Home » Media » Ziare si reviste » „Obiectivul tatalui meu era sa publice un ziar independent“

„Obiectivul tatalui meu era sa publice un ziar independent“

09 Mar 2008 Cristian Patrasconiu | 0 comentarii | 2213 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Omul de afaceri Nicolae Ratiu, actionar in grupul Realitatea Catavencu, si fiul cel mare al lui Ion Ratiu rezuma istoria venerabilei sale familii si povesteste despre inceputurile ziarului Cotidianul.
 
Nicolae Ratiu
E o exagerare sa vorbim despre o „traditie a implicarii civice“ in familia Ratiu?
Istoria familiei noastre merge inapoi in timp, pina la Thomas de Nagylak, care, in 1396, s-a inrolat cruciat in lupta impotriva Imperiului Otoman. Remarcindu-se, a fost innobilat de regele Sigismund de Luxemburg, iar la intoarcerea sa dupa infringerea de la Nicopole a fost poreclit Ratiu sau Raczie Croatul pentru ca luptase pe tarimul croatilor. In secolele urmatoare, mai multi din familia Ratiu au servit ca „translatori imperiali“ si de asemenea ca ambasadori. Mai tirziu insa, episcopul Basilius Ratiu a fost cel care a infiintat in 1867 prima fundatie caritabila, „Eforie“, care acorda burse multor tineri romani. Acest fapt a continuat pina in 1948, cind toate bunurile Bisericii Romane Uniate - la rindul ei construita de familia Ratiu - au fost confiscate de regimul comunist, nefiind returnate nici pina in ziua de azi. Basilius si ilustrul sau nepot, dr. Ioan Ratiu, au luat parte la revolutia din 1848, Ioan Ratiu luptind pentru drepturile romanilor din Transilvania in fruntea unei delegatii de 300 de membri care i-a inaintat imparatului Franz Josef istoricul Memorandum al drepturilor civile pe care ea le urmarea. Nepotul sau, adica bunicul meu, dr. Augustin Ratiu, a extins aceasta „Eforie“ - a sponsorizat Scoala de Arte si Meserii din Turda, fiind ales primul prefect roman al judetului Turda de dupa 1918. Administratia sa civila a deschis o perioada de mare prosperitate pentru Turda. Cind finantele le-au permis, tatal meu, Ion Ratiu, si sotia lui, Elisabeth, au infiintat in 1979 Fundatia Caritabila a Familiei Ratiu pentru a continua traditiile create de generatiile anterioare ale familiei Ratiu. Obiectivul principal al fundatiei este de a promova si de a sustine invatamintul si cercetarea in domeniul culturii, istoriei tarii si poporului roman. Sint incurajate cu precadere proiecte care se desfasoara in Romania pe teme legate de patrimoniu, societate civila, democratie, civilizatie si protectia mediului. Bursele acordate sint variabile. Membrii Consiliului de conducere sint Elisabeth Ratiu, Indrei Ratiu, Ioana Ratiu, Nicolae Ratiu si Ileana Troiano-Tilea. Fundatia Ratiu din Marea Britanie sustine si colaboreaza cu Fundatia Ratiu din Bucuresti, precum si cu Centrul Ratiu pentru Democratie din Turda.

Cum a trait familia dumneavoastra ceea ce s-a intimplat in decembrie 1989 in Romania?
Tatal meu, in calitate de presedinte al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), se afla pe 17 decembrie la Paris, unde participa la o intrunire a filialei franceze - restul dintre noi eram la Londra. Scopul acelei intruniri era initial acela de a discuta despre urmatorul congres al UMRL, dar, din cite inteleg eu, majoritatea discutiilor s-au purtat in jurul posibilitatilor de a destabiliza regimul din Romania, asa cum se intimplase in mai toate tarile din blocul comunist. In acea noapte a aparut stirea ca 10.000 de oameni demonstrasera la Timisoara. Au inceput sa apara articole pe Reuters si pe AFP, in care se spunea ca mii de oameni fusesera omoriti si raniti si ca au urmat incidente la Cluj si la Bucuresti. Tatal meu si-a petrecut urmatoarele doua zile vorbind cu media despre aceste evenimente pe masura ce apareau informatii noi. Se parea ca toata lumea il suna pe tatal meu ca sa afle ce se intimpla, dar el nu cunostea pe nimeni in Romania care sa aiba acces la un telefon international. Cu totii eram convinsi ca in sfirsit asistam la o revolta populara in Romania, asa ca toata lumea era coplesita de bucurie, desi spera si se ruga sa fie putini morti sau raniti.

Cum a decis tatal dumneavoastra sa revina in Romania, nu doar pentru scurt timp, ci pentru a dezvolta aici citeva proiecte care fac deja parte din istoria noastra recenta?
Nu cred ca tatalui meu i-a trecut vreodata prin minte sa nu se intoarca in Romania. Asteptase si luptase 50 de ani in exil ca sa se poata intoarce in Romania. Nu se astepta ca lucrurile sa se miste atit de repede in 1989, astfel incit sa se poata intoarce in ianuarie 1990, cum s-a intimplat. Misiunea vietii sale a fost aceea de a vedea cum tara sa natala, pe care o iubea atit de mult, isi recistiga libertatea si democratia. In ciuda tuturor neplacerilor, nu si-a luat niciodata cetatenia britanica, raminind un om fara tara si, pe deasupra, condamnat la moarte de regimul Ceausescu. Dorinta lui era aceea de a se intoarce in Romania, sa devina parlamentar de Turda, orasul sau natal, si sa puna bazele unui ziar independent.

Familiei dumneavoastra nu i-ar fi fost mai confortabil daca ar fi ales sa nu traiasca atit de intens si la fata locului tranzitia romaneasca?
Din punct de vedere material, bineinteles, dar pentru tatal meu, luxul material nu insemna nimic in comparatie cu luxul de a-si implini visul de 50 de ani de a se intoarce in Romania. Mama mea l-a sustinut, bineinteles, l-a iubit in toti acei aproape 50 de ani de exil, iar ceea ce iubea cel mai mult la el erau entuziasmul si energia lui, scopul si misiunea lui in viata. Ii ramasese aproape atunci cind facea lobby in toata lumea, incercind sa deschida ochii guvernelor in fata abuzurilor si nedreptatilor regimului Ceausescu, si cind nimeni nu voia sa-l asculte. Dat fiind ca l-a sustinut atita vreme, ar fi fost oare logic ca mama mea sa ramina in Anglia? De asemenea, ar fi fost de neconceput ca fratele meu si cu mine, care am trait alaturi de Romania toata viata noastra, sa nu ne intoarcem in Romania alaturi de el.

Eu stiu ca, la inceputul anilor ’90, au fost, si pentru tatal dumneavoastra, si pentru mama dumneavoastra, momente grele aici, in Romania. Au fost momente in care cei doi se gindeau sa renunte si sa se intoarca la Londra?
Niciodata nu cred ca am mai traversat o perioada atit de intensa. A fost ceva fascinant. Dificultatile au inceput din primul moment al sosirii. Unde sa locuim, cu cine sa lucram, in cine sa ne incredem? Foarte curind am inceput sa primim amenintari cu moartea - intoarceti-va de unde ati venit, ce cautati aici? Si aceasta era o revolutie? Acest lucru l-a motivat pe tatal meu mai mult ca niciodata. „Au omorit ciinele si au pastrat lantul“, a spus el odata. Lui ii placea, mamei mele i se parea greu de suportat, dar a reusit.

Ce va amintiti despre „procesul de nastere“ a Cotidianului?
Aveam deja pregatit de la Londra scheletul unei edituri - cei care lucrasera ani buni la lunarul „Romanul liber“. Adusesem citeva computere, fotocopiatoare si am instalat pe toata lumea in subsolul casei din Armindenului, care ne fusese repartizata. Sarcina mea era aceea de a coordona importul unei prese tipografice WEB Offset si de a gasi un loc in Bucuresti unde s-o putem instala. Bineinteles, toate locurile suficient de mari erau ale statului, toate cele private erau prea mici si pina la urma am obtinut permisiunea din partea Teatrului National, prin intermediul ministrului Culturii de atunci, Plesu, de a instala presa in subsolul teatrului. Pina pe 10 martie era deja instalata, cind mi s-a adus prima copie realizata cu acea presa, un exemplar din „Bristol Morning News“ - asta se afla pe tava de aluminiu, urmata la sase ore de o notificare din partea Teatrului National, in care ni se spunea sa eliberam spatiul in urmatoarele zece zile si ca aveau sa se taie apa si electricitatea. Se pare ca Hagedus - asa mi s-a spus - aflase ce faceam si prin urmare venise ordinul de sus sa ne inchida. Un ziar independent, cu un potential tiraj de 60.000 de exemplare, detinut de un democrat adevarat si in acelasi timp un anticomunist virulent, era exact ceea ce Ion Iliescu si FSN nu voiau sa vada pe strazi!

S-a gindit Ion Ratiu la acest ziar ca la o „afacere“ sau ca la un „instrument“ pus in slujba unei democratii fragile, abia nascute?
Abia in mai 1991 am putut sa lansam intr-un sfirsit Cotidianul. Trebuia sa gasim un spatiu nou, ceea ce, inaintea alegerilor, era imposibil, asa ca presa a trebuit sa fie mutata in spatiul din Calea Plevnei. Obiectivul tatalui meu era sa publice un ziar independent. Nu se gindea la asta ca la o afacere, dar in acelasi timp trebuia sa incerce sa pastreze costurile cit mai joase. La inceput, publicitatea era inexistenta, in afara de citeva reclame mici din „Romania libera“. Am facut niste bani din presa tipografica, acoperind astfel costurile ziarului Cotidianul. Tatal meu a inteles ca presa libera trebuia sa fie unul dintre cele patru picioare sustinatoare ale democratiei. Fara ea, democratia nu are nici o sansa. Intr-o democratie imperfecta - atit in cazul Romaniei, cit si al altor tari - si mai ales la inceputul anilor ’90, ziarul Cotidianul era o voce de opozitie mult mai puternica decit partidele de opozitie, inabusite, cum au fost, de primii sase ani de guvernare FSN, PDSR. Unii l-au acuzat pe tatal meu ca s-a folosit de Cotidianul pentru a promova PNTCD si chiar pe sine insusi, ironia fiind ca PNTCD era furios pe Ion Ratiu, multi dintre membrii sau amenintindu-l cu excluderea din partid, dat fiind ca ziarul Cotidianul nu urma orbeste directia PNTCD. Si ironia finala, dupa ce tatal meu a murit, cine a incercat sa inchida Cotidianul? Emil Constantinescu!!

Cotidianul 5.000
Miine, ziarul nostru implineste 5.000 de numere.
Dupa istoria familiei Ratiu cititi:
marti - De la nr. 1 pina azi, istoria neromantata a ziarului;
miercuri - Marile subiecte si campanii ale Cotidianului;
joi - Primul ziar cu suplimente de cultura din Romania;
vineri - Ce am fost si cine sintem.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ZIARE SI REVISTE
 
CELE MAI