Home » Arte & Popcult » Nicolae Manolescu: În anii ’70, P.C.R. s-a sprijinit de cărţile lui Noica

Nicolae Manolescu: În anii ’70, P.C.R. s-a sprijinit de cărţile lui Noica

19 Noi 2008 Andra Matzal | 0 comentarii | 3154 vizualizari
Rating:
16 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Marţi seară, la clubul TSC a avut loc un dublu eveniment: discutarea proaspetei „Istorii critice“ a lui Manolescu, publicată la Paralela 45, şi relansarea Cafenelei critice.
 
Nicolae Manolescu va da in fiecare zi autografe la Targul de carte Gaudeamus
Nicolae Manolescu va da in fiecare zi autografe la Targul de carte Gaudeamus
Ion Bogdan Lefter i-a avut, la începutul acestei săptămâni, invitaţi la Cafeneaua critică - reluată după aproape zece ani - pe Nicolae Manolescu, autorul îndelung şi frisonat aşteptatei „Istorii critice a literaturii române“, pe Călin Vlasie, editorul volumului, şi pe Gabriel Dimisianu, respectiv Costi Rogozanu, pe „banca“ criticii literare, ce-i drept, din două generaţii  diferite.

Miza întâlnirii nu a fost o discuţie detaliată a cărţii care, la prima vedere, intimidează prin dimensiunile ei, dat fiind că lansarea oficială va avea loc abia astăzi, la Târgul de Carte Gaudeamus, ci mai degrabă o dezbatere pe marginea apariţiei propriu-zise a cărţii, care nu numai că punctează un eveniment vital pentru cultura română, dar va şi cataliza polemicile din breaslă.

„Am recitit toată literatura română cu bucurie şi cu seriozitate în acelaşi timp. Ceea ce scriu este din perspectiva mea de acum, iar dacă voi fi întrebat de ce am făcut această selecţie, voi răspunde numai la obiecţii pe citite, acum în acest moment. Restul sunt prejudecăţi“, a spus Manolescu despre „Istoria“ la care a lucrat 25 de ani. Considerată de Costi Rogozanu, printre altele, „cel mai mare generator de bârfă literară“, mai toţi scriitorii întrebându-se dacă şi cum se regăsesc în capitolele acestei cărţi care are toate şansele să devină un canon, „Istoria critică“ a fost scrisă dintr-o perspectivă subiectivă asumată.

Selecţia autorilor, şi abordarea fiecăruia dintre ei, niciodată univocă, după cum au arătat invitaţii, au la bază, dincolo de judecata personală, experienţa şi competenţa lui Manolescu într-ale criticii. „Am fost şi ludic, pentru că absenţa ludicului ar fi transformat cartea într-o cărămidă academică. Din fericire, nimic din ce am scris nu este incontestabil“, a completat Nicolae Manolescu, anticipând una dintre obiecţiile care nu vor întârzia să apară.

După primele impresii de lectură pe sărite a criticilor invitaţi, mai toate analizele din carte sunt „pasibile“ de spirit polemic. Printre cele câteva exemple invocate la Cafeneaua critică s-au numărat Camil Petrescu, Constantin Noica şi, evident, Mihai Eminescu. Dacă lui Petrescu autorul „Istoriei critice“ îi recunoaşte contribuţia la reforma romanului românesc, nu îi trece cu vederea o oarecare „lipsă de talent“, demonstrată, printre altele, de construcţia personajului Emilia din „Patul lui Procust“. „Dintre toate vocile care vorbesc şi scriu în romanul lui Camil Petrescu, Emilia este singura pe care o expediază“, a spus Manolescu, adăugând mai târziu câteva picanterii despre muza care i-a inspirat lui Camil Petrescu acest personaj.

Prezent într-o istorie a literaturii pentru acitivitatea sa de scriitor, Constantin Noica are şi el parte de o analiză detaliată, din care nu lipseşte nici controversatul episod al colaborării sale cu Securitatea. „Oricum, se ştie de mult că Noica a avut dosar la Securitate. În anii ’70, Partidul Comunist s-a sprijinit de Noica ca de un stâlp“, a declarat Manolescu, precizând că intenţia sa nu este de a trasa o judecată morală, ci doar de a face o simplă constatare. „Securitatea nu ne-a obligat la nimic. N-am fost un erou, dar nici n-am fost forţat să fac ceva. Nu le găsesc nici o scuză unora precum Caraion, cu siguranţă cel mai ticălos caz, dar nici nu-i judec în carte“, a spus criticul, subliniind totodată că Noica a fost unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-a cunoscut.

O altă veste bună în ceea ce priveşte structura acestei cărţi mult aşteptate şi amânate, din care au mai fost publicate fragmente, fie în volum, fie în presa literară, este faptul că, pentru prima oară în istoria istoriilor literaturii române, se recunoaşte explicit statutul criticilor. „Mi se pare în primul rând o formă de politeţe faţă de colegii mei de critică literară de dinainte. În «Istoria» lui Călinescu sunt citaţi, în total, doi critici“, a fost de părere Manolescu.

Iar citarea opiniilor critice din mai multe perioade nu face decât să urmărească, la alt nivel, dinamica unui scriitor şi a operelor acestuia: „Tocmai de aceea, capitolul despre Eminescu este, în parte, un capitol împotriva lui Negoiţescu, căruia postumele i se păreau bune, iar antumele proaste. Eu nu am găsit acel Eminescu plutonic de care vorbeşte el. Nu există mai mulţi Eminescu, ci unul singur, care este plural şi pe care, dacă la început îl vedem preocupat de gândirea profundă, mai târziu îl vom găsi aproape pornografic, dar cu spirit“, susţine Manolescu.

După cum era de aşteptat, întâlnirea de marţi seară a fost mai degrabă o cafenea critică pozitivă, toţi invitaţii fiind de acord că apariţia acestei „Istorii“ va influenţa masiv discursul despre literatura română, chiar dacă, după cum susţine şi autorul, ea nu se vrea nici o Biblie, nici un dicţionar, nici un simplu instrument pedagogic. „Cartea pe care abia dac-o poţi ridica cu o singură mână“, după cum a spus Bogdan Lefter şi în acelaşi timp „cartea pe care n-am putut s-o citesc, într-o oarecare măsură, pentru că nu se poate citi în pat, iar mie-mi place să citesc în pat“, după cum a descris-o în glumă Gabriel Dimisianu, a adus la Clubul TSC - iniţialele provenind de la The Silver Church - lume nici foarte multă, nici foarte activă în materie de discuţii. Ce-i drept, nici locul nu este una dintre cele mai fericite decoruri pentru cafenele literare: dacă în anii ’90 se ţinea în barul din subsolul Facultăţii de Litere, plin de fum şi de oameni, de această dată s-a mutat în proaspătul renovat „templu“ al muzicii de club, amenajat într-un stil glam: candelabre, canapele şi pereţi argintii, pe care se putea citi o inscripţie, ce-i drept, în latină: „Salto, ergo canto/ Canto, ergo sum./ Sum, ergo DJ est“.

Atmosfera informală de la prima versiune a Cafenelei, coordonată şi atunci şi acum de criticul Ion Bogdan Lefter, a fost înlocuită cu una mai protocolară: invitaţii sunt aşezaţi pe scenă, iar publicul în faţă, la mese gândite pentru clubberi. Însă pentru următoarea ediţie a Cafenelei, a cărei temă va fi „Ce, cum şi cu ce preţ organizăm?“ şi care-i va avea ca invitaţi pe Valdimir Epstein, directorul Târgului de Carte Gaudeamus, pe Romelo Pervolovici, directorul Bienalei Tinerilor Artişti, şi pe triunghiul care a organizat prima ediţie a Festivalului de Literatură de la Bucureşti - Oana Boca, Bogdan Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu -, amfitrionul discuţiei a promis că va mai schimba puţin formula spaţiului.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI