Home » Arte & Popcult » Carte » Irvine Welsh: Drogurile îţi dau posibilitatea să fii o versiune mai transgresivă a ta

Irvine Welsh: Drogurile îţi dau posibilitatea să fii o versiune mai transgresivă a ta

06 Iul 2009 Andra Matzal | 0 comentarii | 2166 vizualizari
Rating:
17 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Într-un interviu în exclusivitate pentru cotidianul.ro, autorul celebrului “Trainspotting” povesteşte despre cum te urmăreşte un roman-cult, despre faţa şi reversul drogurilor şi despre dependenţa de scris.
 
Irvine Welsh
Unul dintre copiii teribili ai literaturii ultimelor decenii, Irvine Welsh, scoţian ca la carte, a trecut, în cărţile lui şoc, prin mai toate subteranele sociale, unde drogurile, pornografia şi violenţa sunt practici curente, nu referinţe. Mare parte din poveştile lui, aparent neverosimile, sunt filtrate la persoana întâi, atâta vreme cât Welsh a experimentat mai tot: a făcut, precum celebrii săi junkişti din “Trainspotting”, aranjamente imobiliare pe spatele asistenţei sociale, a fost electrician reconvertit, după un şoc electric, în chitarist al unei trupe de punk, pentru ca mai târziu să facă un MBA despre egalitatea de şanse pentru femei. A trecut prin sevrajele tipice personajelor sale, după droguri şi fotbal au urmat exerciţiile de spiritualitate orientală şi chiar căsătoria, pe lângă scris ocupându-se constant şi de film. “Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult”, volumul de povestiri proaspăt tradus la Polirom, este una dintre cele mai extreme mostre de scriitură manifest à la Welsh, toţi protagoniştii având parte de experienţe pe cât de sadice, pe atât de absurde. După cum a mărturisit în interviul pentru Cotidianul, povestirile adunate în această carte traduc perioada în care scoţianul stabilit acum în Irlanda a călătorit pe te miri unde.

E greu să fii autorul unui roman-cult, care să rămână lipit de tine, indiferent ce-ai mai scrie?
Da. Pentru că el va rămâne tot timpul acolo, indiferent ce altceva aş face. Este însă un lucru foarte important, asta se străduieşte să facă orice scriitor, să creeze ceva mai mare şi mai puternic decât el.

Cum te simţi când îţi vezi cărţile la Biblioteca Naţională, alături de cele ale lui Walter Scott, ţinând cont de poveştile romanelor tale?
Tot mai tresar când îmi văd numele în librării. În epoca noastră consumeristă cărţile au un statut aproape unic, rămânând foarte mult timp pe rafturi. Sunt pur şi simplu fericit că textele mele au rămas populare şi că încă se mai tipăresc.

Ţi-ai schimbat viaţa de foarte multe ori. De ce nu încerci să scrii despre oamenii care te înconjoară acum?
Pentru că sunt, în cea mai mare parte, oameni cu care am ars-o întotdeauna. Unii sunt mai bătrâni şi mai înţelepţi, alţii poate că nu chiar atât de înţelepţi. Dar pe măsură ce mă schimb, cu siguranţă că şi scrisul meu se schimbă.

Într-un interviu spuneai că ai fost întotdeauna “genul sportiv. Întotdeauna am alergat la maratoane şi am jucat fotbal, am mers pe principiul totul sau nimic”. Asta se aplică şi la scris?

Da. Nu mă mai pot vedea în stare să mă opresc din scris. Atâta vreme cât voi mai avea un dram de conştiinţă, voi construi poveşti.

Spuneai la un moment dat că scrii texte disparate, pe care le montezi în romane. De ce preferi stilul ăsta “Lego” faţă de unul tradiţional?
Încerc să-mi variez abordarea, în funcţie de ce-mi vine în minte prima dată: personajele, intriga sau tema. Cred că Ray Bradbury spunea odată că scrisul este ca săritura de pe o stâncă, în timpul căreia îţi cresc aripi pe măsură ce cobori. Mi se pare foarte reprezentativ.

Will Self spunea într-un interviu pentru Cotidianul că oamenii care nu consumă droguri au o curiozitate pornografică faţă de cei care consumă. Ce le-ai spune despre ce obţii şi ce pierzi prin droguri?
Cred că este o chestie corectă, mulţi dintre cei care lucrează în clinicile de dezintoxicare au pentru ele o fascinaţie incredibilă. Cred că drogurile îţi dau posibilitatea să devii diferit, să fii o versiune mai transgresivă a ta. Gândurile şi comportamentul tău devin mai extreme. Din păcate, asta nu este întotdeauna un lucru bun, iar ceilalţi încep să se sature de tine. Iar asta la un moment dat începe să te cam dărâme fizic şi mental.

De ce crezi că fanilor tăi le place atât de mult să citească despre oameni care îşi rup capetele şi îşi distrug vieţile?
Sunt două tipuri extreme, iar asta se leagă din nou de ce spunea Will Self, sunt cei care nu vor lua niciodată droguri şi care vor simţi buzz-ul în siguranţă, citind şi proiectându-se în poveste, şi mai sunt cei care iau tone şi care-şi văd vieţile ducându-se pe copcă. Şi mai sunt toţi aceia de mijloc, care mai iau din când în când sau care au luat şi s-au lăsat ori cei care au de gând să ia. Mulţi vor să citească despre oameni care îşi fut viaţa.

Scoţienii din romanele tale adună multe stereotipuri etnice, ai crede că n-ai o părere tocmai bună despre ei. Totodată, romanele tale sunt un fel de epopee cu antieroi despre Scoţia, başca scrisă într-un dialect foarte fidel. Ce părere ai despre scoţieni?
Scoţienii nu sunt diferiţi de alte popoare. Climatul cultural şi politic ne-a determinat să fim poate puţin mai extremi în ceea ce priveşte modul de exprimare. Am o părere foarte bună despre Scoţia şi despre oamenii ei, dar nu sunt orb în faţa aspectelor autodistructive ale culturii noastre.

De ce este atât de important fotbalul pentru tine şi pentru britanici în general?
Este ultimul loc dintr-o lume unde individualismul şi controlul social sunt în creştere şi, cu toate astea, grupuri din clasa muncitoare se pot aduna en masse. Înveţi o mulţime de la mulţimile alea sau, mă rog, aveai până acum câţiva ani; de la modă la muzică, violenţă, umor. Pe măsură ce devine din ce în ce mai burghez şi mai orientat spre televiziune, interesul meu scade exponenţial.

În ultimele decenii am avut droguri, cluburi, pornografie, street artişti subersivi care acum expun în marile muzee. Până şi The Pirate Bay a fost vândut de curând unei corporaţii. Ce mai e în underground?
Nu cred că mai există un underground sau dacă mai poate exista în lumea noastră globalizată, în cultura noastră orientată spre media, unde totul este reprezentat la pixel. Următorul lucru important va fi o revoluţie a întregii lumi.

În momentul ăsta, poţi să devii foarte uşor scriitor, e nevoie doar să-ţi faci un blog sau să faci povestiri pe Twitter. Crezi că ajută democratizarea asta la următoarea revoluţie culturală?
Cred că este un moment foarte bun pentru ca oamenii să se exprime. Da, multe dintre ele sunt banale sau triviale, dar asta este cultura îngrozitoare, escapistă în care trăim şi care ne amorţeşte minţile. Dar sunt şi o grămadă de chestii bune şi, la urma urmei, orice care îi face pe oameni creativi este bun. Cât despre critici, nu ştiu câtă putere mai au. Cred că trebuie să fii foarte bun şi dedicat artei, cum sunt de pildă James Wood şi alţi câţiva, ca să ajungi altceva decât un laş sau un scriitor ratat.

Dacă ai scrie un sequel pentru “Porno”, ce ar face astăzi personajele din “Trainspotting”?
Begbie ar fi artist la New York, Renton ar fi un boschetar într-un hostel, Sick Boy ar fi la închisoare pentru că a făcut sex cu o minoră, iar Spud ar suferi arsuri şi ar aştepta la chirurgie plastică.

Care este climatul în care stai acum în Irlanda?
Irlanda suferă de recesiune ca oricare altă ţară şi se simte că vremea Tigrului celtic a trecut pentru totdeauna. Într-un anumit sens, există o senzaţie de uşurare, care cred că le dă multora şansa să se întoarcă la ceea ce înseamnă să fii irlandez, la chef şi la un punct unde nu iei viaţa prea în serios. Cred că am pierdut puţin cursa pentru bani, ceea ce este perfect explicabil când ieşi dintr-o recesiune de 800 de ani.

Ce uneşte personajele din “Dacă ţi-a plăcut şcoala, munca o să-ţi placă şi mai mult”, pe care le pui în situaţii care de care mai absurde?
Am dus la un moment dat o viaţă itinerantă, când am călătorit foarte mult, iar cartea asta reflectă. Întotdeauna gândesc în termenii absurdului, uneori chiar cu cât este mai improbabil scenariul, cu atât mă atrage mai tare.

Ştiu că nuvela “The Undefeated” trebuia să fie anul ăsta adaptată într-un film. Ce se mai aude cu acest proiect?
Se pare că se pregăteşte de începutul filmărilor, partea cea mai grea pentru un film independent. Am mai multe proiecte în derulare în această zonă, iar finanţările sunt, evident, cea mai mare problemă. Cred că va fi un film foarte bun, dat fiind că regizorul, Rob Heydon, este un tip talentat.

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI