Home » Arte & Popcult » O scrisoare încă inedită…Dosarele scriitorilor se judecă la tribunal“Cominterniştii” contra “naţionaliştilor”

O scrisoare încă inedită…
Dosarele scriitorilor se judecă la tribunal
“Cominterniştii” contra “naţionaliştilor”

18 Mar 2010 | 5 comentarii | 4572 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
CNSAS pune la dispoziţia ziariştilor documente din arhiva Securităţii, înainte ca acestea să fie folosite de instanţă în stabilirea unei sentinţe definitive de colaborare cu Securitatea. O tehnică proprie ambelor instituţii.
 
Ziarul „Adevărul” de marţi a publicat un articol incriminant la adresa criticului Mircea Iorgulescu, bazat pe acuzaţiile lui Bujor Nedelcovici şi ale Floricăi Jebeleanu (fiica poetului Eugen Jebeleanu), conform cărora criticul literar i-ar fi turnat la Securitate. Ziarul „Adevărul” găzduieşte doar acuzaţiile celor doi şi secvenţe dintr-un dosar trimis de CNSAS instanţei. Bolnav, Mircea Iorgulescu a refuzat să intre în dialog cu jurnaliştii şi să polemizeze cu cei doi.

Între el şi Bujor Nedelcovici există o dispută mai veche, marcată şi de apariţia în 2006 a unor articole (Mircea Iorgulescu le consideră clarificatoare) în “România Literară”. Mircea Iorgulescu a fost ţinta “cominterniştilor”, fiind acuzat de nenumărate ori de Vladimir Tismăneanu, de I.T. Morar sau de Bujor Nedelcovici. Acuzaţiile, de fapt un război între “cominternişti” (cum au fost porecţi şi cei din clanul lui Tismăneanu) şi “naţionalişti” arată ca un decont departe de a se apropia de sfârşit. Pentru echilibrarea afirmaţiilor din ziarul „Adevărul” publicăm o scrisoare inedită a lui Mircea Iorgulescu adresată acuzatorului său Bujor Nedelcovici.

Deocamdată ne este imposibil să estimăm ce fel de adevăr va ieşi la iveală din această luptă literară şi “informativă”. (C.N.)

Mircea Iorgulescu lui Bujor Nedelcovici: răspuns la înştiinţare

Felicitări pentru „Opere complete”!
Nu sunt mulţi autorii care au curajul să şi le publice ei înşişi, de obicei „completele” rămân în sarcina posterităţii. Antum se publică de regulă - şi în cazurile fericite - doar ediţii „definitive".

Dacă mi-ai fi cerut părerea, aşa cum făceai pe vremea când îţi citeam cu creionul în mână, stilizând aproape la fiecare pagină, dactilogramele romanelor de după "Fără vâsle" (oare îţi mai aminteşti că două dintre ele au titluri date de mine?! şi oare vei menţiona asta în "operele complete"?!), ţi-aş fi spus că doar veleitarii îşi publică, ei, "opere complete". Şi e foarte probabil că nu am fost nici singurul "cititor activ" al "operelor" tale de dinaintea plecării din România, nici singurul "sfătuitor" amical; chiar din contrafăcutele tale amintiri rezultă că ai fost foarte grijuliu să cultivi relaţii cât mai strânse, cât mai "prieteneşti" cu cât mai mulţi critici deţinători de rubrici cu influenţă şi cu editori influenţi. Aşa probabil se şi explică altfel inexplicabila bruscă şi groaznică scădere a calităţii scrisului tău de după 1987. N-a mai avut cine îţi citi în prealabil producţiile... ai devenit, în sfârşit!, tu însuţi... te-ai eliberat!

* * *

Nu-ţi face griji, n-am de gând să te "atac" în vreun fel. Dar ce repede, ce frumos îţi tragi tu pe figură masca de victimă! Ca şi cum de ani de zile eu te-aş fi "atacat" necontenit, obsesiv, maniacal, iar tu ai fi suportat cu stoicism şi înţelepciune agresiunile mele (şi ale lui Gabriel Dimisianu).
Am şi astfel certitudinea că nu ai înţeles nimic din îndelungatul meu refuz de a-ţi răspunde. Vreme de patru ani, din 2002 şi până în 2006, ai dus o campanie de defăimare şi calomniere din ce în ce mai abjectă împotriva mea. Am tăcut.

Am tăcut, iar tu ai luat drept acceptare sau laşitate ceea ce nu era decât dezgust. Ai mers mereu mai departe, ai supralicitat continuu, până când am hotărât că e cazul să intervin public, totuşi.

N-ai înţeles, iarăşi, nimic din primul meu articol. N-ai înţeles nici măcar că eu scriam UN articol după ce vreme de mai bine de patru ani tu publicaseşi sute de pagini (pun la socoteala şi cartea, desigur) şi răspândiseşi pe toate căile zvonuri şi bârfe din ce în ce mai îngrozitoare, fiindcă ţi-ai dus campania şi pe cale bucală, nu numai public şi epistolar. Ţi-ai prefăcut şi gura într-o latrină, nu doar scrisul într-o deversare de dejecţii.

Iar acel articol al meu era o invitaţie la încheiere. N-ai înţeles nici asta. Ai revenit, ţi-am răspuns. De data asta, mai puţin prevenitor, chiar dacă n-am mers până la capăt. Şi nici măcar până la jumătatea drumului spre capăt.

* * *

Care e "capătul"? Capătul e mocirla, Bujor Nedelcovici.
În care te-ai băgat până peste cap, nu ştiu dacă din calcul (prost calcul!) sau inconştienţă, pentru a-i umple pe alţii, pe cât mai mulţi, de zoaie şi fecale.
Pentru ca tu să apari, prin contrast, drept un cavaler în mantie albă, un "justiţiar" neprihănit, în luptă cu balaurii nemerniciei, cu ticăloşii, cu mincinoşii, cu profitorii, cu foştii şi actualii "privilegiaţi", cu impostorii?
Aşa mi s-a părut iniţial. Că ţi-ai confecţionat un rol, o postură, o ipostază, dintr-o nevoie de valorizare hipertrofiată de dificultăţile celor trei ani de exil şi acutizată maladiv după căderea regimului comunist din România. Când, rezultă chiar din textele tale, te aşteptaseşi să fii tratat deopotrivă ca mare personalitate, martir şi erou, să ţi se facă oferte de funcţii şi titluri, să fii răsplătit pentru suferinţe şi merite, grandioase şi unele şi altele. Când colo, nimic. Doar ingratitudine, doar nerecunoştinţă, doar nedreptate. Şi încă prin nebăgare în seamă, nici măcar n-ai fost contestat, pur şi simplu nu ţi s-a dat atenţie, nu ţi s-a dat atenţia la care te credeai îndreptăţit. Frustrarea te-a făcut agresiv, belicos şi imprudent. În loc să te slujească, textele tale polemice şi "justiţiare" te-au revelat ca semidoct (atacurile împotriva lui Tudor Vianu, Georg Lukacs, Thomas Mann etc.), ranchiunos mărginit (atacurile împotriva lui Breban, Bălăiţă, Paler etc.), mincinos (atacurile împotriva lui Goma, Norman Manea etc.). Stima relativă de care te bucurai ca scriitor, oricum tot mai restrânsă în climatul general de dezinteres pentru literatură, în special pentru cea de până la 1989, s-a redus dramatic. Oameni care-ţi fuseseră apropiaţi au început să te evite. Nu te-ai întrebat niciodată de ce?

* * *

Nu te-ai întrebat niciodată de ce nu ţi-am pomenit nici măcar aluziv de cele vreo trei anonime insultătoare pe care mi le-ai trimis, două la Praga şi una la Paris, în rue Taine, după ce abia mă întorsesem din Cehia? Vei fi crezut oare că nu mi-am dat seama că sunt de la tine?! La adăpostul anonimatului, îţi permiteai să mă pui la punct, în stilul tău primitiv şi rudimentar, de Lăncrănjan postcomunist, pentru articole din "Dilema". Şi erai probabil atât de încântat de isprăvile tale, încât, poate fără să-ţi dai seama, ai reluat formulări şi ticuri de expresie din ele în volumele de "jurnale". Le-aş putea pune pe două coloane, oricând. "Din îndeletnicirile unui justiţiar" ar face deliciul cititorilor doritori de scandal.

* * *

Nu ţi-am spus din jenă, dar şi pentru că nu voiam să te rănesc. "Bujor este foarte singur şi foarte trist, te rog, dă-i un telefon, întâlneşte-te cu el când vii la Paris, îi face aşa de bine!" - mă ruga soţia ta, Carmen, aproape implorându-mă. Mi-a spus asta de nenumarate ori, era un apel la omenie, o chemare în ajutor. Aşa se face că între 1996 şi 1999, când eram la Praga şi veneam la Paris să-mi văd familia doar la câteva luni o dată şi pentru numai câteva zile, îmi făceam totuşi timp să te văd puţin, să nu mai fii atât de "singur şi trist". Îţi povesteam, ca să te amuz, diverse întâmplări comice. Aşa ţi-am povestit cum, în toamna anului 1996, în ajun de alegeri, am fost la Bucureşti, i-am intervievat pe Iliescu şi Constantinescu, principalii candidaţi la prezidenţialele de atunci, ca şi pe Măgureanu, şeful de atunci al serviciilor secrete. Care, ţi-am spus râzând, convins probabil că "Europa Liberă" e un birou, o "agentură" legată direct de guvernul american, m-a invitat la restaurant pentru a-mi spune că el e "pentru schimbare", cu alte cuvinte că nu-l susţine pe Iliescu, eu urmând, nu-i aşa, să "transmit mesajul". Şi am încercat şi să te relaxez spunându-ţi că, iată, într-un interval de numai şapte ani, "Europa Liberă" are birou la Bucureşti, că un jurnalist de acolo se întâlneşte profesional cu şeful serviciilor secrete.

Şi ce făcea "omul cel singur şi trist"? Se amuza, aparent, dar mă trecea la catastif, cu năduf, cu ură, cu suspiciune - aveam să descopăr asta peste câţiva ani buni, în cartea ta cu titlu parţial şterpelit (nu-i aşa că e frumos titlul "Tigre en papier" al lui Olivier Rolin?!). Spui acolo, sugerând grosolan că aveam legături dubioase, că ţi-am "mărturisit" că "după 1990" m-am întâlnit cu Măgureanu. Te dai drept jurist, ştii - sau ar trebui să ştii - ce înţeles are expresia "mi-a mărturisit". În realitate, falsifici. Nu ţi-am "mărturisit" nimic, ţi-am relatat, ca să te amuz, ca să-l înveselesc pe "omul cel singur şi trist", una din istoriile suprarealiste pe care ne-a fost dat să le trăim. Şi nu mă întâlnisem cu Măgureanu aşa, de plăcere, ci în cadrul profesiei mele de jurnalist, cu ştiinţa şi acordul instituţiei la care lucram. Cam porc - pentru a spune lucrurilor pe nume - "omul cel singur şi trist", nu?!

* * *

Prin 2006, ce-mi spune o cunoştinţă (neliterară) din Bucureşti? Că doamna Nedelcovici, arhitecta Carmen Lăzăroiu, tot povesteşte prin cercuri "intelectuale" bucureştene cât de mult a avut de suferit soţul dânsei de pe urma "turnătoriilor" prietenului acestuia, Mircea Iorgulescu.
Foarte frumos, nu?! Foarte frumos din partea unei persoane care în mod normal ar trebui să ştie care este povara zvonurilor şi a bârfelor pe această temă. Doar ştie bine - şi ştii şi tu la fel de bine - de ce. Sau ar trebui să ştie.

* * *

În toamna aceluiaşi an, când ţi-ai reluat atacurile în presă, am fost căutat de diverşi jurnalişti bucureşteni amatori de scandal, de la gazete de mare tiraj, să dau interviuri în care să-ţi răspund.
Am refuzat.
Le-am spus că fiind eu însumi jurnalist, nu dau interviuri, iar dacă am ceva de replicat, o fac în articole ale mele şi date publicaţiilor la care vreau eu.
Am refuzat să te - şi să vă - urmez pe calea voastră, calea mocirlei. Imaginează-ţi şi imaginaţi-vă că le-aş fi spus să citească anumite pagini din jurnalul Monicăi Lovinescu, despre o anumită arhitectă. Să pună apoi asta în relaţie tot cu ce notează Monica Lovinescu despre persoanele care au făcut să-ţi apară romanul la Paris. Să constate, iar de data asta pe baza textelor tale, cum cele două persoane care au contribuit esenţial la publicarea romanului, Mihaela Marinescu şi Paul Goma, au dispărut cu desăvârşire din rememorările tale. Să vadă - din scrisoarea lui Goma, pe care probabil tu i-ai dat-o lui Alex. Ştefănescu să o publice în "Istorie" - de ce s-a supărat Goma pe tine când ai organizat o sărbătorire, după rămânere: că Mihaela nu era invitată, dar că în schimb era prezentă arhitecta cu o anumită reputaţie în exilul românesc din Paris.
Iţi imaginezi şi vă imaginaţi ce bucurie ar fi fost pentru gazetele bucureştene...!

N-am făcut-o. E genul tău şi al vostru, nu al meu.

* * *

Dar, dacă eşti într-adevăr "justiţiar", publică în "operele complete" şi această scrisoare. Integral.

aprilie 2007

m.iorgulescu
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

5 comentarii

 
1
evanescentul 19-Mar-2010 00:10
Propunere
Eu propun ca CNSAS-ul sa-si schimbe denumirea. Sa se numeasca pur si simplu CDOPB: Consiliul pentru Defainarea Opozantilor Politici ai Basescului, iar institutul nepotului lui T-34, liderul grupului cointernist sa se numeasca IRSBKTI (Institutul pentru Ridicarea in Slavi a Basescului Kakademicianul de Talie Internationala!)
2
Xantippa 24-Mar-2010 05:31
ah, iorgulica !...
Fireste, Nedelcovici nu e un geniu, ci un scriitor roman, adica megaloman din start si fabricat in edituri de redactorii sai de carte, in schimb Iorgulica e cel mai mai mare mester in a trage sforile in propriu-i interes, atit in tara cit si in exil (unde, fiind prea insistent pe tema dobindirii de avantaje personale, era in genere evitat de cunoscuti si de cei patiti).
Scrisoarea lui nu-l dezvinovateste citusi de putin de fapt si nici macar nu-i neaga vechile state de turnator. Pare a fi fost totusi abandonat de Securitate dupa 1989, dar cine a fost atent la comentariile si interventiile sale de pe RFI va fi observat fara indoiala propaganda pe care n-a ratat niciodata de a o face rusilor, incit se pune o mica problema : dupa abandonarea alor nostri, a fost el oare preluat de serviciile corespondente din Rusia, sau a lucrat de la bun inceput pe doua fronturi ?
Oricum, felul sau de a fi (ca sa nu utilizam cuvinte mari, precum "caracter") face foarte plauzibila o colaborare multilaterala din parte-i ("tous azimuts" se zice la Paris), inclusiv cu francezii (dar, ce-i drept, a fost nevoit sa-si plaseze convenabil intreaga familie pe-acolo ; de pilda, oare ce o va fi recomandat pe onorabila sa nevasta sa ocupe ani de zile un lectorat de romana la Strasbourg, cind nici macar ilustrul ei sot si critic literar n-ar fi in stare sa invete pe cineva limba romana ?).
Judecind dupa faconda pe care o practica in Romania (dar numai oral sau "bucal", cum prefera sa zica, si defel in scris, unde era conventional si oportunist), nu incape nici o indoiala ca Iorgulica al nostru se comporta ca agent provocator - mi-ar placea prin urmare sa vad ce "materiale" a scos din frecventarea 2 Mai-ului, a unor tineri condeieri mai nonconformisti, a arhitectilor sau a bietului sau purator de servieta de pe atunci, Bedros Horasangian...
3
sofian 24-Mar-2010 23:33
Xantipaticule
Terminati cu mancatoriile intre gasti. Acum sunt la moda numai cei iubiti de Manolescu. Restul, nu si-au gasit locul in istoria lui literara supersubiectiva si sunt diabolizati pe toate caile. Ai scris un comentariu infect despre un om care probabil te-a taxat ca ratat literar.
4
Xantippa 25-Mar-2010 18:26
sofianchilozatule,...
...stai liniștit, nu fac parte din nici o gașcă, iar aici nu e vorba nici de Manolescu, nici de Băsescu, cum vi se pare vouă, obsedați nenorociți !
Te desfid să probezi contrariul oricărei afirmații avansate de mine in comentariul meu (care sigur că e infectus, nefiind perfectus).
Altfel, ce zici de adagiul năist că numai rața nu ratează, neghiobule ?
5
marianisip 26-Mar-2010 16:17
a-ti da cu stangu-n dreptu'!
Sunt rusinos de penibile tonul si limbajul scrisorii! Vadit tendentioniste si de "curat mocirla!!dom'le Iorgulescu!
Un om se apreciaza just si dupa felul cum raspunde atacurilor, dupa limbajul prin care-si exprima indignarea, mai mult sau mai putin indreptatita! Din start se autodiscrediteaza printr-un limbaj jignitor si cu calomnie de mahala!
Nu m-ati convins, dimpotriva, m-ati indignat prin ipocrizia si tupeul mistificator ...chiar pseudocomunist!
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI