Home » Arte & Popcult » Muzica » Muzică electronică la o fortăreaţă romană

Muzică electronică la o fortăreaţă romană

13 Iul 2008 Andra Matzal | 0 comentarii | 1799 vizualizari
Rating:
18 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
La sfârşitul acestei săptămâni, peste treizeci de artişti vor concerta şi vor face instalaţii audio la The Bridge Festival, care va avea loc la Ruse.
 
Daca la Rokolectiv s-a imbolnavit, Mira Calix va fi prezenta la Ruse
Dacă la Rokolectiv s-a îmbolnăvit, Mira Calix va fi prezentă la Ruse.
Prima oprire din cadrul evenimentului European Sound Delta, un proiect itinerant conceput pe un traseu de-a lungul Rinului şi Dunării, care vor fi străbătute, paralel, de două ambarcaţiuni, dar care va avea şi o serie de intervenţii pe uscat, în câteva oraşe europene, va fi Festivalul The Bridge, care se va derula pe 18 şi 19 iulie la Ruse. Dacă miza principală a acestui eveniment este să construiască o reţea între oraşele aflate pe hartă, artiştii invitaţi urmând să aibă intervenţii live, dar şi să compună piese noi folosind materialele furnizate de călătorie - sample-uri din limbile vorbite în aceste regiuni sau motive din muzica lor -, cele două zile de sound electronic de la Ruse aduc un line-up mixt, din care fac parte artişti europeni, canadieni şi americani.

Organizatorii, adică Rokolectiv-ul bucureştean, Collectif Mu din Paris şi Arena Media&Canetti House din oraşul bulgăresc Ruse, au propus trei locuri unde artiştii invitaţi urmează să-şi desfăşoare concertele, DJ set-urile sau instalaţiile de sound. Dacă toate concertele nocturne vor avea loc la fortăreaţa romană Sexaginta Prista, Elias Canetti House din Ruse va găzdui performance-uri şi va fi punct de plecare pentru „audio walks“, o practică mai puţin familiară publicului român, alternativa turismului tradiţional, unde oamenii sunt invitaţi să viziteze locuri din Ruse, dar cu o coloană sonoră asigurată de Sound Drop Citysonics, colectiv francez care se va ocupa şi de tururile personalizate din alte oraşe incluse în proiectul European Sound Delta. Concertul de deschidere va fi susţinut de muzicianul şi compozitorul francez Tô.

Printre cei care vor veni în faţa publicului să întoarcă sunetul pe o parte şi pe alta se numără Mira Calix, mare absentă a Festivalului Rokolectiv din această primăvară, norvegianul Prins Tomas, expert într-ale discoului, Chica and the Folder, un duo germano-chillian din zona „fantasy-ului“ electronic, Phill Niblock, un american care, pe lângă muzică, îşi realizează singur şi proiectele video, suedezul Henning Lundkvist, activ în zona de experimente audio-textuale, şi video-artista canadiană Katherine Liberovskaya. Dintre artiştii români care vor performa la Ruse fac parte Sillyconductor, prezent şi la Rokolectiv, Minus&Ion, Tom Wilson, Alien Pimp, Cosmiq Microbiq, alias Cosmin Ţapu, numele din spatele Festivalului Rokolectiv, precum şi Camil, Vali Chincişan şi SKVJS.

Dacă la evenimentele de la Canetti House intrarea va fi liberă, preţul biletelor pentru concertele în aer liber este mai mult decât simbolic: un euro pe zi. Rokolectiv n-a scăpat din vedere nici transportul, punând la dispoziţie autobuze atât pentru dus, cât şi pentru întors, preţul fiecărei curse - la care se mai pot face rezervări până mâine - fiind de 20 de lei.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
MUZICA