Colegiul Director al PD-L a validat luni toate candidaturile pentru Senat şi Cameră. Printre cei 465 de candidaţi se regăsesc nume din „coaliţia celor 322“ precum şi alte personaje grele din PSD.
Din 19 aprilie 2007, ziua suspendării lui Traian Băsescu de către Parlament, PD-L a atacat în permanenţă pe cei 322 de senatori şi deputaţi care au votat contra şefului statului. Sintagma - cu conotaţii negative - „cei 322“ a făcut carieră şi peste hotare. Astăzi, cel puţin 12 dintre „cei 322“ se regăsesc în postura de candidaţi ai PD-L pentru alegerile parlamentare. O parte provin din PSD, alţii din PC şi PRM, cu toţii votând „anti-Băsescu“ la suspendare.
Toţi cei cinci deputaţi PSD, Cătălin Obuh Buhăianu, Petre Lificiu (fost ministru în cabinetul Năstase), Constantin Amarie (fratele fostului şef al PNA), Tudor Constantin, (toţi intraţi în PD-L în vara anului 2007) şi Viorel Constantinescu - venit la „democraţi“ în martie 2008 -, s-au asigurat de colegii bune sub culorile PD-L.
Publicitate
Un adversar înverşunat al şefului statului, deputatul Petre Călian - intrat în Cameră în 2004 pe listele PRM şi trecut ulterior la PC - este şi el creditat cu un colegiu cu şanse bune, exact în fieful liderului PD-L, Emil Boc, în judeţul Cluj. Tot dinspre PC vine şi senatorul Constantin Gheorghe, iar senatorul veteran (70 de ani) din PRM, Aurel Ardelean, intrat recent în PD-L, va candida pentru noua sa gazdă politică în Arad. Alţi patru deputaţi independenţi, intraţi în Parlament pe listele PRM, Dan Mocănescu, Ion Stoica, Mircia Giurgiu şi Liviu Codârlă (toţi patru fac parte de fapt din aripa politică a centralei sindicale BNS, apropiată PSD - n.r.), vor candida de asemenea pentru PD-L. Alţi doi votanţi în favoarea suspendării, şi actuali deputaţi PD-L, Daniel Ionescu şi Liviu Almăjan, nu aflaseră până luni seară dacă au fost sau nu confirmaţi drept candidaţi.
PD-L a apelat pentru alegerile din 30 noiembrie şi la doi foşti apropiaţi ai fostului premier Adrian Năstase. Este vorba, în primul rând, de Mircea Staicu (32 de ani), despre care se spune că este sursa „Eminescu“ a celebrelor stenograme PSD. Staicu va fi contracandidatul lui Năstase în Colegiul Mizil din judeţul Prahova. Staicu a fost consilier guvernamental, şi între 2001 şi 2004 a lucrat la DAIS, cel mai eficient aparat de propagandă şi de luptă cu adversarii politici ai guvernului Năstase. Pentru cei care au uitat, DAIS era aparatul care regiza războaiele lui Năstase şi asigura, împreună cu consilierii lui Octav Cozmâncă, regia tuturor evenimentelor posibile care îl aveau în centrul atenţiei pe Adrian Năstase.
Un alt personaj din Cabinetul Năstase este Elena Dumitru, care candidează în sectorul 5 din Bucureşti la Cameră. Până în luna mai 2002, Elena Dumitru a fost membră marcantă a PD, iar când democraţii au început să alunece pe toboganul procentelor, a trecut la PSD, unde a devenit membru al Biroului Executiv, coordonator al departamentelor Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, un an secretar de stat după care a devenit ministru al Muncii.
O altă figură controversată din zona PSD este senatorul - acum independent - Ioan Talpeş. Acesta a fost ambasador, şef al SIE pe perioadele guvernării PSD, consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, de fapt unul dintre oamenii-cheie ai regimurilor Iliescu. Prezenţa sa pe listele PD-L nu reprezintă totuşi o surpriză prea mare, deoarece, încă din iunie 2005, el a încercat să se pună la „dispoziţia“ liderului informal al PD-L, Traian Băsescu.
Alţi „grei“ din PSD au fost racolaţi pe ultima sută de metri. Cel mai faimos este miliardarul braşovean Ion Niculae, primit în PD-L săptămâna trecută. El este un vechi sponsor al PSD, în 2004 ajungând să pună sigla „PSD“ până şi pe tricourile echipei de fotbal FC Braşov, pe care o patronează de mai mulţi ani. Un alt nume din Top 300, Ion Tudor (în luna iulie mai era preşedintele filialei PSD Râmnicu Vâlcea), a devenit candidat PD-L în Colegiul Horezu. În Bistriţa, lunea trecută Vasile Marc era consilier judeţean PSD, iar joi a devenit candidat PD-L la parlamentare. În situaţia acestuia mai sunt şi alţi aleşi locali din PSD, PNL sau PRM, dar cu nume mai puţin cunoscute la nivel central. Gheorghe Dragu - fost deputat PSD de Brăila, între 1996 şi 2004, Vasile Miclăuş - fost deputat de Cluj şi vicepreşedinte al PUNR, Gabriel Andronache - fost vicelider şi consilier local la Vaslui al PNL până în luna iunie, Horaţiu Braga, fost până luna trecută secretar general al PNG Braşov, sunt alte achiziţii de ultimă oră ale PD-L de la adversarii săi politici.
PD-L Prahova a depus luni la amiază candidaturile pentru cele două Camere. În Colegiul 2 Câmpina, candidat este ex-vicele PC şi ex-liderul PNDC Florin Anghel. Sâmbătă, 18 octombrie, Anghel se afla încă pe „lista“ candidaţilor PNL.
Toti sunt o apa si un pamant.Nu este nici o deosebire intre partidele din Romania.
Cu aceasta ocazie PD-L ma convinge sa nu mai duc la vot deoarece nu pot sa aleg din aceasta gramada de fosti.
peremeul petre calian la pd-l !!! ??? !!! Asta intrece orice limita. Cu ce obraz se prezinta acesti indivizi in fata alegatorilor. Pentru a vedea ce foaita de om este calianul va relatez o intamplare hazlie cu acest ins. In urma cu ceva vreme in timpul unui zbor de dimineata de la Cluj la Bucale, omul nostru care sedea intre oamenii de rand, unde avea de fapt "beletul" s-a ridicat si a mers in fata cerand stewardesei sa-i permita sa treaca in fata la bussiness class. Fata nu a fost de acord si l-a expediat inapoi unde-i era locul. Ca sa vedeti. Nici macar 45 de minute nu se simtea bine "boierul tamplar" care l-a tradat pe vct-ul national printre "mojici". Daca ar avea o leaca de demnitate alegatorii l-ar trimite cu suturi dindarat la tamplaria lui de doi bani. O mai are ??? Tamplaria nu altceva. Io cred ca alegatorii din Cluj merita ceva mai mult decat un tamplar de slaba calitate. Depinde doar de ei.
Niste ageamii stridenti si avari !
Traseistii astia au citit sondajele alea facute pentru "investitorii pd" si au impresia ca umbrela portocalie sub care se ingramadesc care mai de care le va tine de cald patru ani, le va acoperi raptul organizat practicat cu legea-n mana si le va garanta accesul la magiunul bugetului national ! Nu-i vorba, nici noua "gazda" nu e mai de soi....
Cum se inghesuie ei sa-si sacrifice sanatatea in "slujba cetateanului"... Cum isi fardeaza incompetenta crasa cu tuse groase de populism si scandal... Aproape ca ne-au pacalit din nou.... aproape !
E un partid burete care absoarbe tot!
Si unii se dau de ceasu' mortii, ca aici s-au adunat anticomunistii, poate aia din securitate!
Vai de tine Toadere, spune-le ca n-ai nimic d'a face cu acesti nevolnici.
Tu esti un Paleologu!
uro celor 322 in solidar - adica cit a costat referendumul - atunci toate aceste NULITATI - nu s-ar mai fi regasit pe liste ci scormoneau prin gunoaie sa stringa bani sa-i dea inapoi! Sa ii dea batrinilor muritori de foame si copiilor de la sate care ramin cu sapte opt clase.
RUSINE EMIL BOC! Rusine Dl. Basescu ca sinteti la fel de incapabili in a va gasi oameni ca precedesorii dvs.
Vai di tara!
Despre acesti traseisti.Ce caracter or fi avand?vai de capul lor.Sau ce au de ascuns?Imi inchipui.Ori e o modalitate de-a afla adevarul in motivarea celor 322 de a vota suspendarea preseditelui.Multe intrebari,presupuneri etc.Dar PRM-istul ala de 70 de ani ce-o mai fi urmarind?Ce ia facut pe astia de la PDL sa-i accepte?Vom afla.
Udrea Traian (20-Oct-2008 21:14) Racolerii! Toti sunt o apa si un pamant.Nu este nici o deosebire intre partidele din
Precis aveai de gand sa te prezinti, votand cu ambele maini PDL daca nu-i baga p-astia, asa-i? Adica: ba, aia care aveati de gand sa votati PDL, nu va mai prezentati fratilor, lasa sa se prezinte doar ai nostrii. Ce nu-ti spune Cotidianul este in ce colegii candideaza (delimitarea clara a colegiilor) si care e structura in colegii (cati primari de-ai lor sunt in aceste colegii) ca sa poti estima ce sansa au in colegiile alea. Daca o iau doar p-aia de la 5, n-are nicio sansa in fata alor lui Vanghelie sau Becali. Singurul care are sansa e Talpes care sa-l bata pe Voiculescu (cu toate ca acolo am impresia ca al treilea castiga-PNL). Daca aveti groaza de PDL, nu va speriati, nu va face 100%. Toti (si PSD si PNL) au candidati de umplutura acolo unde "miros" ei ca n-au sanse.
"...senatorul veteran (70 de ani) din PRM, Aurel Ardelean, intrat în PD-L pe 22 octombrie 2008(!), va candida pentru noua sa gazdă politică în Arad." :)
Un sultan pus în situaţia de a decide soarta unui dregător dovedit ca ciubucar, l-a iertat. Şi-a zis: "Îl am la mînă. Acum îmi va fi un slujitor profund devotat."
nu-i mai condamnati cu manie proletara pe traseiti ca in comert stiti cum se spune, "nu-i prost ala care cere ci ala care da" asa ca hai,pas de voie si joc de glezne!
Bonus: umbla vorba prin targ ca nastase,hrebenciuc,mitrea,vadim,berbecali,fara numar,fara numar si alti "corifei" politici fara numar,fara numar vor candida tot pentru pedelea! Nu credeti, treaba voastra dar sa nu va surprinda!
ca toata lumea interpreteaza aceasta poveste dintr-un singur punct de vedere, nevazand si partea buna. Sa nu uitam ca PSD-l a votat la vedere; sa nu uitam de scandalurile din PSD si asta pentru a intelege diferenta dintre obligatia fata de partid si propria parere. Consider ca este o nota buna pentru toti cei care au parasit PSD-l si s-au inscris in PD-L. Sunt convins ca au fost destul de bine analizati de PD-L toti cei care au facut acest pas. De ce nu ne intrebam cati au fost cei care, de la alte partide, ar fi dorit sa se inscrie in PD-L dar au fost respinsi? Eu cred in puterea de discernamant a PD-L-lui si in faptul ca membrii acestui partid sunt in masura sa-si asume responsabilitatea celor pe care i-au inscris. Conform teoriei dvs si anume - de a-i pune la zid pe cei 322 ar trebui ca cei respinsi de PD-L sau cei ramasi in partidele celelalte sa nu primeasca niciun vot. Si asa e bine!
Cand cineva iti baga un pai in ochi cu de-a sila
stii ca vrea sa te fraiereasca
(sa nu vezi padurea din cauza unui copac, sau invers).
Aici, dintre candidatii PDL mi se arata 12
►ca sa nu vad intregul (lista din care face parte, unde 80% sunt oameni noi)
PDL este partidul care si in 2004 si astazi in 2008 a adus cei mai multi oameni noi si tineri in politica
Asta este un fapt atestat de Coalitia pentru un parlament Curat in 2004.
► si in plus, sa nu vad niciodata intregul mai mare, adica listele tuturor celorlalti, unde apar Nastase, Geoana, Admonitei, Vosganian, vanghelie, mitrea, Hrebenciuc, adica toti manglitorii Romaniei din ultimii 18 ani
De ce ? Pentru ca PSDPNL adica partidul tuturor celor "care sunt la fel" nu ai ce sa le mai ceri dupa 18 ani in care fac mereu "la fel" - dovada blocajul de 2 ani in care nu s-a mai intamplat nimic bun pentru Romania dupa ce au exclus PDL de la guvernare.
Propaganda pe care o raspandesc PSDPNL a propagandistilor este ca,
► daca cei care sunt la fel - PSD si PNL - nu au facut nimic bun la putere niciodata si nici in ultimii 2 ani
► atunci sa nu lasam populatia sa creada ca ceilalti sunt mai buni.
Si in acest scop, de 2 ani de zile presa si televiziunile de partid PSDPNL se lupta sa faca din PDL si Traian basescu dusmanul cel mai mare al acestui popor.
Daca n-ar fi astia 12 din PDL, ar cauta altceva. Daca n-ar gasi altceva, ar inventa ceva, asa cum au inventat bordurile lui videanu care nu exista - dar care devenisera punctul de forta al propagandei PSDPNL.
Astazi, la n-spe luni de la preluarea mandatului, dupa ce-a promis ca va duce "camioane" de dosare despre borduri si alte ilegalitati la DNA, oprescu-altceva s-a dovedit ca E LA FEL ca PSDPNL, adica un hot mincinos.
Presa, partidele, scandalagii, propagandistii, mincinosii, talharii au umplut Romania de scarba.
Oamenii nu mai cred nimic. Si bine fac.
Cred numai cand vad Loganuri si salarii nesimtite - si pe mincinosii care le neaga dar apoi le duc la DNA.
CONCLUZIE:
DNA a devenit deodata cea mai importanta institutie chiar si pentru hoti :)
Presa independenta nu avem, si n-am avut pana acum niciodata, dar cateva institutii independente, da. Asta este una dintre cele mai mari realizari ale ultimilor 18 ani, si se datoreaza exclusiv celor care nu sunt la fel ca cei de la putere, adica PDL -
dar de generalul penal eugen badalan cum de ati uitat?! care ar trebui sa zaca in zeghe pentru gaurile date in ministerul apararii, dar care o sa scape imbracand costumul de deputat pd-l de braila. sau de magistratul daniel florea, cel care l-a dat scapat pe gigi becalii in cazul ”valiza” si care acum candideaza la senatori de constanta, tot de la pd-l. cred ca pd-l si-a propus sa ne faca cea mai tare surpriza si sa piarda detasat alegerile astea. arata ca un jucator de poker care e servit cu careu de asi, dar arunca trei carti, trei asi, in speranta ca va intra quinta regala.
Am ras cu lacrimi cand am citit articolul. Lucian Gheorghiu, asa ca sa sti si tu, episodul cu PSD pe tricourile lui FC Brasov este mult mai vechi si n-are nici o legatura cu Ioane Neculae, care atunci nu era patronul echipei. Episodul s-a petrecut in sezonul 1995-1996 cand bossul echipei era celebrul lingau Romica Pascu. Neculae a venit in 1999, deci la 4 ani dupa! ca sa nu mai vorbim ca nu a fost pesedist niciodata, pt bunul motiv ca PSD e doar decorativ in Brasov :).
Tu nu te documentezi chiar deloc cand iti scrii articolele?
Nyki (21-Oct-2008 08:22) Pacat ca toata lumea interpreteaza aceasta poveste dintr-un singur punct de vedere, nevazand si partea
"De ce nu ne intrebam cati au fost cei care, de la alte partide, ar fi dorit sa se inscrie in PD-L dar au fost respinsi?" Uite, draga, intreb io: ei bine, cati?
Dari (21-Oct-2008 09:41) Bratieni si Vacaroi pe toti va tinem noi Cand cineva iti baga un pai in ochi cu de-a sila
stii ca vrea sa
chiar crezi in tampeniile (cu nemiluita) pe care le scrii/vomiti, ai o problema serioasa. Cauta-te, e un sfat dezinteresat! Iar daca toti votantii viitori ai PD-L arata asa, scumpa noastra patrie se va duce dracului. Parol!
marius0807 (20-Oct-2008 20:56) ha ha De acum va aparea o noua sintagma "cei 310"
Vezi cine a platit 50.000 dolari sa fie candidat PDL in SUA/Canada. Un pastor penticostal, de origine sarba, din statul Oregon. Se numeste Liubanovici, nu are studii, nu vorbeste engleza (de fap o vorbeste ca din topor). Atentie romani ortodoxi, penticostali si baptisti vor sa trimita oamenii lor in Parlament. La Senat din colegiul SUA/Canada, e propus de congresul penticostal, Viorel Duca care a fost din 2004 senator PRM, acum PNL, care e pe lista top 10 chiulai in Parlament, are doua diplome de doctorat falsificate de universitati fantoma pe fisa de senator .
Machiavelli2020 (21-Oct-2008 12:21) In Colegiul SUA, PDL- pastor penticostal Vezi cine a platit 50.000 dolari sa fie candidat PDL in SUA/Canada. Un
In locul lui Duca, propus initial, a fost numit Raymond Luca, un vechi liberal. MINCINOSULE!
Jale mare pe poporul basist! Pupinii tre' sa se aplece si mai tare, tre' sa-si screama si mai tare intelectul pt. a gasi fandari logice ca sa "justifice" cumva ceea ce articolul zice fara dubiu : PDL-ul "geme" de traseisti politici, panglicari fara doctrina, lepre profitoare si ciolanari lipsiti de scrupule (nu mai vorbesc de o minima morala), intr-un cuvant : CURVE POLITICE profesioniste!!!
iar asta IN PROPORTIE MAI MARE DECAT ORICE PARTID, fie el PSD sau PRM!
De altfel politica de racolare a traseistilor a inceput imediat dupa alegerile din 2005, dar pe "sest", le-a zis Profesorul; asa au ajuns partidul mamut care este azi Partidul Unic Prezidential si care doreste sa castige 51% din voturi! asa ca sa nu-i mai doara capul cu opozitia, sa faca TOT ce vor EI!
Halal democratie ne asteapa in atari circumstante ; cred ca bancul cu "emigrarea in Congo" este complet depasit de situatia prezenta!
Udrea Traian (20-Oct-2008 21:14) Racolerii! Toti sunt o apa si un pamant.Nu este nici o deosebire intre partidele din
...si analfabetii nu se duc la vot! VOTUL E UN DREPT care te inscrie in rindul cetatenilor! dar cine vrea sa se numere cu ramatorii shi alte animale, sa stea acasa! Cit despre faptul ca PSD si PNL sint, la rindul lor tradate de citiva membre, foarte bine! Ce, numai PD-L-ul sa aiba pe iuda lui Tariceanu?! Boris Eltzin a tradat si el sistemul sovietic si a deschis calea democratiei! CU CIT PDL-ul si PNL-UL VOR FI PARASITE DE PROPRII MEMBRI, CU ATIT MAI BINE! Oamenii s-au mai trezit! In cazul lor, trebuie urmarite cu atentie FAPTELE iar nu vorbele! E o alta modalitate de a distruge infecta coalitie de talhari de drumul mare numita PNLPSD!
Pana acum stim ca unii (PSDPNL) au exclus de la guvernare pe ALTII (PDL) ca sa ramana singuri la putere, cu ORICE PRET.
"Pretul" - fiind renuntarea la ORICE promisiuni fata de electorat - contra avantajelor puterii.
► Ce-a facut PSDPNL la putere ?
PDL a lasat o economie sanatoasa, a conceput si a implementat cota unica, cu crestere economica, cu venituri excedentare la buget, fara inflatie, FARA POMENI, cu pensiile recalculate de ministrul Gheorghe Barbu, cu 6% din PIB promisi in programul DA si acordati invatamantului la interventia lui Basescu, cu evaziune fiscala redusa la minim, cu reforma justitiei si DNA independent.
► Ce lasa PSDPNL dupa 2 ani la putere ?
O economie vraiste, cu inflatia din iulie 2008 la un nivel record in ultimii 3 ani, de 2 ori mai mare decat in tarile UE,
Cu o evaziune fiscala pe locul 2 in topul tarilor UE
Cu o populatie indatorata, care a crezut minciunile PSDPNL despre cresterea economica si s-a indatorat la banci iar in viitor nu va avea de unde sa plateasca creditele,
Cu bugetul de stat facut praf, avand din 2007 deja un deficit de 3 miliarde de euro, 1 miliard din rectificarea din primavara si 2,9 miliarde BANI CARE NU EXISTA pentru plata pensiilor, dar care exista pentru clientii politici ai PSD si PNL.
Cu un nivel al saraciei comparabil cu tarile cu saracie extrema: in Romania se afla polul saraciei din tarile UE
Cu un nivel al coruptiei comparabil cu Lesotho sau Trinidad Tobago, incurajat de salariile exorbitante cu care se cumpara tacerea subordonatilor din administratie
Cu ZERO km de autostrada construiti din bani europeni
Cu CINCI km de autostrada construiti din bani publici
Cu interventia POLITICA in Justitie a Parlamentului
Cu politicieni PSD mai presus de lege
Cu politicieni PSDPNL care isi permit sa minta populatia fara sa mai aiba nicio temere
Cu o presa care controleaza in proportie de 100% opinia publica.
rongo23 (21-Oct-2008 12:53) Numai prostii shi analfabetii... ...si analfabetii nu se duc la vot! VOTUL E UN DREPT care te inscrie
Baiatu`, azi esti nemotivat si-ti pierzi indemnizatia de fraier "CU CIT PDL-ul si PNL-UL VOR FI PARASITE DE PROPRII MEMBRI, CU ATIT MAI BINE"
Ce este cel mai grav la PSDPNL este ca s-au invatat sa nu le mai fie frica de nimic.
Au toate televiziunile la picioare, "analisti" si "comentatori" care le acopera si le gasesc scuze pentru toate aberatiile pe care le fac la putere, avand in acelasi timp DUSMANUL DE SERVICIU (PDL si traian basescu) pe care analistii de partid il invoca de fiecare data cand PSDPNL fac abuzuri,
- PSDPNL au devenit astfel foarte periculosi -
Pentru ca de acum inainte isi pot permite realmente sa faca "TOT ce vor EI", fara sa le mai pese de nimic.
Lucrul asta este foarte grav pentru vremurile care vor veni, pentru ca, daca PSDPNL au renuntat de atatea ori la orice principii pentru a-si umple buzunarul la putere (pentru CIOLAN), de acum inainte problema se va pune in termeni si mai directi, pentru ca dusmanul puterii in momente de crica economica devine : POPULATIA.
Dari (21-Oct-2008 14:03) “TOT ce vor EI! “ Ce este cel mai grav la PSDPNL este ca s-au invatat sa nu le
"dusmanul puterii in momente de crica economica devine : POPULATIA"
sint sigur ca nu ai vrut sa spui ca populatia va fi dusmanul PDL dupa alegeri.
eu sint sigur ca tu doresti ca PDL sa preia puterea si cum va fi sigur criza economica interpretarea afirmatiei tale este foarte negativa si periculoasa. cred ca este bine sa reformulezi ce ai vrut sa zici. doar nu o sa faca populatia revolutie contra PDL ?!
ce motiv ar avea din moment ce PDL este singurul partid ce este curat si face totul pt popor ? el este singurul luptator sincer contra coruptiei, oricarei hotii si tuturor securistilor (deoarece PDL stie ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba").
PUTERE, in toate timpurile, inseamna cine are in mana economia unei tari si televiziunile (ca in Italia).
Are PDL toate astea ?
- cu PSDPNL la PUTERE si in Guvern, si economia si televiziunile vor manca din banii nostri, deci noi, POPULATIA devenim victime sigure.
- cu PDL la putere, exista o sansa ca puterea economica si televiziunile sa nu fie intoarse toate impotriva noastra, pur si simplu pt. ca vor avea de distrus PDL care va fi la guvernare.
PDL la guvernare ar tine echilibrul intre PUTEREA adevarata si populatie.
Anyway, e cazul ca PSD si PNL sa ne multumeasca macar acum la final, ca le dam ban din buzunarul nostru ca sa castige alegerile :
"Va multumesc ca m-ati imbogatit, idiotilor !"
************************************
"Guvernul PNL, ultimul tun: 80.000 ron gardul de biserică, 200.000 ron o mansardă"
"Guvernul le dă primarilor PSD şi PNL de trei ori salariile profesorilor"
Bag de sama,citind unele comentarii postate, ca exista unii mai saraci cu duhul sau doar simpli gonaci de-ai PNL-PSD-ului care fac de rusine specia umana la capitolul intelect,onoare, cinste, demnitate sau discernamint. Constatam cu totii ca Romania a ajuns pe mina Clicii celor "322" condusi, manevrati de Tartorul Iliescu ! Pentru a salva ce se mai poate salva, sansa noastra ar fi ca PD-L sa cistige cu peste 50% alegerile Parlamentare si astfel sa poata elimina vechile nomenclaturi si mentalitati comuniste mai nou transformate in clanuri mafiote ale Baronilor Rosii ! Acordarea unei noi sanse si clemente fata de cei care doresc sa nu-si mai inpovareze constiinta cu pacatele tradarii Interesului National, al Romaniei, al cetatenilor Romaniei cred ca este bine venita daca prin sprijinul lor putem reintra in rindul tarilor civilizate si cu o adevarata democratie ! Ce spuneti de Talpes ? Un om agreat de elitele partidelor din PPE isi are locul linga Iliescu si gasca celor "322", sau ar fi mai util, si bine venit alaturi de PD-L, alaturi de cei care vor sa implineasca adevarata revolutie democrata ?! Isi are locul linga Patriciu, Voiculescu, Vadim, Geoana, Marko, Tariceanu sau alaturi de cei care se gindesc la binele tarii,al oamenilor, la viitorul copiilor nostri ?
Cind mai emanati judecati tampite, ginditi-va mai intii daca acestea sint spre binele tarii in care traiti si a oamenilor linga care vegetati ! Toate aceste ginduri si acte ale voastre va vor afecta si pe voi dar vor afecta si pe cei mai putin vinovati decit voi ! Ginditi-va ce puteti face pentru Romania si nu pentru Patriciu, Voiculescu etc
Sprijinind hotii, veti sfirsi prin a fi voi insi-va furati,jefuiti, batjocoriti de catre acestia ! Bucurati-va daca numarul celor buni creste iar cel al pacatosilor si borfasilor scade ! Este nevoie de o majoritate Parlamentara Sanatoasa care sa poata numi un Guvern Sanatos cu un Program Sanatos ! Aceasta este sansa de a scapa de statutul de Republica Bananiera !!!
silviu din Transilvania (21-Oct-2008 15:35) INTERESUL NOSTRU=INTERES NATIONAL !!! Bag de sama,citind unele comentarii postate, ca exista unii mai saraci cu duhul sau
nu sint 322 sint 310. PD-L este un partid corect si nu tolereaza greselile/minciunile sau tradatorii si securistii.
cred ca ar trebui sa-ti corectezi postul pt a nu pata imaginea PD-L.
Eu nu inteleg de ce-i blamati pe traseisti, ati uitat vorba, ,prostul nu e cel care ere ci cel care da" ce, a obligat cineva PD-L sa-i puna pe lista ? S drept ca au penurie de cadre, daca pana si un lider ca Stolojan se sutrage alegerilor dar, daca se respecta mai mult decat restul partidelor, cum incerca unii sa ne convinga,atunci mai bine renunta la unele candidaturi in colegii, dar se poate ? Deci noul detergent e marca PD-L, inscrierea pe listele sale te albeste instantaneu ,indiferent ce ai fost sau ce ai facut inainte ! LOL!
Camera Deputatilor:
• fostul ministru al Apararii Teodor Atanasiu - colegiu 3, Alba
• fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu - colegiul 1, Bacau
• fostul ministru al Educatiei Cristian Adomnitei - colegiul 7, Iasi
• fostul secretar al Guvernului Radu Stroe - colegiul 2, Maramures
• premierul Calin Popescu Tariceanu - colegiul 4, Ilfov
• actualul ministru al Justitiei Catalin Predoiu - colegiu 5, Buzau
• actualul ministru al Sanatatii Eugen Nicolaescu - colegiul 1, Calarasi
• actualul secretar de stat Victor Paul Dobre - colegiul 3, Constanta
• actualul ministru al Muncii Mariana Campeanu - colegiul 9, Bucuresti
• actualul ministru al Transporturilor Ludovic Orban - colegiu 3, Bucuresti
Senat:
• fostul ministru al Muncii, Paul Pacuraru - colegiul 1, Galati
• actualul ministru al Finantelor Varujan Vosganian - colegiul 1, Iasi
• actualul ministru al Apararii Teodor Melescanu - colegiul 3, Prahova
• actualul ministru Interne, Cristian David - colegiul 3, Vaslui
• consilierul premierului, Stejarel Olaru - colegiul 1, Resita
Ei şi-au adjudecat o mare parte din suma de două miliarde de lei. Cele două miliarde de lei pe care guvernul le-a scos zilele trecute din fondul de rezervă, pentru a le împărţi primăriilor şi consiliilor judeţene înainte de campanie, vor îngroşa substanţial bugetele localităţilor în care s-au decis să candideze miniştrii PNL şi UDMR.
Pe lista colegiilor privilegiate stau însă şi unele alese de lideri ai PSD. Într-un top al zonelor în care banii de la buget au fost pompaţi prin hotărârile de guvern din 24 septembrie, publicate pe 17 octombrie în Monitorul Oficial, capul de afiş îl ţin colegiile celor trei semnatari ai actelor normative: premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul internelor, Cristian David, şi cel al finanţelor, Varujan Vosganian.
Loda (21-Oct-2008 17:34) Cine-i prostul? Eu nu inteleg de ce-i blamati pe traseisti, ati uitat vorba, ,prostul nu e
Nu vrei sa sesizezi ca astia sunt candidati fara sanse in colegiile lor si ca au fost pusi acolo sa se descurce singuri. Aia cu Stolojan e tare. Ce vreti voi? Sa stea legat de un colegiu ca sa nu se plimbe prin toata tara? Sa joace la doua capete precum Tariceanu si Geoana: daca nu sunt la Guvern sunt in Parlament, daca sunt si una si alta cu atat mai bine (imunitate sporita pentru ministrii sau fosti ministrii parlamentari, vezi Nastase-Mitrea). Stolojan procedeaza corect: ori-ori, iar daca face prostii legati-l, fratilor, ca nu are imunitate. Ce vrei mai cinstit decat asa? Asta cu fugitul e soparla de-a voastra.
ai lentila afumata sau chiar nu vrei sa intelegi ca Stolojan va fi din nou PM cand va fi numit din nou de iliescu! Cum tataie nu mai poate numi, din imposibilitate de fonctie, lu` draga stolo nu-i ramane decat parlamentu` iuropei. Deci nene, nu-i vorba de cinste ci numai de ... impotenta.
Dari (21-Oct-2008 15:25) M-am referit la PUTERE PUTERE, in toate timpurile, inseamna cine are in mana economia unei tari si televiziunile
Nici o sansa, Dari, sa poti purta un dialog rational cu acest "tonomat" care se cheama "avenriv". Orice argumente ai aduce acestor instrumente ale Inchizitiei Rosii, ii lasa reci, nu o pot prelucra, nu au voie sa inteleaga, sa accepte adevaruri si realitati ! Nu au aceste abilitati ! Sint doar niste biete instrumente care pot si au voie sa redea programele cu care au fost inzestrate !
Mintiuca lui este setata dupa programele lui "ILICI" si functioneaza doar alimentata fiind cu monezi(fise) care au pe o fata secera si ciocanul iar pe cealalta falsa sageata liberala(Bratienii ii asteapta pe acesti impostori liberali sa le dea socoteala pt. ca au adus PNL-ul in solda PSD, in slujba stangii care-i are la mina inca de pe vremea cind teroarea stalinisto-securista storcea mai greu sau mai usor angajamente si turnatorii de la cei care azi figureaza ca si fruntasi ai PNL sau ce-o mai fi ramas din acele partide istorice asa zis de dreapta) !!!
luarile de pozitii ale lui tru,d-na mungiu,dl.ionita,dl.patrasconiu si a altor deontologi?nu mai sunt valabile criteriile coalitiei pt.un parlament curat?sau acestea nu se aplica pdl,partidul basescian?eu ca simpatizant pnl(sa nu credeti ca nu stiu ca si aici sunt o gramada de asemenea specimene traseiste,dar pnl-ul nu se bate cu pumnul in piept precum ca ar fi imaculat)prefer o pozitionare in opozitie dupa alegeri(sa faca pdl guvern cu cine o vrea,mai devreme sau mai tarziu se vor dumiri romanii cu cine au de-a face-e posibil sa fie la inceput partid de dreapta iar la final de stanga).
Daca erau integri PNL-eii tai, curati si de caracter, ar fi acceptat varianta alegerilor anticipate ! Ar fi avut alianta DA , majoritate clara in Parlament si ar fi putut guverna si aplica programul de guvernare promis in campania cu care au cistigat atit cit au cistigat !
Pentru PNL-ul tau insa, altceva era mai important ! Patriciu si cu celelalte slugi ale PSD din PNL aveau planuri de inavutire grabnica si hoteasca, pe spinarea si costurile romanilor ! Pozitionarea ta in espectativa si a PNL in opozitie este o gluma proasta si o diversiune ! PNL-eilor tai le curg balele si le sclipesc ochii la gindul despre cite mai sint de furat in Romania si cite tunuri se mai pot da ! Cum crezi tu ca ar putea sa stea in opozitie ? In opozitie cu cine ? Tu nu vezi ca acum Romania este guvernata de PSD prin unealta lor care este PNL ? Pentru aceasta au fost rtasplatiti cu atitea Ciolane cite sa ii faca docili si ascultatori ! PD-L este fortat de aceasta tradare sa caute solutii care sa-i permita sa implineasca promisiunile facute in 2004 si acum in noul program de guvernare prin care Romania si eu si tu si ceelalti fraieri am putea iesi din RAHATUL in care ne-au adus clica celor "322" ! Faci cumva parte din cei "322" ? Atunci as putea intelege ca prin ceeace spui cauti sa-ti aperi privilegiile si infractiunile savirsite ! Numai cu ei la putere puteti spera ca nu veti fi cercetati de DNA ! Numai un ministru al Justitiei care sa va fie lacheu in casa poate sa va protejeze sa puteti comite linistiti alte infractiuni ! !
Daca nu faci parte din cei "322" atunci trebuie sa-ti spun ca esti un ageamiu fraier si timpit care se lasa jumulit si umilit ! Care nu are demnitate si onoare ! Caruia nu-i pasa ce se va intimpla cu aceasta tara si cu acest popor !
Esti ceva(si nu cineva) demn de toata mila care stai undeva pe o treapta foarte inferioara pe treptile valorilor umane !!!
HALLOOO, HALLOOO ! UNDE SINT GONACII COALITIEI "322" ? SA FACUT LINISTE ? NU MAI AVETI NIMIC DE SPUS ? MAI AVETI CONSTIINTA ? POSIBILE REMUSCARI ? SENTIMENTE DE VINOVATIE SI REVELATIE DESCOPERIND CA SINTETI IN CIRDASIE CU PROPRII VOSTRI DUSMANI ?!! EI BRAVO S-AR PTEA SA NU FIE TOTUL PIERDUT PENTRU VOI !!!
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".