Moartea domnului CTPopescu

Duminica pe la 17, am deschis televizorul pe Realitatea si, pret de trei secunde, mi-a stat inima. In a patra pulsul a reinceput, dar mai alert ca de obicei. Bataile se simteau direct in timple, la intensitatea vestilor macabre. Pe ecran era Cristian Tudor Popescu, filmat fara sunet, iar un voice-over dramatic ii recita biografia. Imaginile livrau un montaj grav cu CTP incasind premii, vorbind incruntat salilor, sprijinindu-si solemn grimasa in pumn. De trei ori jurnalistul anului..., redactor sef la Adevarul..., din 2005 a condus ziarul Gandul..., in 1991 a intrat in presa..., zicea un comentariu patetic. Am crezut ca a murit.

Cu prilejul esecului la Gandul, colegii mei de la Realitatea au pus o portie tripla de zel in omagiul adus lui CTP. Ca sub puterea unei vraji, editorii postului l-au prezentat pe fostul director intr-un roz pe care celebra geaca ponosita nu l-a avut niciodata, iar jurnalistii care s-au lipit pe parcurs la comentarii s-au abtinut cu greu de la pupincurism. Nu ma grabesc sa spun altceva decit ca misterul e la vedere, iar vraja, traductibila: CTP e omul-rating, figura cea mai remanenta de pe televizor si cel mai bun gestionar al brandului-grimasa. Monologul lui solemn-pitigaiat, crizele de nervi in direct, greata preparata si oboseala superioara a omului dificil au sapat in retina dependentului-tv un desen de neuitat. Pentru insul fara pareri si pentru jurnalistul fara trecut personalitatea vehementa a lui CTP e coplesitoare. Sa nu uitam insa, acum, la debarcare, ca Adevarul, ziarul care-i da consistenta biografiei, a purtat in pagini, pe linga patrimoniul ideologic si retelele Scinteii, rusinea mineriadelor si prigoana Pietei, insultele si haituirea Regelui Mihai, protectia clientelara si contractele de publicitate cu statul. Cu sutele de mii de abonati ai Scinteii in spate si cu banii guvernului in buzunar "crucisatorul presei romanesti" a tunat si a fulgerat despre ierarhii si valoare, despre coruptie si dreptate, despre moralitate si bun simt. Sub comanda celui mai notoriu jurnalist al deceniului Adevarul insa a cazut. O miscare ingimfata si stupida a transformat un tiraj mare in doua mult mai mici. Gandul si povestea lui descrescatoare sint ultimile foi din mapa profesionala a marelui om de presa. Iar chestia asta trebuia laudata cumva.

Exista totusi si un CTP comestibil. Unul caruia noi, in redactie, ii zicem de ani buni Chelul si pe care eu si colegul Motoc il citeam cu voce tare cind scria la Adevarul. Chelul despre care va vorbesc e unul din rarele condeie care stiu sa sclipeasca scurt si memorabil. Inzestrat cu o formidabila intuitie a subiectului, cu usurinta speciala pentru formulari care ramin, cu umor si cu o rara caligrafie a ideilor, precis, nervos, inteligent si exploziv, ACEST CTP e partea care ramine. Celalalt, CTP-ul director, e o pierdere de vreme.

De aceea, ii felicit pe amindoi ca au ramas in viata si ii urez Chelului bun venit printre jurnalisti.