Home » Arte & Popcult » Carte » Nicăieri nu trăieşti din literatură

Nicăieri nu trăieşti din literatură

31 Oct 2008 Alina Purcaru | 0 comentarii | 1379 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Scriitorii au reatacat problema baletului dintre scris şi slujbe, în a doua seară a Festivalului internaţional de literatură “Rewriting the Map of Europe-Our Private Wars”.
 
Festival literatura
A doua seară a Festivalului internaţional de literatură a umplut Clubul Ţăranului Român cu oameni curioşi să audă scriitorii discutând despre prezenţa trecutului comunist în literatura de dată recentă. Chiar dacă tema anunţată era “My strange past/My stranger present”, discuţia a virat mai mult către problemele de care se loveşte fiecare într-o societate care nu îi dă voie să se ţină doar de scris.

Întâlnirea de joi seară, moderată de George Onofrei şi Bogdan Alexandru Stănescu, a început cu prezentarea unei tinere scriitoare din Germania, Juli Zeh, a cărei introducere a fost pregătită de Ioana Gruenwald, director de program al Centrului de Carte Germană, biroul din Bucureşti al Târgului de Carte de la Frankfurt. Specialistul de la Institutul Goethe a ţinut să aducă la zi chestiunea receptării literaturii germane la noi: dacă acum zece ani era asociată cu teme grave, serioase, inhibatoare, acum trezeşte sentimente mai prieteneşti printre posibilii cititori.

Juli Zeh, o scriitoare venită din fosta Iugoslavie, a citit în limba germană un fragment din romanul “Schilf”, iar traducătoarea Gabriela Eftimie a continuat sesiunea de lectură cu pasaje în limba română. Wojciech Kuczok, scriitorul polonez invitat să dezbată alături de Cezar-Paul Bădescu, Simona Popescu, Elena Vlădăreanu şi Juli Zeh, a citit la rândul lui un fragment în poloneză din romanul “Mizeria”, tradus la Polirom de Constantin Geambaşu. Varianta în română a fost oferită joi seara de Anca Băicoianu.

Discuţiile au urmărit problema persistentă a războaielor personale pe care scriitorii le duc cu solicitările zilnice ridicate de slujbele din care trăiesc. Cezar-Paul Bădescu consideră că a capitulat, împăcat cu munca de gazetă, şi e dispus totuşi să mai scrie, când va veni un moment mai bun. Elena Vlădăreanu, în schimb, a abandonat presa şi vrea să se întoarcă la scris fără să fie presată de alte obligaţii. Simona Popescu, pornind de la propunerea tematică a serii, “My strange past/My stranger present”, a citit un text extrem de personal despre viaţa de scriitor înainte şi după ieşirea din comunism, “Before/After 1990”. Cele două pagini confesive au prins sala când cu ironii, când cu sarcasm, când cu rânduri spuse verde-n faţă despre aranjamentele confortabile atunci şi acum.

Seara s-a încheiat cu un cocktail oferit de Institutul Polonez, iar festivalul se apropie de ultimele evenimente din această primă agendă: întâlnirea de vineri cu Attila Bartis, Gyorgy Dragoman, Filip Florian, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Ana Maria Sandu şi Lucian Dan Teodorovici. Discuţia, pornind de la tema “Go West”, urmează să fie moderată, ca şi în serile precedente, de Bogdan-Alexandru Stănescu şi George Onofrei. Pentru vineri se aşteaptă păreri despre şansele literaturii din Europa Centrală de a intra în circuitul major al cărţilor, pus la punct pe piaţa occidentală.

Textul integral citit de Simona Popescu la Festivalul “Rewriting the Map of Europe-Our Private Wars”, “Before/After 1990”

B. Eram un scriitor tânăr, fără cărţi. Să fii tânăr în gerontocraţie nu era un lucru uşor. Mai ales pentru un scriitor. “Scriitor tânăr” erai chiar şi peste 50 de ani. Asta însemna că poţi aştepta. Publicarea şi toate celelalte. Mult şi bine. Forever young… Până atunci, un fel de copil mare, perpetuu infantilizat, marginalizat. De nişte bătrânicioşi bătrâni din Sistem. Aşa mergeau lucrurile atunci... Bine că-l descoperisem pe Gombrowicz, unul dintre puţinele mele puncte de sprijin. Un cuvânt: upupenie.

A. Suntem în 2008. Nu mai sunt chiar ceea ce se cheamă un scriitor tânăr. Să nu fii tânăr, mai ales un scriitor tânăr, în ziua de azi, nu-i un lucru uşor. Tinereţea este o bună trambulină. Indiferent de valoarea ta. Aşa merg lucrurile acum... Au apărut bătrânicioşii tineri. Sunt plini de ei. E plin de ei. Fac jocurile în Sistem. Gombrowicz e unul dintre puţinele mele puncte de sprijin.

B. Prea tânără, deci...
A. Nu destul de tânără, deci...

B. Citeam aşa: “J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”. Nu mă înnebuneam după Victor Hugo, dar asta mi-a plăcut, spuneau ceva despre mine.
A. Nu l-am mai citit demult pe V.H. Dar aş putea spune şi acum: “J’ecris des vers, j’ecris de la prose; je songe.// Je fais ce que je puis pour m’oter du mensonge”.

B. Minciuna din jur era ceva simplu, uşor de identificat. Ca şi ticăloşia. Ca şi prostia. Ca şi oportunismul. Mai ales când era vorba de scriitori.

A. Nimic nu mai e simplu. Minciuna e de multe feluri şi-n forme ameţitor de multiple, până la capătul spectrului în care ea pare să se confunde cu adevărul. Nu doar minciuna nu mai e simplă. Ci şi ticăloşia, prostia şi oportunismul. Mai ales în ceea ce-i priveşte pe scriitori.

B. Scriam literatură cu certitudinea că nu o să pot publica prea curând. Nu-mi imaginam numele meu pe o carte. Una dintre puţinele poezii pe care le dădusem spre publicare înainte de 1990 a fost oprită de o tanti cenzor, Clătici. Poezia se numea Televizorul. Era plină de semne de întrebare pe margini. Mai ales la versul “o maimuţă şi maimuţoiul ei”. Am impresia că tanti credea că mă refer la cuplul Ceauşescu. Scrisese pe o foaie mare, probabil indignată: “Asta e poezie?”. Am şi acum pe undeva prin casă, cred, paginile alea. Şi aveam un televizor Sport, mic, alb-negru, în care mă uitam doar la bulgari, îi prindeam pe bulgari, cu o antenă primitivă. Mă uitam la ei fără să înţeleg o iotă în afară de “nula na nula”.

A. Scriu literatură. Am un televizor în culori. M-aş uita la bulgari, chiar fără să înţeleg o iotă. Cred că ar fi mai bine. Nula na nula! Dar pe bulgari nu-i mai prinde nimeni, nici cu o antenă parabolică! Nu mai e tanti Clătici care să se întrebe dacă ceea ce scriu eu e poezie, dar e domnul Caliban, pentru mine un fel de tanti Clătici.

B. Citeam în neştire americani, englezi, francezi, spanioli, greci şi latini, pe ruşii cei vechi. Nu mă interesa nimic din literatura ţărilor vecine, comuniste.

A. Citesc, mai puţin, dar citesc tot felul. Cel mai mult mă interesează literatura ţărilor vecine, a celor ex-comuniste.

B. Nu am fost decât o singură dată în străinătate. Până la Ruse, în Bulgaria, când eram copil. O vreme am fost convinsă că numai dacă erai securist îţi dădeau drumul afară. Mai ales dacă erai scriitor. Din când în când mă întrebam mereu dacă ei, străinii, occidentalii, ştiu de noi, de cât de greu ne e.

A. Am tot fost în străinătate. Am încetat să compar ţările între ele şi pe toate cu România. Din când în când mă întreb cum se descurcă coreenii. ~ia din Nord. Oare ei se întreabă dacă ştim de ei? Dacă ne pasă? Oare au scriitori care călătoresc în... Străinătate?

B. Aveam mult timp. Aveam şi timp de pierdut. Era ca o apă, vastă, Timpul, în care înotam. Şi-apoi, nu mă grăbeam niciodată.

A. Dau zilnic numai de oameni grăbiţi. Mă fac şi eu că mă grăbesc. Mă prefac. Îmi plac scrisul şi cititul pentru că sunt lente.

B. Scriam la o maşină de scris care făcea mult zgomot. Nu mă deranja. Aruncam foaie după foaie. Schimbam panglica. Era greu.

A. Scriu pe ecranul computerului. Ascult în acelaşi timp, uneori, muzică pe Internet. Nu mă deranjează. Scriu. Am tasta cu Delete la îndemână. De ea îmi place cel mai mult. E uşor.

B. Luam cărţi pe care le deschideam la întâmplare de câteva ori. Dacă îmi plăceau le cumpăram. Rar am dat greş. Coperţile erau austere. Titlul şi numele autorului. Nimic pe coperta a IV-a.

A. Cumpăr cărţi şi primesc. O grămadă. Pe coperta a IV-a - citate. Din unii care îţi spun cât de importante sunt cărţile, cum s-au vândut în tiraje ameţitoare, în câte limbi au fost traduse şi alte chestii. Apoi citeşti despre cum nu pot unii să le lase din mână. Mereu mi-i imaginez cu mâinile lipite de cărţile alea pe care eu nu le voi citi probabil niciodată. Îmi plac din ce în ce mai mult cărţile pe care le poţi lăsa din mână. Ca să te gândeşti. Ca să laşi pentru mai târziu. Ca să revii.

B. Oamenii erau foarte complicaţi, iar lumea prea simplă. Scriitorii - ceva între astea două.

A. Lumea e foarte complicată şi oamenii prea simpli. Scriitorii - ceva între astea două.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI