Home » International » O româncă, în avionul dispărut deasupra Atlanticului

O româncă, în avionul dispărut deasupra Atlanticului

01 Iun 2009 Adrian Deoanca | 0 comentarii | 3522 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Ministerul român de Externe a fost informat de celula de criză instituită de autorităţile franceze că la bordul avionului dispărut deasupra Atlanticului se află un cetăţean român, o femeie.
 
Contactat de cotidianul.ro, Teodor Baconsky, ambasadorul României la Paris, a confirmat că o femeie româncă a fost identificată pe lista pasagerilor cursei Rio de Janeiro-Paris care s-a volatilizat în această dimineaţă. “Cum prăbuşirea avionului e o ipoteză greu de contestat în lipsa unor informaţii concrete, putem presupune că printre victime se află şi un cetăţean român”, a precizat diplomatul român.

Potrivit acestuia, numele femeii de pe lista pasagerilor zborului Air France corespunde cu mai multe persoane din baza de date a Ministerului de Interne. “Trebuie să aşteptăm identificarea după data naşterii ca să putem anunţa întâi familia şi apoi presa”, a adăugat Teodor Baconsky.
Anterior, un purtător de cuvânt al companiei Air France, căreia îi aparţinea avionul, dăduse citire unei liste pe naţionalităţi a persoanelor aflate la bordul avionului dispărut, pe care figurează un cetăţean român.

Ministerul român al Afacerilor Externe menţine legătura cu autorităţile franceze şi braziliene, a precizat biroul de presă, iar compania Air France a transmis condoleanţe familiilor tuturor pasagerilor.

O sursă din interiorul autorităţii aeroportuare franceze a declarat că nu mai există practice nici o speranţă pentru cursa Air France Rio de Janeiro-Paris, care cel mai probabil s-a prăbuşit în apele oceanului Atlantic.

Cel puţin 40 de francezi, 20 de germani, cinci italieni şi un portughez se numără printre cetăţenii europeni care se aflau la bordul avionului Air France dispărut deasupra Oceanului Atlantic, au anunţat ministrul francez al transporturilor şi cotidianul brazilian Correiro do Minho. Majoritatea pasagerilor de la bordul avionului Airbus A330, care parcurgea ruta Rio de Janeiro-Paris, erau brazilieni, a declarat ministrul Jean-Luis Borloo.

Cotidianul brazilian Correiro do Minho a anunţat că printre cei 216 pasageri, -126 erau bărbaţi, 82 femei, şapte copii şi un bebeluş - se numărau un portughez, cinci italieni, doi libanezi şi trei marocani.

Aparatul aparţinând companiei Air France care făcea legătura între Rio de Janeiro şi Paris a dispărut de pe radare luni dimineaţă în timp ce se afla în largul coastelor Braziliei şi nu a mai ajuns la Paris la ora stabilită.

Ipoteza “cea mai probabilă” este că avionul “a fost lovit de fulger”, conform spuselor lui François Brousse, director de comunicare a companiei franceze. “Avionul a intrat într-o zonă cu furtună şi turbulenţe puternice, care au provocat disfuncţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei franceze.

De asemenea, Air France a anunţat, într-un comunicat citat de Reuters, că avionul dispărut a transmis un mesaj automat în care anunţat un scurtcircuit electric, la ora 2.14 GMT (5.14 ora României), la scurt timp după ce a traversat o zonă cu turbulenţe. “Exista o zonă de turbulenţe tropicale puternice. Aparatele de acest gen sunt concepute să facă faţă acestor circumstanţe, dar probabil că a existat o acumulare de factori”, declarase mai devreme ministrul francez al ecologiei şi energiei Jean-Louis Borloo.

Balizele de urgenţă ale avionului Airbus A330 al Air France, care a dispărut luni deasupra oceanul Atlantic, "nu emit niciun semnal", a declarat un oficial de la Centrul naţional pentru studii spaţiale (CNES) citat de NewsIn.

“Nici o emisie a celor trei balize care echipează (avioanele de tip - n.red.) A330 al Air France nu a fost captată de sateliţi şi retransmisă către cele 24 de centre de control din lume, care reprezintă sistemul de alertă aeriană şi maritimă”, a declarat Philippe Hazane, un director în cadrul CNES de la Toulose.

Aceste balize, fixate pe toate avioanele de transport, se activează în situaţii de urgenţă, în cazul în care traiectoria este foarte periculoasă sau în momentul producerii unui accident, dar emisiile nu pot fi detectate dacă balizele se află pe fundul oceanului, a precizat oficialul CNES.

“Dacă nicio emisie nu a fost înregistrat, acest lucru tinde să demonstreze că au fost distruse înainte de a putea emite, deci că această catastrofă a fost foarte rapidă”, consideră Hazane.

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL