Mircea Dinescu: “Ştiam că Eugen Ionescu m-a propus pentru Nobel”

Prestigioasa publicaţie germană “Die Zeit”, care a publicat în cursul ultimului an mai multe articole despre “scriitorii uitaţi”, îl prezintă recent pe Mircea Dinescu drept “cea mai puternică voce a României subjugate”. Aceeaşi publicaţie menţionează că Dinescu a fost propus de Eugen Ionescu pentru Premiul Nobel, iar astăzi, “deşi critică în continuare sistemul, lirica sa a amuţit”. “Ştiam de mult că m-a propus Ionescu, pe care l-am cunoscut în 1990, dar nu am vrut să fac public acest lucru pentru că nu îmi place să mă dau mare. Ionescu m-a propus pentru acest premiu în calitate de personalitate culturală”, a explicat Dinescu pentru Cotidianul.

 

Acesta mai bănuieşte că “atitudinea” poeziei sale i-a plăcut lui Ionescu şi l-a determinat să-l propună pentru această distincţie: “Era o armă importantă şi destul de periculoasă poezia în acele vremuri”. Marele dramaturg i-a prefaţat volumul “Poèmes”, publicat la Editura Albin Michel din Paris în 1989. Scriitorul îşi aminteşte că a avut ocazia să stea de vorbă la masă, de câteva ori, şi cu Eugen Ionescu şi cu Emil Cioran, personalităţi pe care le admira şi care îl amuzau, în acelaşi timp: “Păreau, împreună, două personaje de circ, doi comici, doi pitici geniali, cred că Ionescu avea cam un metru şi vreo 30 de centimetri”.

 

Editorialistul nu este surprins de tonul elogios al articolului din “Die Zeit”: “Am avut mare succes în Germania, de-a lungul timpului, am publicat un volum («Exil im Pfefferkorn» - n.r.) la Editura Suhrkamp Verlag şi am vândut peste 10.000 de exemplare, ceea ce, pentru o carte de poezie, însemna ceva”. Dinescu a scris, adaugă acesta, “foarte multe poezii publicate în limba germană în perioada în care eram în arest la domiciliu”. “De altfel, am avut mereu cel mai mare succes când îmi citeam poeziile în faţa unui public german. Chiar de curând am fost invitat să citesc, alături de un grup de scriitori germani, câteva poezii şi, la sfârşit, un domn din Elveţia care căuta tinere talente din Est a venit la mine şi mi-a zis că i-a plăcut foarte mult poezia mea. Eu i-am zis că nu sunt o tânără speranţă, dar mi-a plăcut că mai pot fi considerat astfel”, râde Dinescu. Editorialistul, care lucrează în prezent la un volum de proză, îşi aminteşte că un prieten l-ar fi consolat astfel: “Bă, Dinescule, dacă ar mai fi durat comunismul câţiva ani sau dacă ţi-ar fi rupt ăştia măcar un picior, sigur ai fi primit Nobelul”.