Home » Societate » Întreţinerea creşte la Asociaţiile de Proprietari, scade la RADET

Întreţinerea creşte la Asociaţiile de Proprietari, scade la RADET

12 Feb 2010 Cristian Anghelache | 0 comentarii | 1495 vizualizari
Rating:
3 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Factura la întreţinere în Bucureşti în luna ianuarie ar putea creşte comparativ cu luna decembrie a anului trecut, deşi RADET respinge categoric această posibilitate.
 
Lista intretinere
Directorul RADET Bucureşti, Bogdan Becheanu, a declarat, vineri, că este practic imposibil ca factura la întreţinere pe luna ianuarie să fie cu 20 la sută mai mare decât în decembrie 2009, deoarece cantitatea de agent termic facturată la populaţie este mai mică cu 1,5 la sută decât în ianuarie 2009.

Potrivit lui Becheanu, nu se justifică majorarea facturilor la întreţinere în Capitală cu cel puţin 20%, după cum susţine preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, Radu Opaina.

Becheanu spune, însă, că pot apărea, la anumite apartamente, consumuri mai mari, din cauza zilelor geroase din ianuarie, dar cantitatea de agent termic facturată la populaţie pentru această lună este mai mică decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Radu Opaina a precizat, tot vineri, că facturile la întreţinere vor fi mai mari cu cel puţin 20 la sută în luna ianuarie, comparativ cu luna decembrie, din cauza gerului şi a creşterii preţului la gigacalorie. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România a mai spus că valoarea facturilor la întreţinere va creşte diferit de la judeţ la judeţ, în funcţie de preţul practicat pentru gigacalorie, cele mai mari scumpiri fiind aşteptate în judeţele Arad, Alba, Vrancea, Vaslui, Constanţa - în Mangalia, Sibiu şi Braşov.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, la sfârşitul lunii ianuarie, proiectul de hotărâre prin care municipalitatea subvenţionează mărirea preţului la gigacalorie, astfel încât bucureştenii să plătească acelaşi preţ, ca în 2009, la energia termică.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, după aprobarea proiectului, că, în cazul în care ELCEN va decide o altă mărirea a preţului gigacaloriei, municipalitatea nu va mai avea resurse pentru a suporta acest lucru.

Astfel, la cele aproximativ 450 de milioane de lei pe care Primăria Capitalei le plătea pentru subvenţionarea creşterii preţului gigacaloriei se mai adaugă alte aproximativ 100 de milioane de lei reprezentând ultima majorare a acestui preţ.

Tarifele la energia termică livrată de ELCEN în Bucureşti şi Constanţa au fost majorate, la 1 ianuarie, cu 9%, respectiv 10%, printr-o decizie a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, adoptată la sfârşitul anului trecut, pe baza solicitărilor companiei.

Potrivit datelor RADET, în ianuarie 2010 a fost facturată, către abonaţii casnici, o cantitate de 747.185,97 gigacalorii, comparativ cu 758.742,45 gigacalorii în 2009.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE