Home » International » Restul lumii » Netanyahu, la un pas de reînscăunarea ca premier

Netanyahu, la un pas de reînscăunarea ca premier

09 Feb 2009 Laura Cernahoschi | 0 comentarii | 1069 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Fostul premier s-a arătat interesat de crearea unei coaliţii de guvernare cât mai largi. Sprijinul partidului radical Israel Beitenu este însă vital pentru oricine vrea să formeze guvernul.
 
Netanyahu (dreapta) il vrea pe Ehud Barak (centru) drept ministru al Apararii
Netanyahu (dreapta) îl vrea pe Ehud Barak (centru) drept ministru al Apărării. Sursa: Reuters
Milioane de israelieni se vor prezenta astăzi la vot pentru a-şi alege parlamentul, Knessetul, urmând ca pe baza rezultatelor să se decidă şi cine va fi premierul ţării. Cel mai probabil premier este Benyamin Netanyahu, liderul partidului de dreaptă Likud, care a mai îndeplinit această funcţie şi între 1996 şi 1999. Likud îşi va asigura, cel mai probabil, cele mai multe locuri în Knesset, 25 din 120. Totuşi, sondajele îi acordau cu două zile înainte de alegeri un avantaj mai mic decât cel avut până în urmă cu două săptămâni faţă de partidul de centru, Kadima, condus de actualul ministru de Externe, Tzipi Livni, cele două partide fiind despărţite de două sau trei mandate.

Partidul care a înregistrat cea mai mare creştere în sondaje faţă de precedentele alegeri este Israel Beitenu, de extremă dreapta, condus de Avigdor Lieberman, născut în actuala Republică Moldova. Israel Beitenu, care are în program inclusiv expulzarea arabilor din Israel, reuşeşte să se claseze pe locul trei în preferinţele israelienilor, adică înaintea Partidului Laburist, de centru-stânga. Prognoza meteo arăta că ziua alegerilor va fi una ploioasă, ceea ce în Israel înseamnă de obicei că moderaţii nu vor merge la vot, în timp ce extremiştii se vor prezenta la secţii. Ehud Barak, liderul laburiştilor şi actualul ministru al Apărării, reuşise să câştige câteva puncte în sondaje în urma acţiunilor militare din Fâşia Gaza din decembrie-ianuarie, dar efectul acestora s-a atenuat treptat. Netanyahu, favoritul cursei, a anunţat în discursurile sale că, dacă nu va câştiga un procent confortabil, ar putea avea loc alegeri anticipate din nou peste un an şi jumătate. „Nu există ameninţare mai mare pentru israelieni decât aceea că vor avea loc din nou alegeri. Cu încă un război se mai pot descurca, dar nu şi cu încă alte câteva luni de propagandă electorală”, comentează Gil Hoffman în ziarul „Jerusalem Post”. Netanyahu ar putea forma o majoritate redusă, de dreapta, împreună cu partidele sale satelit, dar el a declarat deja că cea mai mare greşeală a precedentului său mandat a fost să nu creeze un guvern de unitate naţională. Fostul premier a declarat că ar dori o coaliţie cu Kadima şi Partidul Laburist, dar surse apropiate lui citate de presa israeliană, susţin că Netanyahu i-ar dori pe Ehud Barak drept ministru al Apărării (din cauza ameninţării din partea Iranului) şi pe Tzipi Livni în opoziţie.

Pentru Livni, crearea unei coaliţii va fi şi mai complicată, deoarece Likud nu se va alătura unui guvern condus de Livni. Între timp, doamna ministru de Externe s-a lansat într-o campanie de câştigare a electoratului feminin, după ce Likud a dus o campanie destul de misogină la adresa sa.

Între timp, noua administraţie americană aşteaptă rezultatul alegerilor pentru a putea continua medierea procesului de pace dintre Israel şi palestinieni. „Aşteptăm rezultatele alegerilor israeliene pentru a putea începe să lucrăm cu un nou guvern israelian“, a declarat secretarul de Stat american, Hillary Clinton. În opinia negociatorului palestinian Saeb Erakat, comunitatea internaţională şi în special administraţia Obama vor trebui să ridice tonul faţă de un guvern israelian care s-ar sustrage negocierilor de pace. „Statele Unite, Europa, Rusia şi ONU trebuie, în acest caz, să spună clar că Israelul nu este un partener pentru pace“, a declarat Erakat. „Dacă viitorul guvern, condus de Netanyahu sau de oricine altcineva, va continua colonizarea şi va respinge o soluţie bazată pe două state, nu va mai exista un proces de pace“, adaugă el.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
RESTUL LUMII