Home » COLECTII » Literatura » Patty, muza lui Almodóvar

Patty, muza lui Almodóvar

30 Apr 2008 Cristiana Visan | 0 comentarii | 2477 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cartea pe care Cotidianul v-o oferă miercuri e considerată de către public un manifest al libertinajului redescoperit de spanioli în anii ’80.
 
Patty Diphusa
La sfârşitul anilor ’70, Pedro Almodóvar a semnat, cu pseudonimul Patty Diphusa, numeroase „cronici“ ale epocii postfranchiste, în diferite ziare şi reviste spaniole.

Câţiva ani mai târziu, Patty avea să fie „regândită“, transformată într-un personaj feminin extravagant, ale cărei aventuri au început să vadă lumina tiparului în 1983 şi 1984, în paginile revistei „La Luna“, considerată un fel de „Buletin Oficial al mişcării madrilene“, după cum declara Jorge Herralde, şeful editurii care a publicat, în 1991, volumul „Patty Diphusa, Venus a toaletelor“.

În 2006, la ceremonia de acordare a Premiului Príncipe de Asturias, ai cărei laureaţi erau Paul Auster şi Pedro Almodóvar, Jorge Herralde declara că Patty Diphusa a inventat un nou „-ism“ literar: „realismul frenetic“. Romanul e o presupusă autobiografie a unei presupuse vedete internaţionale de telenovele porno: o femeie impetuoasă, un tânăr animal nocturn care se hrăneşte cu tot soiul de „substanţe şi protuberanţe“, după cum afirma, pe cât de subtil posibil, Jorge Herralde.

Aventurile sale, desfăşurate în decorul nocturn nebunesc al Madridului de la începutul anilor ’80, alcătuiesc un catalog al exceselor, o descriere remarcabilă a freamătului libertin care a invadat oraşul în acel prim deceniu după căderea regimului franchist.

Însă farmecul cărţii nu se opreşte doar la limbajul colorat şi la desfrâul firesc al lui Patty: Almodóvar a mai adăugat nişte texte, care formează un fel de autobiografie proprie. Într-un asemenea fragment, intitulat „Autointerviu 1984“, Almodóvar spune: „Te-ai specializat în regia femeilor - ţin s-o precizez: cinematografic vorbind. E una dintre rarele calităţi pe care oamenii ţi-o recunosc“. Şi, desigur, tot Almodóvar răspunde: „Există, între ele şi mine, un straniu sentiment de reciprocitate. Trezesc în ele sentimente materne şi invers. Din cauza asta ne înţelegem bine pe platou“.

Constantul element de surpriză din „Patty Diphusa“ e capacitatea incredibilă a acestui personaj de a plonja din realitate în ficţiune şi viceversa, atât de mult încât, la un moment dat, ea îşi face apariţia în toiul filmărilor la „Kika“, pentru a-i reproşa regizorului Almodóvar că a fost părăsită de scriitorul Almodóvar.

„Dintre toate personajele feminine pe care le-am creat, Patty e favorita mea. O fată care are atâta chef de viaţă încât nu doarme niciodată“, declara, în urmă cu câţiva ani, răsfăţatul cineast spaniol, cu ocazia primei adaptări scenice a romanului său.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LITERATURA