Home » Home » Top News » Moştenitorii clasicilor acuză editorii de nesimţire

Moştenitorii clasicilor acuză editorii de nesimţire

25 Feb 2009 Alina Purcaru, Steluta Voica | 2 comentarii | 2276 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Andrei Voiculescu şi Mitzura Arghezi se plâng, într-o scrisoare deschisă din care cotidianul.ro vă prezintă fragmente în exclusivitate, de tupeul celor care nu le plătesc drepturi, dar îi acuză de lăcomie.
 
Mitzura Arghezi
Mitzura Arghezi Sursa: Rompress
Indignaţi de modul în care presa a tratat chestiunea includerii în manuale a textelor pentru care ei deţin drepturile, Andrei Voiculescu şi Mitzura Arghezi au semnat o scrisoare deschisă din care moştenitorul lui Vasile Voiculescu a oferit cotidianul.ro câteva fragmente în exclusivitate.

Sub titlul “Drepturile de autor şi editurile din România. Nesimţirea celor care încalcă legea”, cei doi dau o replică acuzelor vehiculate în ultima vreme în presă privind pretenţiile financiare pe care le ridică pentru textele pentru care deţin copyright: “În România a ajuns un lucru obişnuit ca atunci când cineva este obligat să respecte legea să se transforme imediat în victimă şi să treacă la atac împotriva «agresorilor». În ultimele zile, presa a reflectat, mai mult sau mai puţin obiectiv, punctul de vedere al editorilor care tipăresc manuale şi culegeri de texte literare. Reprezentanţi ai unor edituri, care au vrut să rămână anonimi (!), s-au plâns că nu vor mai putea publica în manualele şcolare operele unor scriitori ca Tudor Arghezi sau Vasile Voiculescu din cauza pretenţiilor exagerate ale titularilor de drepturi de autor. Aceşti tipi «anonimi», măcinaţi de o conştiinţă puternică, acuză moştenitorii marilor autori că restrâng în special accesul copiilor la educaţie, prin impunerea unor condiţii financiare absurde. Ceea ce uită să precizeze însă reprezentanţii editurilor este că lucrările editate, ce conţin operele marilor autori, sunt comercializate în vederea obţinerii de profit de către edituri, profit pe care nu vor să-l împartă cu nimeni. Nici Mitzura şi nici Andrei Voiculescu nu solicită şi nu au solicitat bani editurilor care distribuie gratuit manuale elevilor”.

Moştenitorii celor doi poeţi le răspund editorilor care îi acuză de lăcomie, de tupeu şi-i califică scurt ca ilegalişti: “Demersurile acestor edituri de a poza în victimele unor moştenitori lacomi ai drepturilor de autor şi de a manipula opinia publică în acest sens intră în sfera nesimţirii şi a tupeului maxim de care, din păcate, dau dovadă o mare parte din cei care încalcă legea în România în momentul actual”.

În numărul de vineri, 27 februarie, Cotidianul vă prezintă un material amplu despre moştenitorii marilor autori canonici, dar şi despre dezbaterea stârnită de pretenţiile ridicate de ei pentru textele incluse în manuale. Chiar moştenitorii celebrilor scriitori se află pe poziţii diametral opuse când vine vorba de bani din manuale: Andrei Voiculescu şi Mitzura Arghezi cer, în timp ce legatara moştenirii lui Camil Petrescu, Florica Ichim, îi acuză.

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
luura 25-Feb-2009 16:15
si casele nationalizate?
Nimeni nu pare sa nege dreptul mostenitorilor la casele nationalizate. Proprietatea imobiliara este la fel ca cea intelectuala.
2
pinzaru 26-Feb-2009 00:24
70 de ani, atat...
Luand cazul lui Arghezi operele de mai jos nu mai sunt protejate de drepturile de autor. (ne referim aici la drepturile patrimoniale)

De ce? Protectia drepturilor patrimoniale se intinde doar pe o perioada de 70 de ani din momentul in care opera a fost facuta publica.

# Cuvinte potrivite, poezii, 1927
# Icoane de lemn, tablete, 1929
# Poarta neagră, tablete, 1930
# Cartea cu jucării, poeme pentru copii
# Tablete din Ţara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
# Ochii Maicii Domnului, 1934
# Cărticica de seară, poezii, 1935
# Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
# Versuri, 1936
# Ce-ai cu mine vântule?, 1937
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS