Nora Iuga: "Nu-mi place G�nter Grass ca om"

G�nter Grass a fost, la 17 ani, in trupele de elita SS. Ce crede acum despre el traducatoarea lui din Romania, Nora Iuga?

Oare a intuit traducatoarea acest secret ascuns in inima cistigatorului unui Nobel pentru literatura? Iar daca atentia nu va e atrasa de aceste subtilitati, incercati spre finalul interviului: cum ar fi devenit Nora Iuga legionar. La 11 ani. Si informator al Securitatii. La 53.

"Ce poti sa-i reprosezi unui mucos de 17 ani?"

Ati tradus G�nter Grass.

Nicidecum. Am tradus un text genial, o carte fara egal. "Toba de tinichea" e un document unde se desfac labirinturile istoriei in care individul e prins ca un soarece speriat si alearga bezmetic sa gaseasca o iesire ce intirzie sa se arate si, cind se arata, nu e niciodata aceeasi. In afara de "Ulise", cartea lui Joyce, "Toba de tinichea" a fost pentru mine cea mai inalta scoala de proza si, culmea, de umanitate, desi unii il considera pe Grass prea cinic si prea mizantrop.

Bine, dar a fost in SS!

Nici mie nu-mi place Grass deloc ca om, iar caracterul lui, iesirile lui, opiniile lui mi s-au parut intotdeauna contradictorii si supuse unor umori de moment. Dar marii artisti sint mereu imprevizibili. Autodenuntul lui ma surprinde si nu ma surprinde, ma intriga si nu ma intriga. Poti sa-i reprosezi unui mucos de 17 ani, indoctrinat pina-n dinti de arianism, de rasa superioara, de razboi fulger, de acel Drang nach Osten (marsul fortat spre Rasarit), exaltarea, chiar afirmarea prin forta sau instinctul de invingator? Cu atit mai mult cu cit se pare ca a fost inrolat in Waffen SS. Nu s-a oferit singur. Poti sa consideri copilul care spinzura pisica drept un potential criminal?

Cica a fost apasat de pata asta.

Da. Singurul lucru care ma mira e cum de pata aia despre care zice ca l-a apasat toata viata s-a latit la 79 de ani, suficient de mult ca sa si-o arate. Poate un ultim efort de imagine. Poporul german nu-l acuza. Exista si alte cazuri celebre care au scapat cu fata curata. Mitterrand, de exemplu.

"Toba" si "Racul"

Ascunde "Toba de tinichea" vreo patima nemarturisita?

Textul lui G�nter Grass ascunde nu o patima, ci toate patimile pe care le poate avea un om: si pofta, si desfrinarea, si hotia, si blasfemia, si batjocura, si umilinta, si minciuna, si rusinea.

"Mers de rac", o alta carte a lui, vorbeste despre razboiul asta tocmai din partea cealalta, a victimei razboiului. Nu ne duce fictiunea de nas, pe unde vrea ea?

Dupa ce a fost contestat in Germania pentru vehementa cu care a luat apararea scriitorilor din RDG, Grass a avut indeobste o pozitie accentuata de stinga. Germanii l-au ridicat in slavi pentru cartea de care amintiti. Cu "Mers de rac", Grass reuseste sa ridice ochii grei de rusine si de vina ai germanilor, priviti de toata lumea drept marii calai ai omenirii, aratind ca si ei au fost victime la rindul lor. In fapt, atit sfintul, cit si nelegiuitul pot fi calau si victima in acelasi timp - ma gindesc acum si la fundamentalistii care omoara murind de bunavoie o data cu victimele lor. Eu nu scuz pe nimeni. Constat doar. Ma intrebati daca ne duce fictiunea de nas? Ca artist imi permit sa spun, in perfecta cunostinta de cauza, ca ea poate uneori arata partea nevazuta a adevarului.

"Arta sta sub semnul luciferic, totusi"

Mai e Grass instanta morala?

Un om nu poate fi o instanta morala. Cu atit mai putin unul care lucreaza cu fictiuni, dupa cum spuneam. Cred ca nici Iisus, daca s-a intrupat in om, nu poate fi instanta morala, doar a spus: "Cel care n-a gresit niciodata sa arunce cu piatra". Fictiunea, ca despre ea ati vorbit, e un altfel de a crea si re-crea lumea, cu toate virtutile si pacatele ei, poate de aceea si Amos Oz a spus: "Nimic nu e sub demnitatea literaturii".

Sa i se fi retras Nobelul, macar.

Ii inteleg pe polonezi ca au cerut sa i se retraga lui Grass titlul de Cetatean de onoare al orasului Gdansk, cu atit mai mult cu cit se tragea dintr-un neam vechi din inima Kasubiei, aproape de granita cu Germania, iar Polonia, fara sa exagerez, a fost cea mai incercata de teroarea ocupatiei naziste, dar retragerea Nobelului ar fi fost un abuz nepermis. Pentru ca suprema distinctie i-a fost acordata operei, iar "Toba de tinichea" o merita cu prisosinta, si nu unei instante morale la care putini artisti rivnesc si nici nu si-o revendica, pentru ca atunci nu ar mai fi artisti. Arta sta sub semnul luciferic, totusi. Chiar daca ma veti dezaproba, vreau sa cred ca gindurile noastre sint libere si eu, oricum, nu mai am nimic de pierdut.

Legiune

Ati colaborat cu Securitatea?

Iata cum un hazard ii aduce scriitorului tema si inspiratia pe tava. Ca tot vorbim noi aici despre realitate si despre fictiune. Cum as uita, la venerabila mea virsta, ca la 11 ani era cit pe ce sa devin legionar si, la 53, informator al Securitatii.

Cum a fost cu legionarii?

Parca ma vad in primavara lui �42, eleva la Ursulinenkloster in Sibiu, visind sa ma calugaresc. Drumul meu la scoala ducea prin Grosser Ring, unde erau o vitrina cu carti, o lozinca pe care scria: "Sa faci, capitane, o tara ca soarele sfint de pe cer!", multe martisoare verzi foarte frumos colorate si niste adolescenti imi faceau cu ochiul de cum ma vedeau. Ma topeam dupa chestiile astea si am intrat in "sedium" (asa ii ziceau). Ei mi-au daruit un martisor verde, iar eu i-am rugat sa ma primeasca si pe mine in Garda de Fier, fiindca acolo era foarte vesel. Mater Margaretha la Ursuline se facea tot mai rosie cind m-a vazut, iar martisorul tot mai verde. Mi l-a smuls imediat si l-a aruncat in soba de teracota. Normal, se suparase pe mine ca vorbeam cu baieti. M-am cumintit si nu am devenit legionar.

Securitatea

Cu Securitatea a fost la fel de inocent?

Cu Securitatea n-are atita haz, dar stiti cum e amintirea. Schimba fata lucrurilor, inveseleste culorile intimplarilor. Prima iesire din tara, in 1984, o poeta de 53 de ani intr-o cuseta, in drum spre Viena, la Congresul de poezie din Carintia. Noaptea, la unu, intra pe usa un soldat cu pusca la umar. Nu tu Curtici, nu tu Lokoshaza, asa nitam-nisam. "Pasaportul dumneavoastra nu e in regula. Veniti cu mine!". "Sa-mi pun un capotel!". "Fara capotel!".

Interogata in pijama

Asadar, o poeta, nu tocmai tinara, intr-o pijama de finet, urmata de un foarte tinar soldat cu pusca in spatele ei. Unu, doua, trei, patru vagoane cu oameni care fumeaza pe culoar. Al cincilea vagon, complet gol. Compartimente negre, unul luminat. Un domn in civil, zimbitor. Colonel� nu stiu cum. "Nu-i vorba despre pasaport, chiar nu va amintiti convorbirea telefonica in urma cu o saptamina? Seara, la sapte, cu Virgil Mazilescu?" Izbucnesc in ris. Biloiul de panica din git mi se sparge in o mie de cioburi. "Asta era? Dar e o prostie!". "Stim totul! Convorbirea a fost interceptata!". "Pai, stiti!". "Nu, vrem varianta dvs.!". "Virgil e foarte bolnav, doctorii nu-i mai dau decit doua-trei luni. A primit viza pentru Congresul din Belgia. Se agata de asta ca de un colac de salvare. Virgil e prietenul meu. N-are bani de avion. M-a rugat sa-l sun pe Goma sa-i trimita bani de avion." "O sa-l sunati pe Goma?"

"Sintem cu ochii pe dvs.!"

"Nu mi-am pierdut mintile. Am un barbat paralizat, un copil, un singur salariu. Am vrut sa-i prelungesc iluzia-viata lui Virgil." "Sintem cu ochii pe dvs.!" I-am povestit lui Virgil, Gabrielei Adamesteanu, tuturor prietenilor mei. Eram si putin mindra in fata constiintei mele ca il justificasem pe Virgil. Avocat ar fi trebuit sa ma fac! N-am facut nimic si m-au lasat in pace! M-am cumintit si nu am devenit informatoare. Intr-o viata de om atit de lunga si cu atitea rasturnari de situatii, de doctrine, de dictaturi, deruta individului poate deveni maxima, pot interveni derapaje, iar cind scenografia intimidarii este maxima, unii mai slabi de inger pot capota. Dar stiu din proprie experienta si din ceea ce mi-au povestit colegii ca nimeni din cei care au refuzat nu a suportat vreo consecinta.

Nora Iuga

• Este pseudonimul Eleonorei Almosnino, poeta, prozatoare si traducatoare din limbile germana si suedeza.
• Licentiata a Facultatii de Germanistica din Bucuresti, Nora Iuga a lucrat o perioada ca profesoara de germana, ca bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat si ca redactor la Editura Enciclopedica.
• A debutat in poezie, in 1968, cu volumul "Vina nu e a mea" si in proza, in 1993, cu romanul "Sapunul lui Leopold Bloom", titlu distins cu premiul Uniunii Scriitorilor.
• A tradus din autori precum August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta M�ller, Ernst J�nger, G�nter Grass, Aglaja Veteranyi.