Mihaileanu a lucrat cu Mossad

Regizorul a plecat din tara pe 11 noiembrie 1980. A facut "Trahir" si "Trenul vietii". Ultimul sau film, "Va, vis et deviens", a obtinut, recent, "Lebada de aur" la Copenhaga. A fost premiat la Berlin si este deja in topul celor mai vazute filme. Din toamna va rula si in Romania.

Ati lucrat cinci ani la ultimul film. Sinteti chiar atit de perfectionist?

Era un film greu, bazat pe un eveniment istoric foarte precis, care s-a petrecut in urma cu 20 de ani. Este vorba despre o misiune secreta a serviciilor secrete israeliene, numita "Operatiunea Moise".

"Puteam fi atacat din toate partile"

Am ajuns in cercetarea mea pina la numarul doi al Mossadului pentru a afla datele de care aveam nevoie. Nu puteam sa nu furnizez in film date precise pentru ca, fiind un subiect sensibil, puteam fi atacat din toate partile. Astfel ca a trebuit sa redau foarte exact evenimentele istorice. De-abia apoi a inceput fictiunea. Dupa ce am avut toata documentarea facuta ca la carte, am putut improviza, dar fiind foarte strict si riguros in privinta celor petrecute acum 20 de ani. Nu partea creativa a fost problema, si nici macar finantarea. Finantarea a venit imediat, gratie succesului de care se bucurase "Trenul vietii".

In ce a constat, de fapt, "Operatiunea Moise"?

Evreii etiopieni au fost adusi clandestin in Israel. In anii �80, in Etiopia comunista condusa de colonelul Mengistu traiau aproximativ 40.000 de evrei, care erau extrem de persecutati. Israelul era considerat tara inamica si toti evreii de culoare de pe teritoriul Etiopiei, agenti sionisti. Cum emigrarea le era interzisa, serviciile secrete israeliene, cu ajutorul americanilor, au scos clandestin din tara zeci de mii de evrei. Treceau granita pe jos, prin munti, ajungeau in Sudan, tara musulmana radicala, unde orice evreu era oricum in pericol de moarte. Acolo erau dusi in anumite lagare, unde trebuiau sa ascunda ca sint evrei si sa spuna ca sint crestini. Noaptea, pe ascuns, erau incarcati in camioane si dusi la un aeroport clandestin in Khartoum si apoi, din Khartoum, se duceau mai intii la Bruxelles si de la Bruxelles zburau spre Tel Aviv. Era o misiune complicata si extrem de riscanta, in care au pierit foarte multi oameni. In prima operatiune, intre noiembrie �84 si ianuarie �85, au plecat din sate, pe jos, 12.000 de evrei etiopieni, dintre care 4.000 au murit pe drum, asasinati sau morti de foame. Multi au ajuns in Israel singuri, pentru ca le pierise intreaga familie si multi copii au ajuns in Israel orfani.

Si nici in Israel nu le-a fost tocmai usor.

Lucrurile trebuie nuantate. Israelul i-a adus cu riscul vietii agentilor lor si cu uriase eforturi financiare. A fost imigratia cea mai costisitoare. In plus, etiopienii descindeau din Evul Mediu, trebuiau sa invete limba, sa mearga la scoala, asa ca nu puteau aduce imediat bani statului. Majori-tatea populatiei i-a primit cu bratele deschise, multi dintre agentii Mossad au infiat copii etiopieni orfani. Singurii care au fost nemernici au fost extremistii religiosi, care pe atunci aveau puterea de a decide cine e evreu si cine nu. Evreii etiopieni au fost insultati, spunindu-li-se ca nu sint "suficient" de evrei. A fost folosita chiar aceasta expresie: "nu sint suficient de evrei", de parca ar putea exista o astfel de ierarhizare.

"A insemnat o umilinta teribila"

Conform surselor religioase, etiopienii sint evrei de pe vremea casatoriei regelui Solomon cu regina din Saba, care s-a petrecut in secolul al X-lea inainte de Hristos. De 30 de secole ei sint evrei si au fost foarte fideli. Si ca tocmai lor sa li se reproseze ca nu sint suficient de evrei a insemnat o umilinta teribila. Au fost manifestatii de strada, unii au intrat in greva foamei pentru a li se recunoaste statutul. In toate aceste demersuri, ei au fost puternic sustinuti de populatie si de presa. Asta ca sa nu generalizam, sa judecam in alb si negru. Israelul, ca si Romania, este o tara foarte complexa, cu oameni de stinga, de dreapta, cu oameni buni, dar si cu nemernici.

Tema centrala a filmului este totusi dezradacinarea. Este si povestea dumneavoastra acolo?

Tema dezradacinarii revine in toate filmele mele. Dezradacinarea si drumul. In toate filmele mele, personajele pleaca dintr-un punct A spre un punct B, unde vor fi, in cele din urma, salvate. Supravietuirea exista si in "Trahir", si in "Trenul vietii", si in ultimul film, "Va, vis et deviens". Personajele mele se rup de un spatiu social si cultural familiar din motive dramatice. Este evident ca toate acestea au legatura cu povestea vietii mele. Eu a trebuit sa ma rup de tara, de prieteni, de familie, ca sa pot sa traiesc si sa creez asa cum imi doream.

"Sint fericit, la modul global"

Acum nu imi pot imagina un alt destin, pentru ca eu pe acesta l-am trait. Astazi pot sa va spun ca sint fericit, la modul global, caci nu exista fericire 100%. Sint fericit pentru copiii mei si pentru cariera mea. Am trecut prin scoala franceza, am facut filmele pe care mi le-am dorit, nimeni nu mi-a cerut sa spun ce nu voiam sa spun sau sa tai ce nu voiam sa tai, ceea ce este foarte important pentru un cineast independent. Acum au aparut si alti regizori romani foarte buni: Nae Caranfil, Cristi Puiu; iata, deci, ca nu numai destinul care trece prin Paris este valabil.

Apropo de "Trenul vietii", Roberto Benigni a recunoscut vreodata ca v-a furat ideea pe care apoi a folosit-o in "La vita e bella"?

Niciodata oficial. La inceput de tot, cind credea ca nu este in pericol, a recunoscut ca citise scenariul meu. Cum se apropiau Oscarurile si premiile europene si dupa ce am cistigat eu Venetia si Oscarul Italian, a inceput sa spuna ca nu citise decit un sinopsis, iar ultima lui declaratie a fost ca agentul lui a citit un foarte scurt rezumat. Imi inchipui ca peste 10 ani va spune ca a citit numai titlul. Acum, nu mai are nici o importanta. Treaba se stie, e de notorietate mondiala ca Benigni a avut in miini scenariul meu. Ramine fiecare cu constiinta lui. El stie ce simte cind se uita in fiecare dimineata in oglinda lui fermecata, care-i spune: "Roberto, draguta, ai mintit!" �

Relatia cu cinematograful romanesc

"Aud numai lucruri bune si sint fericit ca cinematografia romana urca. Ma intreaba multi producatori francezi de Cristi Puiu si de alti tineri cineasti romani si-i imping sa vina si sa investeasca in filmul romanesc. Cu cit vor fi mai multi romani buni pe piata internationala, cu atit vor veni mai multi bani pentru proiectele romanesti si, daca ne omorim unii pe altii, vom suferi toti. Trebuie sa ne sustinem intre noi si sa fim mindri de reusita celuilalt. Sint incintat ca Nae Caranfil face filme de valoare, am auzit lucruri bune despre Radu Muntean. Este o generatie extraordinara, iar eu nu sint deloc uimit, pentru ca talente au fost dintotdeauna in Romania. Casele de productie Castel Film si Media Pro fac si ele o treaba buna. Toata structura cinematografica creste enorm."