Home » International » Europa » Opoziţia liberală şi PD din Moldova pot forma guvernul, cu 54% din voturi, dar nu pot desemna preşedintele

Opoziţia liberală şi PD din Moldova pot forma guvernul, cu 54% din voturi, dar nu pot desemna preşedintele

29 Iul 2009 Laura Cernahoschi | 1 comentarii | 2626 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Conform exit-pollurilor de la ora 19:00, comuniştii au pierdut 15 locuri în Parlament, dar opoziţia nu are suficiente mandate pentru a alege un preşedinte.
 
Batrana la vot in Moldova
Foto: Reuters
Partidul Comuniştilor din Moldova a câştigat 41,7% din voturile exprimate de cetăţenii moldoveni în alegerile legislative anticipate desfăşurate la 29 iulie, cu opt procente mai puţin decât obţinuseră în alegerile de la începutul lunii aprilie. Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de Vlad Filat, a câştigat 17,4% din voturi, Partidul Liberal, al primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a beneficiat de 16% din opţiunile electoratului, Partidul Democrat, condus acum de Marian Lupu, are 12,5% din voturi (după ce la alegerile din aprilie nu intrase în Parlament, nedepăşind pragul electoral), iar Alianţa Moldova Noastră are 8,1% din opţiunile electoratului. Aceasta înseamnă, tradus în locuri în Parlament, 45 de fotolii de parlamentar pentru comunişti, 19 pentru PLDM, 16 pentru PL, 13 pentru PD şi 8 pentru AMN.

În aceste condiţii, nici opoziţia liberală, formată din PL, PDLM şi AMN, nici comuniştii nu au suficiente locuri în Parlament pentru a forma guvernul, fără a intra într-o coaliţie cu Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, fostul preşedinte comunist al Parlamentului. Pentru a putea desemna executivul, este nevoie de 51 de locuri parlamentare. Pentru a alege un nou preşedinte al Republicii Moldova, este nevoie de 61 de voturi în Parlament, ceea ce înseamnă că nici formula PCRM +PD, nici cea formată din PLDM+PL+AMN+PD nu pot decide noul şef al statului.

Aceste date au fost furnizate de Institutul pentru Politici Publice din Republica Moldova, reprezentând datele colectate până la ora 19:00 la ieşirea din 200 de secţii de vot de pe teritoriul Republicii, cu ajutorul institutelor IMAS-INC, IESP, CBS şi AXA. Au fost interogate 17.385 de persoane, marja de eroare fiind sub 2%. Fondurile necesare desfăşurării sondajului au fost asigurate de asociaţia suedeză ASDI şi de USAID, din Statele Unite. Numărul de locuri deţinut de fiecare partid în Parlament ar mai putea fi puţin modificat şi de redistribuirea voturilor.
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
CAP-istul 30-Iul-2009 13:58
Optiuni
V-am urmarit interventia pe Realitatea Tv. De acord cu multe puncte de vedere, mai putin in privinta variantei ramanerii lui Voronin pana la anul.
Da, ar fi excelent daca cele patru partide mici ar putea sa atraga deputati comunisti pentru a numi presedintele dar nu cred ca ar trebui sa faca prea multe compromisuri. Daca nu se poate, vor trebui sa se ocupe de numirea guvernului si a conducerii parlamentului, pentru a le lua comunistilor painea si cutitul (administratie, politie etc). Vor avea timp suficient sa pregateasca alegerile de la anul astfel incat sa dea o sansa mult mai mare diasporei sa voteze (ex. 2 zile de vot, organizarea de sectii cu sprijinul ambasadelor si consulatelor romanesti acolo unde nu au ei).
Diaspora voteaza zdrobitor catre opozitie si vor reusi sa-i mature pe comunisti chiar si dupa o iarna dificila in Moldova. Sigur ca Voronin va mai face ceva spume dar varianta ar trebui luata in calcul.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EUROPA