Home » Stiinta & Tehnologie » Inconştientul nu ajută la luarea celei mai bune decizii

Inconştientul nu ajută la luarea celei mai bune decizii

21 Iun 2009 Ionut Dulamita | 1 comentarii | 1961 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Două studii pun sub semnul întrebării eficienţa hotărârilor formulate inconştient
 
Prima dată, în 2006, cercetătorii danezi au susţinut că gândirea inconştientă ajută la luarea unor decizii complexe. Cercetătorul Ap Dijksterhuis şi colegii săi de la Universitatea din Amsterdam le-au arătat voluntarilor o serie de maşini şi caracteristicile acestora pe un ecran, apoi i-au îndemnat pe jumătate din ei să se gândească bine înainte să aleagă cel mai bun autoturism şi pe restul să rezolve anagrame, o tehnică de distragere a atenţiei ce pune la lucru gândirea inconştientă.
 
Subiecţii din al doilea grup, scriu cercetătorii olandezi, s-au descurcat mai bine în a alege maşinile cu cele mai tari caracteristici - o decizie inconştientă -, cercetătorii concluzionând că oamenii ar trebui să lase alegerile grele pe mâna inconştientului.
 
Acum, însă, alte două echipe de cercetători au ajuns să conteste această teorie, scrie Newscientist, spunând că subiecţii din grupul desemnat să rezolve anagrame au luat deciziile în momentul în care au văzut pentru prima oară datele, mânaţi de instinct. Iar cei îndemnaţi să se gândească bine înainte de a face o alegere şi-au schimbat prima opţiune, tot instinctuală, pe măsură ce caracteristicile maşinilor dispăreau din memoria lor, ceea ce explică de ce deciziile lor au fost mai proaste.
 
Pentru a testa această ipoteză, psihologul Daniel Lassiter, de la Ohio University din Atena, a repetat experimentul lui Dijksterhuis, modificându-l puţin: le-a spus voluntarilor să memoreze caracteristicile maşinilor pe măsură ce le priveau, distrăgându-le astfel atenţia de la o decizie imediată.
 
Spre deosebire de experimentul cercetătorului olandez, studenţii voluntari testaţi de Lassiter au făcut alegeri mai bune gândind decât rezolvând anagrame şi lăsând decizia pe seama inconştientului.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
henry 22-Iun-2009 10:56
mda
problema eterna a stiintelor naturale sau a celor care cocheteaza cu acestea...daca la nivelul simtului comun se practica doar "un singur adevar", in stiinta sunt mult mai multe...asa ca omul de rand se orienteaza spre cartiule colorate de taraba, care ofera un singur adevar, fundamental, absolut si ultratranscendent
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
STIINTA & TEHNOLOGIE