Login Inregistrare ca membru
Vin, 25 Mai 2012, 13:31
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Bookfest 2009
Lansări de neratat la Bookfest
Scriitori cu lipici, invitaţi de calibru, titluri noi sau care provoacă. După aceste trei criterii a rezultat o selecţie a unor evenimente programate la Bookfest, de pe 17 până pe 21 iunie, care merită toată atenţia.
Joi, pe 18 iunie, lucrurile încep deja să se precipite: aglomeraţie de lansări la Polirom şi Cartea Românească, dar şi două volume cu miză ridicată scoase de Editura Curtea Veche: “Era supărăcioşilor”, de Theodor Paleologu, de la ora 16.00, şi “Pe scurt, vă rog!”, un volum de Vaclav Havel, prezentat de ministrul Culturii, de Doina Jela şi de reprezentanţi ai Ambasadei Cehiei în România, începând de la ora 17.00. În prima parte a zilei, filozofia şi memorialistica au monopolul: de la ora 12.00 se lansează “Constituţia Europei” , de Joseph Weiler (Polirom), o oră mai târziu, tot la Polirom, urmează primul volum din “Summa Theologica” de Toma d’Aquino, lansat de Wilhelm Tauwinkl şi Adrian Şerban, şi, de la ora 15.00, volumul Marianei Şora, “Două jurnale faţă în faţă”, scos de Cartea Românească şi prezentat, în ziua lansării, de Lia Ghimpu, Cornel Ungureanu şi Daniel Cristea Enache. Tot joi, dar de la ora ora 15.00, la Editura Art se discută cartea fraţilor Presniakov, “Ucide arbitrul!”, invitaţi fiind Mihail Vakulovski, Mitoş Micleuşanu şi Laura Albulescu.
Vineri este una dintre cele mai aglomerate zile ale târgului: o lansare de categoria grea marchează apariţia volumului “Antologia Ruşinii după Virgil Ierunca”, volum coordonat de Nicolae Merişanu şi Dan Taloş, la Editura Humanitas. Împreună cu cei doi cercetători va vorbi despre carte, de la ora 15.00, Gabriel Liiceanu. La 16.00 se lansează la Cartea Românească noul volum de povestiri al lui Florin Manolescu, “Mentaliştii”, prezentat de Tania Radu, Carmen Muşat şi Daniel Cristea Enache, eveniment care se suprapune, cum mereu se întâmplă, cu o lansare dublă de la Humanitas: “Memoriile unui fugar” de Lidia Stăniloaie şi “Straja dragonilor”, reeditarea volumului lui Ion Negoiţescu, ambele prezentate de Emil Hurezeanu, Alex Ştefănescu şi Lidia Bodea.
Memoria lui Constantin Noica va fi celebrată prin două evenimente programate de la ora 16.30, tot la Humanitas: lansarea a două volume dedicate mentorului Şcolii de la Păltiniş, “Despre Noica. Noica inedit”, volum colectiv în care se regăsec texte semnate de Andrei Cornea, Alexandru Dragomir sau Sorin Lavric, şi “Constantin Noica în arhivele Securităţii”, apariţie coordonată de Dora Mezdrea. Prezenţi vor fi Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Cornea, Sorin Lavric şi Sorin Vieru. O jumătate de oră mai târziu, la standul aceleiaşi edituri, va fi prezent Martin Page, invitat la lansarea propriului volum, “O poveste de dragoste, probabil”, apărut în colecţia Cartea de pe Noptieră, iar de la ora 18.00 se anunţă lansări din colecţia Raftul Denisei: “Cartea neliniştirii” de Fernando Pessoa şi “Ultimul Cato” de Matilde Assensi, evenimente care-i vor provoca la discuţii pe Carmen Muşat, Cezar-Paul Bădescu, Mioara Caragea, Florin Iaru şi Denisa Comănescu.
Fanii lui Stephenie Meyer sunt aşteptaţi, tot vineri, dar de la ora 17.30, la Editura RAO, unde se lansează al patrulea volum al seriei “Amurg”, “Zori de zi”, prilej cu care organizatorii au regizat şi câteva concursuri destinate cititorilor. Şi tot vineri, oferta de ficţiune străină este prezentată şi la standul Editurii Paralela 45, de la ora 15.30, unde invitaţii Mariana Ştefănescu, Elisabeta Roşca Lăsconi, Liviu Radu şi Simona Sora vor vorbi despre cele mai proaspete titluri din colecţia Ficţiune fără frontiere: “Scarabeul în muşuroi” de A.&B. Strugaţki, cele două romane ale lui Péter Esterházy, “Cartea lui Hrabal” şi “Privirea contesei Hahn-Hahn - coborând pe Dunăre”, sau “Celălalt trup”, un roman nou de Milorad Pavic.
Sâmbătă e o zi în care cu greu poţi să respiri printre evenimente. De la ora 12.00, Editura Polirom prezintă ultimele titluri din colecţia de ficţiune “Seducătoarea din Florenţa” de Salman Rushdie, ultimul volum al lui Philip Roth, “Indignare”, volumul de povestiri al lui Kazuo Ishiguro, “Nocturne: cinci poveşti de muzică şi amurg”, un nou Le Clézio, “Ritornela foamei”, şi “Simetria de temut” de Tracy Chevalier. Vor vorbi despre cărţi, la standul editurii, Florin Iaru, Iulian Vrabete de la Holograf, Ileana Cantuniari, Mihaela Spineanu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Imediat după baia de ficţiune la zi urmează o discuţie despre generaţia beat, prilejuită de două recuperări esenţiale: “Vagabonzii Dharma” de Jack Kerouac şi “Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor” de Jack Kerouac şi William Burroughs, volume ce urmează să fie discutate de Andrei Gheorghe, Răzvan Exarhu, Dan Sociu, Ciprian Şiulea şi Oana Boca.
Poate cel mai important eveniment al zile îl constituie prezenţa lui Adam Michnik la standul Editurii Polirom pentru a-şi lansa volumul “Mărturisirile unui disident convertit”, la ora 13.00, flancat de Jaroslaw Godun, Vladimir Tismăneanu şi Silviu Lupescu. Cu doar o jumătate de oră înainte, Editura Humanitas a programat o lansare de acelaşi calibru, anume interviul făcut de Lucia Hossu-Longin cu generalul Pacepa, “Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”, carte pe care o vor prezenta Gabriel Liiceanu şi Emil Hurezeanu, în prezenţa autoarei. Tot la Humanitas se lansează sâmbătă, începând de la 13.30, cele mai noi titluri româneşti: “Întoarcere în secolul 21” de Ioana Pârvulescu, prezentată de Alex. Leo Şerban şi Gabriel Liiceanu, şi “Jurnalul” Oanei Pellea, eveniment programat de la 14.00, la care invitaţi sunt Ioana Pârvulescu, cea care a încurajat apariţia acestui volum, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu şi autoarea. La aceeaşi oră, Nemira lansează un titlu dintr-o categorie diferită, pe gustul amatorilor de thrillere cu iz de fantasy: “Pistolarul”, un nou roman de Stephen King. La ora 15.00, Radu Paraschivescu lansează “Balul fantomelor”, alături de Oana Pellea, Ioana Pârvulescu şi Lidia Bodea.
Cea de-a patra zi a târgului este, de altfel, şi cea mai aglomerată în lansări, multe tentante, destul suprapuse din păcate, dar, în orice caz, ofertante pentru toate dispoziţiile de lectură. Amatorii de ficţiune la zi, în varianta proză scurtă, au o opţiune sigură: “Lampa cu căciulă”, cel mai nou volum al lui Florin Lăzărescu, lansat la ora 15.00 de Marius Chivu şi Lucian Dan Teodorovici. De la aceeaşi editură nu trebuie ratată lansarea lui Eugen Istodor: “Dicţionarul ideilor fixe. După 20 de ani”, o carte proaspătă, tonic amară despre iluziile şi deziluziile idealistului care era Istodor, ca mulţi comilitoni postrevoluţionari, puşi să facă presă. Vor fi acolo, la 17.30, Vintilă Mihăilescu, Emil Hurezeanu, Florin Iaru, Doru Buşcu şi Istodor, un altfel de muşchetari după aceiaşi 20 de ani.
Sărind la oferta prezentărilor de literatură străină de sâmbătă, trei sunt evenimentele care-şi dispută auditoriul. Unul este lansarea romanului “Ziua independenţei” de Richard Ford, un gigant al literaturii americane premiat cu Pulitzer, la Editura Humanitas Fiction, de la 14.30. Urmează, de la 16.30, “Trei maeştri ai undergroundului. Trei traduceri în premieră”, eveniment organizat de Polirom pentru a lansa “Rant” de Chuck Palahniuk, “Măreţele maimuţe” de Will Self şi “Nopţi de cocaină” de J.G. Ballard. Îi vor diseca Marius Chivu, Costi Rogozanu, Iulia Popovici şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Nu în ultimul rând, tot la categoria ficţiune grea e romanul lui R. Hage, “ Jocul lui De Niro”, lansat la Editura Leda, de la ora 17.00. Pentru cititorii cu gusturi mai teoretice, Editura ART e o variantă câştigătoare: de la ora 16.00 e programată lansarea unui volum substanţial, “Conceptele şi istoriile lor” de Reinhart Koselleck, lansat de Anca Oroveanu, Gabriel H. Decuble, Cătălin Avramescu şi Mircea Martin.
Ultima zi a târgului, precum şi prima sunt de regulă mai liniştite şi editurile nu se înghesuie să-şi programeze lansări. Cele anunţate merită tot timpul şi efortul. Nimic la Polirom, dar un matineu politic la Humanitas: “Reconstrucţia dreptei” de Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică, de la 11.30, cu Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu şi Cristian Preda ca exegeţi şi gazde. Tot duminică e programată lansarea unei cărţi pe care iubitorii lui Gabriel Garcia Marquez o aşteaptă cu sufletul la gură. Este vorba de singura biografie autorizată de patriarhul realismului magic, “Gabriel Garcia Marquez. O viaţă” de Gerald Martin, publicată de Editura Litera Internaţional şi lansată de Dan C. Mihăilescu şi Sorin Mărculescu, de la ora 12.00. La 12.30 e programat un maraton de titluri noi din colecţia Raftul Denisei de la Humanitas Fiction, între care un nou roman de Douglas Coupland, “Miss Wyoming”, o porţie nouă pentru amatorii de cinisme care au trecut deja prin “Generaţia X” .
“Atlasul de mitocănie urbană”, experimentul pornit de Radio Guerilla, se lansează la ora 14.00, comentat de Liviu Mihaiu, Mihai Dobrovolschi, Radu Paraschivescu şi Laura Albulescu şi la aceeaşi oră apar “Scrisorile către Wolfgang Kraus” de Emil Cioran, iar Gabriel Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu vor face lumină în culisele cărţii. Şi tot duminică, cei interesaţi de cele mai noi best-selleruri sunt aşteptaţi la standul Editurii Paralela 45 la o întâlnire cu Constantin Bălăceanu-Stolnici şi George Arion, care vor prezenta colecţia de gen a editurii.
La fel ca în fiecare an, editurile au pregătit oferte, pachete promoţionale şi reduceri la anumite titluri, cu care speră să atragă oameni chiar în condiţiile în care mare parte din studenţi, o proporţie bună din cei care calcă Bookfestul an de an, au plecat din Bucureşti imediat după sesiune, căci ediţia de anul acesta a târgului de carte a fost sensibil întârziată faţă de anii trecuţi.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
2 comentarii
|
||
|
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
CARTE
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".













