dracula altfel stau lucrurile. Rushdie i-a pomenit deja faptele de ţeapă şi sânge într-o poveste spusă printre trupuri ce zăceau relaxat şi ispititor pe cearşafurile de mătase ale unei curtezane din cartea sa de plăceri “Seducătoarea din Florenţa”, menţionând acum că l-ar fi preferat totuşi în calitate de vampir, şi nu de voievod cu legendară cruzime: “Adevărul e că n-am nici o intenţie să scriu despre vampiri, după cum vedeţi toată lumea o face în zilele noastre”, râde el şi continuă: “scurta apariţie a lui Dracula în „Seducătoarea din Florenţa“ nu are nici o legătură cu poveştile cu vampiri, dar din punct de vedere al faptelor istorice, vampirismul ar fi de preferat masacrului aceluia făcut de el, douăzeci de mii de bărbaţi femei şi copii traşi în ţeapă”.

 

Deşi dintre cele aproximativ 180.000 de volume publicate de Editura Polirom, care l-a şi invitat pentru Târgul de carte în România, cel mai bine vândute sunt “Versetele satanice”, Rushdie spune că foarte importantă pentru el e “Harun şi marea de poveşti” - cărticica scrisă pentru fiul său cel mare când acesta avea 12 ani şi despre care în urmă cu mai mulţi ani spunea că e echivalentul muzicii de cameră, nu al unei întregi orchestre ca alte romane: “Întotdeauna am observat că foarte mulţi cititori dintre toate cărţile mele o preferă pe aceasta. Acum, că am încă un fiu care a ajuns şi el la 12 ani şi-şi cere şi el cartea, am scris una şi pentru el, care va apărea în curând, „Luke şi focul vieţii“. Reacţia la „Harun“, dintre toate cărţile, m-a bucurat cel mai mult, şi acum clase întregi de elevi îmi trimit impresiile lor despre ea”. Pentru impresii, a spus Rushdie, a trimis şi el manuscrisul la “Pământul de sub tălpile ei” unor prieteni să-l citească şi să-şi spună franc părerea înainte să-l lase definitiv din mână spre publicare. Unuia dintre ei, Bono de la U2, într-atât i-au plăcut versurile unui cântec din carte, că le-a dat pereche, compunându-le şi o melodie. “A fost un accident, dar mi-a făcut mare plăcere, cântecul a trecut graniţa din lumea imaginară în lumea reală, şi cartea mea fiind tot despre asta. Dar după ce a ieşit cântecul celor de la U2 am primit însă o altă ofertă, de la o altă trupă, Blur, să le scriu versurile unui cântec. Atunci pot să vă spun că am avut nişte discuţii extraordinar de excentrice cu Alex James, solistul, care în acea perioadă bea foarte mult absint...”

 

Obişnuită cu trofee şi medalii, presa sportivă prezentă în sală i-a cerut lui Salman Rushdie părerea cu privire la titlul olimpic din literatură, Premiul Nobel. Rushdie a râs din nou, găsind cea mai potrivită replica unui prieten, scriitor şi el, Kingsley Amis, când a fost declarat câştigătorul Booker Prize: “Obişnuiam să dispreţuiesc Booker Prize, dar dintr-o dată mi-am schimbat părerea!”.

Salman Rushdie se va întâlni cu cititorii şi va da autografe mâine, ora 18.00, la Târgul de Carte.