Home » Divertisment » ShowBiz » Jan Garbarek la Bucharest Masters of Jazz 2009: „Jazzul s-a încheiat în anii ’60“

INTERVIU cotidianul.ro
Jan Garbarek la Bucharest Masters of Jazz 2009: „Jazzul s-a încheiat în anii ’60“

17 Noi 2009 Victor Popescu | 0 comentarii | 1511 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Celebrul saxofonist norvegian ne-a explicat de ce a înregistrat primul album live la zeci de ani de la debut, de ce pianul este mai expresiv decât chitara şi cum a învăţat să improvizeze cinci minute folosind doar două note.
 
Jan Garbarek
Garbarek a scos primul disc live după peste 40 de ani de carieră.
Aţi adunat în trupă muzicieni de pe trei continente. De ce?
La concertul de la Bucureşti vor fi melodii foarte variate stilistic. Vreau să simt ritmul, am nevoie şi de melodie, dar şi de armonii - ce să-i faci, asta-i muzica! Partea de armonii este acoperită de pian, iar basul şi tobele ţin ritmul, susţin structura melodiei. Şi iată că am ajuns la clasica formulă! Toate ingredientele sunt puse împreună într-un fel foarte simpatic. Ştiţi, de-a lungul multor ani am preferat să am în formaţie o chitară, mai degrabă decât un pian sau un keybord. Mi se părea că aşa chitara îmi lasă mai mult spaţiu de mişcare. Şi, într-un fel, aşa era, căci chitara este un instument mult mai flexibil, îţi permite o varietate mai mare de sunete faţă de pian, care, cumva, e un instrument mai „mecanic“. Apoi, însă, mi-am dat seama că, atunci când compun, adesea mă aşez la pian şi mă raportez la armoniile create la pian. Unele dintre acestea nici nu pot fi interpretate la chitară.

De ce alternaţi soliştii de la percuţie?
Cât îi priveşte pe membrii trupei mele, noi am fost foarte norocoşi, aş zice, pentru că la un moment dat mi s-a întâmplat să rămân fără percuţionist. Aşa că l-am rugat pe Manu Katche să ne însoţească, dar n-a putut să fie cu noi la toate spectacolele. Aşa că am apelat şi la Trilok Gurtu. Mai colaborasem cu el, aşa că a fost de acord să acopere unele concerte. După ce i-am adus pe cei doi percuţionişti, i-am împărţit aşa încât ambii au participat în anii următori la câte o jumătate de turneu. Îmi amintesc că la Gărâna am fost cu Manu. Acum a venit timpul să cânt la Bucureşti cu Trilok. Sunt nişte percuţionişti foarte diferiţi, au instrumente diferite, abordări diferite, personalităţi diferite şi vin din culturi care n-au legătură una cu alta (Manu este un francez născut pe Coasta de Fildeş, Trilok provenind din Mumbai - n.red.). Oricum, îmi place la nebunie de ambii. Mă simt excelent când am în spate nişte motoraşe care să mă propulseze.

Cât la sută este jazz în ceea ce faceţi pe scenă?
Trebuie să fac o precizare. Pentru mine, jazzul începe cu Louis Armstrong şi mi se pare că se încheie undeva în anii 1960-1965. Asta înţeleg eu prin jazz. Şi orice altceva a venit apoi este diferit. Este ceva aflat în afara cercului care închide ceea ce eu numesc jazz, adică acea muzică interpretată de Armstrong, Ellington, Peterson, Gene Ammons, Dexter Gordon. Aici i-aş mai include chiar şi pe Miles şi pe Coltrane în perioada lor de tinereţe. Ulterior au ieşit din sfera a ceea ce consider a fi jazz. Deci totul e o chestiune de definiţie, de categorisire. Care este limita între jazz şi altceva? Dacă spui că orice fel de muzică instrumentală susţinută de un ritm este „jazz“, atunci cuvântul acesta nu mai are nici o noimă, sensul său este complet diluat. Prin urmare, ce fac eu nu consider a fi 100% jazz, dar pe de altă parte există elemente de jazz, pentru că am ascultat foarte mult jazz şi eu însumi sunt un interpret de jazz. Totuşi, muzica mea este, în parte, altceva şi mă bucur că e aşa. Şi nici nu văd de ce ar trebui să caut un nume pentru a defini ce fac.

Care sunt limitele saxofonului când improvizaţi?
În ceea ce mă priveşte, am observat că atunci când linia melodică este mai constrângătoare, când aranjamentele sunt mai precise, atunci mă simt mult mai liber. Prima dată când mi-am pus problema asta a fost atunci când am cântat cu pianistul George Russell. Mi-a dat două note, un do şi un do diez, dacă îmi amintesc bine. Şi mi-a spus: „Ai cinci minute în care n-ai voie să cânţi decât cele două note“. Iar asta a fost eliberarea mea. A trebuit să fac faţă, să scot ceva interesant în acele condiţii. Atunci am realizat că limitările pot de fapt să-ţi potenţeze creativitatea. Mi-am dat seama de lucrurile astea chiar şi când cântam free jazz, în anii ’60. Dacă se cheamă „free“, de ce trebuie să sune tot timpul la fel? Mi-am dat seama că libertatea totală înseamă restricţii. Pare o chestie contradictorie, dar mi se pare interesantă.

Abia în acest an aţi scos primul album live din carieră. De ce aşa de târziu?
Da, am lansat un disc live pe care l-am intitulat „Dresden“. Sunt mai multe motive pentru care am scos un astfel de album. Mai întâi de toate, în prezent este mult mai uşor să manipulezi diversele echipamente tehnice. Sunt mult mai mici, mult mai uşor de transportat. Mă refer la aparatele de înregistrat, la computerele digitale, la toate astea... Pe vremuri aveai nevoie de un autobuz imens şi de un ditamai pupitrul de înregistrări. Era o chestie destul de greu de realizat şi adesea muzicienii se crispau, pentru că ştiau că este unica lor ocazie să înregistreze performanţa live. Orice înregistrare pe viu aducea o bună doză de stres. Ceea ce putea să aibă un efect mai mult sau mai puţin bun. În schimb, astăzi poţi transporta tot echipamentul într-o maşină mică. Am avut un inginer de sunet care ne-a însoţit în turneu. A fost foarte uşor să monteze şi să demonteze echipamentele. Am înregistrat cinci seri de concert ca să avem de unde alege. Am ascultat toate cele cinci concerte şi, în cele din urmă, ne-am oprit la cel pe care îl ştiţi deja. Nu ştiu cum vi se pare - bun sau rău -, dar asta a ieşit. E un concert. E drept că, în cazul nostru, am repetat acelaşi concert de mai multe ori, cu acelaşi repertoriu, şi abia apoi am adus echipamentul de înregistrare. Aşa că ne-am simţit foarte siguri pe noi în privinţa formei concertului şi a direcţiilor pe care le lua. Mai departe, tot ce ne-a interesat a fost să alegem concertul cu cel mai bun sunet şi aşa ne-am oprit la cel din Dresda. Din toate aceste motive, acel concert înseamnă cel mai bun punct de start pentru mine.

Care sunt muzicienii care v-au influenţat cel mai mult?
Louis Armstrong, Oscar Peterson, Miles Davis, Gene Ammons, Dexter Gordon..., lista este de fapt imensă.

Jazz gregorian
Jan Garbarek va urca pe scena Sălii Palatului pe 25 noiembrie într-un concert inclus în platforma de evenimente Bucharest Masters of Jazz. La spectacolul din Capitală va fi acompaniat de pianistul german Rainer Brüninghaus, de basistul de origine braziliană Yuri Daniel şi de percuţionistul indian Trilok Gurtu. Interpret şi compozitor al unui jazz cu influenţe diverse, de la world muzic la acordurile clasice, saxofonistul norvegian şi-a început cariera în anii ’60 şi a colaborat pe rând cu George Russell, Terje Rypdal, Keith Jarrett, Bill Connors, Fateh Ali Khan şi cu mulţi alţii. Unul dintre cele mai cunoscute albume este „Officium“ din 1994, o colaborare cu corul englezesc Hilliard Ensemble, cu acorduri renascentiste şi gregoriene.

 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SHOWBIZ
 
CELE MAI