Home » Home » Ancheta » Liviu Negoiţă şi afacerile sale de familie

Continuăm dezvăluirile despre activitatea celui mai iubit primar al PDL

Liviu Negoiţă şi afacerile sale de familie

15 Noi 2009 Dan Coste | 7 comentarii | 5231 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Edilul sectorului 3 al Capitalei, desemnat premier de preşedintele Traian Băsescu, face afaceri în stil mare prin interpuşi. Ai săi ori ai soţiei.
 
Liviu Gheorghe Negoita
Povestea este relativ simplă. Liviu Gheorghe Negoiţă, primarul de la 3, un turc şi două doamne au aranjat contracte din bani publici în sumă de zeci de milioane de euro. Tentaculele „famigliei“ s-au întins până la Cluj-Napoca, un alt fief PDL, precum şi în alte municipii controlate de acelaşi partid.

Turcul vicepreşedintelui PDL

La început, din 2001, vicepreşedintele de­mocrat-liberal Liviu Negoiţă a fost acţionar, alături de turcul Atalay Tamer, în SC KORA EDIL SA, deţinând un indice de 25%. Pentru că ar fi fost prea pe faţă să atribuie contracte din bani publici acestei societăţi comerciale, în care participa cu un procent semnificativ, primarul ales în 2004 a schimbat macazul. Deşi în ultima sa declaraţie de interese recunoaşte că este acţionar la KORA EDIL, dar cu un indice de doar 20%, firma a fost desfiinţată acum trei ani, pe motiv de „capital sub limita impusă de lege“. Mai clar, capitalul social nu a fost majorat potrivit reglementărilor legale. Deci, firma nu mai funcţionează, aflându-se în lichidare judiciară.

Între timp, îl găsim pe tovarăşul turc al primarului Negoiţă, respectiv Atalay Tamer, asociat în SC KIAT GROUP CONSTRUCT SRL, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. De asemenea, acelaşi Atalay este asociat şi în SC KING INDUSTRIAL ENTERPRISES SRL, firmă înfiinţată în 1994. În continuare vor urmări contractele obţinute de KIAT GROUP şi KING INDUSTRIAL, con­trolate de Atalay Tamer - fost partener de afaceri al lui Negoiţă - din partea Primăriei Sectorului 3 şi a celei din Cluj-Napoca. Moment în care va intra în scenă şi blonda Liliana Călin, o foarte apropiată a familiei Negoiţă.

Prietenele prietenei mele

În iulie 2006, KING INDUSTRIAL ENTER­PRISES SRL, controlată de Atalay Tamer, a obţinut un contract important de la Primăria Cluj-Napoca, pentru amenajarea şi dotarea mai multor locuri de joacă pentru copii cu tobogane, se spune că şi cu ajutorul Lilianei Călin, care ar face parte, potrivit presei locale, din cercul de prieteni intimi ai ex-premierului Emil Boc. Ulte­rior, un alt contract în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, pentru reabilitarea şi întreţinerea străzilor clujene, a fost atribuit SC KIAT GROUP CONSTRUCT, avându-l ca asociat semnificativ pe acelaşi Atalay Tamer. Contractul este şi astăzi în vigoare.

Un alt personaj al acestei încrengături de relaţii şi amiciţii este Florina Mihaela Gruia (fostă Boştină, înainte de divorţ), bună prietenă a Lilianei Călin, Florina Mihaela fiind o apropiată a familiei Negoiţă. Atât de apropiată încât, după divorţ, aceasta ar locui - potrivit presei centrale - în apartamentul de două camere al primarului Liviu Gheorghe Negoiţă din Bdul Octavian Goga. Pe principiul “prietenele prietenei mele sunt prietenele mele”, este de presupus că şi Liliana Călin se cunoaşte destul de bine şi cu Carmen Negoiţă.

Combinaţii pe baze trainice

Florina Mihaela Gruia (fostă Boştină), prietena soţiei edilului de la 3, şi-a înfiinţat în 2006 două SRL-uri: AA Marketing and Management SRL şi AA Project Promotion SRL, în care este singură asociată. Până acum a reuşit să obţină de la acest sector al Capitalei câteva contracte grase, valorând circa 50 de milioane de euro. Ca urmare, în 2007 - conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe - a înregistrat un profit din afaceri de peste trei milioane de lei, iar în 2008 de peste un milion de lei. Paralel, una dintre firmele turcului Atalay, protejată de Liliana Călin, a obţinut importante contracte de la Negoiţă pentru executarea unor lucrări în Parcul Titan şi a unor fântâni arteziene pe Bdul Unirii. Adesea participând la licitaţii fără a avea contracan­di­daţi, firmele Florinei Mihaela Gruia s-au mai iz­bit şi de situaţii în care au trebuit să împartă potul cu societăţile comerciale în care are inte­re­se Liliana Călin.

Şi cu asta, credem că am spus tot. Pe scurt, situaţia se prezintă astfel. Primarul Liviu Gheorghe Negoiţă a făcut afaceri cu un turc sau mai mulţi. Care turci au obţinut ulterior contracte grase cu primăria edilului de la 3 şi cu cea din Cluj-Napoca, păstorită de aghiotantul ex-premierului Emil Boc, actualul primar Sorin Apostu. Başca alte contracte în teritoriu, asupra cărora nu ne vom mai apleca acum. Totodată, pe baza relaţiilor de prietenie dintre Carmen Negoiţă, Florina Mihaela Gruia şi Liliana Călin (cea din urmă fiind prietenă şi cu turcii lui Liviu Negoiţă) au fost puse la cale numeroase combinaţii suspecte. Iar cercul combinaţiilor s-a închis.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

7 comentarii

 
1
wind 16-Noi-2009 05:02
Ma intreb si eu!?
De ce "jurnalistii" scotocesc acum in afacerile lui Negoitza? Unde a fost pana acum? Doar acum cand este desemnat premier jurnalistii scormonesc ? Ne credeti prosti?
ASCULTATI ORDINELE LUI NISTORESCU? Care sigur, nu face nimic singur. Are un fir scurt cu cineva, undeva.......Cine oare?
2
Periscop 16-Noi-2009 08:28
Cat v-a platit Gugulea?
sa publicati prostia asta ca si in campanie a folosit-o si a pierdut cu brio la primarie la distanta enorma.
3
Gabi A 16-Noi-2009 12:57
La fel ca si restul
Negoita va pierde ca si Croitoru mai ales ca a venit de la initiativa lui Basescu care i se aseamana in conceptii si mentalitati. Aceasta desemnare a fost facuta de Basescu tocmai pentru ca Negoita este dispus sa ii alujeasca si sa ii sprijine interesele personale ale lui Basescu indiferent cat sunt de eronate si prost vazute. Si acest premier ca si cei de pana acum lupta in sprijinul propriilor interese.
4
Bobi_B 16-Noi-2009 20:47
Vai ce dezvaluiri...
M-au socat...ce pot sa spun, da de ce oare nu aratati si afacerile personajelor din celelalte partide ca de exemplu PSD sau PNL? :))
5
Maryyy 16-Noi-2009 23:10
pana la capat
rolul ziaristilor este de a fi echidistanti si mereu in slujba publicului care vrea sa afle adevarul:)) ..cat echidistanta obervam acum cred ca se umple podul Dunarii :))
de ce acum afacerile lui Negoita au negru ,iar pana acum erau trnsparente ? de ce acum "jurnalistii"isi fac datoria de "informatori "?1?pentru ca e PDL ,de asta ...
Oricat de galben se doreste a fi imbracata , rosie la fata , eu merg pana la capat la PORTOCALIU pentru ca am cu cine!
6
alle_bv 17-Noi-2009 12:43
este din Pdl, e normal!!
Cum se face ca din ce in ce mai des apar astfel de anchete doar la adresa membrilor PDL? Cum se face ca penelistii si pesedistii nu sunt vazuti la fel? Bineinteles de trusturile cu atitudine contra-basesciana. Oare sa fie o practica din ce in ce deasa a acestor jurnalisti platiti sa vorbeasca si sa scrie de rau doar despre Traian Basescu? Asa si cu Negoita. Cum a aparut in peisajul politic, direct pe el.
7
gianina18 17-Noi-2009 15:15
Si eu imi pun aceeasi intrebare...
De indata ce a fost propus premier au inceput si aluziile si cautarile in viata de afaceri a d-lui Negoita. Insa el ramane acelasi primar al sectorului 3, care lucreaza in beneficiul oamenilor. Iar schimbarile aduse sectorului 3 sunt o dovada a muncii sale.
Nu vad de ce trebuie sa ne legam acum de afacerile dansului, in loc sa privim la activitatea sa in calitate de primar. Insa ca de obicei, suntem interesati de lucruri irelevante, de scandaluri si barfe.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ANCHETA