Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 15:37
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Loredana: „Cei mai înrăiţi fani ai mei aparţin comunităţii gay“
Ea e Lori din Oneşti. Aşa îi place să se prezinte, la finalul concertului. Am vorbit cu ea despre campanie, concertele pentru familiile de ţigani, fanii gay şi despre impresionanta ei colecţie de costume populare.
E o ocazie foarte bună pentru a duce cântecele mele în fiecare colţ de ţară. M-am dus la oamenii pe care-i cunosc şi îi susţin, la oamenii în care chiar cred. Am mers la Bârlad, unde am multe rude şi prieteni, la Vaslui, unde n-am mai fost de 10 ani.
Ţi s-a sărit în cap când ai cântat la botezul nepoţilor lui Leo de la Strehaia!
Nu mi-a sărit nimeni în cap, probabil doar cei care n-aveau cum să-şi manifeste altfel invidia. Cred că iar ne lovim de rasism şi de prejudecăţi, iar generalizăm. Dacă o româncă face prostituţie în Spania, înseamnă că toate româncele sunt curve? Nu cred în asta. Fiecare om trebuie să aibă o şansă, indiferent că e moldovean, ţigan, basarabean. E o mentalitate depăşită să judeci omul după originile lui şi să-i bagi pe toţi în aceeaşi oală.
Te-au îngropat în bani la botez?
Asta e problema noastră, trebuia să fiţi acolo.
Dar ai cântat 7 ore?
Nu, 70 de ore şi ne-au legat şi de copaci, ca în filmul lui Kusturica! Bineînţeles că sunt exagerări, poveşti nemuritoare. Eu cânt la fel şi în faţa unui preşedinte, şi în faţa unui cerşetor. La fel de mult suflet pun, nu mă menajez, nu spun: uite, pentru ăsta cânt mai puţin sau mai mult!
Când ai cântat prima dată cu ţiganii?
În 1989, în Berlinul de Vest, cu taraf pe scenă. Până acum am scos 4 albume cu taraful meu, Agurida, care, de fapt... e o orchestră. Mulţi artişti au strâmbat din nas. Iar unii dintre ei, care, vezi Doamne, sunt prea sofisticaţi pentru România, se pare că acum sunt atât de disperaţi să mai aibă câte o cântare încât sunt dispuşi să se facă frate cu dracul numai să treacă puntea. Mă bucur că s-a creat o modă şi că am reuşit să schimb cât de cât mentalitatea. Sunt o veşnică pionieră. Sunt un copil al revoluţiei.
Ai fost percepută ca model în multe privinţe.
Cred că am reuşit să sparg nişte blocaje mentale şi psihologice. De exemplu, la hip-hop, care era underground în România şi se asculta doar prin cartiere, de un anumit public. Featuringul meu cu BUG Mafia, din 1999, a pus pe „strada principală“ a muzicii acest gen. Muzica în România e atât de săracă în genuri! Majoritatea radiourilor comerciale nu promovează decât muzica euro dance sau house. Trebuie să cânţi ce vor unii să cânţi. Am cântat şi cânt ceea ce simt şi ceea ce îşi doreşte publicul. De multe ori, ceea ce îşi doreşte publicul nu este şi ceea ce promovează radiourile. De aceea îmi pare bine să fiu „interzisă“.
Cum eşti „interzisă“?
„Made în Romani-a“ e unul dintre cele mai vândute albume din România, dar nici un cântec nu a fost dat pe nici un radio comercial. Şi atunci caut alte mijloace să le promovez: concerte, filme, telenovele.
Ţi s-a reproşat că mergi în cluburi de gay şi de lesbiene.
Dar întotdeauna am avut fani printre ei. Cei mai înrăiţi fani şi cei mai credincioşi fac parte din aceste comunităţi. Când am cântat în Italia, au venit după mine. Cumpără discuri, bilete la concerte şi ştiu să se manifeste fără complexe. Sunt oameni ca toţi ceilalţi. E ca şi cum aş spune: „Nu vorbesc cu tine pentru că eşti prea grasă sau pentru că ai coşuri pe faţă“. Nu trebuie să vorbesc numai cu cei care au facultate, iar pe cei cu două clase să-i ignor, chiar să-i scuip. N-am fost niciodată omul ăsta şi nici nu o să fiu. Şi nu o să înţeleg niciodată oamenii care îi judecă pe alţii. Cum nici pe mine nu vreau să mă judece alţii, nici eu nu vreau să-i judec.
Ai fost blamată pentru că, într-un concert, ai mimat sexul oral.
Când sunt pe scenă, este show-ul meu. Că sunt senzuală, că sunt sexy, că sunt rock sau punk, sunt aşa cum cred eu, aşa cum simt eu, aşa cum e momentul respectiv. Nu sunt nici pe departe vulgară şi nu am făcut niciodată nimic contrar bunelor moravuri. Cei care aruncă cu pietre să-şi scoată bârna din ochi ca să vadă mai bine.
Te-a consiliat Luminiţa Cioabă pentru rolul tău din „Inimă de ţigan“?
Pe Luminiţa am cunoscut-o cu mult înainte de „Inimă de ţigan“. Aveam de mult pasiunea asta, să colecţionez haine populare, fuste ţigăneşti, bluze, bundiţe. Acasă am o adevărată garderobă, cu tot felul de piese unicat, care au atât valoare sentimentală, cât şi ca obiect de artă. Când ne-am întâlnit, am rugat-o să facă un costum special pentru mine. Ea a fost drăguţă şi, iniţial, mi-a făcut o fustă şi o bluză. Mi-a făcut apoi şi alte haine, nu numai mie, ci şi prietenelor mele. Pentru „Inimă de ţigan“ am pus la dispoziţia celor de la departamentul de costume aceste lucruri care i-au ajutat să se inspire din stilul lor.
Te-a ajutat cineva pentru rol?
M-am documentat ani buni, trăind printre muzicanţii de etnie romă. Am studiat personajele, am fost la nunţile, la botezurile lor. Eram singura „spălăcită“ primită în intimitatea lor. Ei sunt o castă destul de închisă şi pentru mine a fost o onoare. M-am simţit adoptată într-o comunitate care are şi ea prejudecăţile ei. Poate şi eu am fost pentru ei un fel de liant între lumile astea. De mică eram fascinată de ţiganii care făceau inele de argint pe păturică, în faţa blocului, la noi, la Oneşti.
Care-i cel mai mare onorariu care ţi s-a oferit?
Cred că fiecare câştigă după cât dăruieşte. Ţine cont că am o echipă de 25 de oameni, dintre care 12 numai pe scenă. Suntem ca o familie. Şi mă gândesc că, dacă refuz un job, poate cei de lângă mine vor suferi. Atunci, eu trebuie întotdeauna să fiu sănătoasă, în formă, să fiu cea care să-i inspire şi care să-i ridice când sunt la necaz.
S-a scris că eşti atât de zgârcită încât te vopseşti şi te tunzi singură, acasă.
Chiar sunt un artist pentru care materialul e pe ultimul lucru. Cânt şi, culmea, am avut parte de bani fără să fac o obsesie din asta. Dar îmi place să mă aranjez singură acasă, pentru că o fac mai bine decât la coafor. Timpul meu e cel mai valoros, nu banii. Decât să pierzi 10 ore ca să te vopseşti şi să te coafezi, mai bine citeşti o carte sau scrii un cântec. Recordul meu la coafat şi la machiat e de o jumătate de oră. Mi s-a întâmplat să mă machiez şi pe întuneric, pe vremea lui Ceauşescu. Sunt antrenată în orice condiţii şi nu depind de nimeni, nici cu machiajul, nici cu pieptănatul, nici cu hainele, nici cu şofatul. Într-o zi o să pilotez şi avionul, dacă o să fie cazul. Oricum, am luat deja ore de pilotat elicoptere. M-am gândit să aplic la Guinness Book, să mă omologheze pentru cele mai multe concerte, cu schimbări de haine şi machiaj într-un timp-record.
Un concert, un album, un film?
Pe 5 iulie o să apar într-un concert semisimfonic, pentru care repetăm de zor. Înregistrez un nou album, revoluţionar ca sound, ca versuri, un album internaţional. O să cânt în mai multe limbi. Lucrez cu nişte muzicieni care nu sunt cunoscuţi aici. La vară se va lansa un film american, în care joc primul meu rol în engleză. E o fantezie, un fel de „Stăpânul Inelelor“, pentru canalul Sci Fi din America. „Fire and Ice“, cântecul de pe genericul de final, e compus de mine şi sunt foarte mândră.
Nu vrea Elena ta să fie artistă ca mama?
Încerc să o ţin departe de scenă, dar e înnebunită să vină la concerte. Vreau să-i fie mai uşor, să trăiască mai relaxat. Pentru o femeie, viaţa de artist e foarte grea. Trebuie să fii drepţi şi în formă la orice oră din zi şi din noapte. Vreau ca Elena să fie răsfăţată şi să ducă o viaţă frumoasă, aşa cum îi place. Eu mi-am dorit să fac asta de când aveam 3 ani, dar cred că acum copiii au mult mai multe oportunităţi. Şi mai cred că ajunge o cântăreaţă în familie!
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
6 comentarii
|
||
|
||
|
||
|
||
|
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
SHOWBIZ
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













