Home » Home » Features » Litoralul în Epoca de Aur

Litoralul în Epoca de Aur

31 Iul 2008 Anca Nicoleanu | 12 comentarii | 27145 vizualizari
Rating:
19 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Rulete occidentale, topless şi valută erau ceva obişnuit pentru litoralul românesc din 1970. Zece ani mai târziu, pe plajă patrulau grănicerii, iar la cearşaf se servea conserva cu stavrid.
 
Litoralul in Epoca de Aur
Litoralul in Epoca de Aur
După modelul „străinul nostru, stăpânul nostru“, naţiile pământului care ne încercau plaja beneficiau, în anii ’70, de cele mai bune servicii. În 1968, în Mamaia, erau cazaţi doar 131 de români. Restul erau străini. Rulete occidentale, topless, baruri de noapte cu program artistic precum al marilor capitale din vest şi multă valută erau „ingrediente“ obişnuite pe litoralul românesc.

În anii ‘80, plaja devenise fâşie de graniţă pe care patrulau grănicerii, iar în staţiuni se practica gerontoturismul. Autocare întregi cu „faraoni“ (cum îi numeşte Toni Grecu) din Germania trăgeau în faţa hotelurilor din Neptun şi din Eforie. În urma unei ordonanţe a CC al PCR, toate localurile au fost obligate să tragă obloanele la ora 21.00. Viaţa de noapte a tineretului a existat şi atunci, în Costineşti, dar se desfăşura... în linişte. Toni Grecu, Horia Moculescu şi Viorel Păunescu ne zugrăvesc tabloul litoralului în Epoca de Aur.

Nordicii invadaseră de-a dreptul litoralul românesc în anii ’70. Cei mai mulţi erau suedezi. Le suflau în ceafă danezii şi norvegienii. Nemţii din RDG şi din RFG, cehii, polonezii, ungurii şi englezii aveau ca destinaţie de vacanţă staţiunile româneşti de la Marea Neagră.

„La Aeroportul Kogălniceanu stăteau la coadă în fiecare zi 40-50 de autocare ONT care transportau grupuri de turişti în staţiune. Zilnic aterizau aici 10-20 de avioane cu turişti“, spune Viorel Păunescu, omul de afaceri care, în perioada comunismului, a coordonat importante localuri de pe litoral. După modelul „străinul nostru, stăpânul nostru“, naţiile pământului beneficiau aici de cele mai bune servicii.

„În 1963 se inaugura Melody. Acolo existau două rulete. Românii n-aveau voie să joace. Doar străinii. Nici la hotelurile bune nu aveau acces românii“, adaugă Horia Moculescu. La barul Orient, prin 1968, se făcea topless pentru prima oară în România. Doar doi ani a ţinut minunea.

„Staţiunile aveau atunci foarte mult divertisment, de-aceea erau foarte pline. În 1968, în Mamaia erau doar 131 de români! Restul erau străini. N-aveau voie să mai intre decât cei care erau furnizorii de materie primă pe litoral. Bine, şi cei foarte mari. Îmi amintesc că ministrul Turismului, Cosma, spunea că pentru Beligan, pentru Grigore Vasiliu-Birlic se poate găsi un loc, dar nu mai intră nimeni în staţiune! Străinii dormeau în maşini, erau campingurile pline“, continuă Viorel Păunescu. În 1955, Mamaia avea gară, în dreptul cazinoului, îşi aminteşte compozitorul Moculescu.

Studentul de la Petroşani venise ca atlet la inaugurarea stadionului din Constanţa. „Şi ne-au cazat, e impropriu spus cazat, pe nisip, în corturi. Nu existau hoteluri. În Mamaia erau vreo 16-20 de vile, cazinoul, hotelul Albatros, castelul regal, Rex şi Yalta, actualul Yaki, cu tot complexul din jur. Construcţiile au început în 1959, în partea de nord, pe urmă s-au extins pe toată lungimea. La Rex, până prin 1970, veneau familii din vechea protipendadă românească ce îşi vorbeau numai în franţuzeşte. În 1962 cânta acolo Theodor Cosma, tatăl lui Vladimir Cosma. În 1963 se inaugura Melody.“ De altfel, nu exista hotel important fără orchestră şi toţi marii artişti cântau pe litoral. „Inclusiv Margareta Pâslaru, la Melody.“

Pe litoral se mânca remarcabil de prost, e de părere Moculescu, cu câteva excepţii fixe, precum Rex, adică Internaţionalul de-atunci, unde servea o „armată“ detaşată de la Aro, de la Braşov, şi Taverna de la Melody, unde se mânca pui la ceaun, cu mujdei şi mămăliguţă şi cânta Dona Dumitru Siminică. „În funcţie de responsabilii care aveau restaurantele în custodie, într-un sezon sau în altul, se mânca bine sau foarte prost. Nu era scump, numai că majoritatea românilor nu aveau acces în Mamaia ca şi cazare. În schimb, Mamaia-sat, estul Constanţei erau full şi toţi veneau şi mâncau în Mamaia.“

Între 1962 şi 1965, la mare s-au făcut modernizările, doar după necesităţi şi după cerinţe. „Interesul pentru România erau ţările nordice, Anglia, Germania, Cehia, Polonia. Toate erau prezente. Plecau trenuri cu cehoaice foarte frumoase... Exista o grijă pentru exploatarea zonei. În staţiuni mirosea foarte frumos de la cremele şi parfumurile turiştilor şi de la florile plantate în staţiuni“, adaugă Viorel Păunescu.

Şi toţi făceau bişniţă, susţine Moculescu, mai puţin RFG-iştii: „Se duceau la Istanbul, în excursii de trei zile, se aprovizionau cu ţigări şi băuturi, în mod special nordicii, care sunt recordmani mondiali în materie de cantităţi de băutură.“

Sejururile străinilor, de 12 sau 18 zile, aveau pachete de servicii turistice: două zile la Istanbul, cu vasul Transilvania, un tur al mănăstirilor din Moldova, o vizită în Deltă şi o alta la Bucureşti, o seară la un spectacol de music-hall, într-un bar de noapte, dar şi o cină la un restaurant cu specific românesc.

Totul pentru ca turistul să mai plătească ceva în plus, de preferinţă valută. „Aceste facilităţi aduceau un număr mare de turişti străini şi, în consecinţă, valută. Existau restaurante, discoteci în care se plătea în mărci, lire englezeşti, chiar ruble. Până prin ’85, toate au funcţionat perfect“, spune Păunescu.

Se detaşau unităţi întregi pe litoral în sezon. Aşa au ajuns acolo Viorel Păunescu şi echipa lui de la restaurantul Spaniol, barul Atlantis şi barul Melody din Capitală. „Aparţineam de Ministerul Comerţului, care avea obligaţia să detaşeze unităţi pe litoral. Atât de multe unităţi s-au construit pe litoral, în toate staţiunile, că forţa de muncă nu acoperea cerinţele. Veneam pe litoral nu doar cu artiştii, ci cu toţi salariaţii, inclusiv cu femeile de serviciu. Echipa noastră era dorită de directorii de staţiuni, pentru că în localul nostru adunam mulţi oameni importanţi. Mai puţin Ceauşescu, Ceauşeasca, Dăscălescu, Bobu, oameni care erau mai retraşi, toată lumea vizita măcar o dată barul Melody sau Internaţional, să vadă programul.“

Primul local de la Marea Neagră de care Viorel Păunescu s-a ocupat în cei 40 de ani de turism a fost barul Orient, din Mamaia. În 1972, la Acapulco, în Eforie Nord, crea un cabaret. „Din distribuţie făceau parte primii 10 cântăreţi de la Festivalul Mamaia, o orchestră şi Roşu şi Negru, în formula lor cea mai bună. Coregrafia era semnată de Cornel Patrichi, iar costumele, create de Doina Levintza. Lumea stătea la coadă, la intrare, ca la pâine.“

În acelaşi an, pe Litoral a apărut prima discotecă, la Mangalia. „Pe urmă, am făcut şi noi una, la Acapulco. În 76-‘77 am mers la Paradis, în Jupiter, pe care l-am renovat complet. Sala era gen amfiteatru, cu 700 de locuri. Jean Constantin, Gil Dobrică, Dan Spătaru, Mirabela Dauer făceau parte din program. Porţile s-au rupt la deschidere, nu făceam faţă cererii. Apoi am ajuns la Internaţional, în Olimp, ca în final, în 1985, să vin la Mamaia, la Melody.“ În fiecare loc stătea câte patru-cinci ani. Viorel Păunescu şi echipa lui luau în primire localul cu 15 zile înainte de începerea sezonului, „să facem curăţenie, să refacem grupul sanitar, să pregătim sala de spectacol şi intrarea în restaurant, să decorăm“.

Cel mai important dintre toate rămâne Melody, pe scena căruia au urcat cei mai importanţi artişti ai momentului, de aici sau de la teatrele de operă din Kiev, Moscova şi Lituania. „Aici, artiştii nu erau încorsetaţi ca la teatru, făceau numere de excepţie, ei erau cei care atrăgeau lumea“, spune Viorel Păunescu. Pe ascuns importa din Olanda mărgele, paiete, strasuri şi pene pentru costume, să le facă la nivelul celor de la cabaretul Lido din Paris, dar şi lumini pentru spectacol. Efectul era garantat. Când intrai la Melody, păşeai în Occident. Costumaţia personalului, de la ospătari şi picoliţe la casiere, era creată de Doina Levintza.

„Am înţeles că tot ceea ce implică un spectacol de cabaret, artiştii, cântăreţii, balerinii, coregrafii, scenografii, luminile, costumele, reprezintă cheia succesului acelui local. Artiştii aduceau pe timpul verii mii de spectatori care deveneau consumatori.“ Pe vremea comunismului, ca să dai drumul la un spectacol, trebuia să primeşti avizul comisiei de vizionare, din punct de vedere ideologic, politic şi artistic. Cum scăpa de cenzură?

„Tot ce nu era macro puteai să faci, dacă erai bine pregătit profesional. Se apela la principiul «omul sfinţeşte locul». În turism am înţeles foarte bine un lucru: prima dată trebuia să le dăm banii celor care ne dau localul şi pe urmă trebuia să câştigăm noi. Ideea cu care plecam pe litoral era să facem planul în proporţie de 150%. Şi atunci eram doriţi pe litoral.“ „Tovarăşu’ Viorel“, aşa i se adresa toată lumea, de la Gheorghe Oprea la Lina Ciobanu. Şi nu puţine au fost mulţumirile pe care le-a primit din partea „greilor“ PCR, la sfârşit de sezon, pentru rezultatele obţinute şi programele artistice din localurile de care răspundea. „Aveam o relaţie foarte bună cu ei“, mărturiseşte omul de afaceri.

Nu exista noţiunea de fiţos pe litoralul ’70. „Ce înseamnă fiţele? O ofertă goală de conţinut. Lumea nu avea chef de fiţe, pentru că muncea mult şi cheltuia mult. Ceea ce cheltuia era scump, în relaţia cu oferta. Şi atunci, nu te admitea cu fiţe. Nu existau playbackuri, nu exista aroganţă pe scenă în relaţia cu publicul, nu existau extravaganţe nici în îmbrăcăminte măcar, deşi Aurică Andreescu avea plete. Nu era moda cu cerceii, nici nu i-ar fi lăsat într-o perioadă în care se tundea lumea pe stradă de către miliţieni şi se tăiau pantalonii.“

Dar existau latin loverii italieni veniţi la „agăţat“ la Mamaia. „Îl ţin minte pe unul care venea cu un Ferrari. Până în staţiune îl aducea într-un camion, ca să nu-l strice la garda joasă pe care o are Ferrariul. Ăla era fiţos, dar fiind vorba de unul-doi dintr-ăştia, nu se putea vorbi de fenomenul fiţe“, explică Moculescu.

Ca şi acum, colecţia de maşini era în faţă la Internaţional, Rexul de acum: Porche-uri, BMW-uri, Mercedes-uri. „Lumea trăia şi în afara noastră, noi nu ştiam că există. Noi, cu Daciile, de toate tipurile, de toate vechimile, de toate găurile şi ruginile. Suntem ipocriţi acum, dar ne-am făcut treaba foarte bine cu ele. Eu am avut vreo trei“, adaugă el. La două săptămâni, compozitorul îşi găsea drum de făcut la dl Petac, de la IHR Mamaia, să se intereseze de compoziţia socială a turiştilor care veneau la mare.

„Din 66-‘68 până la sfârşitul lui ‘80 a fost o prăbuşire a compoziţiei sociale. La un moment dat, 50-60% dintre cei care veneau erau şomeri. Sigur că asta denota posibilitatea unui şomer de a veni să-şi facă vacanţa la Mamaia. Dar pe el îl costa mult mai puţin decât pe mine. Şi acum, pe un turist străin îl costă mai puţin să se ducă la Mamaia decât pe mine, ceea ce e absolut necinstit. De unde la sfîrşitul anilor ’60 găseai profesori universitari, arhitecţi, doctori, pe urmă, când dădeai de un institutor, era sărbătoare. Erau învăţători, asistente medicale şi şomeri.“

Între 1967 şi 1975, la Modern, în Mamaia, Moculescu „a nimerit ceara“, cum spune schiorul. „Era acolo toată protipendada României. Era atât de select încât ţigănuşul din Piaţa Chiliei nu avea curajul să vină. Sectorul ăla era închiriat de societăţi de turism norvegiene, suedeze şi daneze. Un prieten de la Ottawa îmi spunea: «Măi, Horia, eram invidioşi, pentru că la tine, la Modern, se vărsa conducta cu suedeze». Acolo am cunoscut-o pe a doua soţie. Cu toată această densitate de fete frumoase, ăia din Piaţa Chiliei nu aveau acces şi nici curaj să vină. Şi atunci, acolo era ca o oază. Repertoriul nostru era preponderent românesc şi nu exista nici o restricţie. Abia în 72-‘73 au început, după vizita nenorocitului în China.“

Pe litoral, sezonul începea în luna mai şi se încheia la sfârşitul lui septembrie, perioadă în care Constanţa devenea capitala ţării. „Se băgau în port zeci de mii de tone de carne, pentru că erau turişti foarte mulţi. Îţi dau un exemplu. Vizavi de Perla exista un camping de 3.000 de corturi, cu cehi şi polonezi. Dimineaţa, la micul-dejun, le vindeam 100 de sticle de rom Jamaica...“, adaugă Viorel Păunescu. Restricţiile în ce priveşte carnea şi micii de pe plajă au început să apară prin 81-‘82. Vina pentru stagnarea turismului i-a aparţinut Elenei Ceauşescu, susţine Viorel Păunescu, deşi avea doi membri în familie cu deschidere în privinţa asta: Nicu şi Valentin.

„Degradarea turismului a început lent, la jumătatea lui august 1975, când Cancelaria mică a CC, care funcţiona vara la Neptun, a emis o ordonanţă ca toate localurile să funcţioneze până la ora 1.00. Cabaretele, discotecile şi anumite restaurante funcţionau atunci până la 5.00 dimineaţa sau non-stop. În anii următori s-a ajuns ca barurile de noapte şi activităţile de distracţie ale celor de pe litoral să se încheie la ora 21.00.“

Ulterior, ministrul Turismului, Ion Stănescu, a reuşit să se strecoare la Ceauşescu, cu preşedinţii agenţiilor Neckermann şi TUI, să-i explice că ceea ce se întâmplă în România e corect din punct de vedere al condiţiilor de cazare şi de masă, dar că divertismentul lipseşte cu desăvârşire. „Ceauşescu le-a spus că oamenii nu vin pe litoral să se distreze, ci ca să se odihnească şi să îşi împrospăteze forţele pentru muncă. Stănescu mi-a povestit că, atunci când explica, Ceauşescu gesticula în aşa fel încât a avut impresia că îl împingea să iasă din cameră. Nu a acceptat modificarea programului de divertisment de pe litoral şi, treptat, marile firme de turism s-au retras. Totuşi, până în ’85-’86, Litoralul românesc a fost plin de turişti.“

Aglomeraţia de pe litoralul ’80 e confirmată şi de Toni Grecu, nelipsit din staţiunea tineretului Costineşti. „Ţin minte că stăteam la oficiul de cazare când se schimba seria, ore în şir, uneori câte o zi întreagă, ca să primim o cameră. Asta se întâmpla şi la hotelurile mari, şi în tabăra studenţească de la Costineşti. Dormeau oamenii pe sub boscheţi, rezemau bordurile din jurul hotelurilor sau dădeau mica şpagă sindicalistă, Kentul ori cafeaua, dacă erau mai descurcăreţi, şi mai scurtau calvarul aşteptării.“

Mirosul de cantină din restaurantele hotelurilor rămâne greu de uitat, „miros care se prelingea pe holuri până în camerele şi în valizele turiştilor. Noroc că aveam spray-ul BAC cu care ne dădeam, vestit pentru mirosul tare şi iritaţiile neplăcute ce le producea. Acel miros de cantină mi-a marcat toate vacanţele copilăriei şi studenţiei. Poate mai este şi acuma, nu ştiu, că nu am mai intrat de ani buni într-un restaurant de hotel de pe litoral. Îmi amintesc cum la ora 22.00 toate localurile publice se închideau, cum se lăsa liniştea şi clasa muncitoare, aflată la odihnă, mergea în camerele de hotel şi încingea nişte beţii până dimineaţa de se speriau şi meduzele din Marea Neagră“.

Activist de partid dacă erai sau rudă cu vreunul dintre aceştia, o duceai cel mai bine, continuă liderul grupului Divertis. „Aveau spaţii de cazare separate, nu se amestecau cu proletarii obosiţi care mâncau stavrid la conservă pe cearşaful de pe plajă ca să-şi ostoiască foamea.“ Iar cea mai mare şi mai importantă agenţie de turism din ţară era sindicatul. „Dintre hotelurile destinate sindicaliştilor, cele mai bune erau destinate minerilor. Aveau ăia nişte concedii lungi şi nişte condiţii de odihnă că tot ţăranul din Moldova tânjea să devină ortac din Oltenia.“

Nu-ţi alegeai tu hotelul, ţi-l alegea sindicatul. Cele mai bune hoteluri erau cele în care se cazau activiştii, Securitatea, Armata şi Miliţia. „Aveau cele mai bune servicii, dar în ele nu intrau decât respectivii. Degeaba erau căutate. Cuvântul «căutat» în sine este nepotrivit. Modul de «căutare» era la sindicatul întreprinderii, cu o măslină, o atenţie, un fular, o acadea.“

Berea Bucegi era singura bere de largă răspândire pe litoral, „pusă la rece în lăzi mari căptuşite cu tablă zincată, umplute cu calupuri de gheaţă. Acum îmi dau seama că maşina care aducea gheaţă la restaurante a dispărut din peisaj, ca şi descărcătorii de gheaţă, îmbrăcaţi cu şorţuri şi cizme din cauciuc, albe şi murdare, dotaţi cu nişte căngi de fier pe care le înfingeau în calupurile de gheaţă ca să le tragă din camion şi să le urce pe umeri. Odată cu gheaţa a dispărut şi frapiera în care se păstrau sticlele la rece. Probabil de asta asistăm acum la fenomenul de încălzire globală. Nu mai e gheaţă în cârciumi. Sunt doar frigidere care nu lasă frigul să iasă afară“, zugrăveşte Toni Grecu tabloul litoral ‘80“.

La modă era furatul hainelor de pe plajă. „Te lăsau băieţii în fundul gol cât întorceai capul după o fată fără sutien fugărită de o patrulă de miliţie formată din tablagiu şi doi soldaţi tunşi chilug. Mie mi-a furat hainele din cort, în campingul din Satul de Vacanţă de la Mamaia. Dar nu numai mie, ci la jumătate din camping.“ În a doua jumătate a anilor ’80 mai veneau în Mamaia, să-şi petreacă concediul, câţiva RFG-işti şi nordici rătăciţi.

„De unde nordicii aveau 10-12 hoteluri reţinute doar pentru ei, în zona Modern, Central, Palace, Pelican rămăseseră acum cu unul-două“, spune Moculescu. „Veneau străini, dar erau cazaţi separat de români. Nu de alta, dar ei reprezentau un exemplu prost pentru noi, trăiau mult şi bine într-o societate putredă şi alienată. Noi eram mai buni, mai frumoşi, mai înalţi, mai puternici, plini de victorii măreţe în marşul nostru hotărât spre culmile cele mai înalte de civilizaţie şi progres... Eram vai de capul nostru“, continuă Toni.

Gerontoturismul era în floare la Neptun şi la Eforie. „Cei mai mulţi turişti străini veneau la Neptun. Era şi cel mai frumos, făceau şi tratament. Şi la Eforie erau mulţi, tot pentru tratament. În general, babe şi moşi din Germania, trimişi prin Casa de ajutor reciproc, bănuiesc. Era şi un banc: «De ce vin pe litoralul românesc numai babe şi moşi din Germania? Ca să vedem cu toţii în ce hal ajung tinerii din Occident». Autocare întregi de faraoni. Atunci, în România, se practica gerontoturismul.“

Au existat şi excepţii. „Am văzut o singură turistă franţuzoaică frumoasă, prin ‘80, la Steaua de Mare, făcea topless. Eram cu un coleg de armată, tocmai ne eliberaserăm. Aveam ochii holbaţi ca militarul la «Playboy» şi cred că am deranjat-o pe franţuzoaică de vreme ce ne-a spus deranjată: «Monsieurs, s'il vous plaît, degajez le terrain!».“

Totuşi, lumea se distra. Până la ora 22.00, prin discoteci şi localuri, după, prin camere, „şi spre dimineaţă, la Miliţie, dacă te prindeau băut sau fără buletin. Din anumite puncte de vedere regret Miliţia. Erau mult mai eficienţi şi hazlii decât actualii poliţişti civili de azi pe care nu-i mai bagă în seamă nici măcar cei care fac bancuri, darămite bandiţii şi escrocii“, continuă Toni. Viaţa de noapte era „in private“.

„Te distrai cu colegii, prietenii sau cu soţia, în camera de hotel, în cort, în căsuţa de lemn sau prin locuri ferite, dar în linişte. Pe plajă nu era voie, fiindcă de la ora 22.00, plaja devenea fâşie de graniţă şi pe ea patrulau grănicerii.“ Bişniţa estivală nu era susţinută doar de polonezi, ci şi de ţiganii autohtoni, care ofereau o varietate de ţigări de la sârbi, ciubuce, acadele, gogoşi şi seminţe. Polonezii rămâneau însă „bişniţarii Europei“. „Rujurile şi oja cu sclipici erau preferatele româncelor. Litoralul era locul perfect de agăţat fraieri pentru comerţul ambulant. Blugi, fuste de blugi, tenişi chinezeşti albi, mocasini, espadrile, blugi cu vipuşcă, pantofi bărbăteşti cu toc, tricouri cu SUA, pe toate le găseai la mare, la bişniţari.“

La shop erau altele, mai de soi, de la salam, şuncă, ciocolată Mars, alune la cutie, ţigări străine, băuturi fine, cafea, casetofoane japoneze, ceasuri cu afişaj digital, ciorapi şi parfum, la scobitori. „Nu scumpe, nici la nivel de duty-free, dar erau mult sub preţurile de speculă de pe piaţa neagră. Shopul a existat până în 1989, Comturist se numea“, îşi aminteşte Horia Moculescu.

De shopuri te puteai apropia, dar prin relaţii personale, continuă el. „Aveam prieteni cărora le dădeam lei şi ei făceau tranzacţii pentru mine. Altfel riscai să te ia la ochi Miliţia. Cântam la Marea Neagră şi a venit un ofiţer de Miliţie şi mi-a zis: «Dle Moculescu, vă rog din suflet, spuneţi-i dlui Goldiş - chitaristul meu, Radu Goldiş - să nu mai schimbe banii în tufişuri, că pentru dumneavoastră noi nu intervenim».“ Toni Grecu povesteşte că tatăl său a vrut să-i cumpere un mic casetofon Aciko, pe care îl văzuse într-o vitrină de shop. „Ar fi fost cel mai tare cadou posibil pe care-l puteam primi. N-a fost să fie. Dacă venea vreo patrulă? Pentru un dolar în buzunar puteai înfunda puşcăria. Asta dacă nu erai bişniţar. Dacă erai, scăpai, că împărţeai cu cine trebuia. Dintre valutiştii de atunci, azi s-au ridicat adevărate genii ale afacerilor.“

Mai-marii zilei nu mergeau prin restaurante să se amestece cu plebea, aveau locurile lor ferite, case de protocol, vile. Toni Grecu nu l-a văzut niciodată la mare, în carne şi oase, pe Nicu Ceauşescu, „deşi se auzeau mereu zvonuri că a venit tov. Nicu în staţiune“. Iar la spectacolele studenţeşti nu veneau autorităţi niciodată. „Erau doar organizatorii şi ascultătorii de la cooperativa Ochiul şi Timpanul. Şi nu erau puţini, sunt convins. Poate de asta se şi distra lumea aşa de tare, fiindcă la glumele cu aluzie la politică, la lipsuri, la mâncare, la exagerările propagandei, dacă nu râdeai, riscai să te deconspiri.“

Exista un local frecventat de vedete de teatru şi tv, dar şi de activişti din sistemul politic de tineret care conduceau taberele studenţeşti: discoteca Vox Maris de la Costineşti, multă vreme cea mai în vogă discotecă de pe litoral. „Avea cea mai bună muzică adusă de Andrei Partoş şi cea mai plăcută atmosferă. Costineştiul este pentru mine cea mai luminoasă amintire a vacanţelor petrecute pe litoral înainte de 1989. Costineştiul a fost singura paranteză din comunismul românesc. Şi nu sunt un nostalgic. Îmi pare rău că odată cu revoluţia s-a schimbat şi ce trebuia, şi ce nu trebuia. Ce a mai rămas din Costineştiul de atunci? O mare părere de rău.“

Vin de Sâmbureşti cu Pepsi pentru Nicuşor

Viorel Păunescu, despre prietenul lui, Nicu Ceauşescu: „Era un băiat extraordinar. A venit un an şi ceva la noi la bar. Ziceau unii că vine să bea. N-a băut decât ceai de tei. Pe urmă, vin de-al lui, de Sâmbureşti, pe care-l bea cu Pepsi. Dacă nu-i plăcea ceva, nu mânca. El mânca româneşte, cartofi prăjiţi, cotlet de porc, ceafă, şi când a venit o dată, am zis să-i fac o tocăniţă. Când s-a dus la bucătărie, l-a văzut pe bucătar că a băgat degetul în cratiţă, să guste. S-a întors la masă şi a zis că nu mai mănâncă, că nu îi mai e foame. La insistenţele mele, mi-a zis de ce... La un moment dat, chiar a fost foarte aproape de mine. După aceea n-a mai venit, zicea ca să nu-mi facă rău. Se ducea la el, la tineret, la Pârâul Rece. Dar mai trecea să-mi spună ce mai ziceau despre mine Postelnicu şi restul...“.

Suedezii beţi care au uitat de vacanţă

„La Pelican, unde cântam în 1966, au venit doi suedezi beţi morţi, din avion erau aşa. Genială povestea. În faţa restaurantului era o peluză pe care au instalat două porţi de fotbal, într-o parte au pus două lăzi de bere şi în alta o ladă de coniac. În fiecare zi, provizia era intactă, indiferent de cât băuseră cu o zi înainte. Jucau fotbal doar trei sferturi de oră, după aia cădeau laţi lângă lăzi. N-au fost treji nici o clipă în cele două săptămâni cât au stat aici. Culmea e că s-au dus în Suedia şi au făcut reclamaţie că nu li s-a onorat concediul din România. N-au ţinut minte nimic. Ştiu sigur asta, pentru că fosta mea nevastă era agentă de turism în Suedia“, îşi aminteşte Horia Moculescu.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

12 comentarii

 
1
naicuoctavian 31-Iul-2008 22:36
super articol
Super articol http://www.cotidianul.ro
2
Perotinus Minor 01-Aug-2008 01:23
amintiri din copilarie
Cand eram elev de scoala generala, in anii 60, am mers cativa ani la rand la mare cu parintii.Imi amintesc bine. Aproape de fiecare data cand aveam de a face cu comertul socialist(restaurante, alimentara, toneta cu suc, inghetata etc. )si pe atunci totul era comert de stat, te izbeai de mitocania personalului de deservire. Atunci a fost prima data cand, comparativ cu straini, ca roman am avut ocazia sa ma simt cetatean de categoria aIIa in propria mea tara. Imi amintesc, de exemplu, ca eram pe o terasa la Mamaia cu parintii (romanii nu aveau acces in restaurant unde mancau numai strainii din Vest).In timp ce in restaurant chelnerii umblau ca prasneii si efectiv faceau temenele clientilor pe la mese, tu ca roman asteptai si cate o jumatate de ora sa fi intrebat cu un aer plictisit ce doresti.Dupa alta jumatate de ora tin minte ca ni s-au adus, ca antreu, niste chiftele tari si mucegaite iar daca ai mei au comentat acest lucru chelnerul pur si simplu le-a aruncat intr-un tufis de langa masa . Bineinteles niciodata nu se putea gasi Condica de sugestii si reclamatii. De atunci am inteles ca ceea ce eructau activistii PCR si-l numeau patriotism era doar moneda calpa. N-am participat niciodata la cenaclul Flacara iar din 1982 pana astazi nu am fost decat o singura data pe litoralul Romanesc si nici nu cred ca voi mai calca vreodata.Este drept ca vedeam conationali care nu pareau deranjati daca pateau chestii similare celor de mai sus.Probabil simplul fapt de a ajunge pe litoral era pentru unii o realizare atat de mare incat lucruri de felul acesta aveau mica importanta.
3
username 01-Aug-2008 04:04
1986
Am fost in 1986 pentru prima data si am stat in Eforie nord la gazda. La aceiasi gazda am mai fost si dupa vreo 15 ani prin 2001... Aceleasi camere, acelasi mobilier. (doar un boiler pe gaz ca noutate)
Tin minte ca-n 86...era multa lume, agitatie mare...bowling, mancare la restaurant (pizza), plimbari cu barcile alea cu pedale...

Diferenta fata de azi e data de starea de spirit, se distrau din suflet, radeau, se iubeau. Astazi este asa o apasare, o frustrare, o nemultumire continua... Pacat.
4
Kor 01-Aug-2008 06:27
nostalgie?
"Şi acum, pe un turist străin îl costă mai puţin să se ducă la Mamaia decât pe mine, ceea ce e absolut necinstit." - zice careva in articol.

Iar acum pe mine ma costa mai putin sa merg in statiunile din Bulgaria, Grecia sau Turcia decat in Mamaia. Asta cat de cinstit e? :)

Amintirile astea roz ale catanelor batrane (lasa, ca nici eu nu mai sunt tanar) sunt doar reflexul nostalgiei tineretii. La o anumita varsta incepi sa crezi ca inainte era mai bine si mai frumos, dar ceea ce regreti este de fapt tineretea pierduta.
5
joenegut 01-Aug-2008 07:14
Amintiri din viata mea
Am fost prima oara la mare in '68 student, la Costinesti. Este adevarat ca Eforie Nord avea cele mai bune baruri. L-ati uitat pe Vili Donea cu barul lui western. Litoralul era vestul nostru din est. E important ca eram tineri, cum zice cineva. De fapt este evocarea nostalgica a tineretii! Acum cand am fost pe toate plajele Mediteranei, Atlanticului si Pacifiului (Malibu), Marea Neagra e o gluma!
6
Bica_Marian 01-Aug-2008 10:30
Ceva completări
- bişniţa se făcea în aşa-zisele solare,zone împrejmuite pe plajă unde se făcea nudism+împachetări cu nămol şi în zonele amenajate pe lîngă lacurile cu nămol terapeutic;era printre puţinele posibilităţi ale amărăştenilor de a-şi cumpăra lănţişoare de aur (ăla turcesc),cruciuliţe,blugi şi cîte şi mai cîte.
-litoralul nu se rezuma doar la Mamaia.Am fost cu ai mei părinţi,pînă în 1976 la Eforie Sud.Ca să prinzi un loc pe plajă,trebuia să te înfiinţezi pe la 6:30-7:00 cu cearşaful (sau cearşafurile,dacă mergeai pe litoral cu un grup de 2-3 familii) să-ţi ocupi locul.Pe la 8:00 nu mai vedeai nisipul de cearşafuri.Ca să iei pe plajă un mic sau peşte prăjit+o bere sau suc,stăteai chiar şi o oră la coadă.Pe la 12:00 trebuia să trimiţi unul din grup la coadă la-mpins tava.Seara,aceaşi îmbulzeală de oameni să găsească o masă liberă pe la cîrciumile din toată staţiunea.Deseori mîncai "păzit" de alţi doritori de masă liberă.
-dacă mergeai pe malul mării,de la Eforie Sud 3-4 km spre Tuzla,găseai o înlăţuire de plaje (aveau formă de semi-lună) unde se făcea nudism şi sex într-o veselie.Amuzant era mai ales cînd treceau grănicerii.Ei îmbrăcaţi în uniforme şi cu arme pe umăr,printre grupuri de nudisti printre care se mai găseau şi perechi în plină efervescenţă sexuală.Niciodată,însă,nu i-am văzut să ia vreo atitudine împotriva cuiva.Treceau de parcă plaja era goală.
7
Bica_Marian 01-Aug-2008 10:47
Si azi
Perotinus Minor (01-Aug-2008 01:23)
amintiri din copilarie
Cand eram elev de scoala generala, in anii 60, am mers cativa personalul deservent este la fel de mitocani si indolenti si azi
8
contacafe 01-Aug-2008 11:34
articol
interesant articolul.
9
muso 01-Aug-2008 11:38
ce reiese din articol
ca romanii sint obsedati de tite goale si de sex
ca fostii activisti si cei cu grade- a se vedea Paunescu, Catarama au ajuns acum int op 300
ca artistii au ramas amariti
10
Pintea Viteazul 01-Aug-2008 12:08
Multe minciuni
Am fost pe litoral non stop si nu e adevarat ca nu era mancare. Era si servirea buna, s-a degradat doar in anii dinainte de revolutie. Era multa civilizatie si mult bun simt.
Chestia cu furatul era rara, raportat la numarul de turisti. Pepsi, bere straina, tigari se gaseau pe tot litoralul.
11
ipopescu1960 02-Aug-2008 00:11
O sfidare
Cei care au trait acele vremuri stiu iar cei tineri nu sunt in general interesati, nici nu ar avea de ce. Faptul ca vine Viorel Paunescu sa ne povesteasca despre niste vremuri in care a trait foarte bine, cum de altfel traieste si acum, este o sfidare la adresa amaratului popor roman care atunci putea sa se uite doar de la distanta la barul Melody iar acum slugareste pe la straini. Si atunci si acum sub conducerea cam acelorasi ori a fiilor, nepotilor, ginerilor, etc lor. Promovand astfel de personaje, Cotidianul se dovedeste astfel inca o dezamagire. Aceeasi Marie cu alta palarie. Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati...
12
florin2008 02-Aug-2008 04:05
De aceeasi parere
Pintea Viteazul (01-Aug-2008 12:08)
Multe minciuni
Am fost pe litoral non stop si nu e adevarat ca nu era mancare. Mergeam des la Mamaia. Plimbari cu minicarul, inghetata polara, poze cu barcuta+dobermanul, shopurile unde gaseai diverse chestii din vest, salile cu jocuri de noroc (cu maneta si fise), Bar-Orient ( dansuri arabesti din buric).La restaurante servirea mi se parea ireprosabila dar trebuia sa fie pus pe masa pachetul de Kent.Daca dadeai o atentie (noi romanii avem asta in sange dintotdeauna cred) toti se purtau cu tine ca si cu zeii. La cazarea in hotel trebuia cafeaua+kentul dar conditiile erau super zic eu. In camera aveai si televizor cu joc pe el (tenis) :)))) Erau vremuri frumoase si in saracia noastra a romanilor ne bucuram de toate cele prezentate mai sus.
PS: Care ati fost in perioada respectiva si aveti poze uitati-va va rog putin peste ele. Cum erau oamenii atunci, referindu-ma la constitutia fizica si mimica fetei, si cum sunt acum. Inainte toti erau schilozi (as putea spune supli) si zambitori, incantati de minunatiile pe care le vedeau, multi poate pentru prima data in viata lor, iar acum majoritatea sunt obezi, umflati de E-uri,plini de celulita cu burtile atarnand,cu lanturi de aur (cat mai groase) si care mai de care mai incordati si neprietenosi in privire. :)))
Si mai spunem ca romanii nu o duc bine azi. Pacat ca au devenit sclavii camatarilor (bancilor) pe urmatorii lor 30 de ani.Prostia se plateste cu varf si indesat.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FEATURES
 
CELE MAI