Home » Sport » Mircea Lucescu: “Cu Timişoara vreau să fiu pe bancă”

Mircea Lucescu: “Cu Timişoara vreau să fiu pe bancă”

22 Iul 2009 Melania Maha | 0 comentarii | 569 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Tehnicianul lui Şahtior Doneţk nu are de gând să renunţe la carieră şi speră să revină cât mai repede pe bancă.
 
Mircea Lucescu
Sursa foto: Reuters
Mircea Lucescu vrea să revină pe bancă în meciul cu Timişoara din preliminariile Ligii Campionilor. Operat pe cord în urmă cu o săptămână, antrenorul lui Şahtior se gândeşte deja la viitoarele partide ale echipei sale. “Acum sunt sub observaţie, atâta tot. Pur şi simplu s-au adunat multe lucruri, dar acum mă simt bine. De mâine revin la echipă, dar înainte de meciul cu Timişoara e cel de campionat de sâmbătă (n.r. - cu Ilichivets Mariupol). Cu Timişoara vreau să fiu pe bancă”, a spus Lucescu pentru Prosport.

“Il Luce” a amintit şi de înfruntarea pe care o va avea cu unul dintre foştii săi elevi. “Eu am jucat şi împotriva lui Bölöni, de care am rămas foarte legat chiar şi după episodul cu transferul lui la Steaua. Oricum, e-n regulă. N-aş fi vrut să întâlnesc o echipă românească. Cu atât mai mult una antrenată de Sabău. Suntem profesionişti, dar nu e uşor ca o orăşi jumătate să fim într-o competiţie sufletească, totală. Va fi un meci greu mai ales că în retur va fi o ambianţă incendiară la Timişoara. Marele dezavantaj al lui Sabău e că a preluat de curând echipa. Nu e simplu ca într-o lună să imprimi un stil şi să rezolvi toate problemele. Dar are jucători buni, de-asta repet că trebuie să fim atenţi”, a mai spus Luce.

Cariera fotbalistică a lui Ioan Ovidiu Sabăua fost influenţată în mare măsură de Mircea Lucescu. Acesta din urmă l-a promovat pe actualul tehnician al Timişoarei, la numai 20 de ani, în prima echipă a lui Dinamo şi l-a făcut bun pentru echipa naţională. “Moţul” a fost unul dintre jucătorii preferaţi ai lui Luce, atât pentru disciplina din teren, cât şi pentru cea din afara lui, şi l-a luat sub comanda sa la echipele pe care le-a pregătit. Sabău a fost unul dintre oamenii de bază ai lui “Il Luce” la Brescia (1992-1996), Reggiana (1996-1997) şi la Rapid (1998-2000).

În altă ordine de idei, antrenorul român Mircea Lucescu a primit din partea Ministerului Tineretului şi Sportului din Ucraina titlul de antrenor emerit, fiind primul tehnician străin care primeşte această distincţie.



 
 
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SPORT