Home » International » America » Interpolul şi Naţiunile Unite se pregătesc să creeze poliţia mondială

Interpolul şi Naţiunile Unite se pregătesc să creeze poliţia mondială

12 Oct 2009 Constantin Vlad | 1 comentarii | 1121 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Interpolul sunt pe cale să încheie un parteneriat menit a combate infracţionalitatea prin crearea unei forţe „de menţinere a ordinii” la scară globală, dislocabilă în ţările măcinate de războaie şi crimă organizată. Altfel spus, „căştile albastre” se vor transforma în „caschetele albastre”.
 
Secretarul general al Interpolului doreste un parteneriat cu politia ONU
Secretarul general al Interpolului doreste un parteneriat cu politia ONU
Miniştrii de Justiţie şi de Externe din peste 60 de ţări, între care Statele Unite şi China, s-au reunit ieri, în Singapore, pentru o întrevedere găzduită de cele două organizaţii internaţionale. Aceasta este, potrivit „New York Times”, prima etapă în procesul de creare a ceea ce Interpolul numeşte „doctrina asigurării ordinii globale”, care va permite atât Interpolului, cât şi Naţiunilor Unite să îmbunătăţească abilităţile „forţelor poliţieneşti de menţinere a păcii”.
 
Procesul implică, printre altele, împărtăşirea unei reţele de comunicaţii securizate şi crearea unei vaste baze de date care va conţine mostre ADN, amprente digitale, fotografii şi anunţuri de urmărire a infractorilor. „Avem un model vizionar”, a declarat Ronald K. Noble, secretarul general al Interpolului şi primul american aflat la conducerea acestei organizaţii poliţieneşti internaţionale. Interpol are sediul central în oraşul Lyon (Franţa) şi este finanţat de 187 naţiuni membre ale sale.
 
“Poliţiştii vor fi antrenaţi şi echipaţi în mod diferit, ca şi până acum. Dar când ei vor opri pe cineva, vor putea să consulte o bază de date globală, pentru a verifica persoana pe care au oprit-o”, a explicat Noble. Activitatea de „menţinere a păcii” contemporană a „evoluat dramatic” din clipa în care „căştile albastre” ale ONU au primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1988. După 2005, numărul ofiţerilor de poliţie încorporaţi în efectivele de 95.400 de „căşti albastre” aproape că s-a dublat, de la 6.000 la 12.000, în 17 ţări.
 
Poliţia ONU se luptă deja cu răpirile şi traficul de droguri în Haiti sau cu exploatarea ilegală a lemnului în Liberia. Noble spune că scopul efortului comun este maximizarea abilităţii de a urmări mişcările infractorilor în întreaga lume, prin împărtăşirea unor standarde şi resurse comune. El doreşte şi crearea unor paşapoarte electronice speciale pentru cei peste 600 de anchetatori ai Interpol, care să le permită să traverseze mai repede frontierele. Andrew Hughes, australianul care conduce forţa de poliţie a Naţiunilor Unite, adaugă că mişcarea are ca scop contracararea mai eficientă a operaţiunilor criminalităţii organizate, care nu cunosc graniţe.
 
Hughes spune că se urmăreşte în special recrutarea de femei, astfel încât acestea să ajungă să reprezinte măcar 20% din efectivele forţelor poliţieneşti ale ONU şi să formeze unităţi exclusiv feminine. Respectivele unităţi ar lucra apoi cu refugiaţii din diferite părţi ale globului. „Cele mai multe dintre victimele atrocităţilor sunt femei care au avut destul de-a face cu bărbaţi înarmaţi şi în uniforme”, a explicat oficialul ONU. El a adăugat însă că printre cele mai importante sarcini ale „poliţiei globale” se numără combaterea traficului de droguri şi a celui de armament - două dintre activităţile favorite ale organizaţiilor criminale.
 
“Crima organizată este o afacere care profită de orice ocazie pentru a se extinde. Atunci când activitatea poliţiei, a tribunalelor sau a penitenciarelor întâmpină probleme, criminalitatea organizată înfloreşte. Mai vedem de asemenea şi efectele toxice ale corupţiei, deoarece ei sunt capabili să corupă oficiali, ceea ce face dificil de construit o societate funcţională”, a adăugat Hughes. Întâlnirea de luni a miniştrilor de Justiţie, care coincide cu adunarea generală a membrilor Interpol, se va încheia cu publicarea unei declaraţii în care va fi creionat planul de acţiune pentru crearea forţei internaţionale poliţieneşti de asigurare a păcii în maximum 12 luni.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
Eufrosin_1 12-Oct-2009 19:37
Experienta trecutului
Daca rezultatele armatei internationale sunt genocidul (Somalia, Burundi) si inabilitatea, ba mai rau, cooperarea in crimele comise de catre SUA in Serbia, Irak si Afganistan, crime care au dus la distrugerea si jaful sistematic al acelor tari, cum sa ne astepta ca politia mondiala sa aiba rezultate mai bune, impotriva indivizilor acuzati de crime?
Suspectez ca periculoasele bande criminale transfrontaliere cu ramificatii in SUA, Israel si Rusia, vor fi ca pana acum, de neatins. Cei mai vizati for fi probabil cetatenii iubitori de libertate care gasesc de cuviinta sa nu creada in "basme sfinte", sau ce care nu isi mai pot plati taxele, iar pentru "crimele" astea, ei nu se vor putea ascunde nicaieri.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
AMERICA