Home » Arte & Popcult » Incomoda Monica Lovinescu

Incomoda Monica Lovinescu

23 Apr 2008 | 4 comentarii | 5289 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Pleşu e prea sofist şi resentimentar. Patapievici face „arhitecturi de aer“. Cioran nu-l iartă pe Eliade nici după moarte. Câteva dintre numele „taxate“ de Monica Lovinescu în Jurnalul ei, publicat la Humanitas.
 
Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca
Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca - vocea critică indirectă din „Jurnale“ - îi taxează şi pe Caramitru şi pe Breban
Intervalul acoperit de Jurnalul ţinut între 1990 şi 1993 este cel mai tulbure în ce priveşte criticile, dezamăgirile şi reproşurile, pentru că, de astă dată, ele vizează prieteni, apropiaţi sau oameni cărora Monica Lovinescu le acordase credit.

Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Nicolae Manolescu sunt doar trei dintre oamenii pe care, nuanţat şi de fiecare dată punctual, Monica Lovinescu a simţit nevoia să-i facă vigilenţi la deciziile care urmau a le orienta traseul imediat după Revoluţie.

În timpul primei mineriade, nota cu tristeţe că Dinescu „i-a declarat iresponsabili pe Paler şi pe Liiceanu: ar fi instigat Piaţa Universităţii şi apoi au dat bir cu fugiţii“. Lui Pleşu, „enigma Pleşu“, îi deplângea implicarea în politică, dar şi greşeala de a fi dat „Literatorul“ pe mâna „feseniştilor“ Marin Sorescu, Eugen Simion, Valeriu Cristea şi Fănuş Neagu. În mai multe rânduri, în jurnalul din 1996-1997, Monica Lovinescu ironizează caracterul eseistului Andrei Pleşu, vizând, de obicei, o anume versatilitate politică şi culturală.

„Francezul ar spune despre Pleşu că are «l’esprit tordu». Tot apărându-se de criticile întemeiate, cultivă sofismul în scopuri personale de igienă resentimentară“.

Surprinzătoare pot părea dojanele aduse lui Horia-Roman Patapievici, care Monicăi Lovinescu îi părea atunci prea aplecat spre cele lumeşti şi dispus să reabiliteze cultura de masă: „Patapievici (…) ascultă şi primeşte copilăros de agreabil toate criticile noastre. Şi nu sunt puţine.

Din când în când o ia razna în «arhitecturi de aer» (cum le-a numit V.) într-o direcţie sau alta. Spre elogiul culturii de masă, rock, Michael Jackson - într-un fel de «elogiu al efemerului» nesăbuit“.

Opinia lui Patapievici că deruta şi starea socială postdecembriste se explică istoric, prin „devălmăşirea“ ţărănească şi tarele legionarismului, e contracarată de cei doi soţi care arată spre totalitarismul de coloratură roşie: „De parcă nu o jumătate de secol de comunism ar trebui interogat şi rămăşiţele lui în mentalitatea colectivă“.

După un interviu cu Norman Manea, Monica Lovinescu se îndoia de legitimitatea de a echivala dictatura legionară cu crimele comunismului: „Totul bine, dacă din pricina traumatismului iniţial (la cinci ani a fost deportat cu alţi evrei din Bucovina într-un lagăr) n-ar pune şi aici, pe acelaşi plan, «dictatura legionară», de cîteva luni, cu cea comunistă, de 40 de ani“. Reţinerile scriitoarei în ce priveşte poziţia lui Norman Manea se transformă, în 1991, în înverşunare critică făţişă: „Din afara României, o altă decepţie: Norman Manea, pe care îl anunţasem să nu intre în campania anti-Eliade, a scos un articol, se pare super-penibil, împotriva lui Eliade şi a dreptei interbelice româneşti în general“.

Semnături compromise îi provocau Monicăi Lovinescu noi dezamăgiri şi îngrijorări: „Stăm sub impresia ultimelor două numere din «România literară». Primeşte şi culege pe toţi compromişii: pagină de poezie Ion Miloş (plagiatorul lui Busuioceanu), articol favorabil al lui Alexandru George despre Paul Dimitriu - îl avertizasem că e agent pe faţă.

Şi mai grav: două pagini de sărbătorire a lui Fănuş Neagu“. „Ieruncii“ nu-şi explicau cum de Nicolae Manolescu, redactorul-şef al publicaţiei, putea face astfel de imprudenţe.

În ultimul volum al Jurnalului, Monica Lovinescu se referă, în repetate rânduri, la acuzaţiile de antisemitism adresate, în 1998, lui Nicolae Manolescu şi Dorin Tudoran: „Când dispui de antisemiţi declaraţi, zgomotoşi, caracteriali, injurioşi, de tipul Vadim şi şleahta lui, de ce trebuie să-i cauţi printre notorii filosemiţi precum Tudoran şi Manolescu?

Doar pentru a furniza noi clienţi şi motivări tocmai lui Vadim?“. O parte din acest discurs vine în replică la luările de poziţie ale lui Norman Manea, considerate descalificante de către Monica Lovinescu: „Până şi Patapievici ar fi intrat în lotul antisemiţilor lui Manea, care speră, ca plată a acestei operaţii de «denazificare» închipuită, să dobândească Premiul Nobel. (…) Toma Pavel socotea că Norman Manea vrea să-i fie recunoscut un talent, după ea, inexistent, şantajând cu Holocaustul“.

Regizorului Andrei Şerban îi reproşează aroganţa şi vanitatea care îl conduc la afirmaţii şi gesturi ridicole.

După ce Monica Lovinescu citeşte o critică feroce spectacolului „Oedip“, pus în scenă de regizorul stabilit în Statele Unite, în care, „pe un ton rece, crud, politicos“, se susţine că Oedipul este cât se poate de kitschos, scriitoarea îşi notează în jurnal: „Mi-e greu să înţeleg de ce sunt profund de acord cu o cronică despre un spectacol pe care nu l-am văzut, dar simt - cunoscând evoluţia şi artistică, şi caracterială a lui Andrei Şerban - că aşa trebuie să fie“. Pornind de la aceeaşi piesă de teatru, regizorul mai primeşte o lovitură: „Ca şi cum aşa s-ar petrece lucrurile: despre un «creator» nu poate scrie oricine orice, ci doar «creatura» aleasă de «creator». Şi pe el (ar trebui poate să spun: mai ales pe el) vanitatea îl duce la ridicol“.

Una dintre personalităţile cel mai criticate din Jurnalul dintre 1994 şi 1995 este Paul Goma, căruia Monica Lovinescu îi face aspre reproşuri legate atât de atitudinea faţă de cei care i-au fost aproape, cât şi de criticile indistincte. „Goma: capitolul cel mai dureros. A recidivat în «Timpul».

Altă polologhie vulgară de înjurături, în care lasă impresia că el s-a rupt de mari prieteni pentru a nu ne trăda pe noi, a ne fi fidel (Ţepe, Tănase). E, bineînţeles, invers. (...) Goma şi-a văzut visul cu ochii: a reuşit să rămână într-adevăr singur. E singurul punct în care Ţepe a avut dreptate, profetizând amar că Goma va sfârşi prin a se întoarce împotriva noastră. Încă nu ne «înjură» pe faţă. N-ar fi exclus să vină şi asta.

Din păcate, ne putem aştepta la orice.“ Socotind că „dintre toate decepţiile vremii din urmă, el e desigur cea mai mare. Şi mai tristă“, Monica Lovinescu îşi arată scepticismul în ceea ce priveşte valabilitatea criticilor lui Paul Goma.

Regretatul George Pruteanu este subiectul altor înţepături ale eseistei legate de pretinsul său oportunism. Diarista ironizează, de altfel, nu o dată „celebrele cinci minute televizate“ ale acestuia: „Gabriel (Liiceanu - n.r.) face din Pruteanu «arheul» poporului român abandonat de zei, căruia îi oglindeşte - prin râsu-plânsu lui - mizeria spirituală.

Foarte frumos spus, dar de ce Pruteanu, care e departe de a putea simboliza altceva decât propriul său statut de descurcăreţ printre cărţi şi oameni? Când te cheamă Liiceanu, nu poţi scrie chiar despre oricine“, nota ea pe 12 martie 1996.

Monica Lovinescu, cu înnăscutul ei spirit critic, a „taxat“ şi cele mai importante personalităţi culturale. Iată ce scrie pe 15 august 1985 despre „demonul ambiguităţii“ lui Noica: „Ziua lui V. Cinăm, ca să ne mai «rusificăm» puţin (de fapt pentru că toate restaurantele româneşti sunt închise) la «Dominique», apoi mergem la Eliade unde se află şi Noica. Malaise - Noica - nu poate sta fără să gândească - a mai inventat ceva.

Vrea să-l convingă pe Raţiu ca, în loc de comitetele actuale de exil, să întreţină cu bani un fel de comitet cu reprezentanţi ai tuturor ţărilor din Răsărit care să se situeze altfel faţă de Occident. Să nu mai «cerşească» ajutoare şi paşapoarte (adică să renunţe la orice formă de protest şi solidaritate) şi să ţină Occidentului un alt discurs.

Bineînţeles, nu politic, ci cultural. Astfel ne rezolvăm toate problemele. Nu comunismul (nu mai există). (...) Noica are un demon al ambiguităţii (să te mai miri că unii îl cred trimis de Ceauşescu?)“.

Emil Cioran a fost aspru certat de Monica Lovinescu pentru că i-a acordat un interviu unui gazetar român susţinător al regimului comunist. „Duminică, 19 ianuarie 1986: Va apărea în «România literară» un interviu acordat de Cioran lui Florian! Telefonez lui Cioran. Recunoaşte că l-a primit şi că au stat de vorbă.

Dacă Florian povesteşte doar întrevederea, nu va reacţiona. Dacă o prezintă sub formă de interviu, va da o dezminţire la Europa Liberă. Eu i-o cer, pentru prima oară, destul de dur. E afolat, jură că nu va mai primi români etc. Florian este marxistul care a scris bine de el. Când mă gândesc că Cioran îl atacase pe Mircea că a dat un interviu lui Păunescu! Îi spun că e acelaşi lucru. Protestează moale.“

Diarista a remarcat şi reacţia rece a lui Cioran la moartea lui Eliade. „Miercuri, 7 mai 1986. Ieri am primit de la Culianu «jurnalul» ultimelor clipe ale lui Mircea. (...) Până s-a descoperit cancerul, în primele două zile au crezut că îşi va reveni complet. Şi surâdea mereu. A intrat deci în moarte cu acel surâs. O moarte care-i seamănă.

Îi telefonez lui Cioran care, ca de obicei, grimasează: poate că nu era surâs, ci rictusul de pe urma atacului. E în fond jenat (sau poate culpabilizat) că Mircea a murit citindu-i cartea («Exerciţii de admiraţie», n.n.) pe care el nu i-o trimisese. Eugen îi telefonează să-i vorbească de acelaşi surâs. Este însă refuzat de Simone. De ce nu-l va fi iertând nici după moarte Cioran pe Eliade?“. (G.L., A.M., L.P., A.P., C.V.)
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
evanescentul 24-Apr-2008 00:23
Coran, Eliade si o intrebare
"De ce nu-l va fi iertând nici după moarte Cioran pe Eliade?"

Ete-asa! :)
2
pollachos 24-Apr-2008 00:43
cine e autorul articolului?
cine e autorul articolului?
3
ceaun 24-Apr-2008 10:56
relativ
e interesant tonul, nu si absolutismul opiniilor ei. argumentele uneori sunt teziste, dar important la acest jurnal e verticalitatea. ca orice jurnal trebuie citit impreuna cu alte lucruri pentru a avea o privire de ansamblu, inclusiv (mai ales?) goma.
4
Camelian Propinatiu 24-Apr-2008 11:42
Cotidianul devine tot mai occidental
Astfel de surprize se petrec la Paris nu la Bucuresti!
Evocarea acestui Jurnal este tot ce cunosc mai bun din ce s-a scris despre Monica Lovinescu in aceste zile: a revela tragica realitate ca lupta ei nu s-a sfarsit la elicopterizarea Ceusestilor.
Caci adversarul intelectualului nu e politicianul, nici macar alt intelectual, ci ideea ticaloasa, falsa tinta, directia gresita.
Monica Lovinescu nu este nici comoda, nici incomoda: se comporta ca un CRITIC. A mostenit ceva din Romania Regala. Din bolsevism crescand, literatura de piata n-a format decat promoteri, deghizabili in pamfletisti. Dar cel mai rau este a te folosi de Monica Lovinescu nu ca de un izvor de est-etica, ci reducand-o la un nume, la o autoritate citabila promotional, exploatandu-i romaneasca aplecare spre primirea de oaspeti.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI