Lech Walesa: “Astăzi mă purtaţi pe braţe, mâine o să aruncaţi cu pietre în mine”

Interviul a fost realizat graţie medierii Ambasadei Poloniei la Bucureşti şi a Centrului Cultural Polonez şi a fost tradus din limba polonă de Sabra Daici.

În 1989, când dumneavoastră şi colegii dvs. de idei şi valori aţi învins comunismul, v-aţi imaginat cum va arăta ţara dvs. după 20 de ani? Corespunde ceea ce vedeţi acum în Polonia cu ceea ce v-aţi imaginat şi dorit în urmă cu 20 de ani?

Nu privesc înapoi. Cineva va spune că s-ar fi putut face mai mult şi mai bine. Eu sunt convins că, în ciuda numeroaselor greşeli, am făcut atât cât se putea în condiţiile date. Am construit fundamente solide pentru democraţie. Şi economie. Suntem integraţi în lume. Dacă aş fi spus asta acum 30 de ani, n-ar fi crezut nimeni. Şi nimeni nu a crezut atunci.

V-aţi fi dorit ca democraţia să arate altfel decât aceea pe care aţi obţinut-o în urma luptei dvs.?

Dacă nu ai ceea ce îţi place, atunci îţi place ceea ce ai. Sunt multe lucruri care nu îmi plac, multe le vedeam altfel. Încă din 1980 le spuneam celor care se bucurau de înţelegerea cu Guvernul: Astăzi mă purtaţi pe braţe, iar mâine o să aruncaţi cu pietre în mine. Prevedeam de-atunci costurile pe care va trebui să le suportăm, dar nu o puteam spune. Timpul a confirmat-o, dar nu-mi pare rău de nimic.

 

E ceva care va deranjează la democraţie?

Democraţia este o bătălie a fiecăruia cu fiecare între graniţele de fier ale statului. Nu întotdeauna poate să placă. Deocamdată nimeni nu a inventat ceva mai bun.

 

Sunteţi mândru de Polonia aşa cum arată ea în 2009?

Mă gândesc întotdeauna la ziua de mâine. Văd marea victorie de acum 20 de ani, dar în primul rând văd Polonia după 20 de ani, cu fundamente destul de solide, încadrată în structurile europene şi atlantice. Şi vreau să văd Polonia peste 20 de ani, de care copiii şi nepoţii mei vor fi mândri.

Polonia se vede în UE foarte distinct. Ce ar trebui să facă România pentru a fi mai vizibilă şi mai ascultată în Europa decât este ea acum?

Fiecare popor îşi are istoria, experienţele şi argumentele proprii. Trebuie să le arate şi să le amintească, având în minte însă nu numai interesele private, ci şi comunitatea. România poate şi ar trebui să dea multe Europei.

Unde sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, marile minusuri ale relaţiei politice şi diplomatice dintre România şi Polonia?

Între noi au crescut numeroase stereotipuri. Polonezii cunosc acest sentiment, pentru că în lume se vorbeşte în multe feluri despre noi. Ambele popoare ies din sărăcie şi lumea ar trebui să le întindă o mână de ajutor, în loc să le pedepsească. Polonia s-a schimbat considerabil, se schimbă şi Europa. Noi avem multe în comun, la acest lucru trebuie să ne raportăm. Şi să ne adresăm celorlalţi într-un glas comun, solidar.

Cum ar putea România să ajute Polonia să iasă din criză şi cum ar putea Polonia să ajute România să iasă din criză?

În vremurile globalizării, în lumea vaselor comunicante, trăim tot mai aproape unii de alţii. Şi suntem condamnaţi la colaborare, integrare. Şi la solidaritate. Succesul vecinului e succesul meu. Eşecul lui este problema mea. Trebuie să căutăm cât mai multe puncte de contact.

Polonia e mult mai respectată acum de Rusia decât e România. Care e reţeta acestui respect de care are parte Polonia dinspre Rusia? Ce ar trebui să faca România ca Rusia să se uite altfel înspre Bucureşti?

Observaţi faptul că noi am avut o amplasare geografică istorică mai dificilă. Ea poate deveni astăzi o binecuvântare, şi nu un blestem ca odinioară. Cu Rusia trebuie să ştii cum să procedezi. În vremurile totalitare nu puteam zgândări ursul prea tare. Trebuia mai degrabă să-i scoatem un dinte. Şi am reuşit, iar imediat după aceea, cuminţi, deşi nu fără a opune rezistenţă, trupele sovietice au ieşit din Polonia. Ne ocupăm de aceste relaţii de ani buni. Avem momente mai bune şi mai proaste. Trebuie să ştim însă ce vrem, care ne este ţelul. E nevoie de parteneri buni, verificaţi. Rusia poate funcţiona ca partener cu condiţia ca de cealaltă parte să aibă un interlocutor care-şi cunoaşte valoarea.

Lech Walesa, sindicalistul-simbol

Născut în 1943, Lech Walesa s-a angajat 27 de ani mai târziu ca electrician pe şantierul naval Lenin din Gdansk, iar 10 ani mai târziu devenea liderul grevei spontane prin care muncitorii au ocupat şantierul, aprinzând greve în toată Polonia. În urma acestor evenimente, orânduirea comunistă a fost de acord să permită o formă de organizare a muncitorilor, prima de acest fel din blocul sovietic. Din acel moment, imaginea lui Walesa a devenit practic nedespărţită de sindicatul Solidarnosc. Chiar dacă Walesa a petrecut mai apoi 11 luni în închisoare, Solidarnosc a continuat să erodeze fundamentele sistemului comunist. În 1989, Solidaritatea a câştigat alegerile parlamentare din Polonia, ceea ce a dus la înlăturarea comuniştilor de la putere. Lech Walesa avea să devină primul preşedinte postcomunist al Poloniei. În plus, electricianul anticomunist a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1983.