Home » Arte & Popcult » Film » Mungiu câştigă în dauna Angelei Similea şi a lui Cornel Constantiniu

Mungiu câştigă în dauna Angelei Similea şi a lui Cornel Constantiniu

26 Noi 2008 Alexandra Olivotto | 0 comentarii | 1258 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Tribunalul Bucureşti a respins pe 26 noiembrie acţiunea intentată de Angela Similea şi de Cornel Constantiniu, care au cerut daune morale pentru drepturile de autor ale melodiilor din “4, 3, 2”.
 
Instanţa bucureşteană a respins acţiunea intentată producătorilor lungmetrajului “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, adică regizorului Cristian Mungiu şi directorului de imagine Oleg Mutu, dar şi companiei Saga Film şi Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pe motiv că este formulată de persoane “lipsite de calitate procesuală activă”, potrivit MEDIAFAX. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este însă definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
În mai, Angela Similea şi Cornel Constantiniu au solicitat Mobra Films daune morale de 20.000 de euro pentru folosirea pieselor lor în “4, 3, 2”, declarând că nu au fost plătiţi pentru ele. Pe parcursul procesului, cei doi şi-au modificat cererea: vor să primească sumele corespunzătoare dreptului de autor şi de la coproducătorii filmului “4, 3, 2”, Saga Film şi Centrul Naţional al Cinematografiei. Victor Hăbăşescu, avocatul Angelei Similea şi al lui Cornel Constantiniu, a declarat că acesta din urmă nu avea vreun contract întocmit pe drepuri de autor, în timp ce cântăreaţa are la mână un astfel de document, însă numai privind utilizarea vocii pentru filmul de cinematograf, nu şi pentru varianta comercializată pe DVD.
 
Pe de altă parte, Mobra Film a chemat în garanţie în acest proces şi firma Star Media Music cu care casa de producţie a încheiat un document prin care i s-au cesionat drepturile de autor pentru melodia interpretului Cornel Constantiniu “Lasă lumea să vorbească”. Autorul peliculei câştigătoare a Palme d’Or a contracarat acuzaţiile celor doi declarând că, “în ce o priveşte pe Angela Similea, domnia sa a semnat un contract prin care cedează companiei drepturile referitoare la melodiile respective, «pe orice suport, prin orice mijloace, prin orice procedeu cunoscut sau care urmează a fi cunoscut»“. Cât despre Cornel Constantiniu, Mungiu afirmă că, “după apariţia în presă a informaţiilor privind încasările de milioane de dolari (ale “4, 3, 2” - n.r.), avocatul domniei sale a solicitat în numele clientului său o sumă suplimentară, de circa 50 de ori mai mare decât cea achitată deja”.
 
Highlight: Cristian Mungiu a câştigat prima rundă a procesului cu Angela Simileaşi Cornel Constantiniu. Următoarea se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FILM