Home » Societate » Mall-ul Dâmboviţa, contestat din faşă de societatea civilă

Mall-ul Dâmboviţa, contestat din faşă de societatea civilă

16 Feb 2009 Andrada Malusanu, Roxana Jianu | 6 comentarii | 2911 vizualizari
Rating:
17 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În jur de 100 de oameni au participat luni la un marş de protest la adresa construirii Dâmboviţa Center, pe motiv că afectează mediul şi traficul, dar are şi probleme de legalitate.
 
“Oprescule, tu eşti bun la cârnaţi şi Moş Crăciun!”, “Vrem copaci şi libertate, nu doar mall-uri sofisticate!” - acestea sunt doar două dintre cele 15 pancarte ce au fost afişate de protestatarii de la opt ONG-uri care au scandat luni la adresa construirii Dâmboviţa Center. Cei aproape 100 de oameni au mărşăluit, timp de două ore, de la Casa Radio până la Primăria Capitalei, în încercarea de a convinge Consiliul General să nu accepte acest proiect, după ce a trecut deja de Comisia de urbanism.
 
În opinia protestatarilor, deschiderea complexului Dâmboviţa Center va afecta în primul rând mediul, din cauza construirii celor cinci niveluri subterane ce ar duce imediat la degradarea pânzei freatice şi inundarea imobilelor din zona adiacentă, pe lângă defrişarea celor 800 de copaci. În al doilea rând, traficul va fi perturbat de maşinile miilor de vizitatori atraşi de complex. De asemenea, şi accesibilitatea ambulanţelor Spitalului Municipal, aflat în vecinătate, ar avea de suferit din cauza supraaglomerării traficului, mai susţin cei care au organizat marşul de protest.
 
O altă problemă semnalată de ONG-uri este şi nerespectarea unor acte normative în domeniu, cum ar fi ordonanţa de urgenţă privind spaţiile verzi şi hotărârea Consiliului General privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare. Protestatarii spun că proiectul mall-ului prevede 4.500 de locuri de parcare, însă ei consideră că este “de trei ori mai mic decât ar fi teoretic necesar”. De asemenea, Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, a declarat că “nu e normal să ai autorizaţie de construcţie înainte de a avea în plan ce poţi construi”.
 
În plus, “construirea unui centru comercial ar fi frustrantă pentru oameni, deoarece în zonă sunt diferite edificii cu caracter cultural”, susţine Simena, o protestatară de la Asociaţia Komunitas. Majoritatea contestatarilor proiectului consideră că în locul acestui centru comercial ar fi de preferat să se construiască un centru cultural, pentru a fi în concordanţă cu celelalte edificii prezente în această parte a Bucureştiului, mai ales că se află deja Carrefour Orhideea la doar 500 de metri.
 
Proiectul Dâmboviţa Center, dezvoltat de grupul israelian Plaza Centers, va cuprinde un mall, trei blocuri de birouri înalte de 135 de metri, o fântână arteziană dansatoare, un hotel, un cazinou, un supermarket şi o mare roată. Suprafaţa construită va fi de peste 400.000 de metri pătraţi, pe platforma Casei Radio. Lucrările de construcţie vor fi finalizate până în 2012, potrivit reprezentanţilor companiei, iar investiţia totală se ridică la un miliard de euro. Proiectul Dâmboviţa Center a fost avizat de Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTUAT) din Primăria Capitalei la mijlocul lunii noiembrie 2008. Votul decisiv asupra proiectului îl va da însă Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în săptămâna 23-27 februarie.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

6 comentarii

 
1
Bobic 16-Feb-2009 22:16
Bannere
acestea au fost mesajele afisate:

Asociatia Komunitas

1. Oameni, nu profit!
2. Privat de libertate intr-un oras privat

Asociatia Salvati Bucurestiul

1. Oprescule, tu esti bun la carnati si Mos Craciun!
2. Centru cultural, nu balci comercial!
3. Parteneriatul Public-Privat de noi n-a fost aprobat.

Miscarea civica Militia Spirituala

1. Dambovita center - avortonul unei molestari urbanistice
2. 800 de copaci au disparut pentru un complex-mamut
3. Vrem copaci si libertate, nu doar mall-uri sofisticate
4. Bucurestiul nu-i decat o mosie de-imprumut.
5. Plan abject de urbanism mai ceva ca-n comunism!
6. Vrem modernizare, nu desfigurare!
7. Consilierii municipali, teroristi imobiliari
8. Puz-uri date de minti scelerate
9. Mall-urile voastre peste trupurile noastre
10. Nu e natura moarta de Van Gogh, sunt trupurile noastre la un loc
2
vlad38 17-Feb-2009 09:29
brovo
eram in masina cind oamenii se adunau. imi pare rau ca n-am lasat masina in mijlocul intersectiei ca sa ma alatur lor. Intreb: ong-urile astea nu au un avocat cu greutate care sa opreasca in justitie asemenea mutilari urbanistice? Sau nu exista un avocat cu greutate care sa faca asta pro bono (ca poate nu sunt bani)? Cred ca bucurestenii se urnesc greu, de aceea trebuie sa aiba loc efectiv saptaminal asemenea manifestatii, iar comunicarea ar trebui imbunatatita, sa afle cit mai multi ce, unde, si cind.
3
florentin6 17-Feb-2009 09:53
!!!
Luptati,luptati,luptati!!!Daca se face de ce se face,daca nu se face de ce nu se face!Oricum tot Basescu este vinovat!
4
Makoo 17-Feb-2009 13:25
Da!
Bine zici tu, Florentine! Pentru bucuresteni, e mai misto magaoaia neterminata si parloaga din spatele ei...
5
prangin_out 17-Feb-2009 14:13
Centru cultural
Poaa, trei ongisti ametiti au gasit un nou motiv de protest. Era mai bine atunci cand mareata casa radio zacea ca proasta in centrul orasului, inutila si inestetica? Pai, visati daca vreti centre culturale la dimensiunea asta, ca ministerul culturii e la fel de prafuit ca si stirile culturale de la TVR. In plus, primarul ales de bucuresteni se pricepe la carnati record si la autostrazi paralele cu soseaua de centura, pe diagonala.
Mai bine boicotati noul mall prin simpla voastra absenta.
6
vasliu 04-Apr-2009 23:20
Şi Biblioteca Naţională?
Protestatarii mai bine ar încerca să salveze clădirea Bibliotecii Naţionale, care e în stadiu asemănător, neterminat.

Ar trebui cineva să încerce să facă o organizaţie non-profit care să încerce să adune fonduri pentru terminare Bibliotecii.

Revenind, eu zic că e mai bine să fie folosit pentru ceva decât să stea în paragină. Oricât de urât ar fi rezultatul, nu poate fi mai urât pentru Bucureşti decât cum a stat timp de 20 de ani...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SOCIETATE