Home » Home » Top News » Mitrea: Faptul că PSD nu are candidat în colegiul 1 arată iar că partidul e condus de "hrebenciuci"

Mitrea: Faptul că PSD nu are candidat în colegiul 1 arată iar că partidul e condus de "hrebenciuci"

30 Dec 2009 | 2 comentarii | 2040 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Senatorul PSD Miron Mitrea scrie pe blogul său că îi este greu să accepte că partidul nu are candidat propriu pentru colegiul 1 din Bucureşti,şi că susţinerea ce va fi acordată liberalului Radu Stroe demonstrează încă odată că Mircea Geoană conduce PSD "după interesele hrebenciucilor din jurul său".
 
Miron Mitrea si Viorel Hrebenciuc
"Spuneam în urmă cu puţin timp că în PSD avem nevoie de o perioadă de linişte. De o perioadă în care să ne gândim cu toţii la reconstrucţia partidului. Eu, unul, m-am conformat. Dar, în ultimele zile, lucrurile au luat din nou o turnură inacceptabilă, care mă obligă să iau atitudine. După atâţia ani în PSD, îmi este foarte greu să accept că partidul nu are resursele necesare să participe cu un candidat propriu la alegerile din Colegiul 1 Bucureşti. Suntem anunţaţi că noi îl susţinem pe candidatul PNL", scrie Miron Mitrea miercuri pe blogul personal.

Mitrea se adresează colegilor săi de partid, spunându-le că, din nou sunt puşi în faţa faptului împlinit şi obligaţi să accepte cu umilinţă aranjamentele politice făcute de Viorel Hrebenciuc în numele partidului. "Până când stimaţi colegi? Cât de umiliţi trebuie să fim ca să ajungem la concluzia că actuala conducere nu mai poate rămâne în funcţie? Ne sunt călcate în picioare identitatea şi demnitatea. Înţelegerea lui Hrebenciuc pentru susţinerea bunului său prieten şi partener de negocieri Radu Stroe demonstrează încă o dată ca Mircea Geoană conduce partidul după interesele hrebenciucilor din jurul său", avertizează senatorul PSD.

Mitrea mai spune că, de cealaltă parte, nu l-a văzut pe Crin Antonescu mulţumind pentru acest "cadou" făcut de PSD prin susţinerea candidatului PNL în Colegiul 1 din Bucureşti, mai ales că în urmă cu 10 zile liderul liberal a anunţat că orice înţelegere cu PSD s-a încheiat.

Senatorul PSD îşi încheie postarea de pe blog întrebându-se retoric dacă conducerea statutară a PSD nu are niciun cuvânt de spus în faţa acestei situaţii şi avertizând că dacă Geoană şi "hrebenciucii lui" vor fi lăsaţi în continuare să se joace cu destinul PSD, ştampila de "partid preş" atribuită formaţiunii din care face parte nu va mai putea fi ştearsă. "Stimaţi colegi, dacă îi lăsăm pe Geoană şi pe hrebenciucii lui să se joace în continuare cu destinul PSD, n-o sa mai putem şterge de pe noi ştampila de partid preş”, scrie fostul secretar general al PSD. De asemenea, într-un P.S., Mitrea se întreabă de ce tace Ion Iliescu.

Alegerile anticipate în Colegiul uninominal 1 din Capitală vor avea loc la data de 17 ianuarie, iar campania electorală va începe la 2 ianuarie şi se va încheia la 16 ianuarie, la ora 7.00. La alegerile parţiale, campania electorală durează 15 zile. Pentru acest colegiu s-au înscris în cursă Radu Stroe, PNL, şi Honorius Prigoană, PDL, fiul deputatului Silviu Prigoană. NewsIn

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
Cata 30-Dec-2009 17:11
mitrea a fost si ramine
o manivela parvenita in vocabularul carui nu exista cuvintul onoare... de altfel ca la 99% din politicieni
2
Roman Polanschi 01-Ian-2010 16:35
Este adevarat pe jumatate !
Este adevarat ca Hrebe conduce balul ,dar cu un scop :este prima miscare dintr un sir mai lung de miscari ,dar probabil este primul pas care l face PSDul ,pt a inghiti PNLul .
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS