Home » Arte & Popcult » Teatru » Păpuşarul Tompa Gabor

FNT, secvenţa doi, tras unu:

Păpuşarul Tompa Gabor

02 Noi 2009 Gabriela Lupu | 0 comentarii | 1730 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
A doua seară a Festivalului Naţional de Teatru a adus în faţa publicului bucureştean o nouă “Cântăreaţă cheală”, cea a regizorului Tompa Gabor, montată la Teatrul Naţional din Cluj.
 
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Cantareata cheala
În 1992, Tompa Gabor monta la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj “Cântăreaţa cheală”, un spectacol legendar care a luat premii peste premii şi l-a făcut cunoscut pe regizor în lumea bună a teatrului mondial. De data aceasta, Tompa Gabor şi-a permis să se “autociteze” şi să facă un remake în limba română după succesul din 1992. Spectacolul este şi acum, la 17 ani distanţă, asemenea unui diamant cizelat fără fisură. Un spectacol minion de o frumuseţe desăvârşită, elegant, fragil, superb ca o păpuşă de porţelan pe care copilul din spectator şi-ar dori nebuneşte să o ia acasă neţinând cont de criza în care se zbat oamenii mari. Rareori te poţi îndrăgosti de un spectacol, dar acesta este fără îndoială unul din acele cazuri. Te simţi pur şi simplu cu un centimetru mai înalt decât ceilalţi muritori după ce ai ieşit de la teatru.

De la început intri într-o lume a jucăriilor, e ca şi cum ţi-ai spiona păpuşile noaptea, făcându-te mic, ca Alice, reuşind astfel să intri în casa lor.



Păpuşile stau frumos aliniate pe rafturi, la propriu (excelentă scenografia semnată de Judit Dobre-Kóthay), după care “cortina” aparenţei se ridică şi păpuşile încep să mişte ca întoarse cu cheiţa. Jocul şi jucăriile sunt perfect valabile ca propunere atâta vreme cât nici  Ionesco nu a făcut altceva decât să se joace cu vorbele, cu sensurile lor, să întoarcă toate cuvintele pe dos, să le dezmembreze ca un copil curios ca să vadă ce se ascunde înăuntrul lor, după care, plictisit, să arunce “jucăriile” stricate la coşul de gunoi la care ajung în cele din urmă şi cuvintele şi jucăriile şi oamenii.

Chiar dacă în sală existau nostalgici cârtitori care susţineau că varianta “originală”, cea maghiară a spectacolului, ar fi fost mai bună, nimeni nu a ieşit frustrat în vreun fel de la spectacol. În public se aflau şi actorii francezi care jucaseră în prima zi a festivalului şi care au fost primii care s-au ridicat în picioare la aplauze strigând “bravo” din toţi bojocii. Nu din curtoazie franţuzească, ci pentru că fuseseră pur şi simplu încântaţi. “Les acteurs, oh la la, les acteurs”, nu mai conteneau să spună lăudându-i pe colegii lor români. Am subscris şi noi la mirarea lor.

Chiar aşa: “Oh la la!”.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU