Home » Media » Tv » Lupta giganţilor: Leno, Letterman, O’Brien

Lupta giganţilor: Leno, Letterman, O’Brien

22 Iun 2009 Victor Popescu | 0 comentarii | 1028 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Letterman fură din fanii lui Leno, însă nu pe cei din targetul preferat de publicitari.
 
Leno, Letterman
Jay Leno şi David Letterman îşi dispută publicul de noapte.
Cine va avea ultimul cuvânt în bătălia pentru tronul talk show-ului american?, se întreabă „The Independent“. Chiar dacă emisiunea lui David Letterman „Late Show“ (CBS) a crescut spectaculos în audienţe, în timp ce „Tonight Show“ (NBC), fosta emisiune a lui Jay Leno, a luat-o la vale în ultima lună, cantitatea publicului contează mai puţin în ochii publicitarilor. Ei sunt interesaţi mai curând de categoriile de vârstă ale fanilor celor două talk show-uri concurente.

Deşi Conan O’Brien, proaspătul moderator al emisiunii „Tonight Show“, nu poate capta masele impresionante atrase de Letterman sau de Leno, el e salvat de calitatea audienţei. „Telespectatorii săi sunt mai deştepţi şi mai tineri, deci mai atractivi pentru advertiseri. Conan domină plaja între 18 şi 49 de ani, audienţa sa ajungând la o medie de vârstă de 45 de ani, pe când pentru emisiunea lui Letterman media este de 54 de ani“, observă „The Independent“.

Dacă înainte de 1 iunie, când Leno i-a predat ştafeta lui O’Brien, „Tonight Show“ număra cinci milioane de telespectatori, iar „Late Show“ avea abia trei milioane, în ultimele zile, emisiunea lui Letterman a crescut la 3,67 milioane de spectatori, cu numai 100.000 mai puţin faţă de publicul în scădere al emisiunii de pe NBC. Veteranul de pe CBS a fost ajutat şi de scandalul „joke-gate“, când moderatorul a glumit pe seama vieţii sexuale a fiicei guvernatorului Sarah Palin.

Noua situaţie de egalitate dintre veşnicele concurente ale talk show-ului nocturn ar putea fi dezechilibrată în toamnă, când Jay Leno va reveni pe NBC cu o emisiune comică marcată de un ton mai lejer. În ciuda concurenţei, show-urile lui Letterman, Leno şi ale lui O’Brien nu vor avea probleme bugetare, apreciază „The Independent“. Lovitura de graţie o vor primi dramele tv, pentru că „o oră de filmări costă trei milioane de dolari, de opt ori mai mult decât o discuţie televizată“.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TV