Home » Arte & Popcult » Palatele mamut din Abu Dhabi şi expoziţiile-valiză

Palatele mamut din Abu Dhabi şi expoziţiile-valiză

19 Mar 2010 Victoria Anghelescu | 0 comentarii | 1976 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Începtul celui de-al treilea mileniu a adus schimbări incredibile pe piaţa de artă. Cea mai importantă dintre ele, din ea derivând multe altele, este globalizarea. Dacă până în 2000, arta şi piaţa de artă americane dominau incontestabil întreaga mişcare creatoare, după această dată, bătrâna Europă începe să recapete terenul pierdut.
 
Takashi Murakami, Second Missia project no.2
Takashi Murakami, Second Missia project no.2
Pe primul loc se situează Londra, care reuşeşte, cu Târgul Frieze să concureze serios Târgul Internaţional de Artă Contemporană de la Paris (FIAC). Mai importantă este însă evoluţia Târgului de la Basel, care provoacă piaţa americană la ea acasă, prin filiala Art Basel Miami Beach.

În acelaşi timp însă apare o a treia piaţă, din ce în ce mai agresivă, atât din punctul de vedere al cotei artiştilor, cât şi din acela al numărului colecţionarilor şi al sumelor vehiculate: piaţa asiatică. Două ţări îşi dispută importanţa pe piaţă: India şi mai ales China, care, în 2000, deschide porţile Bienalei de la Shanghai artiştilor străini. Din acel moment, artiştii autohtoni încep să conteze pe piaţa de artă mondială, preţurile lucrărilor lor crescând vertiginos.

Prima casă de licitaţii care prinde acest tren este Sotheby’s, care avea o filială a Hong Kong încă din 1973 şi care organizează, în 2004, prima vânzare de artă contemporană chineză, pentru a răspunde interesului din ce în ce mai mare al colecţionarilor pentru această zonă. În scurt timp, profitul noului departament s-a triplat faţă de anii anteriori. Rivala sa, Christie’s, a cărei filială din Hong Kong se deschisese mult mai târziu, în 1986, a reuşit în scurt timp s-o ajungă din urmă şi chiar s-o depăşească din punctul de vedere al afacerilor.

Piaţa chinezească, în care sunt incluse şi Hong Kong, şi Taiwan, a devenit astfel, în primul deceniul al acestui secol, a treia ca mărime şi importanţă a tranzacţiilor pe plan mondial, după cea englezească şi cea americană. Noua situaţie a favorizat şi apariţia intempestivă în topul 20 al artiştilor din întreaga lume a cinci creatori chinezi, a unuia japonez şi a unuia indian. În 2009, de exemplu, japonezul Takashi Murakami se situează pe locul 8 cu 15.161.000 de dolari pentru o lucrare, chinezii Zeng Fanzhi şi Cai Guo-Qiang pe locurile 9 şi 10, cu 9.673.165, respectv 9.538.966 de dolari, conaţionalii lor Lu Xiaodong şi Zue Minjun pe poziţiile 12 şi 13, cu 8.173.778 şi 6.941.948 de dolari.

Cel de-al cincilea artist chinez în top este Zhang Xiaogang, care a obţinut un preţ de 6.083.363 de dolari. În sfârşit, în topul dominat de Lucian Freud, Jeff Koons şi Damien Hirst, pe locul 18 se plasează indianul Raqib Shaw (5.538.854 de dolari). Cu toate acestea, în acelaşi an, criza economică a afectat serios piaţa de artă, în scădere faţă de 2008. Guvernul chinez a decis însă să aloce anul acesta aproximativ 100 de milioane de euro pentru a susţine “industriile creative”, cum este numită creaţia artistică în China, în vederea Expoziţiei Universale Shanghai 2010, care presupune şi proiecte de muzee sau de sculpturi monumentale.

Cealaltă componentă a pieţei asiatice, India, nu excelează prin târguri de artă, dar dispune de un număr apreciabil de colecţionari bogaţi, al căror interes a dus la susţinerea unor artişti precum Subodh Gupta şi Shilpa Gupta, al căror preţ pe piaţa internaţională a crescut în proporţie de 10 până la 60% în ultimii ani. Cele mai importante rezultate în acest sens le-a avut Casa Christie’s, ale cărei cifre de vânzare pentru arta indiană au crescut de la 12 milioane de dolari în perioada 2000-2006 la 45 de milioane în 2008. E drept, arta indiană beneficiază de colecţionarii foarte activi din Emiratele Arabe, unde Târgurile Art Dubai şi Art Abu Dhabi au devenit un serios segment al pieţei de artă, în pofida lipsei unor importanţi artişti autohtoni. Este un simptom al apariţiei unor scene artistice pe criterii geopolitice în ultimii 10 ani, situaţie care se va vedea probabil întărită în următoarea decadă.

Schimbările în evoluţia pieţei s-au datorat şi unor noi tendinţe estetice. În primul rând s-a globalizat importanţa designului şi arhitecturii, care au devenit obligatorii, ca metodă de integrare în contemporaneitate, ca accesoriu al luxului şi al cutreierării lumii, prin care arta a intrat în spaţii inedite pentru ea, cum ar fi marile aeroporturi, restaurante sau hoteluri de lux. Să luăm un singur exemplu în acest sens, restaurantul James Bond Sketch, unde la bar pot fi urmărite videouri ale unor artişti contemporani cunoscuţi, iar toaletele sunt dotate cu pisoare în formă de ou.

Apoi, în timp ce, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, direcţiile artistice se succedau în mod firesc, astăzi nici un artist nu se mai revendică de la o mişcare anume, iar limitele dintre arte au devenit din ce în ce mai fluide. Operele propuse, realizate după criteriul “totul este posibil”, pot satisface toate gusturile şi oferă o deschidere a pieţei mult mai mare decât cea tradiţională. Şi nu în ultimul rând, creaţia artistică şi-a cucerit un statut “popular” prin dispariţia uneia dintre direcţiile sale anterioare, intelectualitatea. Rezultatul este transformarea în staruri internaţionale a unor artişti ce ar fi rămas altfel marginali.

Pornind de la aceste constatări, filosoful Yves Michaud a încercat să prefigureze situaţia artei în perioada 2010-2020. În măsura în care arta, cultura în general au devenit în ultimul timp o industrie, supusă comandamentelor de afaceri, în măsura în care noile media permit accesul gratuit la opere literare, artistice sau muzicale (indiferent de apartenenţa lor la cultura elitei sau la cea populară), accentul se va pune pe domeniile ce nu pot fi obţinute gratuit, nu pot fi transpuse pe suport digital, cum ar fi designul, spectacolele live, performance-urile artiştilor vizuali, ceea ce este de aşteptat să creeze un echilibru în domeniul culturii.

Datorită dezvoltării continue a revoluţiei suportului digital, televiziunea îşi va pierde probabil în viitorii zece ani statutul de monopol în producţia serialelor, în favoarea unui artizanat televizual, eventual creativ, determinat de arta pe ordinator. Exemple există deja. YouTube, iPhone, iPad au transformat în realitate mitul multimedia. Desigur, lectura cărţilor pare să fie în pericol, în favoarea experienţei multisenzoriale oferite de aceste mijloace de comunicare.

În ceea ce priveşte arta, miza, cel puţin ca sursă de inspiraţie, vor fi dereglările climatice, poluarea, epuizarea resurselor. O ecologie artistică există deja în instalaţiile semnate de Tie Greenfort sau de Lucy&Jorge Orta. Un fel de revenire la arta “idilică” se poate observa în demersurile unor muzee şi galerii care expun aurorele boreale ale lui Dove Allouche şi Evariste Richer sau asfinţiturile create de Olafur Eliasson. Se va dezvolta, probabil, eco-designul, care implică nu numai crearea pieselor, dar şi transportul şi folosirea lor, în încercarea de a sensibiliza consumatorul de artă. Un prim exemplu este lucrarea “Purificatorul de apă”, semnată de Mathieu Lehanneur.

O altă tentaţie a artei viitoare pare să fie monumentalitatea din ce în ce mai spectaculoasă, care să dea impresia de noutate absolută, să înlăture senzaţia de déjà vu. Marile spectacole de pe stadioane, superproducţiile ce amestecă muzică, instalaţii, efecte speciale, imagini, text, efecte pirotehnice, reprezintă un indiciu în acest sens. Concomitent, poate ca o reacţie, apare adesea pasiunea pentru miniatură, atât în opere, cât şi în spaţiile destinate lor, cum ar fi în cadrul manifestării pariziene “Zero Budget Biennial”, care a realizat expoziţii pe platforme transportabile sau a creat expoziţii-valiză şi seri video în care, după termiarea proiecţiei, ecranul devenea un minibar.

Dacă între 2000 şi 2010 au apărut artişti consideraţi emblematici, ca Sophie Calle, care pune la dispoziţia publicului fragmente din viaţa sa intimă (scrisori de dragoste sau de despărţire…), Olafur Eliasson, care recreează în mod artificial fenomene naturale, Subodh Gupta cu sculpturile sale din obiecte de bucătărie sau Jeff Koons, cu imensele sale baloane care au cucerit publicul întregii lumi, ajungând să fie cumpărate şi cu 25 de milioane de dolari, perioada imediat următoare va fi o provocare a artei şi culturii virtuale, domenii dinspre care se aşteaptă o îmbogăţire a experienţei artistice. Este de presupus că piaţa de artă se va adapta rapid noilor evoluţii, aşa cum a ştiut s-o facă în ultimii 10 ani. Este însă de aşteptat, între timp, o perioadă de acalmie în vârtejul speculaţiilor artistice.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI