Inutil şi scump: un tanc portocaliu pentru Romsilva

Utilajul, să-i spunem aşa, stă pe chituci la Direcţia Silvică (DS) Dâmboviţa, păzit de un om şi de câini, fiindcă cele 40 de tone de metal excită spiritul reciclării la ţiganii din periferia Târgoviştei. Când îl vezi părăsit în curte şi cu părţi acoperite de muşchi şi de licheni, nici n-ai spune că a costat 8,7 miliarde de lei vechi. Aşa stă din 2004, când a fost cumpărat, fiind pornit doar de câteva ori. „Am chemat un tanchist de la o unitate militară şi l-a pornit. Şi acum, dacă ar trebui pornit, tot la un tanchist ar trebui să apelez”, spune inginerul Cătălin Călinescu, directorul DS Dâmboviţa. Deci e tanc.

 

Dacă l-ar pune la vreo treabă, tancul i-ar aduce pe pădurari la sapă de lemn fiindcă înghite 80 de litri de motorină la oră, chiar şi 100, dacă se încordează să hâiască mai mult, plus 10 litri de ulei pe zi, cât porţia pe 3 luni a unui buldozer cam de aceeaşi putere. E mai avantajos să stea nemişcat. Ca să lucreze, pe lângă buldozerist, ar mai trebui angajat un om care să stea călare pe turelă ori să meargă pe lângă pentru a-l dirija pe tanchist, fiindcă omul de la manşe nu vede decât drept în faţă, prin două gemuleţe ceva mai mari decât nişte săpuniere. Mai adaugăm şi o cisternă care să-i toarne motorină de două ori pe zi.

 

Deputatul PSD Ion Dumitru, manager director general al Romsilva în 2004, când tancul a intrat în inventarul instituţiei, zice că nu e tanc. E buldomanipulator. Şi degeaba l-au luat la rost procurorii de la DNA, învinuindu-l că a dat 300.000 de dolari pe o drăcovenie care nu foloseşte la nimic, fiindcă - spune Ion Dumitru, bătând cu palma în masă de sar bibelourile pe jos, ca să se facă înţeles mai bine - buldomanipulatorul e bun, dar nu a fost folosit la muncile pe care poate el să le facă, adică drumuri forestiere. A existat o conspiraţie prin care s-a urmărit neutilizarea utilajului.

 

Tancul a intrat în România în iulie 2003, venind din Ucraina, de la Ukrspetsexport, o întreprindere de stat care produce, importă şi exportă armament, nu buldozere de uz forestier. Nu este un utilaj construit de la zero şi care întâmplător seamănă cu un tanc, ci este chiar un tanc T55, mândria Armatei Roşii, modificat în aşa fel încât să le folosească geniştilor la înlăturarea obstacolelor de pe şosele. Un oarecare Vasile Colun, basarabean, a importat tancul în România, prin firma Severom Trans SRL. Tancul a sosit cu trenul în gara Rovinari, având ca destinatar firma Energoreparaţia Rovinari. Firma îi aparţinea omului de afaceri Mugurel Surupăceanu, care avea să devină un an mai târziu prefect al judeţului Gorj. Surupăceanu susţine că tancul i-a fost adus împotriva voinţei sale, nenorocitul ăla de basarabean a trecut pe scrisoarea de trăsură numele firmei lui, el nici nu-l cunoştea pe basarabean, pur şi simplu s-a trezit cu tancul la poartă. Mugurel Surupăceanu neavând nici un amestec, e doar martor în dosarul penal deschis de DNA. Oricui i se poate întâmpla să-i aducă cineva un tanc într-o bună zi.

 

Când a fost chemat de şeful gării: „Vino şi-ţi ia tancul”, Mugurel Surupăceanu s-a dus la gară şi l-a luat, nu se făcea să refuze. Tancul a ajuns, tot împotriva voinţei sale, în curtea uneia dintre firmele sale, Maestro SRL, aflată în apropierea gării. Aici a stat pe o platformă mai mult de un an, fără ca Surupăceanu să-l vadă. Deşi nu ştia că are un tanc în curte, Surupăceanu făcea cărare prin Rovinari şi prin Turceni, pe la complexurile energetice, ca să vândă un tanc cu aptitudini de buldozer. N-a reuşit.

 

Dar iată că, în martie 2004, afaceristul se hotărăşte brusc să renunţe la afaceri, îi cedează mamei sale toate firmele. Coincidenţa face ca, tot atunci, primul-ministru Adrian Năstase să îl numească pe Surupăceanu prefect de Gorj. De aici înainte, alte coincidenţe fac ca tancul să defileze maiestuos pe la alte firme până va opri, definitiv şi pe bani grei, la Romsilva. Între timp, angajaţii lui Surupăceanu s-au apucat de capul lor să vopsească tancul din galben în portocaliu, ceea ce i-a crescut valoarea de la 6.250 de dolari, cu cât figura în actele vamale de import, la aproape 300.000 de dolari, cu cât l-a cumpărat, în cele din urmă, Romsilva.

 

O coincidenţă este aceea că Ion Dumitru, directorul Romsilva, tocmai căuta un utilaj pentru amenajări forestiere, pe care îl cerea Direcţia Silvică Călăraşi. Dumitru dă ordin să fie testat tocmai tancul ce zăcea de un an la Gorj. Se adună o comisie în frunte cu Costel Bobic, directorul de atunci al Direcţiei Silvice Gorj, şi tancul este scos la probe lângă o pădure. Comisia se pronunţă în cor: tancul nu e bun pentru lucrările silvice.

 

Totuşi, după această testare cu aviz negativ, tancul trece uşurel de la Maestro SRL la altă firmă a mamei lui Surupăceanu, Eufrat SRL, firma aceasta vine la Romsilva cu o ofertă de buldomanipulator, iar în aceeaşi zi directorul Ion Dumitru cere să se demareze, urgent, discuţii. Atât de urgent încât, în aceeaşi zi, directorul de investiţii al Romsilva, Dumitru Bunea, întocmeşte nota de achiziţie, iar peste alte două zile se întruneşte Consiliul de Administraţie care aprobă cumpărarea. Nu e nimic bătător la ochi în rapiditatea cu care s-a lucrat la Romsilva. „Doar nu era să o las la dospit”, spune fostul manager general Ion Dumitru despre cumpărarea utilajului terasier, cum apare tancul în scriptele Romsilva.

 

Tancul, greu de oprit, a trecut pe la firmele Severom, Maestro, Eufrat şi a ajuns la Eurosport Trading, o firmă obscură condusă de un anume Bogdan Florin Stanciu, care îl vinde către Romsilva cu aproape 300.000 de dolari, iar Regia îl direcţionează către DS Călăraşi. Banii sar de la Romsilva Bucureşti la Direcţia Silvică Călăraşi, apoi la Eurosport Trading şi în final poposesc la Eufrat SRL, la mama lui Mugurel Surupăceanu. Înainte de asta însă a fost licitaţia.

 

La licitaţie s-au înscris zece firme. Eurosport Trading şi alte nouă. Opt firme s-au retras, pentru că licitaţia nu a părut serioasă, iar caietul de sarcini era o caricatură. Au rămas să liciteze numai Eurosport Trading şi Gen Fero Chim SRL, care oferea un utilaj la un preţ mai mare decât tancul. A câştigat Eurosport Trading şi iată că Romsilva avea acum în dotare un utilaj ciudat, cel mai scump din dotarea Regiei, cu care nu prea avea ce să facă. Procurorii susţin că s-au încălcat toate procedurile legale în privinţa licitaţiei, iar deputatul Ion Dumitru susţine că dimpotrivă. Disputa aceasta se va tranşa în instanţă. Cum a fost cumpărat, tancul a fost trimis cu un trailer la Direcţia Silvică Călăraşi, Ocolul Sivic Lehliu, unde, în afară de faptul că a iscat aceleaşi discuţii - e tanc sau buldozer? -, mare lucru nu prea a făcut. „Ne-am chinuit aproape o săptămână să îl pornim”, povesteşte şeful de ocol de la Lehliu, Marian Barbu. Oamenii s-au adunat în jurul minunăţiei de utilaj şi se mirau ce cadou primiseră de la Bucureşti. După vreo săptămână de încercări, iată că motorul a pornit. „Cred că era un motor care făcuse Al Doilea Război Mondial”, râde Marian Barbu. „Când a pornit, s-a auzit o bubuitură şi s-a împrăştiat un nor de fum cu funingine şi motorină nearsă, i-a sărit unui mecanic pe haine şi a trebuit să le şi arunce, nu mai avea ce face cu ele.”

 

Primul lucru pe care l-a făcut tancul când, în sfârşit, a pornit a fost să se strice. A apărut imediat Bogdan Florin Stanciu, interpusul care a vândut oficial tancul către Romsilva, însoţit de basarabeanul Vasile Colun. Acesta a adus din Ucraina piesele de schimb care crăpaseră la prima hârâială a motorului. Când i s-au reparat piesele interne, au crăpat furtunurile. Le-au înlocuit şi pe acelea. Mecanicul Dorel Scutariu, încercând să-şi dea seama cum funcţionează buldozerul, a apăsat din greşeală pe un buton şi utilajul s-a învăluit brusc într-un nor des de camuflaj, amestec de motorină şi apă sub presiune, rămăşiţă tehnică de pe vremea în care măgăoaia funcţiona chiar ca tanc de război. Tot de atunci mai avea pe el o staţie de emisie-recepţie şi senzori de radiaţii.

 

„Am reuşit să curăţăm cu acest utilaj aproximativ 7 hectare de teren acoperit cu vegetaţie amorfă, adică iarbă, scaieţi, puieţi de arbori”, îşi aminteşte Mihaela Vieru, director tehnic la DS Călăraşi. Însă era prea costisitor, treaba asta se putea face mai rapid, mai curat şi mai ieftin cu nişte buldozere româneşti. „Până la urmă nu am fost de acord să păstrăm utilajul”, mai spune Mihaela Vieru. „Ne-am bucurat când am scăpat de el pentru că ne ardea la buzunar cu motorina şi uleiul. „După ce a fost refuzat de DS Călăraşi, care îl plătise cu bani primiţi cu dedicaţie de la centru, tancul a fost redirecţionat la Direcţia Silvică Dâmboviţa. Se credea că, în sfârşit, tancul va deveni util pe drumuri de munte, unde alte utilaje nu se puteau deplasa. A fost cărat cu un trailer, iar pe ultima parte a drumului, până la Ocolul Silvic Moroieni, s-a deplasat pe şenilele lui. Un om de la Călăraşi a trebuit să meargă 30 de kilometri pe jos, pe lângă tanc, ca să îi semnalizeze mecanicului când să ia curbele, pentru că acesta nu vedea din cauza lamei montate în faţă.

 

La Moroieni-Dâmboviţa tancul a ajuns în ianuarie 2005. Şi de atunci tot stă. A venit însoţit de manualul tehnic, adică manualul tancului T55, acelaşi pe care îl folosesc şi tanchiştii din Ucraina. Şeful de ocol Bogdan Cotovelea a chemat doi tanchişti care l-au pornit aşa, de curiozitate. Chiar nu avea la ce să-l folosească. Acum, tancul stă în curtea centrului de achiziţii de fructe de pădure din Ulmi, lângă Târgovişte. N-a mai fost pornit de când a fost adus de la Moroieni şi nici nu va mai fi pornit „decât dacă, cine ştie, vine vreun război sau la vreo calamitate ceva”, este de părere şeful DS Dâmboviţa.

 

În afară de cele 7 hectare de teren decopertate în Lunca Dunării, tancul pădurarilor n-a mai făcut nimic altceva decât să fie plimbat de colo-colo cu trailerul. E o achiziţie pentru vecie. Nu poate fi casat, fiindcă nu e amortizat. Nu s-a amortizat pentru că nu poate fi folosit la nimic. Dacă ar fi scos din conservare, ar cheltui mai mult decât ar produce. Doar la fier vechi s-ar mai scoate nişte bani pe el.

 

Dumitru susţine că a fost cel mai eficient director din istoria RNP Romsilva, mandatul lui (2003-2004) încheindu-se cu un profit de 14.000 de miliarde de lei vechi, în ciuda unor achiziţii precum tancul. „Vă repet, nu e tanc, e buldomanipulator, utilaj terasiel. Şi nici nu a costat aşa mult, 300.000 de dolari nu erau o sumă pentru Romsilva“. Pentru faptele sale de arme - şi ce arme! -, Ion Dumitru a fost decorat de preşedintele Ion Iliescu, în decembrie 2004, cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.