Home » Home » Reportaj » Mahalaua Oborului şi politica de stat: Jos Mioriţa!

Mahalaua Oborului şi politica de stat: Jos Mioriţa!

08 Oct 2009 Dan Muşetoiu | 1 comentarii | 1236 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Prezent la inaugurarea unei fabrici din Luduş, preşedintele a declarat că „nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criza economică, pentru că nu se poate acest lucru“. „Criza e globală şi România depinde de ceea ce se întâmplă la nivel global“, a continuat vesel preşedintele. Ca să vadă lumea cât e de deştept, Băsescu a continuat cu o cugetare apocaliptică: „Nu există nici o ţară care să se extragă singură din criză; ori ies toate, ori nu iese nici una“. Mai pe româneşte, dacă e să ne ia dracu’, măcar n-o să fim singuri şi asta ar trebui să ne facă să ne simţim mai bine.
 
Strategia de criza la romani
Strategia de criza la romani
Declaraţia, pe care ar fi putut la fel de bine s-o facă şi ciobanul din „Mioriţa“, dacă l-ar fi ales cineva preşedinte, confirmă un adevăr istoric: fiecare popor îşi are conducătorul pe care îl merită. Într-un demers mai degrabă antropologic am mers pe urmele poporului care l-a votat şi îl va vota în continuare pe Băsescu, în căutarea vestigiilor mioritice, autentic româneşti: resemnarea, lenea, fatalismul, lipsa de iniţiativă, de motivaţie, de sens şi de noroc. Din centru, pe Bulevardul Ferdinand, am ajuns în câteva minute la Gara de Est. Am descoperit aici o lume total dezinteresată de mişcările sindicale, de cursul leului, de reducerile de la ZARA, de criză. Am descoperit România eternă a mahalalelor, un teritoriu fără nici o legătură cu frământările şi frenezia centrului. Aici zace o Românie care nu şi-a dorit, nu-şi doreşte şi nu-şi va dori vreodată ceva. O Românie inertă care se împărtăşeşte zilnic cu bere şi mici şi se simte foaaarte bine!
 
Apocalipsa după Fane
 
La 10.00 dimineaţa, peronul Gării de Est este invadat brusc de un fum gros de mici la grătar. Patru bărbaţi sunt aşezaţi în jurul unei mese din plastic. Au golit deja un rând de beri; la 10 fix au trecut la al doilea. Mirosul grăsimii topite le aduce bucurie pe feţele cârpite de somn. Mai târziu aveam să aflu că cei patru se cam făcuseră de râs la înmormântarea lui Fane, unul dintre puţinele evenimente care au avut darul să mai scoată mahalaua din amorţeală. În memoria prietenului lor, cei patru bărbaţi ţin acum un scaun gol la ei la masă. Adevărul istoric este că s-au îmbătat la pomană, au dărâmat mesele aranjate cu lacrimi în ochi de văduva neconsolată, au vomitat în ştergare, apoi şi-au luat la bătaie nevestele care nu le înţelegeau durerea pricinuită de moartea subită a prietenului lor. Azi s-au trezit cu noaptea-n cap, pe la 9.00, că tot n-are nici unul serviciu, să se dreagă cu „una mică“, şi acum li s-a făcut foame. Încă nu şi-au dat seama cum pot scăpa de sentimentele de vinovăţie. Dar primele cartoane cu mici, muştar şi cu chifle au darul să le alunge din capete gândurile tulburi, din suflete sentimentele confuze şi din gât arsurile provocate de alcoolul contrafăcut de la pomană. Concluzia vine firesc: „Fane a fost un om bun. Dacă până şi pe el l-a luat Dumnezeu... Totuşi, a fost o înmormântare frumoasă!“. Toţi gândesc la fel. Şi pe ei îi paşte aceeaşi moarte, numai că nu se ştie când. Şi văd partea bună a lucrurilor. „Bine că nu s-a chinuit!“
 
Micii sunt zemoşi, unsuroşi, lucioşi, cu mult usturoi. „Oricum, o să ne ia dracu’ pe toţi! Da’ poate vine sfârşitul lumii şi ne ia pe toţi odată! Să nu se supere nimeni!“ Bărbaţii râd. Eu mă gândesc că, în România oficială, preşedintele Băsescu are acelaşi tip de discurs, aceeaşi filozofie a resemnării care aduce fericirea. O fericire de mahala. Este un semn că am nimerit unde trebuie.
 
Între timp, Gara de Est se umple cu o lume pestriţă. Nimeni nu bagă în seamă puţinele trenuri care şuieră din când în când. Navetiştii şi-au pierdut de mult locurile de muncă: nu mai au unde să plece, nici unde să vină. Cefereul merge în pierdere, în schimb prosperă cârciumile din şi de lângă gară. 2,5 lei Skolu’, 1,2 lei cafeaua Lavazza (e adevărat, la pahar din plastic), 3 lei juma’ de kil de vin roşu. Să tot trăieşti! Unde e criza? Pare că toată mahalaua s-a mutat în cârciumi. Puţin le pasă oamenilor că unii au murit, că unii mai trăiesc, că vine sfârşitul lumii. Cât timp cineva aprinde grătarul cu mici înseamnă că încă nu s-a terminat. Şi asta e tot ce contează.
 
În plata lui Dumnezeu
 
„Uite-o pe mamaie! Ia masa în oraş!“ Bărbaţii râd zgomotos. Mamaie îi ignoră; după toate aparenţele e surdă. Are în faţă, pe masă, o chiflă ruptă în bucăţi. Cojile de pâine sunt înmuiate în zeamă de mici, ştearsă de pe cartonaşele altora. Mănâncă cu poftă. Ca-n reclamă, ai zice că simte bucuria gustului. „Baba asta... N-o să moară niciodată. E nemuritoare! Mai ştii cum era s-o omoare Fane, astă-primăvară?“ Iţele se leagă. Aflu că femeia a trecut, pe vremea când Fane era încă în viaţă, printr-o întâmplare ce a zdruncinat din temelii principiile morale, atâtea câte erau, ale mahalalei.
 
Nimeni nu ştie câţi ani are, în schimb toţi şi-o amintesc bătrână. N-a făcut altceva toată viaţa decât să cerşească. Rar oamenilor li se făcea milă de ea şi-i mai dădeau ceva de mâncare. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Fane, om bun la suflet, i-a cumpărat babei un mic, cu tot ce-i trebuie, respectiv chiflă şi muştar. Bătrâna l-a înfulecat aproape pe nemestecate. „După aia a dat ochii pe bulgari şi i-a căzut capu’ pe masă. Am crezut că a murit!“ Baba însă nu murise. Medicul de pe ambulanţă, care venise să constate decesul, a tras concluzia că femeia are o banală indigestie provocată, mai mult ca sigur, de micul primit de la Fane. A fost prea mult pentru stomacul ei lihnit. Fane a susţinut însă, pe bună dreptate, că nu dai ochii peste cap şi nu leşini de la o indigestie. Doctorul, căruia îi cam fugeau ochii după ţigăncile strânse ca la urs, a vrut să fie spiritual şi a zis că baba suferise probabil o formă gravă de orgasm culinar şi că aşa s-ar explica leşinul. Noroc cu brancardierul care l-a urcat în salvare şi a demarat rapid, altfel ar fi luat bătaie. Nimeni nu-şi bate joc de oamenii din mahala. Doar cei care au trăit şi trăiesc acolo au dreptul ăsta.
 
Cu orgasm sau fără, baba a scăpat şi pare bine mersi, în timp ce Fane a murit, constată, forţat de împrejurări, unul dintre bărbaţi. Din nou, moartea bântuie gândurile oamenilor. Toţi o suspectează pe babă că e nemuritoare. Prea mulţi s-au stins înaintea ei, fără nici un fel de logică: fraţi, părinţi, prieteni, copii... Oamenii aproape că o urăsc pe biata femeie, fără să ştie exact de ce. Oricum, de la întâmplarea cu micul lui Fane, nimeni nu-i mai dă nimic de pomană. Au lăsat-o „în plata lui Dumnezeu“. Şi nu e singura. Îmi trece prin minte să aduc vorba despre serviciile de asistenţă socială, dar alung gândul ca pe ceva ruşinos. Vorba preşedintelui, ar trebui să ne împăcăm cu propriul destin. Iar gara e plină de oameni care s-au împăcat cu propriile destine.
 
Întâlnire de gradul 3
 
Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat în noaptea în care dom’ inginer a luat-o razna. Un studiu sociologic ad-hoc a relevat că juma’ de mahala, mai exact femeile, spune că totul a plecat de la băutură. Dom’ inginer le cam trăgea la măsea, de-aia a şi rămas în mahala, de-aia şi-a pierdut serviciul, de-aia a fugit şi nevastă-sa de el, că o cam şi bătea... Cum ar veni, lucruri pământeşti, naturale, pe înţelesul tuturor. Jumătatea cealaltă a mahalalei, respectiv masculii, deşi nu neagă că băutura ar putea fi explicaţia, încearcă să-i minimizeze importanţa. În fond, toţi beau pe rupte. Ei de ce nu se întâlnesc cu extratereştri? Sigur există şi un sâmbure de adevăr în povestea inginerului... O fi fost vreun semn că sfârşitul lumii e aproape, că le-a bătut apropouri şi preotul la înmormântarea lui Fane... Dacă ar fi să-l întrebi direct pe dom’ inginer, şi mai ales dacă ar fi să-ţi răspundă, ţi-ar zice că, de vreo trei ani încoace, suferă de un sindrom maniacal. De atunci se îmbracă cât poate de gros, chiar dacă afară e caniculă, şi încearcă să deseneze obiectul care, susţinea el în primele zile şi săptămâni de după incident, i-a intrat într-o noapte în curte şi i-a schimbat viaţa. Povestea a fost întoarsă pe toate feţele în mahala, până s-a ajuns la un punct de vedere mai degrabă filozofic: atâta vreme cât nu ne dă şi nu ne ia nimic, nu ne interesează cine, cum şi de ce. Dacă interacţiune nu e, nimic nu e! Se pare totuşi că, de luat, a luat ceva. Minţile inginerului care, de atunci, nu şi-a mai revenit. Acum cerşeşte, ca şi baba nemuritoare, împăcat şi el cu propriul destin.
 
Ieri a fost sfârşitul lumii
 
Am citit undeva despre experimentul unui savant puţin ţicnit. Omul a umplut o oală cu apă şi a pus înăuntru o broască. Apoi a pus oala pe foc. Constatarea şocantă a fost că broasca a fiert de vie; nici un moment nu i-a trecut prin cap să sară din oală şi să-şi salveze viaţa. Suratele ei aruncate direct în apă clocotită s-au comportat diferit şi perfect normal: au zbughit-o aproape instantaneu la primul contact cu apa fiartă. Şi au trăit. Cred cu tărie că baba nemuritoare şi inginerul vizitat de extratereştri, chiar şi preşedintele au aflat ceva ce noi, ăştialalţi, n-am aflat încă. Şi anume că sfârşitul lumii s-a produs deja. Oala e pusă pe foc şi noi fierbem deja de vii în supa zeilor care ne-au hotărât destinul. Apocalipsa a venit pe şest, aşa cum zicea şi popa la înmormântarea lui Fane. Bărbaţii de la masă mă aprobă, cred că din cauză că l-am pomenit pe Fane! „Eşti deştept! Aşa e! Ne-a luat dracu’ pe toţi! Şi acu’, că ne-am dat seama, ce facem?“ Gândul mă duce din nou la declaraţiile lui Băsescu de la Luduş. „Păi, mai bem o bere, mai halim un mic...“ Bărbaţii mă aprobă din nou. Cu un discurs ca ăsta cred că am toate şansele să ajung şi eu, cândva, preşedintele mahalalei.
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
adverticus 09-Oct-2009 09:35
prost sau mincinos?
Da stimate domn Mușetoiu, această declarație a președintelui ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine. Pentru prima dată ne merge rău și din vina altora. Chestia asta în sine vine ca o mănușă poporului român, obișnuit să nu își asume niciodată nici o răspundere.

În timp ce lumea se încorda în vederea impactului economic, încă de la sfârșitul anului 2007 și începutul lui 2008, noi, aflați în campanie pentru locale și acum pentru prezidențiale, eram încurajați de proprii politicieni să ne facem că plouă. Ploaia este însă pe cale să devină taifun.
Așa cum Statele Unite au antrenat în cădere, pe principiul dominoului, întregul mapamond, tot așa o să și ieșim din criză - pe rând, țară după țară, în frunte tot cu Statele Unite (first in - first out).
Drama este însă alta. Atitudinea mincinoasă și iresponsabilă a politicienilor, care au făcut tot posibilul să mascheze această realitate (ajutați și de grandomania românilor), i-a făcut pe majoritatea covârșitoare a românilor să nu își ia nici o măsură de prevedere. Mulți dintre cei care s-ar mai fi putut salva, au capotat datorită acestei mentalități potrivit căreia noi sunt mai breji decât toți.

Și azi mai auzi nenumărați naivi ‘din primăvara anului viitor, gata ieșim din criză’. Îmi vine să-i întreb ‘pe ce te bazezi?’, dar îmi răcesc gura degeaba. America este divizată. Jumatate cred într-o revenire rapidă iar cealaltă jumătate este extrem de pesimistă. Singura realitate este lipsa unui plan coerent de redresare și terminarea rezervelor puse la dispoziție prin pachetul stimulativ.
Deci ce ar trebui să te scandalizeze sunt declarațiile precedente ale lui băsescu privind criza globală. Spunând, în trecutul nu foarte îndepărtat, că pe noi nu ne afectează, demonstrează că fie este incompetent fie mincinos.

Cum preferați?
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
REPORTAJ
 
CELE MAI