Home » Home » Interviu » Muncile lui Marius Daniel Popescu

Muncile lui Marius Daniel Popescu

24 Mar 2008 Alina Purcaru | 0 comentarii | 2771 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Scriitorul Marius Daniel Popescu a vorbit pentru Cotidianul despre urmatorul sau roman, despre cum se confunda viata cu literatura si despre cum ii lipseste Romaniei un sistem solid de evaluare a prozei.
 
Marius Daniel Popescu
In ce mod v-a schimbat viata Premiul „Robert Walser“?
Nu m-a modificat deloc. Ma obliga sa fiu prezent in mai multe locuri, deci e un lucru bun pentru carte. Insa, profund, nu m-a modificat. Eu am proiectul meu, sa scriu cartea urmatoare, la fel de buna ca aceasta. Nu sint modificari esentiale. Ma obliga sa asum acest premiu, sa-l onorez.

Ati semnat deja un contract cu editura pentru urmatorul roman?
Da, ei asteapta cartea, „Les Couleurs de L’hirondelle“ - „Culorile rindunicii“, in 2009, continuarea romanului „Simfonia lupului“.

Cum ati virat de la poezie la roman?
E un roman poetic, putem sa spunem. Am virat din cauza unui prieten elvetian caruia ii povesteam viata mea din tara si el imi spunea: „Treci la proza, scrie asta, asta trebuie sa faci“.

E un roman puternic autobiografic. Care a fost cel mai emotionant moment din viata dumneavoastra pe care l-ati transpus in carte?
Tot ce se intimpla in jurul meu ma surprinde. Sint obligat sa povestesc ce se intimpla in jurul meu. Moartea tatalui e cel mai socant moment. La 13 ani. El a murit intr-un accident de camion. Era inginer constructor si s-a rasturnat camionul intr-o prapastie, in judetul Dolj. El era sofer. Acesta e momentul cu care incepe cartea si un eveniment marcant in viata mea.

Ce o sa scrieti mai departe? Veti continua si ca poet, si ca romancier?
Continuarea acestui roman e pe primul loc. Scriu poezie fara oprire, dar trebuie sa ma opresc, s-o structurez intr-un volum.

Aveti de gind sa veniti mai des in tara decit inainte?
Bineinteles, dar nu depinde numai de mine, sint mai multe circumstante implicate. Trebuie sa am pentru ce veni.

Ati vrea sa aveti o legatura mai strinsa cu lumea literara de aici?
Da si nu, nu depinde numai de mine.

Aveti sa le reprosati ceva criticilor si scriitorilor romani?
Nu, n-am ce sa reprosez nimanui.

Daca ar fi sa faceti o comparatie intre literatura de la noi si cea de expresie franceza, care ar fi diferentele?
Nu pot decide, pentru ca nu sint un specialist. In Franta e o literatura care are o traditie mult mai indelungata si mai puternica decit a noastra. In Franta se judeca marile calitati literare, fie ca e vorba de traduceri din alte limbi. Romania poate sa aiba creiere, dar inca nu avem un sistem de evaluare precum cel francez. N-avem structurile, sistemul cultural care sa ne permita o asemenea forta.

Conduceti un autobuz in Lausanne si scrieti literatura. Va considerati un scriitor excentric?
Nu ma consider deloc excentric. Ceilalti ma judeca, uneori in sensul bun. Sigur, imi dau seama citeodata ca pentru ei sint un personaj excentric.

In presa romaneasca si nu numai ati fost prezentat ca scriitorul-sofer. Cum va raportati la acest apelativ?
Nici nu ma mai intereseaza. Nici nu mai dau atentie. Cind e vorba de scriitura, vorbim de scriitura, cind e vorba de soferie, putem sa vorbim de soferie.

Ii recunoasteti ca maestri pe Gheorghe Craciun si pe Alexandru Musina. Ce alti autori v-au influentat?
N-am sa spun niciodata.

Un „da“ hotarit de la Humanitas
Cartea „Simfonia lupului“ va aparea, cel mai probabil, in luna noiembrie, la Editura Humanitas, urmind sa fie lansata in prezenta autorului. Traducerea ii va fi incredintata lui Emanoil Marcu, dupa cum a declarat Lidia Bodea, director editorial la Editura Humanitas. Tot ea a explicat, pentru Cotidianul, care au fost motivele pentru care editura a cumparat drepturile de publicare a acestui roman: „M-au convins primele 20 de pagini. E o scriitura cu totul speciala, e o limba franceza pe care nu ma asteptam sa o pot gasi la un nenativ, dar se pare ca e unul dintre cei care calca hotarit pe urmele lui Cioran, Eliade si Ionesco. M-a convins apoi felul in care e construita aceasta «Simfonie a lupului»: e ceva simfonic, e ceva de opera, e ceva de muzica elaborata, cu repetitii, cu uverturi, cu reluari. E o fraza care are ceva de incantatie, e o carte pe care, daca o iei in mina, nu vrei sa-i mai dai drumul pina nu epuizezi toate planurile, toate cronicile, toate destinele care se impletesc in «Simfonia lupului». E una dintre primele carti de anul acesta pentru care raspunsul nostru a fost un «DA» fara nici un fel de indoiala, de la inceput“.

Scriitor, sofer de autobuz si impresar literar pentru puscariasi 

Marius Daniel Popescu, scriitorul roman care a facut valuri in Franta si in Elvetia cu „Simfonia lupului“, romanul sau de debut distins cu Premiul Walser, a vorbit luni cu cititorii romani despre munca la negru, moartea tatalui si credinta in literatura. 

Autorul roman care a cistigat, in Elvetia, cel mai important premiu pentru debut, Premiul „Robert Walser“, Marius Daniel Popescu, a fost invitat in Romania, la o intilnire cu cititorii, de revista „Observator Cultural“ si de Institutul Francez din Bucuresti. Evenimentul, intitulat „Un azilant indragostit“, a dat prilejul publicului interesat de aventura acestui scriitor cu destin atipic sa afle cite ceva despre viata, intimplarile si crezurile literare ale lui Popescu. Publicat de prestigioasa editura pariziana José Corti, „Simfonia lupului“, romanul care a cucerit critica elvetiana, a ajuns deja la a treia editie, nelasind nici un dubiu asupra succesului cu care Marius Daniel Popescu s-a intilnit la 45 de ani, dupa o viata plina de eforturi.

Aventura lui Popescu in Tara Cantoanelor a inceput in 1990. A plecat atunci din Romania, indragostit de o elvetiana, si a trebuit s-o ia de la zero, fara sa stie o boaba de franceza. Desi in Romania optase pentru viata de poet, cu citeva volume publicate si prietenii in grupul scriitorilor brasoveni (Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu si Alexandru Musina), ajuns in Elvetia, a trebuit sa-si cistige viata din munca bruta. Despre acei ani tulburi, autorul a povestit ba glumind, ba lacrimind in fata celor adunati sa-i auda povestea.

A acceptat cele mai umile munci: a fost drujbar, a curatat un canal lat de 20 de metri si lung de 20 de kilometri, marsaluind prin apa care-i ajungea pina la piept, si apoi, cum avea permis de conducere pentru vehicule de proportii, s-a angajat ca sofer de autobuz, meserie la care n-a renuntat nici acum. Nici la scris, de altfel. A continuat sa publice volume de poezii si a reusit sa cistige Premiul Rilke, pentru ultimul volum, publicat in 2006. A pus bazele unei reviste literare, „Persil“, pe care a coordonat-o cu aceeasi seriozitate cu care a continuat sa conduca autobuzul. Mai mult, a tinut cursuri de literatura intr-o inchisoare de maxima securitate din Elvetia, iar la intilnirea de luni a povestit ca unul dintre detinuti s-a dovedit atit de talentat incit scriitorul roman l-a recomandat propriului editor din Elvetia. Pina acum, puscariasul „mosit“ de Popescu a publicat doua carti.

Intilnirea a fost una cu adevarat spectaculoasa. Carmen Musat, redactor-sef al revistei „Observator Cultural“, a citit, in premiera, citeva dintre scrisorile pe care, acum sase ani, Marius Daniel Popescu i le trimitea regretatului scriitor Gheorghe Craciun, impreuna cu fragmente din roman, care la acea data era in lucru. Lectura l-a emotionat pe Popescu, care a vorbit cu o mare afectiune despre Gheorghe Craciun, caruia ii va dedica romanul tradus in limba romana. Popescu a povestit pentru Cotidianul despre gradul in care discutiile cu Gheorghe Craciun i-au influentat romanul: „Vorbeam foarte putin despre maniera mea de a construi. Vorbeam, in schimb, despre combinarea mai multor stiluri literare in aceeasi carte. El a reusit in «Pupa Rusa»“.

Alexandru Musina, scriitorul pe care Popescu il considera formatorul si sfatuitorul lui, i-a imbogatit portretul, insistind pe maniera neconforma cu vremurile in care Marius Daniel Popescu intelege sa scrie si sa-si ghideze viata. Mesajul cartii, si cheia care-i va aduce citiri de-a lungul vremii, este, potrivit lui Musina, ca lucrurile cu adevarat importante sint cele pe care majoritatea le trec cu vederea, ca fiind de la sine intelese: familia, linistea si increderea in oameni.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERVIU
 
CELE MAI