Home » Editorial » Editorialisti » Monica Macovei, dependentă sau independentă?

Monica Macovei, dependentă sau independentă?

05 Sep 2008 Cristian Teodorescu | 25 comentarii | 3378 vizualizari
Rating:
21 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Candidatura Monicăi Macovei la parlamentare din partea PD-L ar putea fi o miză câştigătoare pentru acest partid, care de vreo două luni se faultează singur.
 
Tot de câteva luni, PD-L se ţine de capul Monicăi Macovei să-i întărească rândurile, iar ea nu pare deloc grăbită s-o facă. Ca ministru fără culoare politică, dar cu susţinere de la Cotroceni, ea a câştigat puncte din partea opiniei publice fiindcă nu s-a priceput sau n-a vrut să-şi facă lobby în Parlament, dar mai ales fiindcă a încercat să vidanjeze justiţia. De pe urma acestei tentative s-a ales cu afurisenii din partea unora dintre avocaţi, judecători şi procurori care au făcut-o vinovată de sporirea harababurii din tribunale. În afară de povestea cu Monica, hâc! din “Evenimentul zilei” a mai fost acuzată de comportament miliţienesc pe vremea când era procuror şi că şi-ar fi ajutat părinţii să obţină o casă care avea proprietar. Deşi s-au dovedit nişte petarde ale ticăloşiei de presă, aceste acuzaţii sunt reluate şi azi ori de câte ori numele ei revine în actualitate. Jurnaliştii puşi s-o desfiinţeze nu-şi mai amintesc că împotriva demiterii tăriceniene a Monicăi Macovei au pledat reprezentanţi ai Consiliului Europei care vedeau în ea o garanţie că va continua reforma din justiţie. 

Dacă Monica Macovei vrea să renunţe la statutul ei de independentă şi să intre în politică, locul ei ar fi, logic, în PD-L. Dar odată înregimentată politic, ce ar avea de câştigat şi ce de pierdut? Să zicem că mai întâi un loc în Parlament. N-o văd pe Monica Macovei tentată să semneze condica alături de parlamentarul autohton, indiferent din ce partid face el parte, şi nici încercând să înveţe arta negocierii pe culoarele din Casa Poporului. În ceea ce priveşte perspectiva, presupun atrăgătoare pentru ea, de a redeveni ministru al Justiţiei într-un eventual guvern PD-L, Monica Macovei ar putea ocupa această funcţie şi ca independentă, aşadar fără să fie nevoită să participe la şobolăneli politice pentru care n-are nici un fel de chemare şi fără să-şi ciobească reputaţia de expert internaţional care se câştigă greu, dar se pierde imediat. Dacă acceptă propunerea PD-L de a candida la toamnă, Monica o va face aproape exclusiv în beneficiul acestui partid, căruia îi va făţui cât de cât imaginea şi îi va câştiga probabil voturile unei părţi a dezamăgiţilor. Dar campania electorală ar fi un supliciu pentru ea, iar în ipoteza că ar câştiga un loc în Parlament, ar aştepta-o un supliciu şi mai mare. Or, n-o văd pe Monica Macovei dispusă să joace rolul de muceniţă politică.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

25 comentarii

 
1
corcoos 05-Sep-2008 20:21
...
100% independenta :) Si in nici un caz pedelista.
2
dyzala 06-Sep-2008 01:23
opinia publica...
La fel ca si politicienii, vad ca si jurnalistii judeca totul prin prisma pierderilor/castigurilor de imagine. Ce-ar avea de castigat Monica Macovei daca ar intra in PDL, ce-ar avea de pierdut...
Imi place sa cred ca Monica Macovei nu gandeste in stilul asta tamp, ci se intreaba ce-ar putea face efectiv ca parlamentar. Cum si unde e mai putin important.
3
Muresan07 06-Sep-2008 03:29
Suna ca dracu'
Ma indoiesc ca intrarea in PDL a unei persoane lipsite de carisma precum d-na Macovei ar putea sa ajute PDL-ul, partid aflat pe o panta puternic descendenta.

Mai ales ca ar da si prost - toata floarea cea vestita a deontologilor critica PDL pentru mezalianta cu PRM si hop si Macovei.

Vorba lui Petre Roman: suna ca dracu' :)
4
gabhry_el 06-Sep-2008 04:09
Nu cumva
ca Monica Macovei să candideze.
Că devine dependentă, ca bietul Avramescu, care uite ce a păţit.
O aşteaptă martirajul rutinei, supliciul parlamentar şi alte capcane ale necuraţilor inclusiv din PDL.

Un articol tendenţios de exact 2 (doi) bani. Sau fise.
5
gabhry_el 06-Sep-2008 04:34
am uitat să-ţi dau notă
ghici care
:)
6
Monique-Françoise 06-Sep-2008 08:11
Eu zic că-i depedentă, dar de sticluţa
de vodcă ! se vede după nasul ei....
7
mosh Califar 06-Sep-2008 08:44
Dependenta de ce nu ?
I-ar sta bine in Parlament langa marii aliati Vadim si Jiji.
8
Maxine 06-Sep-2008 09:14
ar fi mai bine sa ramana independenta
daca vrea sa intre in parlament, ceea ce e discutabil, poate sa candideze ca independenta. cel mai bine ar fi totusi sa fie din nou ministru al justitiei. oricum, e decizia ei, si ar trebui sa mai ascultam si vorba lui dabija.
9
Cepeca 06-Sep-2008 10:09
Ete fasssss.
Hai sa fim seriosi. Ce are Tanda cu Manda ? Ce are M.Macovei cu politica si cu inteligenta ? Nu poti cere unui militian procuror sa gandeasca in sensul de a face ci doar in sensul de a da la coastele nenorocitilor pe spinarea carora se poate face o cariera.

Este treaba PD-L daca o vrea pe MM. Eu ma bucur. Patachina are multe "calitati". Nu spun de damful ce il poate ca suport moral in etilicul PD-L si de mitocania ce o caracterizeaza in mediul social ci spun de pregatirea ei. Este o fantezista cu privirea in trecut. Ideea procuroarei staliniste MM de a reveni la procedurile penale ale procurorilor bolsevici din 1950 este adevarata ei valoare. Asa cum si securistul Basescu de la Anvers are damblaua de a reactiva in partidul ce ii tine trena toti lucratorii de la fosta securitate, indiferent de domeniul in care au lucrat acestia, pentru a beneficia de "retelele" lor de informatori (de aceea s-au deconspirat dosarele securitatii referitoare la plevusca si nu la securistii activi, chiar si dupa pensionare).

MM la PD-L. Acolo sa ramana. Oportunista, carierista, incompetenta, lacoma, arivista ... doar o parte din "calitatile" pe care patachina le-a expus pana in prezent. Sunt curios, daca reuseste sa ajunga in Parlament, cum se va lupta ea cu juristii celorlalte formatiuni politice care au, cu adevarat, o indelungata si benefica practica in domeniul constructiei legislative, in domeniul procedurilor penale si civile existente in Romania de peste 100 de ani dar si in Europa. Panarama MM este mult sub nivelul acestora si ma bucur ca ajunsa, poate, in Parlament, vom avea ocazia sa vedem cat de slaba este. O excroaca care si-a promovat o identitate profesionala falsa. Este o panarama juridica.
10
chris123 06-Sep-2008 10:44
Rezultatul
imediat al articolului, extrem de slab ( nu uitati sa aduceti aminte tot ce s-a scris rau, desi s-a dovedit neadevarat) este cohorta de semnatari celebri de la toate postarile ziarului, comici mai putin vestiti ai net-ului, care exulta. Asa ca e clar! Calitatea ( si nota, cum spunea cineva inainte) este marunta.
11
Maxine 06-Sep-2008 11:20
tu chiar crezi cu adevarat ce spui?
Cepeca (06-Sep-2008 10:09)
Ete fasssss.
Hai sa fim seriosi. Ce are Tanda cu Manda ? Ce are M.Macovei cu
vorbesti de securistul basescu de la anvers si lauzi comisiile juridice? pai cine e presedintele comisiei juridice de la camera deputatilor? dl andon, care este avocatul, in speta aparatorul lui voiculescu, un securist si oportunist recunoscut. in ce priveste expresia "patachina (...) oportunista, carierista, incompetenta, lacoma, arivista", i se potriveste mult mai bine distinsei doamne nicolai, presedinta aceleiasi comisii juridice, dar din senat.
da, ai dreptate, cei doi au, cu adevarat, o indelungata si benefica practica in domeniul constructiei legislative. din pacate doar in folosul lui voiculescu si al lui patriciu.
12
corcoos 06-Sep-2008 12:12
...
@Cepeca

Frumos dle, jigniti la greu ca va sta bine si va defineste. Desigur, dna Macovei este sub juristii celorlaltor partide, mai ales in privinta onestitatii si competentei, de aceea oficialii EU au laudat-o in permanenta cand a fost ministru si de aceea a fost motivul/pretextul pt. care suntem acum in EU.
13
inimarea 06-Sep-2008 13:10
"Politica nu e pentru femei...
... e pentru oameni", zice eroul unei poezii de Marin Sorescu, din ciclul La lilieci. Azi, apare misogin poetul - ca orice oltean de pămînt - dar gîndiţi-vă cum suna asta în vremea lui Codoi (Elena Ceauşescu, aşa citea ea bioxidul de carbon).
Ştie şi Teodorescu asta, dar voi îl luaţi umoral, nu vă gîndiţi la cărturarul din spatele jurnalistului, voi credeţi că şi la el, ca şi la voi - "Ce-i în guşă, şi-n căpuşă". Treaba voastră dar vă păcăliţi, zbieraţi la cine nu trebuie.
E natural ca MM să candideze din partea PD-l. Îi este îndatorată pînă peste cap lui Băsescu, care a făcut-o ministru de nicăieri. Ca-n poveştile orientale, s-a culcat noaptea spălătoreasă, şi s-a deşteptat dimineaţa ministreasă. Dacă porniţi lectura de aici, vedeţi ce se-ntreabă şi vă-ntreabă Teodorescu: Este femeia asta politician? Căci toate calculele pe care i le pune-n seamă sînt ale unui politician versat.
Ori: Este femeia asta o persoană integră, atentă la reputaţia ei, cum Avramescu, care a preferat să o dea dracu' de deputăţie, decît să-l întrebe studenţii "Cum e, don'n profesor, cu politica asta? Chestie grea, este? Nu se potriveşte neam cu teoria ce aşa frumos ne-o desluşiţi."
MM s-a achitat conştiincios de sarcina trasată de Băsescu. În plus, a dovedit fidelitate, cînd cu divorţul din ADA - a rămas alături de cel care a luat-o de moţ şi a pus-o mai mare peste toţi profesorii cărora le spune şi azi "sărumîna". Mai mult, a manevrat în aşa fel încît să-i revină ei meritul pentru pachetul de legi "pe Justiţie" (ah, ce-mi place cum vorbesc contemporanii noştri politicieni şi analişti, azi!) Deşi "pachetul" a fost al ADA, nu al Monicăi, n-a venit cu el de-acasă, i l-a povestit ea lui Băsescu, şi l-a fermecat.
Problema pusă de Teodorescu este "Mai e este Monica Macovei dependentă de Băsescu?"
Ei, dacă zice "DA", mai este. Dacă nu, i-a trecut - căci "toate trece", iar noi îmbătrînim, ne lenevim, nu mai vrem să "Ordonaţi! Am înţeles! Permiteţi să trec la executare!"
A-nţeles, adică.
14
Maxine 06-Sep-2008 13:52
bine, dupa parerea ta
inimarea (06-Sep-2008 13:10)
"Politica nu e pentru femei...
... e pentru oameni", zice eroul unei poezii de Marin Sorescu, din ciclul La
noi toti deliram aici.
dar cum ramane cu CE si cu UE?
sincer, cat de prosti isi permit pana la urma sa-i creada "reprezentantii" nostri din parlament si cei ce castiga "o paine cinstita" de pe urma lor pe cei din UE si CE? oamenii aceia sunt nascuti si crescuti, repet, nu in comunism sau in "democratia cu fata umana" a lui tatuca iliescu. ci in adevarata democratie. si nu sunt deloc naivi.
si btw, basescu n-a facut-o pe MM ministru de nicaieri. si daca sustii asta ori n-ai habar ori esti clar rau intentionat. qui prodest?
15
corcoos 06-Sep-2008 14:03
@inimarea
"Îi este îndatorată pînă peste cap lui Băsescu, care a făcut-o ministru de nicăieri."

Desigur, sa fii unul dintre membrii marcanti ai societatii civile nu inseamna nimic pt. dvs. De unde si rea vointa si interpretarile aberante. Aveti cumva vreun exemplu cand dna Macovei s-a achitat de vreo sarcina trasata de Basescu sau de catre un alt politician?

In treacat fie spus, dna Macovei trezeste reactii umorale multor compatrioti, care simt nevoia sa scuipe pe cel care s-a comportat onorabil in situatii in care ei ar fi fost mai mult decat incantati sa se comporte ca niste jigodii.
16
Joe3 06-Sep-2008 14:32
Zeita, mucenita...
Care ar fi cele mai importante 3, ba nu, 2, ei chiar 1 singur lucru pe care l-a facut doamna Macovei?
Repet, facut nu intentionat?
Luminati-ma, va rog!
17
gabhry_el 06-Sep-2008 15:00
n-a făcut, dom'le, nimic
Stănoiu şi Chiuariu au făcut.
Nici Băsescu n-a făcut mare brânză.
Ilescu - da.
Nu înţeleg de ce mai vrei să te luminezi.
Eşti luminat gata. De la ecranul televizorului.
Nu spun canalele. :)
18
corcoos 06-Sep-2008 15:25
...
Pe scurt, pt. ca tocmai am pierdut un comentariu scris direct in casuta:

@Joe3

Pt. informare exista google, daca memoria nu va mai slujeste.' Totusi e dubios ca nu va mai amintiti de activitatea d-ei ca ministru, daca cea de activist al societatii civile nu va spune nimic. Justitia n-a reformat-o, era de altfel imposibil din moment ce exact in clipa numirii d-ei ca ministru, puterea asupra judecatorilor a fost transferata de la minister la CSM. Dar a facut din DNA o institutie functrionala, iar, mai apoi, s-a luptat cu succest pt. independenta acestei institutii. Si, cel mai important, a contribuit masiv, poate chiar decisiv, la integrarea Romaniei in EU. Iar asta a spus-o si Franco Fratini: "big part of the success of Romania's EU accession was achieved as a result of Macovei's work" (wikipedia).
19
inimarea 06-Sep-2008 15:34
Ne radicalizăm în draci!
corcoos: Vă urmăresc cu simpatie, pe dv. şi pe ques. Am apreciat rezerva cu care vă expuneţi convingerile, tactul cu care refuzaţi bătălia de stradă.
Acum, îmi atribuiţi rea voinţă şi interretări aberante. Nu mă miră, mă-ntristează un pic. Apropierea alegerilor pare a-i înnebuni pe concetăţenii mei, s-a tecut - deja - la atacul la baionetă, de parcă s-ar juca viaţa fiecăruia la 30 noiembrie ac.
Chestiune de educaţie, îmi spun. Dar compatrioţii mei, de peste mări şi ţări, tot aşa de români au rămas?
Am o veste proastă pentru dv.: Societatea civilă - în accepţiunea din ţările dv. de adopţie - nu există în Ro. Aici, societatea civilă este una pe acţiuni. Este un traseu greşit dar explicabil în istoria recentă a ţării. La fel se întîmplă cu sindicatele, elitele din educaţie, sănătate şi cultură în genere.
Am încrederea că se va rezolva. Pînă atunci, vă rog să-mi permiteţi să subliniez enormitatea ca un procuror comunist să ajungă lider al societăţii civile. De aici, "reaua voinţă".
Cît despre aberaţiile referitoare la "contractul" dintre Băsescu şi Macovei, mi le asum căci sînt imaginate, n-am vreo dovadă în acest sens.
Dar, dacă ar fi să vorbesc doar despre lucruri de care sînt absolut sigur, mi-ar rămîne buna mea credinţă ca singur subiect. Cred c-aş fi tare nostim să toc pe tema asta.
20
IonescuIoan 06-Sep-2008 15:39
Ticalosii au inlaturat-o pe Macovei
Ticalosii care au inlaturat-o pe Monica Macovei au reusit sa-i construiasca un soclu si mai inalt de pe care care, privindu-i, sa-i vada din ce in ce mai mici, niste gunoaie.
21
inimarea 06-Sep-2008 16:44
Abia acum am văzut. Scuze!
Maxine: Da, doamnă (sper că nu greşesc) Teodorescu trebuie citit literar, nu literal.
În ce priveşte Raportul pe Justiţie, n-am nimic a reproşa CE ori UE. Atîta doar că starea proastă a Justiţiei din Ro nu se datorează absenţei MM din fruntea Ministerului, aceasta este o speculaţie politică şi politicianistă.
Mai devreme, "corcoos" îmi documenta că marele merit al MM a fost vitejia sa întru apărarea independenţei DNA. Admiţînd, totuşi, că "pachetul de legi pe Justiţie" a fost al ADA, nu al MM. Or, un referendum cu întrebarea "Este DNA independent faţă de preşedintele Băsescu" ar da un rezultat istoric - ceva peste 100% NU. Aceasta este percepţia în ţară. Personal, cred că aceasta este şi realitatea.
Îmi pare rău că v-a deranjat într-atît expresia "de nicăieri", încît v-aţi pierdut cumpătul. În accepţia mea, expresia zice că nici dracu' nu s-ar fi gîndit la MM, ca ministru al Justiţiei, cînd ţara asta duce lipsă de atîtea, numai de jurişti proeminenţi - nu.
Dar cred că Băsescu avea nevoie de un executant disciplinat la Justiţie, unde să apară un gîde conştiincios - Morar - după cum tot de aşa ceva avea nevoie şi-n fruntea parchetului General. Chiar nu vă-ntrebaţi cum d-eau apărut fătucile astea în aşa poziţii? Şi nu vă adie nici vreo suavă asociere cu politica generală de cadre a lui Băsescu, cu Udrea, Săftoiu, Weber, Mantale?
Permiteţi-mi să vă ajut u pic, bănuiesc că şi dv. tot expatriată sînteţi. În Ro, marile rezultate sînt obţinute cu femei, pe seama femeilor - sportul românesc stă mărturie. Sînt disciplinate, predictibile, răbdătoare - căci învăţate cu greul, adaptabile - căci ambiţioase.
Tot ce pot face pentru a nu rămînem en froid este să recunosc că reforma în Justiţie nu a eşuat din cauza MM, ci chiar din cauza lui Băsescu, care a întos armele împotriva aliaţilor care l-au purtat la Cotroceni.
Ei bine, şi asta e tot o interpretare, dar nu văd de ce nu am putea citi şi aşa ceva în Raportul pe Justiţie.
22
Maxine 06-Sep-2008 20:53
haideti sa nu generalizam
dna saftoiu oricum candideaza acum din partea pnl si nu cred ca la ora asta suspina de durere.
nu sunt expat. nu mi-am pierdut cumpatul, nu trebuie sa ma ajutati. ma descurc, thanx. eu imi apar saracia si nevoile si neamul de-aici de la noi de-acasa.
eu sincer cred ca basescu are nevoie de oameni cu oo. nu de executanti. si doamna macovei are oo in sensul bun al cuvantului, nu ca bombo.
in ce priveste esuarea reformei in justitie, dupa ridicarea steguletelor rosii si laudele ue de pe vremea doamnei macovei, numele chiuariu va spune ceva? tanarul acela cu barbutza care a umplut de jena o intreaga tara cand a reprosat ue ca isi permite sa laude prea tare dna-ul.
comisiile juridice? dna nicolai sau dl. andon care sunt solidari in a pupa pe dosar un multipenal ca adrian nastase sau care apara un si mai mare penal si pe de-asupra securist ca voiculescu? sau tovarasa barbulescu de la csm? incercarea de modificare neconstitutionala si pe sest a legii privind desemnarea procurorilor?
23
inimarea 06-Sep-2008 21:23
Nu mă lasă inima mea rea...
...Maxine, să las o doamnă fără răspuns, chit că eu nu prea discut în termenii ăştia - Chiuariu, Nicolai, oo.
Tot ce pot spune este că-mi pare rău să văd oameni suferind pentru lucruri, oameni despre care nu au decît informaţii la mîna a doua - din presă, fie aceea pro ori contra. Nici măcar apariţiile televizate nu sînt edificatoare în privinţa multora dintre oameni, din diverse motive.
Totuşi, v-aş mărturisi intima mea convingere că, în privinţa aprecierilor UE şi a steguleţelor, sînteţi în eroare. Dacă era Chiuariu ori Nicolai ministru la Justiţie, în primul an de guvernare, aprecierile ar fi arătat la fel. Aşa e cutuma la Bruxelles, sînt preventori cu o nouă guvernare.
Dar nu de aici provine eroarea ci din ignorarea realităţii că UE - cu tot ce înseamnă aceasta - nu-şi face nici o iluzie în privinţa "normalizării" situaţiei din Bulgaria şi Ro, pentru simplul motiv teoretic că o societate adînc marcată de 50 de ani de comunism nu se poate vindeca decăt tot cam în acelaşi timp, preţ de două generaţii - adică.
Mă tem că ar fi fost corect să spun "să fie vindecată". UE şi-a asumat riscul de a finaliza expansiunea în Est, în deplină cunoştinţă de cauză. Aşa că, mare parte din comentariile ce ne parvin de la Bruxelles ţin de o cu totul altă logică decît aceea în care ne complacem noi.
Cît priveşte Raportul pe Justiţie, observaţile de fond din ultima ediţie rămîneau şi dacă erau condmanaţi Năstase, Mitrea etîcî. Şi vor rămîne încă două-trei decenii. Pe bună dreptate, zic, fiindcă Justiţia nu înseamnă doar scopirea unor foşti demnitari ajunşi la mîna inamicilor politici. Nici măcar nu înseamnă mai mult ori mult mai mult, ci altceva. Una în care este imposibil ca Năstase, Mitrea etîcî să ajungă atît de departe, şi să devină şi impunitivi. Căci marea problemă a justiţiei lui Băsescu a fost aceea că toţi cei pe care i s-a pus pata erau impunitivi, Patriciu y compris. Nu din cauză de imunitate, din cauză de Justiţie rău croită, şi şi mai rău purtată.
24
CatoCelBatrin 07-Sep-2008 08:57
Mes excuses mon vieux!
Dar ce surpriza!
Te credeam un bonom inofensiv si, cind colo, ditamai expertul in manipulare tinut in adormire si reactivat la comanda! Congrats!!! Acum inteleg cum si de ce ai ajuns la RFE. Ai scoala, nu gluma.

Pentru dl Presedinte Basescu, personal: Cotidianul delenda est!
25
Cata 07-Sep-2008 14:07
da, dependenta de soros...
el este cel care i-a deschis usile transformand-o dintr-un procuror ceuasist intr-o mare activista a societatii civile din mintea lui soros...ori se stie foarte bine ce face si pe cine slugareste soros...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIALISTI