Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 20:28
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Ordonanţa lui Boc trage cortina peste marii actori
05 Ian 2009
Lucia Popa, Alina Purcaru, Oana Craciun, Liana Subtirelu | 31 comentarii | 13529 vizualizari
Actul normativ care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat face economii tocmai printre pensionarii săraci. Actorii, asistenţii maternali şi medicii cu pensii de câteva milioane sunt şocaţi de decizia Guvernului.
Pentru Victor Rebengiuc, salariat al Teatrului Naţional Bucureşti, „noua lege reprezintă o mare prostie: pensia reprezintă o răsplată firească după 52 de ani de muncă, este ca şi cum aş fi constrâns să nu mai muncesc, deşi eu pot şi vreau să o mai fac şi nu vreau să fiu solidar cu puturoşii“. În plus, este supărat actorul, „în teatru nu este ca în medicină sau ca în cazul cadrelor didactice, pentru că eu nu repet acelaşi lucru toată viaţa, acum eu joc rolurile vârstei mele, eu nu sunt ridicol şi nu vreau să joc un Romeo. Există personaje mai în vârstă care trebuie interpretate, în general, de actori de vârsta corespunzătoare“. Apreciatul actor arată că va atrage atenţia UNITER pentru a organiza o mişcare de protest: „Politicienii ne-au promis cerul şi pământul în campanie, iar acum nu ştiu cum să ne mai ia, dacă ei propun să ne câştigăm venituri suplimentare de la teatre particulare, să construiască ei aşa ceva“.
Actorul Valentin Uritescu, cu o pensie de 1.320 de lei şi care mai câştigă de la radioul şi televiziunea de stat, crede că „legea este o mare tâmpenie, deşi parcă Emil Boc îmi era simpatic“. El crede că legea va atrage după sine „prostirea“ programelor de televiziune şi de radio, care vor rămâne doar cu „actori fără şcoală şi cu decolteuri“. Actriţa Mariana Mihuţ, pensionară doar de două luni, atrage atenţia asupra faptului că „oricum pensia este indecent de mică“, iar veniturile celelalte oricum „nu sparg bugetul de stat“. „Iar pentru acele roluri pentru care mai iau astăzi alţi bani de la stat în afară de pensie muncesc extraordinar de mult, joc şi câte patru ore în unele piese“, se plânge actriţa. Mariana Mihuţ va semna petiţia lui Rebengiuc, la fel şi actriţa Ileana Stana Ionescu, care spune că are cumulat, din pensia de parlamentar şi cea de actriţă, 2.400 de lei.
„O să-i afecteze pe mulţi“, spune Radu Beligan, care crede că problema e, în primul rând, una de valoare: „Ce să faci cu un mare actor de care ai mare nevoie? Să-l obligi să joace la jumătatea plăţii?“. Tocmai ce văzuse declaraţiile de venituri ale miniştrilor: „Nici dacă trăiam zece vieţi nu reuşeam să strâng atâta“. Dacă decizia o să-l lovească direct, ştie ce va face, „O să mă odihnesc“, şi râde resemnat: „Aşa e firea mea nenorocită. Dacă aş fi fost preocupat de bani, nu eram un sărăntoc. Am ştiut numai povestea cu teatrul, nu şi pe cea cu banii. Şi când e atâta lume necăjită în jurul meu, n-aş putea fi fericit cu mai mulţi bani decât îmi trebuie“, a încheiat Beligan. Amuzat şi deloc îngrijorat, Mircea Albulescu invită, la rândul lui, la prudenţă: „E o chestiune care se discută. Dacă medicii, profesorii şi artiştii ar fi plătiţi la bucată, ar sări bugetul în aer“, glumeşte actorul.
Ilie Gheorghe, actor al Teatrului Naţional din Craiova, nu e împăcat cu situaţia: „Un om raţional priveşte lucrurile la rece, cartezian: «A ieşit la pensie, să fie sănătoos!». Dar în teatru n-ai să-i poţi înlocui niciodată pe Beligan sau pe Marin Moraru sau pe Dinică“. Actorului nu i se pare însă că se pot face economii convingătoare limitând dreptul de practică a 100 de actori, câţi s-ar găsi într-o astfel de situaţie, şi nici că înlocuind mari artişti cu „limbrici ieşiţi de la vreo facultate fără plată“ e o soluţie câştigătoare. Veronica Dobrin, directoarea teatrului din Brăila, sugerează, ca posibilă soluţie de ieşire, contractele de colaborare, pentru drepturi conexe, pomenite şi de Ilie Gheorghe.
Ioana Alexandru are 63 de ani şi este pensionară şi asistent maternal în acelaşi timp. Din 1997, de când s-a angajat la stat, a avut în grijă şapte copii, iar acum are în grijă o fetiţă de opt ani cu handicap. Spune că a ales să fie asistent maternal pentru că are o pensie de cinci milioane, după 27 de ani de muncă în comerţ. Dacă va fi pusă să aleagă, Alexandru spune că va renunţa la pensie, pentru că ajunge doar la jumătate din salariul de la stat. „Statul nu gândeşte; ar trebui să fie mulţumiţi că nu stăm degeaba şi muncim şi plătim dări şi nu sunt nevoiţi să ne plătească ajutor de încălzire sau să ajungem pe stradă şi să aibă grijă de noi; lumea tot o să muncească, numai că la negru, aşa cum eu mă puteam duce ca bonă la o familie pe 12-13 milioane de lei vechi“, spune asistentul maternal.
Şi şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 1, Dănuţ Ioan Fleacă, spune că sistemul va avea probleme dacă angajaţii pensionari vor fi puşi să aleagă. „Am o doamnă farmacist pensionară care lucrează la noi de opt ani. În fiecare an scoatem la concurs postul de farmacist şi nu vine nimeni, în condiţiile în care primesc 45 de milioane de lei vechi în privat, aşa că ne rugăm să mai trăiască mult farmacista noastră pensionară. Dacă o să plece, închid farmacia, n-am ce face“, spune Fleacă. Directorul spune că vor rămâne descoperiţi pe domenii precum asistenţa maternală şi îngrijirea la domiciliu. „Nu e corect, e un abuz monstruos, care viza nişte tovarăşi din MAI, MAp. Avem femei care s-au pensionat pe limită de vârstă la 55-57 de ani şi sunt angajate ca asistenţi maternali. Dacă ne pleacă, o să lăsăm copiii pe masa Guvernului, să vedem atunci ce fac“, spune Fleacă.
În cazul în care cumulul între pensie şi continuarea activităţii în sistemul public nu se va face cu derogări, vor apărea probleme în sistemul sanitar. „Este vorba de cadre didactice care s-au pensionat şi continuă să aibă jumătate de normă în spital. Pensia este în jur de 1.200-1.300 de lei, iar pentru orele de muncă în spital nu se plătesc mai mult de 1.000 de lei. În sistemul sanitar nu poţi să renunţi aşa de uşor la oameni“, ne-a explicat prof. dr. Gheorghe Iana, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală. Potrivit statisticilor din luna septembrie ale Colegiului Medicilor din România, 1.200 de medici pensionari continuă să lucreze în unităţi de stat. În unele cazuri, dacă aceştia nu vor mai putea munci, unele spitale mici ar putea fi nevoite să se închidă.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
31 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
GUVERN
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













