Home » Politic » Ion Diaconescu şi Rodica Coposu îndeamnă la reconcilierea istorică

Ion Diaconescu şi Rodica Coposu îndeamnă la reconcilierea istorică

01 Dec 2009 Bogdan Gamalet | 8 comentarii | 4023 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
La 20 de ani de la Revoluţia din 1989 şi la aproape 20 de ani de la rivalitatea politică vecină cu războiul civil dintre PNŢCD şi, pe atunci, FSN, incredibilul s-a produs în acelaşi oraş care dădea naştere celebrei (şi neaplicatei) Proclamaţii de la Timişoara, cu faimosul său Punct 8.
 
Ion Diaconescu
PNŢCD (aripa Sârbu) a încheiat un acord de „reconciliere naţională“ cu PSD, fostul duşman (politic) de clasă, de doctrină, de ideologie al ţărăniştilor.

Pentru a vedea trăinicia şi sinceritatea acestui acord realmente istoric am cerut părerea unor eminenţi exponenţi ai ţărănismului, ai doctrinei creştin-democrate din România.

Primul care ne-a răspuns cu amabilitate a fost chiar preşedintele de onoare al ţărăniştilor, Ion Diaconescu, fostul preşedinte al PNŢCD din perioada de glorie, a sfârşitului de secol XX.

„În principiu, am fost de acord, am discutat înainte, acum o săptămână-două, când m-am întâlnit cu domnul Radu Sârbu. Am discutat problema şi sunt de acord. În general, doctrina noastră, a PNŢCD, merge cu împăcare generală între toate formaţiunile, politica să nu însemne o luptă permanentă, ci o colaborare permanentă, dacă e posibil. Şi sigur că, dacă social democraţii o înţeleg ca spiritul creştin, pe noi nu ne deranjează cu nimic, chiar ne încântă. Aşa şi trebuie să fie!“

Am luat legătura apoi cu Rodica Coposu, sora celui care a fost considerat exponentul luptei anticomunism, Seniorul, Corneliu Coposu, cel care, ca o stranie coincidenţă, a inclus în testamentul său politic Pactul de neagresiune electorală al Opoziţiei, redactat de Iuliu Maniu în noiembrie (!) 1937.

În opinia surorii Seniorului, „textul acestei declaraţii poate să fie de bun augur. Faptul că îşi recunosc greşelile este un mare merit. Dacă ei ar putea să facă ceva în momentul în care vor ajunge la putere, dacă vor ajunge, ar fi benefic pentru naţiune, dar eu, deocamdată, sunt destul de sceptică în ce priveşte posibilitatea de a se ajunge fără o aducere, într-adevăr, la lumină a întregului adevăr din perioada comunistă şi din perioada anilor ’90.“

Rodica Coposu, ceva mai optimistă, spune: „Este meritoriu pentru ei că vor să încerce, dar nu ştim dacă vor reuşi să facă aşa ceva, adică să aducă la lumină toată situaţia, pentru că vreau să vă spun ceva: să ştiţi că cei care au suferit în închisori - şi eu mă refer la fratele meu, Corneliu Coposu, care a stat 17 ani în închisoare - nu au avut dorinţă de răzbunare. Nici unul dintre cei pe care i-am cunoscut, care au fost colegi de suferinţă cu Cornel prin toate închisorile comuniste, nu au ieşit de acolo cu dorinţa de a se răzbuna. Au ieşit de acolo cu dorinţa de a face ceva pentru ţară. Din păcate, din cauza celor 50 de ani de comunism, în care majoritatea creierelor au fost spălate, ei nu au fost înţeleşi, aşa că acum, poate, generaţiile care vor veni cu o deschidere mai mare a gândirii vor reuşi să facă, într-adevăr, această reconciliere naţională, care este foarte necesară“.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
gica 01-Dec-2009 21:20
Matrozul securist e disperat. Stie ca duminica scapam de el si de slugoii lui.
Aceste manifestatii "spontane" cu cateva sute de PDL-isti fara scurtele portocalii pe ei sunt o culme a grotescului. Cica sunt "anticomunisti" si-l sustin pe cel mai notoriu securist si nomenclaturist comunist, matrozul de la Cotroceni. In disperarea lui ca pierde puterea, marinarul a orchestrat aceasta jalnica operatiune de manipulare, incercand sa confiste simbolurile revolutiei din '89, in timpul careia el era nomenclaturist comunist si securist sub acoperire la Anvers si pe care a vazut-o speriat la televizor.
Matrozul securist disperat dupa putere a inventat noii "dusmani ai poporului" mogulii, echivalentul "burjuilor" invocati de stalinisti. Ordinarul asta l-a depasit si pe Gheorghiu Dej, Ceausescu e deja mic copil pe langa paranoicul insetat de putere (mai rau chiar decat de alcool).
Securisto-comunistul asta mai are si tupeul incredibil sa se pretinda de dreapta. Daca securisto-stalinistul asta e de dreapta, eu sunt Papa de la Roma.
Matrozul securist este complet dezechilibrat psihic.
Filmul din campania 2004 dovedeste asta din plin, marinarul e in stare de orice pentru putere, chiar sa loveasca un copil nevinovat, cand isi pierde controlul. Acum are tupeul sa sustina ca e un trucaj, cand copilul (mai mare acum) a povestit toata scena cu lux de amanunte, ca si faptul ca familia sa a primit oferte de bani ca sa taca din gura si amenintari cand au refuzat banii. S-a vazut intotdeauna faptul ca marinarul are reactii emotionale necontrolate, il apuca ba hahaitul, ba plansul, din senin. Ordinarul asta ar fi trebuit supus unui control psihiatric inainte de a-i fi admisa candidatura la cea mai inalta functie in stat. Probabil ca un diagnostic ar fi cel de paranoia cu accese schizofrenice. In absenta oricarui control psihiatric al candidatilor, singura sansa sa scapam de acest paranoic securist este votul din 6 decembrie.
Mai mult ca sigur, romanii nu vor rata sansa de a scapa de acest scelerat bolnav de putere.
2
Camelian Propinatiu 01-Dec-2009 23:00
Pactul de neagresiune al lui Maniu
Pactul de neagresiune al lui Maniu a legitimat Miscarea Legionara si a condus la Dictatura Regala, adica la sinuciderea partidelor politice cu doi ani inainte ca Stalin sa implementeze la 26 iunie 1940 bolsevizarea ireversibila a Romaniei.
3
kiustenge 02-Dec-2009 08:59
Deci, cirtitele comunisto-securiste
ingropate in '89 in partidele de dreapta, si-au facut treaba. E timpul sa revenim la"partidul unic" sau la un partid alfa, cu celelalte partide subordonate oficial. Un fel de Frontul Unitatii Socialiste... Da'ce mincati voi, de va credeti asa destepti? Sau asta-i ordinul de la ...si nu se discuta? Moscova imperialista redivivus, Obama cocheteaza cu comunsimu...asta-i momentul! Nu? Sa vedem ce zice si boborul, tovarasi!
4
Clarinita 02-Dec-2009 11:28
Jos comunismul din tara!
Cata nesimtire sa faceti acest acord in data de 1 decembrie, in orasul simbol anticomunist, si mizand pe acordul raposatului coposu??? plus de asta acest acord nu a fost semnat si d dl sarbu, dansul nici macar nu are stampila de pntcd, ceea ce demostreaza ca existe niste probleme interne in cadrul acestui partid. si-au batut joc de amintirile romanilor!!!
5
spix 02-Dec-2009 11:28
prin reconciliere..
se include si absolvirea psd de atrocitatile de la revolutie? isi recunosc ei vinovatia pentru ce s-a intamplat atunci? chiar daca prin absurd ar face asta..vietile celor decedati la revolutie nu pot fi aduse inapoi! deci nu aveti ce reconcilia!
6
miha3lla_ 02-Dec-2009 11:32
Reconciliere artificiala!
Acordurile le-au incheiat ei intre ei in functie de interesele politice ale ambelor parti!Nu exista reconciliere nationala.Un parteneriat niciodata nu va putea fi incheiat intre comunisti si timisoreni,poate asta ar trebui sa retina atat comunistii cat si taranistii!
7
CristinaPNL 02-Dec-2009 11:34
Fara rusine
Nerusinatii din PSD au avut tupeul sa profaneze locul unde lumea s-a ridicat prima oara impotriva lor !! Nesimtitii.
8
miha3lla_ 02-Dec-2009 12:56
non sens
O astfel de reconciliere nu va exista niciodata,niciodata!E culmea absurditatii!
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITIC